Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

29 iunie / 12 iulie - Sfinţii Slăviţii Apostoli Petru şi Pavel

La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului.

De vreme ce pe unul l-a fericit, şi l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas alegerii, şi-i va purta numele Lui înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraş mic şi neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniţă, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, şi aflând pe Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după Dânsul.

După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit. El era la chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăinţă era iertător, şi lesne a schimba şi a muta hotărârile şi judecăţile cele mai dinainte.

Iar Sf. Pavel, şi el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia şi strica Biserica lui Hristos, şi cu a lui voie şi sfat a fost omorât întâiul mucenic Ştefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, şi orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; şi acela învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Şi se spune că din tăierea aceea a curs sânge şi lapte. Şi măcar că fericitul Pavel s-a săvârşit mai pe urma lui Petru, moaştele lor însă tot la un loc s-au pus.

Fericitul apostol Pavel era şi el pleşuv la cap, vesel la căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la faţă, barba îi era cam lungă cu cuviinţă, cu nasul rotund şi cuvios, la toată faţa împodobit, cam cărunt la cap şi la barbă, om sănătos cu virtutea, puţin cam scurt la trup, înţelept, plin de daruri, cu cuviinţa obiceiurilor sale şi cu tăria cuvintelor sale, şi cu dumnezeiască putere trăgea pe cei ce mergeau la dânsul. Însă amândoi corifeii apostoli erau plini de Duhul Sfânt şi de dumnezeiescul har. Şi se face prăznuirea lor în biserica Sfinţilor Apostoli cea mare, şi la Orfanotrofion, şi în cinstita biserică a Sf. Apostol Petru ce este aproape de sfânta biserică cea mare, şi la toate cele de pe alocuri sfintele lui Dumnezeu biserici.

24 iunie / 07 iulie - Nasterea Slăvitului Prooroc Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan

Soarele cel neapus, Hristos, Mântuitorul nostru, vrând să răsară lumii, şi acum plecând cerurile şi pogorându-Se în pântecele fecioresc cel mai curat decât cerurile, se cădea mai întâi să iasă luceafărul din cea stearpă, adică Sfântul Ioan Inaintemergătorul, ca să meargă înainte, ca un vestitor, propovăduind şi zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca să nască, a născut fiu la bătrâneţile sale din pântece sterp, precum de demult Sara a născut pe Isaac. Mai înainte de a naşte Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Inaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea naşterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă naşterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită şi să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca şi pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică".

Naşterea cea minunată a Sfântului Ioan a fost înaintemergătoare Naşterii lui Hristos cea minunată. Minunea se aştepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după naşterea cea minunată a Elisabetei, naşterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amândouă maicile, rânduiala naşterii covârşea rânduielile firii, aşa voind Dumnezeu, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor.

Iar după ce Elisabeta a născut, vecinii care locuiau împrejur au auzit de aceasta, asemenea rudeniile şi cunoscuţii şi toţi se bucurau împreună cu ea; căci Domnul a făcut milă cu dânsa, ridicând de la dânsa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au împlinit cuvintele Binevestitorului Gavriil, care a zis către Zaharia: Femeia ta va naşte fiu şi mulţi se vor bucura de naşterea lui! Deci pe de o parte se bucurau rudeniile, iar pe de alta, aceia care erau cuprinşi cu mare dorinţă pentru Mesia Cel aşteptat, deşi nu stiau că a sosit taina întrupării lui Hristos, însă în vremea naşterii Inaintemergătorului lui Hristos, duhul lor se pornea într-înşii spre bucurie, Sfântul Duh veselind inimile lor, ca şi cum le dădea o înştiinţare pentru câştigarea aşteptării lor.

Şi în ziua a opta au venit preoţii şi prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur şi toţi voiau să-i pună numele tatălui său, Zaharia; dar maica lui nu se învoia, pentru că, fiind soţie de prooroc şi născătoare de prooroc, Sfânta Elisabeta era ea însăşi plină de darul proorociei. Deci ea prooroceşte a poruncit ca pruncul cel născut al lor să se numească cu acel nume pe care nu îl auzise de la bărbat, de vreme ce el s-a întors de la biserică la casa sa avându-şi legată limba cu amuţire şi nu putea să spună soţiei sale cum a văzut pe îngerul care i-a binevestit zămislirea fiului său şi a zis: Vei pune numele lui Ioan. Deci de Sfântul Duh fiind povăţuită maica, a numit pe prunc Ioan, ca o proorocită, căci ea a cunoscut prooroceşte şi venirea la dânsa a Maicii lui Dumnezeu şi i-a zis: De unde-mi este mie aceasta, ca să vină Maica Domnului meu la mine? Iar cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau semne tatălui său, cum ar voi să-1 numească. Iar el, cerând o tăbliţă, a scris: Ioan să-i fie numele lui! Şi îndată s-a deschis gura lui Zaharia şi limba lui s-a dezlegat din amuţire şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu.

Atunci toţi s-au minunat de acele mari minuni: cum a născut cea îmbătrânită, cum maica şi tatăl cel mut s-au unit la un nume, cu care să numească pe fiu şi cum, după scrierea numelui, mutul îndată a grăit şi, ce a scris cu mâna, aceea a grăit şi cu limba. Deci numele lui Ioan s-a făcut ca o cheie a gurilor părinţilor, deschizându-le spre slava lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica şi mirarea pe toţi cei ce vieţuiau împrejur, pentru că toţi cei ce auzeau acestea se minunau cu spaimă de acele preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu şi se povesteau cuvintele acestea în toată partea muntelui Iudeei, adică în hotarele Hebronului, cetatea preoţilor, unde era casa lui Zaharia. Pentru că acea cetate, încă din zilele lui Isus Navi a fost hotărâtă sfinţitei seminţii a lui Aaron; iar de la Ierusalim şi până la dânsa era cale de opt ceasuri. Acea cetate era mai departe de Betleem, la un loc mai înalt, şi se numea „cetatea muntelui", pentru munţii săi cei înalţi, iar hotarele ei se numeau „părţile muntelui", precum se scrie în Evanghelie despre Preacurata Născătoare de Dumnezeu: Sculându-se Maria din Nazaretul Galileei, s-a dus la munte degrabă în cetatea Iudeei - adică în Hebron -, şi a intrat în casa lui Zaharia şi s-a închinat Elisabetei.

Cititi mai mult...

19 iunie / 02 iulie - Sfantul Ierarh Ioan Maximovici, arhiepiscopul de Shanghai, Bruxelles si San Francisco

Sfântul Ioan Maximovici (1896 -1966) este considerat de către creștinii ortodocși de pretutindeni, ca fiind cel mai mare sfânt al secolului XX. Manifestând diferite forme de sfințenie, el a fost in același timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu si “nebun intru Hristos”, un zelos ierarh misionar si un aparator al săracilor, un ascet desavarsit si un parinte iubitor pentru orfani. Asemeni lui Moise, el si-a scos turma din robie, conducand-o din China in lumea libera. Urmaș al primilor apostoli, el a dobândit de la Dumnezeu puterea de a tamadui sufletele si trupurile suferinde. Strabatand valul timpului si spațiului, el cunoștea si răspundea gandurilor oamenilor, înainte ca aceștia sa si le exprime. Fericitul Ioan răspândea o putere ce-i atragea pe oameni mai mult chiar decât nenumăratele sale minuni. Aceasta era puterea iubirii lui Hristos – marea taina inaccesibila înțelegerii lumești.

Acum in Ceruri, el continua sa se roage si sa-i viziteze pe cei ce-l cheamă in ajutor, după cum mărturisesc minunile si tămăduirile înregistrate peste tot in lume. La 2 iulie, 1994, in America a avut loc proslăvirea arhiepiscopului Ioan de San-Francisco, ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora.

Patria arhiepiscopului Ioan a fost înfloritoarea regiune Harkov, din sudul Rusiei. Aici, pe moșia Adamovka, in ilustra familie de nobili Maximovici, in data de 4 iunie 1896, parintilor Boris si Glafira li s-a nascut un fiu. La sfântul botez a primit numele de Mihail – in cinstea sfântului arhanghel al Domnului. Neamul Maximovici era renumit din vechime prin evlavia si patriotismul sau. Cel mai strălucit reprezentant al acestei familii de vita veche era sfântul ierarh Ioan, mitropolitul Tobolskului, cunoscut scriitor si poet duhovnicesc, luminator al Siberiei, care a trimis prima misiune ortodoxa in China si a savarsit numeroase minuni. El a fost canonizat in 1916, iar sfintele sale moaște se păstrează pana in zilele noastre la Tobolsk. Cu toate ca sfântul ierarh Ioan a murit la începutul secolului al XVlIl-lea, duhul acestuia a purces asupra urmașului sau îndepărtat, care mai târziu i-a purtat numele.

Mihail era un copil bolnăvicios, firav si blând. Nu-i plăceau jocurile zgomotoase si deseori era adâncit in gândurile sale. Iubea animalele, mai ales câinii. In copilărie se deosebea printr-o religiozitate profunda. Colectiona icoane, carti duhovnicesti si istorice. Cel mai mult ii plăcea sa citească Viețile sfinților. Mosia familiei Maximovici se afla in vecinătatea manastirii Sviatogorsk. Tanarul Mihail, “monah din copilărie“, isi petrecea toata vara la manastire.

La vârsta de 11 ani a fost trimis la școala militara din Poltava. In acesti ani l-a intalnit pe episcopul Teofan al Poltavei, vestitul ascet, care a rămas pentru el un model de sfintenie pana la sfârșitul vieții.

In 1914, Mihail a absolvit școala de cadeti si, urmând vocației sale intime, a hotărât sa intre la Academia Duhovniceasca de la Kiev. Pǎrinţii însa au insistat sa se înscrie la facultatea de drept si, din ascultare, el a renunțat la dorința sa. Anii de maturitate si terminarea studiilor au coincis cu începutul groaznicei revoluții, al cărei scop a fost sa conducă lumea către anticreștinism.

In 1921, in timpul războiului civil, emigrează la Belgrad împreuna cu întreaga familie. In 1925 a absolvit facultatea de teologie. In 1926 a fost tuns in monahism si hirotonit ca ierodiacon in mânǎstirea Milkovo, luând numele de Ioan. La sfârșitul aceluiași an părintele Ioan a fost hirotonit ca ieromonah. Intru anii 1929-1934 a fost profesor si diriginte la seminarul, teologic “Sfântul Ioan Botezătorul” din Bitol. In anul 1934 s-a luat hotararea de a-l inainta la rangul de episcop. In ceea ce-l privește pe insasi părintele Ioan, nimic nu putea fi mai strain năzuințelor sale decât acest lucru. Cineva, care-l cunostea, povestește cum l-a intalnit in acea vreme la Belgrad. El i-a spus ca se afla in oras din greșeala chemat in locul unui oarecare ieromonah Ioan, care urma sa fie tăcut episcop. A doua zi, el i-a comunicat acelei persoane ca s-a creat o situație si mai proasta decât crezuse el – anume pe el vor sa-l facă episcop!

Hirotonirea sa ca episcop a avut loc la 28 mai, anul 1934. Vladica s-a dovedit a fi ultimul dintre episcopii hirotoniți de mitropolitul Antonie (Hrapovitki). A fost trimis in China, in eparhia Shanghaiului. Aici el desfasoara o activitate rodnica in organizarea unor societati filantropice si de binefacere, aplanează conflicte religioase, ridica o catedrala. Odată cu venirea comuniștilor la putere, colonia emigranților ruși din China a fost nevoita sa se refugieze si de acolo, majoritatea prin insulele arhipelagului filipinez. In 1949, in insula Tubabao, in lagărul pentru refugiati locuiau aproximativ cinci mii de refugiați. Insula se afla in calea uraganelor sezoniere.

Intr-o convorbire cu localnicii, un rus a menționat teama sa de uragane, însa aceștia i-au spus ca nu exista motive de îngrijorare, intrucat “sfantul vostru binecuvântează lagarul in fiecare noapte din toate cele patru parti”. După ce lagărul a fost evacuat, un uragan devastator s-a napustit asupra insulei. In anul 1951, arhiepiscopul Ioan este trimis in Europa, mai intai la Paris, apoi la Bruxelles.

In Europa Occidentala, Vladica acorda un interes constant nu numai diasporei ruse, pentru care trudea neobosit, ca si la Shanghai, ci si populatiei locale. El primeste sub jurisdictia sa Bisericile Ortodoxe din Olanda si Franta. Unicul preot ortodox al Misiunii de la Madrid a fost hirotonit de el. In ceea ce privește America – aici activitatea sa de arhipastor s-a realizat cel mai deplin. Vlădica Ioan poate fi considerat ocrotitorul adevăratei Ortodoxii in Lumea Noua.

Cititi mai mult...

15 / 28 Iunie - Sf. Ierarh Glicherie Marturisitorul de la Slatioara

“Din început am cunoscut dintru mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.” (Ps. 118, 152).”

Pe pitoreşti meleaguri bucovinene, prin preajma voievodalei cetăţi a Sucevei, anume în satul Mihoveni, trăia pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea, familia Tanase, soţul numindu-se Nicolae, iar femeia sa, Rahila. Erau săraci, fără o îndestulătoare brazdă de pămînt şi aşezarea lor gospodărească suferea de multe lipsuri.
În ziua de 9 februarie a anului mîntuirii 1891, familia aceasta a fost însă binecuvîntată de Dumnezeu prin naşterea unui fecior, cel dintîi şi singurul vlăstar, pe care ei l-au botezat întru Hristos cu numele de Gheorghe, ocrotitorul plugarilor şi al tuturor cultivatorilor de pămînt.
Feciorul acesta nu l-a cunoscut pe tatăl său, deoarece acesta a trecut în viaţa cea veşnică foarte curînd, iar de mama sa abia îşi amintea, întrucît şi ea l-a părăsit cînd el avea doar 7 ani. Astfel că Gheorghe a rămas orfan de ambii părinţi la o vîrstă aşa de fragedă. Singurul ocrotitor i-a fost fratele tatălui său, bunicul Ilarion Tănase, în trecut muncitor la căile ferate, iar acum îngrijitor la o vie boierească din preajma Iaşilor. Bunicul l-a luat pe lîngă el la locuinţa sa din satul Miroslava, dar nici aici Gheorghe nu şi-a aflat mîngîierea maternă căci bunica sa, Ana, se mutase demult la Domnul. Atîta doar, că bunicul Ilarion, fiind un evlavios creştin, i-a sădit în suflet credinţa în Dumnezeu, care-i va fi cea mai mare si sfîntă mîngîiere în viitoarea sa viaţă. În toate duminicile şi sărbătorile noastre bisericeşti, îl ducea să se roage în casa Domnului, în biserica satului vecin Comeşti, cam la 10 km de locuinţa lor.
Bunicul îl întovărăşea şi cu alţi copii ai satului, ca să împlinească şi datinile creştineşti şi strămoşeşti, de a merge cu colindele pe la casele sătenilor. Şi cum Gheorghe avea o fire paşnică, era copil liniştit şi evlavios, cînd ei se duceau cu pluguşorul, ceilalţi copii i-au dat rolul de preot, ca un fel de prevestire despre destinul său viitor. Odată, cu prilejul închipuirii în joacă a unei nunţi ţărăneşti, copiii l-au ales pe el ca mireasă. În alt an, Gheorghe l-a reprezentat în colinde pe împăratul. Luînd aminte la asemenea întîmplări, nu este greu a ne închipui că ele erau adevărate prevestiri, deoarece tînărul Gheorghe a ajuns mai tîrziu preot cu adevărat, sfinţit cu Harul cel dumnezeiesc, şi slujind în sfîntul altar ortodox, întru slava Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. În curăţenie sufletească şi trupească deplină, ca o fecioară mireasă, el îşi va petrece anii vieţii pună la intrarea în monahism unde toate dorinţele sale duhovniceşti se vor împlini. În fine, pentru că a jucat şi ca împărat, în colindele din copilărie, iată cu Darul lui Dumnezeu şi din mila Sa cea mare, ajuns în ceata cea înaltă a arhiereilor şi credincioşii l-au avut şi-l au ca pe un mare şi ales conducător duhovnicesc, ca Mitropolit creştin-ortodox în Patria sa.

Împlinise 19 ani şi trebuia să-şi agonisească el însuşi existenţa, pîinea cea de toate zilele şi îmbrăcămintea. S-a angajat ca muncitor la pepiniera C.F.R. din staţia Ciurea, unde se ocupa cu florăria şi planta pomi fructiferi. De aici, a trecut la fabrica de mezeluri din Nicolina, suburbia Iaşiului.
După şase ani, a mers pe dealul Cetăţuia ce străjuieşte Iaşiul, să se închine acolo în biserica sfîntului lăcaş pe culmea dealului. De acolo de sus, se desfăşoară o minunată privelişte a oraşului Iaşi, pînă departe spre miazănoapte de-a lungul rîului Bahlui, ce trece printr-o margine a oraşului, iar pe partea cealaltă se zăresc dealuri, păduri şi aşezări omeneşti, pînă la Prut. În mănăstire se adunaseră în acea vreme 30 de cuvioşi părinţi şi fraţi, iar stareţ era cuviosul ieromonah Teofil, un om duhovnicesc şi iubitor de străini. Acesta a înţeles că tînărul Gheorghe este evlavios şi că are rîvnă pentm viaţa monahală. Şi astfel, l-a primit să rămînă în mănăstire, avînd grijă să i se dea chilie şi haine potrivite de frate începător. Noul începător îşi împlinea aici cu sîrguinţă ascultările; era blînd, evlavios, supus către stareţ şi ceilalţi monahi, purtîndu-se cu bună cuviinţă, încît toţi au înţeles că fratele Gheorghe este vrednic să rămînă în ceata lor.
După numai opt luni de ascultare, în ziua de 24 decembrie 1916, deci în ajunul Naşterii Domnului, fratele Gheorghe este tuns în monahism, shimbîndu-i-se numele în Glicherie, nume ce-l va purta în tot restul vieţii sale, nume grecesc ce se traduce în limba noastră “om dulce, om cu dulceaţă”. Asa este rînduiala călugărească, ca la tundere să i se dea monahului un nume nou, ca după un botez duhovnicesc, pentru o viaţă nouă şi acest nume să înceapă tot cu litera vechiului său nume de la naştere. Să luăm aminte că şi acest nou nume de Glicherie, arată ca o minunată potrivire cu toate calităţile sale sufleteşti, căci dulce era la cuvînt, dulce şi blajin în ale sale purtări, şi toţi cei ce se întîlneau cu dînsul simţeau această dulceaţă.

Cititi mai mult...

Pagina 1 din 63


Warning: Illegal string offset 'active' in /home/rman5430/public_html/templates/ja_kyanite_ii/html/pagination.php on line 129

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624