Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

12 / 25 Iulie - Pomenirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromita

Iubiţii mei creştini! Ştim că întru cele mari şi fără de număr milostiviri, ce cu neîncetare se revarsă dela Părintele 'îndurărilor, asupra prea iubitei fiicei sfintei şi drept slăvitoarei Biserici, este un bogat dar al bunătăţii lui Dumnezeu, şi proslăvirea sfintelor icoane pre pământ, prin o mai pre sus de fire şi prin minunata putere dumnezeească a facerii de' minuni, ce săvârşeşte prin ele minunatul întru sfinţii săi Dumnezeu. Carele şi prin sfintele icoane proslăveşte, pre cei ce îl proslăvesc prin credinţă vie, şi vieaţă plăcută lui, prin acest mare dar, a celor mari dăruiri dumnezeeşti, cu priimirea dreptei şi adevăratei credinţe s'a luminat şi străluceşte şi a noastră patrie, şi bisericile ce sunt în România, s'au făcut pomi de vieaţă, şi slobozind din sine adânci rădăcini ale credinţei celei dreptslăvitoare. În toate părţile ei au adus roduri de drepte slăviri şi îmbelşugate, pre cât cu întâietatea la locurile sădirii lor, aşa şi pre toată faţa pământului României o au împodobit, cu roditoarele sale mlădiţe prin ceata cea cu mult număr a sfintelor şi de minuni făcătoare icoane, şi nu numai în fericitele zile a dreptslăvitorilor noştri strămoşi, cari ardeau cu duhul pentru dreapta credinţă, au înmulţit Domnul minunile sale, prin arătarea şi descoperirea sfintelor icoane, atât a prea curatei Maicii lui Dumnezeu; precum şi a plăcuţilor lui, spre facerea de bine a sufletelor şi a trupurilor, celor ce cu credinţă aleargă spre închinăciunea sfintelor icoane — cel ce pre cei drepţi iubeşte, şi pre păcătoşi milueşte — ci şi în timpurile noastre aceste sărace de credinţă, au revărsat asupra noastră un îmbelşugat rîu de aceeaşi nepomenită a sa milostivire, ca să adape inimile cele cuprinse de uscăciunea puţinei credinţe, spre a răsări întrînsele fapte bune creştineşti, şi în privirea ochilor noştri s'a săvârşit o lucrare dumnezeească, şi cu voinţa Domnului a răsărit pre tăria gânditorului nostru Cer a dreptslăvitoarei noastre Biserici, această icoană neisprăvită de mână omenească; care împodobindu-se cu strălucitoarele raze a facerilor ei de minuni, şi tuturor cinstitorilor celor fără de număr, cari de la marginile lumii aleargă către strălucirea sa, vieaţă şi bucurie le izvorăşte.

În anul 1863, părinţii ieroshimonahi Nifon şi Nectarie, fondatorii schitului Prodromul din sf. Munte Atos, plecând să vie în ţara românească pentru trebuinţele acelui schit, aveau în inima lor o mare dorinţă şi evlavie, pentru o sfântă icoană mai însemnată şi de minuni făcătoare a Maicii lui Dumnezeu, ca să fie întru această sfântă nouă biserică, spre mângâerea celor ce se vor afla întru acest sfânt lăcaş, dupre cum mai toate mânăstirile sfântului Munte, au câte o icoană făcătoare de minuni.

Deci aflându-se părinţii Nifon şi Nectarie, în oraşul Iaşi, capitală a Moldovei, au început a cercetă acolo, pentru un zugrav mai iscusit şi cu vieaţă plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Maicii lui Dumnezeu. Şi din pronia Dumnezeească, au găsit pe un zugrav bătrân, cu numele Iordache Nicolau, cu carele s'au şi învoit să le facă această sfântă icoană după modelul ce i-au dat părinţii; însă i-au pus şi îndatorire ca să lucreze cu postul adică: De dimineaţă până când va flămânzi neluând nimica în gură; iară după masă să nu mai lucreze la această sfântă Icoană, ci alt lucru să facă până a două zi; şi într'acest fel să urmeze cu lucrul Icoanei până la săvârşirea ei. Şi a priimit numitul zugrav învoiala aceasta cu toată mulţumirea şi evlavia, de cât numai zicând că el nu poate lucră acum ca mai 'nainte, că a, îmbătrânit şi-i tre-mură mâinile; iar părinţii Nifon şi Nectarie l-au mai îmbărbătat zicându-i, să se silească şi să aibă credinţă, că îi va ajută Maica lui Dumnezeu. Şi aşa bunul bătrân zugrav a început lucrul cu multă evlavie, şi lucră bine şi cu bună sporire câmpul şi hainele, iar feţele le-au lăsat la urmă după obiceiul zugrăvesc. Deci după ce au isprăvit veşmintele după ştiinţa meşteşugului său, a început a lucră la chipul Maicii Domnului şi al Domnului nostru Iisus Hristos, dând mâna întâiu şi a doua, au mai rămas puţin ca desăvârşit să le îndrep- teze şi să le săvârşească; a doua zi de dimineaţă s'a sculat şi a început a lucră iarăşi la feţe, ostenindu-se cu mare stăruinţă mai toată ziua, ca doară ar putea, să le îndrepteze şi să le săvârşească; însă lucrul ieşia cu totul din protivă, că nu numai nu a putut să le îndrepteze, ci mai ales desăvârşit le-a stricat, în cât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe, urîte, şi nepotrivite. Acestea văzând blagoslovitul bătrân zugrav, foarte s'a mâhnit şi s'a scârbit, nepricepându-se ce va să fie lucrul acesta, şi a încetat de a mai lucră, zi-când: Păcat de osteneala şi postul ce am suferit atâtea zile, lucrând la această Icoană în zadar; Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu ce să mai zic, că de astănoapte cu toată silinţa mă chinuesc, şi nu pot să le îndreptez; ba încă, acum chiar desăvârşit le-am stricat, fă- ndu-mă ca un ieşit din minte, ca şi cum mi-aşi fi uitat meşteşugul.

Cititi mai mult...

11 / 24 Iulie - Sf. Mare Mucenita Eufimia - Intaritoarea in dreapta credinta Ortodoxa

Sfînta Muceniţă Eufimia s-a născut, a crescut şi s-a încununat prin mucenicie în Calcedon, cetatea Bitiniei de lîngă gura Mării Negre, în dreptul Constantinopolului, fiind între ele Bosforul Traciei. Ea a pătimit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, în 16 zile ale lunii septembrie, în care zi se prăznuieşte pomenirea ei. Acum se pomeneşte minunea care s-a făcut de cinstitele ei moaşte în vremea Sinodului al IV-lea a toată lumea al Sfinţilor Părinţi, ce s-a ţinut în Calcedon la anul 451 şi prin a cărei minune s-a dovedit şi s-a întărit mărturisirea dreptei credinţe. Această minune a fost hotar al Sfinţilor Părinţi, ca să nu treacă spre partea celor rău credincioşi.

Lucrurile s-au început astfel: "Dioscur, patriarhul Alexandriei şi Eutihie, arhimandritul Constantinopolului, încă de pe vremea împăratului Teodosie cel Tînăr, au ridicat un nou eres de hulă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, amestecînd cele două firi ale Lui într-una singură, adică firea cea dumnezeiască şi firea cea omenească. Mulţi din rînduiala duhovnicească şi mirenească s-au amăgit cu această rea credinţă a lor. Pe mulţi bărbaţi şi boieri care erau în palatul împărătesc i-au vătămat cu acel eres şi de la care aveau mare ajutor. S-a ţinut în Efes un sinod local, după cel de al III-lea Sinod a toată lumea, care a fost acolo cu mulţi ani înainte. Dar acestuia cum să-i zicem sinod? Mai bine să-i zicem adunare tîlhărească, deoarece preasfinţitul Flavian, patriarhul Constantinopolului şi mărturisitorul dreptei credinţe, a fost ucis de cei de un gînd ai lui Dioscur şi ai lui Eutihie. Atunci s-a întărit mai mult acel eres, astfel credinţa cea rea se primea ca o credinţă dreaptă. Deci, era de trebuinţă să se adune al IV-lea Sinod din toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, pentru lepădarea acelui eres şi spre întărirea dreptei credinţe.

În vremea aceea, împăratul Teodosie a trecut din această viaţă către Domnul. După el a luat împărăţia îmbunătăţitul şi plăcutul lui Dumnezeu Marcian cu Sfînta Pulheria. Aceşti rîvnitori ai dreptei credinţe, văzînd Biserica tulburată de eresuri şi de diferite certuri ce se făceau în ea, au poruncit să se adune în cetatea Calcedonului toţi Sfinţii Părinţi din toată lumea creştină şi să stabilească adevărata credinţă. Adunîndu-se Sfinţii Părinţi în număr de 330, cu Preasfinţitul Antonie, Patriarhul Constantinopolului şi cu preasfinţitul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului şi cu trimişii preasfinţitului Leon, Episcopul Romei, fiind de faţă răii începători şi învăţători de eresuri: Dioscor, patriarhul Alexandriei, Maxim al Antiohiei, rînduit la patriarhie de Dioscor în locul lui Domnos, împreună cu ceilalţi arhierei de un gînd cu el, şi Eutihie cu ai săi. Numărul ereticilor era fără de număr şi toţi împreună cu Sfinţii Părinţi făceau Sinodul. Cu toţii s-au adunat în biserica Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, care este în cetăţuia dinspre Bosfor, pentru că acea biserică ţinea de scaunul mitropoliei Calcedonului şi era foarte mare, încît putea să încapă mult popor. Tot în acea biserică se odihneau moaştele acestei mari muceniţe, de la care se făceau minunate şi preaslăvite minuni, care se cade măcar în parte să se pomenească.

Cititi mai mult...

Trâmbiţa sihaştrilor din Sfântul Munte Athos (I)

Adică, scurt răspuns, adresat celor ce au întrebat
despre schimbarea calendarului nostru bisericesc ortodox, zis ,,stil vechi”

Zis-a Domnul:
Şi va fi după ce veţi trâmbiţa lui Iovil, când veţi auzi glasul buciumului să strige
tot norodul deodată: şi strigând ei vor cădea zidurile cetăţii
(Isus Navi 6, 5)

Vai fii părăsitori ! Făcut-aţi sfat nu prin Mine, şi tocmeală nu
prin Duhul Meu 
ca să adăugaţi păcate peste păcate
(Isaia 30, 1)

De ce aţi uita pre: Înfricoşat lucru este a cădea
în mâinile Dumnezeului celui viu
(Evrei 10, 31) ?

Dar să nu uite hristianii ortodocşi
nici pre cea zisă de Domnul că:
A Mea este izbânda: Eu voi răsplăti
(A Doua Lege 32, 35; Romani 12, 19)

Cel ce are urechi de auzit să audă
(Matei 11, 15)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Treimea cea prea sfântă, de o fiinţă şi nedespărţită, un Dumnezeu, carele au fost, este şi va fi, Acela neschimbat … ajutaţi cu al Său dar, mijlocit prin rugăciunile prea sfintei Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioara Maria şi cu ale tuturor sfinţilor, încercăm a lămuri în scurtime, prin această mică broşurică, pe fraţii noştri creştini ortodocşi, care vor să rămână fii adevăraţi ai Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit, atât despre chestiunea schimbării sfântului nostru calendar bisericesc ortodox, zis iulian stil vechi, cât şi despre alte reforme în legătură cu această schimbare necanonică.

Şi aceasta o facem, siliţi fiind de propaganda noilor calendarişti cu care împănează urechile ortodocşilor zicând cum că, împreună cu alte popoare ortodoxe pot făptui înlocuirea calendarului iulian ortodox prin cel gregorian, papistăşesc, şi Sfântul Munte al Athosului. Şi pentru ca să dovedim adevărul lucrurilor spunem cele ce vom înfăţişa aici – adevăr dispărut din atenţia noilor calendarişti, care caută prin constrângere şi înlocuire să pună cu forţa în Biserica Ortodoxă noile reforme, calendar de curând născut, chiar din însuşi aloruşi profeţii să le dovedim cum că punând mare temei pe ştiinţa filozofilor, s-au ridicat asupra Sfintei Tradiţii.
Pentru aceasta, întrebuinţând cuvinte pe înţelesul tuturor întru alcătuirea acesteia, smeriţi recurgem la a voastră luare aminte:

Prea iubite cititor
Zice Sf. Apostol Pavel:
Credinţa voastră să nu fie întru înţelepciunea oamenilor,
ci întru puterea lui Dumnezeu
(I Corinteni 2, 5)

I
Introducere

"Veacul în care trăim – zicea mitropolitul Nifon[1] – furnică de o mulţime de oameni ce se mândresc de ştiinţă şi dintre care o însemnată parte se crede în drept a hotărî despre religie numai pentru că au citit scrierile acelor oameni nenorociţi, ce şi-au pus toate talentele duhului în a grămădi nouri asupra adevărurilor religiei, alergând până şi la cuvintele cele mai grosiere. Cea mai mare parte din aceşti învăţaţi nu cred nimic în materie de religie, numai un respect politic pentru legile statului îi mai ţin în tăcere, nu îndrăznesc a publica slobozenia simţămintelor lor, dar îşi fac un sistem în parte, un fel de religiune de cabinet …”

Şi oare pe cine nu va înspăimânta auzind, nu de la cei din acele cabinete … prihănind sfânta noastră tradiţie calendaristică, ci chiar de la cel mai înalt prelat, numit patriarh al României mari, strigând cu capul descoperit şi îndemnând Senatul ca să înştiinţeze poporul cum că calendarul pe care l-au lepădat ei au fost păgânesc, iar acum s-au dat după altul ştiinţific ? Şi această hulă au aprobat-o întreg Sf. Sinod !!![2]

Se vede cât de colo la ce rezultate triste povăţuieşte progresiile ştiinţei de astăzi pre cei ce dau goana la întunericul apusului eretic ! Şi atunci să te mai minunezi dacă poporul azvârle cu barda în lună, imitând pe părintele lor, pe prinţii Bisericii, nu numai a huli sfântul nostru calendar bisericesc ortodox, ci nici să nu voiască a mai auzi de Biserică, îndrăznind şi la altele … !

Pentru care pilde rele, să ne fie îngăduit a povesti un fapt, spre a arăta puterea de imitaţie: ,,Un predicator bagă de seamă cum că întotdeauna când la începutul cuvântării făcea semnul sfintei cruci toţi copiii – în faţa cărora ţinea cuvânt – îl repetau şi ei, afară de unul pe care întrebându-l ‘pentru ce nu faci nicidecum semnul sfintei cruci ?’ răspunse: ‘Pentru că tatăl meu nu-l face niciodată’”[3].

Şi să nu dea Domnul Dumnezeu ca cineva din pricină că copiii cerului leapădă şi hulesc sfântul nostru calendar bisericesc ortodox să nu mai voiască a auzi de nici o rânduială bisericească ! … Care de altfel cei ce sunt şi voiesc a rămânea adevăraţi fii ai Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit, să se teamă a se învoi cu acei reformişti, care leapădă sfânta noastră tradiţie calendaristică, zisă stil vechi, deoarece pre acei defăimători îi vor ajunge osânda Sfântului Sobor Ecumenic al VII-lea ce zice: ,,Oricine pre toată predania bisericească ori scrisă, ori nescrisă, va lepăda-o să fie anatema”[4], adică să fie înstrăinat de Biserică, dându-se diavolului.

Cititi mai mult...

05 / 18 iulie - Sfantul Cuvios Athanasie Athonitul

Preacuviosul Atanasie, cel vrednic de laudele celor fără de moarte, a crescut în viaţa cea muritoare şi omenească în cetatea cea mare Trapezunda şi a învăţat carte în Bizanţ, iar munţii Chimenului şi ai Atonului l-au adus pe dînsul ca dar lui Dumnezeu. Părinţii lui erau de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era din Antiohia, iar maica sa din Colhida şi vieţuiau în Trapezunda. Deci mai înainte de naşterea Cuviosului Atanasie tatăl său a murit, iar maica sa, născîndu-l şi luminîndu-l prin Sfîntul Botez, s-a dus către Dumnezeu în urma bărbatului său. Numele pruncului din botez a fost Avramie. El rămînînd din scutece sărman de părinţi, l-a luat o călugăriţă din cele de bun neam şi l-a hrănit.

Încă din vîrsta prunciei se arătau într-însul semnele vieţii lui, care aveau să fie, cînd va ajunge bărbat desăvîrşit, pentru că pruncul, deşi era mic, însă se arăta înţelept în toate şi bun la obiceiuri. Deci, făcînd jocuri copilăreşti cu cei de o vîrstă cu el, aceia nu-l puneau pe Avramie împărat sau voievod, ci egumen. Şi cu dreptate, căci din copilărie se deprindea la viaţa monahicească, văzînd pe monahia care-l creştea, petrecînd în rugăciuni şi în postiri. Deci, el se sîrguia să-i urmeze ei pe cît era cu putinţă, postind şi făcînd rugăciuni; crescînd cu trupul şi cu înţelegerea, a trecut vîrsta pruncească şi, dîndu-se la învăţătura gramaticii, sporea mai mult decît vîrstnicii.

Izvorul Sf. Athanasie Athonitul din Sf. Munte Athos

În acea vreme, călugăriţa aceea care i-a fost în loc de maică, s-a dus către Domnul. După aceea, pruncul Avramie, rămînînd sărman a doua oară, plîngea ca după maica sa cea adevărată şi dorea ca să meargă în Bizanţ pentru căutarea înţelepciunii cărţilor. Această dorinţă a lui a fost rînduită de Dumnezeu, Care se îngrijeşte de cei sărmani:

Mormantul Sf. Athanasie Athonitul din ctitoria sa Manastirea Marea Lavra

În vremea aceea, împărăţind peste greci dreptcredinciosul împărat Roman, unul din famenii pala tului a fost trimis la Trapezunda ca să adune de la tîrguri dajdia cea împărătească. Acela, văzînd pe copilul Avramie frumos la vedere cu trupul şi cu sufletul, l-a luat cu sine în Bizanţ şi l-a încredinţat unui dascăl, bărbat ales, cu numele Atanasie, spre învăţătura filosofiei. Deci, în scurtă vreme s-a făcut ucenicul ca şi dascălul.

În acei ani, era în Bizanţ un voievod, anume Zefinazer, care luase ca soţie fiului său pe o rudenie de-a lui Avramie. Acela, cunoscînd pe Avramie, l-a luat în casa sa. Dar tînărul Avramie, deşi petrecea în casă bogată şi îndestulată cu toate desfătările de hrană, însă nu se lăsa de înfrînarea cea pustnicească, pe care o deprinsese de la călugăriţa care-l hrănise. Astfel, nu voia să mănînce la masa cea domnească, nici nu-i plăcea să guste bucate alese, ci îşi împlinea nevoia foamei sale cu verdeţuri nefierte şi cu poame. El era atît de treaz, încît adeseori, vrînd să biruiască somnul cel firesc, umplea ligheanul cu apă şi-şi spăla faţa sa, ori de cîte ori adormea, ca să nu se îngreueze de somn. Astfel se chinuia în tot felul, omorîndu-şi trupul şi robindu-l pe el duhului.

Cititi mai mult...

Pagina 1 din 23

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com