Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

07/20 Ianuarie - Soborul Sfântului Prooroc Înaintemergatorului și Botezătorului Ioan

A doua zi după Sfînta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rînduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punînd mîna sa pe creştetul Stăpînului.

Deci, îndată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinsteşte de toţi şi cu cîntări se slăveşte, pentru că prin sobor se înţelege adunarea poporului în biserică, la cîntarea şi slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea şi lauda marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Celui ce se prăznuieşte.

Un sobor ca acesta, măcar că se săvîrşea la toate bisericile ce sînt în toată lumea, ba încă se săvîrşeşte şi astăzi; însă se face mai ales mare prăznuire în bisericile zidite în numele Botezătorului, precum oarecînd în biserica lui de lîngă Iordan, unde a botezat pe Hristos; în Sevastia, unde s-a tăiat de către Irod; în Antiohia, unde mîna lui cea dreaptă a fost dusă de Sfîntul Evanghelist Luca, şi în Constantinopol, unde acea sfîntă mînă se adusese din Antiohia şi unde mai ales se făcuse soborul acela, de vreme ce se adusese mîna chiar în seara dumnezeieştii Arătări, cînd se face sfinţirea apelor.

Mana dreapta a Sf. Ioan Botezatorul, Manastirea Dionisiu, Sf. Munte Athos

Se părea atunci că însuşi Botezătorul soseşte nevăzut la sfinţirea apelor, făcîndu-se bucurie împăraţilor şi la tot poporul, care cu multă prăznuire săvîrşea soborul lui, după ziua dumnezeieştii Arătări. Deci, să săvîrşim şi noi cu bucurie duhovnicească soborul Sfîntului marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul, rugîndu-l să mijlocească pentru noi către Stăpînul Hristos, ca să fim şi noi în Biserica celor ce prăznuiesc veşnic, în locaşul cel nefăcut de mînă şi acolo, în ceruri, să auzim glasul celor ce dănţuiesc şi prăznuiesc dumnezeieştile arătări cele veşnice, săturîndu-ne cu ei de vederea feţei lui Dumnezeu, Care Se arată sfinţilor Săi; şi să slăvim cu toate cereştile cete pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, în veci. Amin.

Cititi și:

Acatistul Sf. Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului

06/19 ianuarie - Botezul Domnului nostru Iisus Hristos (Epifania)

Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, vieţuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, pînă la vîrsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rînduiala de dascăl sau de preot. Pentru aceasta nici Domnul Hristos pînă la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile pînă ce s-a împlinit numărul anilor Lui.

El vieţuia în Nazaret, cu Preacurata Sa Maică şi cu Iosif, părutul Său tată, care era lucrător de lemn şi cu care lucra împreună. După moartea lui Iosif, singur Domnul făcea acel lucru de mînă, cîştigînd prin osteneală, hrana pentru El şi pentru prea iubita Sa maică, ca să ne înveţe pe noi a nu ne lenevi şi nici a mînca pîinea în zadar.

Apoi, împlinindu-se cei 30 de ani şi venind vremea dumnezeieştii Lui arătări - precum zice Evanghelia -, ca să se arate lui Israel: A fost cuvîntul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimiţîndu-l pe el ca să-L boteze cu apă. Deci, i-a pus un semn încredinţat după care putea să cunoască pe Mesia, Cel care a venit în lume, precum singur Botezătorul întru a sa bună vestire spune, zicînd: Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: "Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorîndu-se şi rămînînd peste El, Acela este cel ce botează cu Duh Sfînt".

Deci, ascultînd Ioan cuvîntul lui Dumnezeu, a venit în părţile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Pentru că el era acela de care mai înainte a zis Isaia: Glasul celui ce strigă în pustie, gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Deci, venea la dînsul toată latura Iudeei şi a Ierusalimului, şi se botezau toţi de la dînsul, în rîul Iordanului, mărturisîndu-şi păcatele. Atunci a venit şi Iisus din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan. El a venit într-acea vreme, după ce Ioan spusese mai înainte poporului despre El, zicînd:Vine în urma mea Cel mai tare decît mine, Căruia nu sînt vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui. Deci, eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfînt.

 După aceste cuvinte, a venit Iisus ca să Se boteze, cu toate că nu-I trebuia aceasta, ca unul Care era preacurat, fiind născut din Preacurata şi Preasfînta Fecioară, El Însuşi fiind izvorul a toată curăţia şi sfinţenia.

Însă Cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea a venit la rîu ca să sfinţească apele cu Botezul. A venit la ape ca să curăţească firea lor; a venit să Se boteze ca să ne pregătească baia sfîntului Botez. A venit la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru dînsul martor nemincinos, văzînd pe Duhul Sfînt pogorîndu-Se peste Cel pe Care-L boteza şi auzind glasul Tatălui de sus.

Ioan se sfia de El, zicînd: Eu am trebuinţă să mă botez de Tine şi Tu vii la mine. Căci Ioan cu duhul L-a cunoscut pe El; pentru că mai înainte cu 30 de ani a săltat de bucurie în pîntecele maicii sale; deci, avea trebuinţă de botezul Lui, ca cel ce era în păcatul neascultării, cel adus de Adam asupra a tot neamul omenesc.

Iar Domnul a zis: Lasă acum, că aşa se cade a împlini toată dreptatea. Prin dreptate înţelege aici Sfîntul Ioan Gură de Aur poruncile lui Dumnezeu; ca şi cum ar fi zis: "De vreme ce toate cîte le porunceşte legea le-am săvîrşit şi singură aceasta a rămas, adică să Mă botez; deci, Mi Se cade să o săvîrşesc şi pe aceasta". Iar botezul lui Ioan era porunca lui Dumnezeu, precum el zice: Cel ce m-a trimis ca să botez cu apă, Acela mi-a zis.

Deci, cine l-a trimis? Arătat este că a fost Însuşi Dumnezeu, cum zice însăşi Scriptura: "A fost cuvîntul lui Dumnezeu către Ioan". Deci, Iisus, fiind în vîrstă de 30 de ani, S-a botezat pentru că omul de la această vîrstă se pleacă cu înlesnire către tot păcatul.

Aşa grăiau Ioan Gură de Aur şi Teofilact, cum că cea dintîi vîrstă a copilăriei are multă neştiinţă şi zburdălnicie, a doua vîrstă, a tinereţilor, se aprinde de poftă trupească, iar vîrsta de 30 de ani, a bărbatului desăvîrşit, este a iubirii de aur, a măririi deşarte, a iuţimii, a mîniei şi a tuturor păcatelor.

Pentru aceasta Hristos Domnul a aşteptat botezul pînă la această vîrstă, ca să împlinească legea cu toate vîrstele, să sfinţească firea noastră şi să ne dea putere, ca să biruim patimile şi să ne ferim de păcatele cele de moarte. După Botezul Său, Domnul a ieşit îndată din apă, adică n-a zăbovit; căci se povesteşte că Sfîntul Ioan Botezătorul, pe fiecare om care se boteza de dînsul, îl afunda pînă la cap şi-l ţinea astfel pînă ce-şi mărturisea toate păcatele sale şi numai după aceea îi afunda şi capul şi îl lăsa să iasă din apă; pentru aceasta, zice Evanghelia, că a ieşit îndată din apă. Ieşind Domnul din rîu, I s-au deschis cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger, iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorît spre Domnul, Cel ce S-a botezat, arătîndu-Se în chip de porumbel.

Întocmai cum în zilele lui Noe, porumbiţa a vestit micşorarea apelor, tot asemenea şi încetarea înecării păcatului a însemnat-o porumbelul.

Duhul Sfînt s-a arătat în chip de porumbel, pentru că acea pasăre este curată, blîndă, iubitoare de oameni, fără de răutate şi nu stă în locuri necurate. Tot asemenea şi Duhul Sfînt este izvorul curăţiei, noianul iubirii de oameni, învăţătorul blîndeţii, rînduitorul binelui şi fuge de la cel care se tăvăleşte în tina cea necurată a păcatului, fără de pocăinţă.

Pogorîndu-Se Duhul Sfînt ca un porumbel spre Domnul nostru Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicînd: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Aceluia deci, se cuvine mărirea şi stăpînirea, în vecii vecilor. Amin.

Cititi și:

Acatistul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos

Adevărul despre minunile din Tara Sfanta - Minunea intoarcerii Iordanului la Boboteaza pe calendarul Iulian

I. Locul Botezului Domnului în Iordan

Tot aşa cum Sfânta Lumină vine la praznicul Învierii Domnului, temelia mântuirii oamenilor, celelalte două minuni din Ţara Sfântă – întoarcerea Iordanului şi venirea norului luminos pe Muntele Tabor – se petrec la alte două evenimente cu totul speciale din viaţa pământească a Mântuitorului, cele două Teofanii sau Arătări ale lui Dumnezeu: Botezul Său şi Schimbarea la Faţă. La ambele, Tatăl ceresc Îl mărturiseşte pe Fiul Său: ,,Acesta este Fiul Meul cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17). Minunile înfricoşate ce au loc la cele două praznice împărăteşti se petrec în fiecare an, tot aşa cum Sfânta Lumină vine an de an la Mormântul Domnului.

Râul Iordanului

Datorită evenimentelor legate de istoria mântuirii ce au avut loc în preajma lui, Iordanul (Al Urdunn în arabă, Yarden în ebraică) este considerat de către creştini un râu sfânt.

Afluenţii săi, Hasbani şi Ayoun care izvorăsc din Liban, şi Banias şi Dan care izvorăsc de la poalele Muntelui Hermon, se unesc în nordul Israelului, aproape de chibuţul (ferma colectivă) Sede Nehemya şi formează Iordanul. Acesta coboară imediat printr-un curs de 75 km în Lacul Hula, mlăştinos, aflat puţin sub nivelul mării. După ce iese din lac, coboară şi mai mult, încă 25 km, şi intră în Marea Galileei.

După ce iese din mare, ultima porţiune a râului, numită Valea sau Ţinutul Iordanului, nu mai este atât de înclinată şi el începe să şerpuiască înainte de a se vărsa în Marea Moartă, care se află la 400 m sub nivelul mării şi nu are scurgere. Curgerea sa este atât de sinuoasă, încât întregul său curs are 130 de mile, în loc de 60 de mile cât ar avea dacă ar curge drept. În această regiune, primeşte încă doi afluenţi din est: Yarmouk şi Jabbok (sau Iavoc, locul unde s-a luptat Iacov cu îngerul şi i-a schimbat numele în Israil).

Înainte de a intra în Marea Galileei, râul se află în graniţele Israelului (zonă disputată cu Siria) şi alcătuieşte hotarul vestic al Înălţimilor Golan. La ieşirea din mare, el formează graniţa naturală dintre Regatul Haşemit al Iordaniei la est şi Cisiordania la vest, care se află astăzi în Israel.

Din nefericire, începând din 1964, ţările riverane au început să construiască diguri şi canale care au abătut apele sale sau ale afluenţilor săi, fapt ce a afectat puternic ecosistemul Iordanului. Acesta şi-a redus mult dimensiunile, transformându-se într-un curent noroios, primeşte apă reziduală din Israel, Siria şi Iordania, iar vegetaţiei care creştea odinioară pe malurile sale i-a luat locul o vegetaţie salină.

Locul Botezului Mântuitorului Hristos

De-a lungul secolelor, Iordanul a fost martorul multor evenimente minunate, dintre care cel mai important este Botezul Mântuitorului Hristos. Potrivit Evangheliei, Domnul a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul ,,în Vitavara de ceea parte de Iordan, unde era Ioan botezând” (Ioan 1, 28). Acel loc a fost cunoscut sub mai multe nume: Betabara (Vitavara), Betania dincolo de Iordan, Enom (Ainon) aproape de Salim (Ioan 3, 23). Betania dincolo de Iordan nu trebuie confundată cu Betania aflată ca la 15 stadii depărtare de Ierusalim, satul unde locuiau Sfântul şi Dreptul Lazăr şi surorile sale.

Locul Botezului Domnului în Iordan este foarte aproape de Ierihon, Marea Moartă şi chiar de Ierusalim, aflându-se în apropierea dealului de unde Sfântul Prooroc Ilie a fost luat la cer în căruţă de foc.

Raul Iordan si vegetatia de pe malurile lui


Ca în alte părţi din Ţara Sfântă, şi în preajma Iordanului, creştinii au ridicat lăcaşuri de închinăciune în amintirea evenimentelor mântuitoare. Astfel, pe malul Iordanului au fost construite bazine pentru botezarea celor dornici de aceasta; în plus, fiind o regiune deşertică, monahii au socotit-o un loc potrivit pentru ridicarea de mânăstiri şi chilii retrase, pentru viaţa pustnicească. Aşa se face că, în perioada bizantină, înflorit-a pustiul Iordanului ca şi crinul (potrivit Isaia 35, 1-2) de monahii şi pustnicii care se sălăşluiseră la locul Botezului Domnului şi în împrejurimi, slăvindu-L pe Mântuitorul Hristos şi pe Înaintemergătorul şi Botezătorul Lui, Proorocul Ioan.

Mărturii istorice din primul mileniu creştin

Majoritatea informaţiilor despre sfintele locuri de la Iordan şi localizarea lor precisă se găsesc în relatările pelerinilor în Ţara Sfântă, în cărţile scriitorilor bisericeşti, în Tradiţia ortodoxă. Încă din secolul al III-lea, Origen a venit în Palestina pentru a călca pe urmele lui Hristos şi ale proorocilor. El este primul care a încercat să identifice locul Botezului Domnului şi a vorbit de Betania dincolo de Iordan.

Cititi mai mult...

02/15 ianuarie - Sfântul Serafim de Sarov făcătorul de minuni

Sfantul Serafim de Sarov, un mare ascet al Bisericii Ruse, s-a nascut in 19 iulie 1745. Parintii sai, Isidor si Agatia Moshnina erau din Kursk. Tatal lui era comerciant si spre sfarsitul vietii a inceput constructia unei catedrale in Kursk pe care n-a apucat s-o mai vada terminata. Fiul sau Prochorus, viitorul Serafim, a ramas in grija mamei vaduve care l-a crescut in credinta.

Dupa moartea sotului ei, Agatia Moshnina a continuat constructia catedralei. Intr-o zi, luandu-l si pe micul Prochorus cu ea pe santier, acesta a cazut de pe schela turnului de clopote, de la o inaltime de sapte etaje. Baiatul ar fi putut muri dar Bunul Dumnezeu a crutat viata acestui viitor astru al Bisericii. Ingrozita, mama a alergat la el si si-a gasit fiul nevatamat.

Tanarul Prochorus, inzestrat cu o memorie excelenta, a invatat repede scrisul si cititul. Din copilarie ii placea sa participe la slujbele bisericii si sa citeasca atat Sfanta Scriptura cat si Vietile Sfintilor impreuna cu colegii sai de studentie. Cel mai mult ii placea sa se roage si sa citeasca Sfanta Evanghelie cand era singur. La un moment dat, Prochorus s-a imbolnavit foarte grav, viata lui fiind in pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului care i-a promis ca il va vizita si il va vindeca. Nu peste mult timp, prin curtea casei lor a trecut o procesiune a bisericii cu Icoana Semnului din Kursk (27 noiembrie) iar mama lui l-a dus pe copil sa sarute icoana dupa care acesta s-a vindecat imediat.

Tanar fiind, Prochorus isi facea planuri pentru a-si dedica viata in intregime lui Hristos si a intra la o manastire. Mama lui nu a fost impotriva acestei decizii si l-a binecuvantat in drumul lui spre monasticism, daruindu-i o cruce de arama pe care tanarul a purtat-o pe piept toata viata lui. Prochorus a pornit pe jos impreuna cu alti pelerini din Kursk spre Kiev pentru a-i venera pe Sfintii Pesterilor.

Prochorus l-a vizitat pe Parintele Dositeu (de fapt era o femeie, Daria Tyapkina), care i-a dat binecuvantare sa se retraga la manastirea din pustia Sarovului si acolo sa-si castige mantuirea. Trecand pe la casa parinteasca Prochorus si-a luat ramas bun de la mama si rudeniile sale. In ziua de 20 noiembrie 1778 a ajuns la Sarov, unde era staret Parintele Pahomie. Acesta l-a primit si l-a dat in grija Parintelui Iosif, care l-a pus la multe ascultari in manastire: era slujitor in chilia parintelui, facea paine si prescura si lucra in tamplarie. Tanarul isi facea ascultarile cu ravna si zel ca si cum l-ar servi pe Domnul Insusi. Prin munca constanta el se ferea de acedie, pe care o considera, cum avea sa spuna mai tarziu, “cea mai grava ispita a calugarilor novice”. Aceasta se vindeca prin rugaciune, abtinerea de la conversatii plictisitoare, prin munca asidua, prin citirea Cuvantului lui Dumnezeu si prin rabdare, deoarece acedia este hranita de micimea sufletului, neglijenta si vorba fara rost”.

Cu binecuvantarea egumenului Pahomie, Prochorus se abtinea de la mancare in zilele de miercuri si vineri si mergea singur in padure unde practica Rugaciunea lui Iisus. Dupa doi ani ca novice, Prochorus s-a imbolnavit de hidropizie, corpul a inceput sa i se umfle si suferea ingrozitor. Mentorul lui, Parintele Iosif si ceilalti parinti il iubeau pe Prochorus si aveau grija de el. Boala l-a tinut cam trei ani, timp in care ei nu au auzit nici un cuvant de nemultumire din gura lui. Temandu-se pentru viata lui, parintii doreau sa cheme un doctor sa-l consulte dar Prochorus nu era de acord, spunandu-le: ” Sfinte parinte, eu m-am incredintat in intregime Celui ce este adevaratul doctor al sufletului si al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos si Preacuratei lui Maici.”

Racla cu Sfintele Moaste ale Sf. Serafim de Sarov aflata in Manastirea DiveevoApoi a cerut sa i se citeasca o molitfa pentru sanatate. In timp ce restul parintilor se rugau in biserica, Prochorus a avut o viziune in care i-au aparut Maica Domnului impreuna cu Apostolii Petru si Ioan. Aratand cu degetul spre calugarul bolnav, Maica Domnului ii spuse Sfantului Ioan: “Acesta este unul de-ai nostri”, dupa care l-a atins cu toiagul intr-o parte pe calugar si imediat lichidul adunat in corpul acestuia a inceput sa iasa prin incizia facuta de Preacurata. Dupa terminarea moliftei fratii l-au gasit pe Prochorus vindecat, avand o singura cicatrice ca semn al miracolului ce s-a implinit.

La scurt timp, in locul aparitiei Maicii Domnului s-a construit o infirmerie. Una din capele a fost dedicata sfintilor Zosima si Savatie din Solovki (17 aprilie). Sf. Serafim a construit cu propriile sale maini sfanta masa din altarul capelei din lemn de chiparos, primind intotdeauna Sfintele Taine in acea biserica.

Dupa opt ani de novicie la manastirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care reflecta dragostea lui vie pentru Domnul si dorinta sa nestavilita de a-l sluji. Dupa un an, Serafim a fost numit ierodiacon.

Cititi mai mult...

Pagina 1 din 61

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624