Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

"Tanarul din icoana ne-a legat pentru ca am vrut sa furam"

 

Intr-o noapte, în anul 1821, la chilia unde era păstrată icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a năvălit o ceată de răufăcători conduşi de Stamate Tâlharul, cunoscut pentru nenumărate hoţii în zona Peninsulei Halkidiki. Pe atunci, chilia aceasta era locuită de doi monahi bătrâni şi avea renumele de a fi una dintre cele mai bogate chilii din Kapsala.

La miezul nopţii s-au dus la Chilie şi au bătut în poartă. Sfântul Gheorghe, sub chipul unui tânăr, le-a deschis şi i-a poftit pe tâlhari la masă, în arhondaric. După ce i-a lăsat să mănânce, sfântul i-a legat pe tâlhari cu lanţuri nevăzute, apoi a dispărut. Tâlharii au rămas legaţi şi nemişcaţi.

Treziţi de ţipete, bătrânii i-au găsit pe tâlhari legaţi cu lanţuri nevăzute şi au rămas uimiţi înţelegând că a avut loc o minune. Apoi, ce doi monahi au alergat la biserică, au luat icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi le-au arătat-o tâlharilor. Aceia, văzând icoana, l-au recunoscut pe tânărul ce-i legase şi deîndată pocăindu-se, eliberaţi de legăturile nevăzute, au căzut la pământ şi s-au închinat icoanei Sfântului Gheorghe.

După ce au fost eliberaţi, tâlharii au făcut multe daruri acestei Chilii, iar Stamate a mers la Karulia, unde a zidit o mică Colibă cu o bisericuţă închinată Sfântului Gheorghe. Se spune că el ar fi primul care s-a sălăşluit la Karulia.

De atunci, din 1821, icoana aceasta este supranumită „Faneromenos”(cel ce s-a arătat). În anul 1982, icoana a fost mutată în paraclisul Adormirii Maicii Domnului din katholikonul mănăstirii Pantocrator.

12 / 25 Iulie - Pomenirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromita

Iubiţii mei creştini! Ştim că întru cele mari şi fără de număr milostiviri, ce cu neîncetare se revarsă dela Părintele 'îndurărilor, asupra prea iubitei fiicei sfintei şi drept slăvitoarei Biserici, este un bogat dar al bunătăţii lui Dumnezeu, şi proslăvirea sfintelor icoane pre pământ, prin o mai pre sus de fire şi prin minunata putere dumnezeească a facerii de' minuni, ce săvârşeşte prin ele minunatul întru sfinţii săi Dumnezeu. Carele şi prin sfintele icoane proslăveşte, pre cei ce îl proslăvesc prin credinţă vie, şi vieaţă plăcută lui, prin acest mare dar, a celor mari dăruiri dumnezeeşti, cu priimirea dreptei şi adevăratei credinţe s'a luminat şi străluceşte şi a noastră patrie, şi bisericile ce sunt în România, s'au făcut pomi de vieaţă, şi slobozind din sine adânci rădăcini ale credinţei celei dreptslăvitoare. În toate părţile ei au adus roduri de drepte slăviri şi îmbelşugate, pre cât cu întâietatea la locurile sădirii lor, aşa şi pre toată faţa pământului României o au împodobit, cu roditoarele sale mlădiţe prin ceata cea cu mult număr a sfintelor şi de minuni făcătoare icoane, şi nu numai în fericitele zile a dreptslăvitorilor noştri strămoşi, cari ardeau cu duhul pentru dreapta credinţă, au înmulţit Domnul minunile sale, prin arătarea şi descoperirea sfintelor icoane, atât a prea curatei Maicii lui Dumnezeu; precum şi a plăcuţilor lui, spre facerea de bine a sufletelor şi a trupurilor, celor ce cu credinţă aleargă spre închinăciunea sfintelor icoane — cel ce pre cei drepţi iubeşte, şi pre păcătoşi milueşte — ci şi în timpurile noastre aceste sărace de credinţă, au revărsat asupra noastră un îmbelşugat rîu de aceeaşi nepomenită a sa milostivire, ca să adape inimile cele cuprinse de uscăciunea puţinei credinţe, spre a răsări întrînsele fapte bune creştineşti, şi în privirea ochilor noştri s'a săvârşit o lucrare dumnezeească, şi cu voinţa Domnului a răsărit pre tăria gânditorului nostru Cer a dreptslăvitoarei noastre Biserici, această icoană neisprăvită de mână omenească; care împodobindu-se cu strălucitoarele raze a facerilor ei de minuni, şi tuturor cinstitorilor celor fără de număr, cari de la marginile lumii aleargă către strălucirea sa, vieaţă şi bucurie le izvorăşte.

În anul 1863, părinţii ieroschimonahi Nifon şi Nectarie, fondatorii schitului Prodromul din Sf. Munte Athos, plecând să vie în ţara românească pentru trebuinţele acelui schit, aveau în inima lor o mare dorinţă şi evlavie, pentru o sfântă icoană mai însemnată şi de minuni făcătoare a Maicii lui Dumnezeu, ca să fie întru această sfântă nouă biserică, spre mângâerea celor ce se vor afla întru acest sfânt lăcaş, dupre cum mai toate mânăstirile sfântului Munte, au câte o icoană făcătoare de minuni.

Deci aflându-se părinţii Nifon şi Nectarie, în oraşul Iaşi, capitală a Moldovei, au început a cercetă acolo, pentru un zugrav mai iscusit şi cu vieaţă plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Maicii lui Dumnezeu. Şi din pronia Dumnezeească, au găsit pe un zugrav bătrân, cu numele Iordache Nicolau, cu carele s'au şi învoit să le facă această sfântă icoană după modelul ce i-au dat părinţii; însă i-au pus şi îndatorire ca să lucreze cu postul adică: De dimineaţă până când va flămânzi neluând nimica în gură; iară după masă să nu mai lucreze la această sfântă Icoană, ci alt lucru să facă până a două zi; şi într'acest fel să urmeze cu lucrul Icoanei până la săvârşirea ei. Şi a priimit numitul zugrav învoiala aceasta cu toată mulţumirea şi evlavia, de cât numai zicând că el nu poate lucră acum ca mai 'nainte, că a, îmbătrânit şi-i tre-mură mâinile; iar părinţii Nifon şi Nectarie l-au mai îmbărbătat zicându-i, să se silească şi să aibă credinţă, că îi va ajută Maica lui Dumnezeu. Şi aşa bunul bătrân zugrav a început lucrul cu multă evlavie, şi lucră bine şi cu bună sporire câmpul şi hainele, iar feţele le-au lăsat la urmă după obiceiul zugrăvesc. Deci după ce au isprăvit veşmintele după ştiinţa meşteşugului său, a început a lucră la chipul Maicii Domnului şi al Domnului nostru Iisus Hristos, dând mâna întâiu şi a doua, au mai rămas puţin ca desăvârşit să le îndrep- teze şi să le săvârşească; a doua zi de dimineaţă s'a sculat şi a început a lucră iarăşi la feţe, ostenindu-se cu mare stăruinţă mai toată ziua, ca doară ar putea, să le îndrepteze şi să le săvârşească; însă lucrul ieşia cu totul din protivă, că nu numai nu a putut să le îndrepteze, ci mai ales desăvârşit le-a stricat, în cât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe, urîte, şi nepotrivite. Acestea văzând blagoslovitul bătrân zugrav, foarte s'a mâhnit şi s'a scârbit, nepricepându-se ce va să fie lucrul acesta, şi a încetat de a mai lucră, zi-când: Păcat de osteneala şi postul ce am suferit atâtea zile, lucrând la această Icoană în zadar; Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu ce să mai zic, că de astănoapte cu toată silinţa mă chinuesc, şi nu pot să le îndreptez; ba încă, acum chiar desăvârşit le-am stricat, fă- ndu-mă ca un ieşit din minte, ca şi cum mi-aşi fi uitat meşteşugul.

Cititi mai mult...

05 / 18 iulie - Sfantul Cuvios Athanasie Athonitul

Preacuviosul Atanasie, cel vrednic de laudele celor fără de moarte, a crescut în viaţa cea muritoare şi omenească în cetatea cea mare Trapezunda şi a învăţat carte în Bizanţ, iar munţii Chimenului şi ai Atonului l-au adus pe dînsul ca dar lui Dumnezeu. Părinţii lui erau de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era din Antiohia, iar maica sa din Colhida şi vieţuiau în Trapezunda. Deci mai înainte de naşterea Cuviosului Atanasie tatăl său a murit, iar maica sa, născîndu-l şi luminîndu-l prin Sfîntul Botez, s-a dus către Dumnezeu în urma bărbatului său. Numele pruncului din botez a fost Avramie. El rămînînd din scutece sărman de părinţi, l-a luat o călugăriţă din cele de bun neam şi l-a hrănit.

Încă din vîrsta prunciei se arătau într-însul semnele vieţii lui, care aveau să fie, cînd va ajunge bărbat desăvîrşit, pentru că pruncul, deşi era mic, însă se arăta înţelept în toate şi bun la obiceiuri. Deci, făcînd jocuri copilăreşti cu cei de o vîrstă cu el, aceia nu-l puneau pe Avramie împărat sau voievod, ci egumen. Şi cu dreptate, căci din copilărie se deprindea la viaţa monahicească, văzînd pe monahia care-l creştea, petrecînd în rugăciuni şi în postiri. Deci, el se sîrguia să-i urmeze ei pe cît era cu putinţă, postind şi făcînd rugăciuni; crescînd cu trupul şi cu înţelegerea, a trecut vîrsta pruncească şi, dîndu-se la învăţătura gramaticii, sporea mai mult decît vîrstnicii.

Izvorul Sf. Athanasie Athonitul din Sf. Munte Athos

În acea vreme, călugăriţa aceea care i-a fost în loc de maică, s-a dus către Domnul. După aceea, pruncul Avramie, rămînînd sărman a doua oară, plîngea ca după maica sa cea adevărată şi dorea ca să meargă în Bizanţ pentru căutarea înţelepciunii cărţilor. Această dorinţă a lui a fost rînduită de Dumnezeu, Care se îngrijeşte de cei sărmani:

Mormantul Sf. Athanasie Athonitul din ctitoria sa Manastirea Marea Lavra

În vremea aceea, împărăţind peste greci dreptcredinciosul împărat Roman, unul din famenii pala tului a fost trimis la Trapezunda ca să adune de la tîrguri dajdia cea împărătească. Acela, văzînd pe copilul Avramie frumos la vedere cu trupul şi cu sufletul, l-a luat cu sine în Bizanţ şi l-a încredinţat unui dascăl, bărbat ales, cu numele Atanasie, spre învăţătura filosofiei. Deci, în scurtă vreme s-a făcut ucenicul ca şi dascălul.

În acei ani, era în Bizanţ un voievod, anume Zefinazer, care luase ca soţie fiului său pe o rudenie de-a lui Avramie. Acela, cunoscînd pe Avramie, l-a luat în casa sa. Dar tînărul Avramie, deşi petrecea în casă bogată şi îndestulată cu toate desfătările de hrană, însă nu se lăsa de înfrînarea cea pustnicească, pe care o deprinsese de la călugăriţa care-l hrănise. Astfel, nu voia să mănînce la masa cea domnească, nici nu-i plăcea să guste bucate alese, ci îşi împlinea nevoia foamei sale cu verdeţuri nefierte şi cu poame. El era atît de treaz, încît adeseori, vrînd să biruiască somnul cel firesc, umplea ligheanul cu apă şi-şi spăla faţa sa, ori de cîte ori adormea, ca să nu se îngreueze de somn. Astfel se chinuia în tot felul, omorîndu-şi trupul şi robindu-l pe el duhului.

Cititi mai mult...

Minunea infricosatoare a Maicii Domnului care inviaza un prunc pentru a arata ucigasul lui

O femeie oarecare îmbunătăţită, - cu frică de Dumnezeu şi cu mare evlavie către Preasfânta, avea de soţ pe un necredincios şi nelegiuit bărbat. Căci trăind în fărădelege cu altă femeie, pe a sa, cea după lege, o ura şi o vrăjmăşuia (după cum fac unii ca aceştia) şi nici cele mai de trebuinţă ale ei nu i le da. Deci, fiindcă el nu aducea cele trebuitoare în casă ci lipsea cu zilele pentru ca să-şi facă voile lui cele rele, sărmana femeie neavând cu ce trăi, a luat un copil al unui om bogat pentru ca să-l alăpteze.

Însă, într-o noapte, pe când ea dormea, soţul ei care o ura de moarte şi voia să o piardă, a intrat pe furiş în casă şi orbit fiind de diavolul, sau mai bine-zis de voirea lui cea rea, a omorât copilul, socotind în minte că judecata o va găsi vinovată şi o va condamna la moarte pe soţia sa. Deci făcând aceasta a fugit, furişându-se binişor.

Iar dimineaţa, când femeia a găsit pruncul mort, a început a plânge şi a se tângui, neştiind cum s-a întâmplat pricina. Şi adunându-se toţi vecinii, a venit şi tatăl copilului care, plângând pentn că l-a aflat mort aşa deodată, n-a crezut ce-a spus femeia, ci socotind că ea l-a omorât, a tras-o la judecată pentru ca să fie condamnată la moarte ca ucigasă. Iar adevăratul ucigaş, făţărnicindu-se înaintea lumii, spunea minciuni, zicând că soţia sa este o desfrânată şi se făcea că este foarte supărat pe dânsa! Şi aşa nevinovata aceea a fost condamnată la moarte cu nedreptate.

Deci, pe când o duceau la locul osândei, pentru că n-a avut nenorocita pe pământ nici un ajutor sau apărător la o nevoie ca aceea să mijlocească la judecător pentru dânsa, a chemat puterea şi ajutorul cel de sus, zicând: „Preaslăvită şi Atotputernică Stăpână şi Doamnă a toată zidirea, ajută-mi mie ticăloasei în această năpăstuire şi înduplecă pe Dreptul Judecător ca să nu lase să mă omoare cu nedreptate”.

Aşa a zis din adâncul inimii şi îndată (O! grabnicul ajutor şi sprijin!) s-a arătat înaintea tuturor o femeie cu chip prea încuviinţat şi cinstit, foarte frumoasă la faţă şi strălucită, având un prunc în braţe, care a zis către judecător aşa: „Aşteaptă puţin ca să facă această judecată Fiul meu”. Atunci a zis lor Dumnezeiescul Prunc: „Nu judecaţi după faţă ci după dreptate ca să nu luaţi de la Dreptul Judecător veşnică pedeapsă. Pentru ce, o! necunoscătorilor, aţi osândit fără dovezi pe cea nevinovată? Aşa poruncesc legile? Aduceţi pruncul cel ucis aici ca să fac Eu dreptate ucigaşului”. Deci, auzind cei ce stăteau de faţă atâta înţelepciune din gura unui prunc, s-au spăimântat şi aducând pe cel mort, a zis către dânsul Fiul cel ceresc: „în numele Domnului ridică-te şi ne spune nouă cine te-a ucis”. Atunci, înviind pruncul mort, a vorbit curat şi a zis ucigaşului pe nume arătându-l cu degetul întru înfricoşarea tuturor celor de faţă.

Cititi mai mult...

Pagina 1 din 44

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624