Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

14 / 27 iulie - Sfantul Cuvios Nicodim Aghioritul purtatorul de Dumnezeu

Acest astru strălucitor al Bisericii a văzut lumina zilei în anul 1749, în insula Naxos din arhipelagul Ciclade - Grecia. Părinţii săi, evlavioşi şi cu frică de Dumnezeu, i-au dat la Sfîntul Botez numele de Nicolae şi l-au încredinţat preotului satului pentru a-l învăţa să citească. De mic copil s-a îndepărtat de jocurile gălăgioase ale celorlalţi copii, pentru a se dedica stăruitor lecturii. El a fost dăruit de Dumnezeu nu numai cu o inteligenţă vie, ci, de asemenea, şi cu o memorie excepţională, care-i permitea să reţină şi să repete ime-diat tot ceea ce citea.

Apoi a fost trimis la Smirna, la vîrsta de 16 ani, pentru a deprinde învăţătura dascălului Ierotei. Aici s-a făcut iubit de toţi, atît de învăţători, cît şi de fraţi, pentru dulceaţa şi bunătatea deprinderilor sale. În afară de cultura laică şi studiul cărţilor sfinte a învăţat latina şi franceza şi a devenit iscusit cunoscător al Sfinţilor Părinţi, al aghiografiei şi sfintelor canoane. Aceasta l-a învrednicit să fie un profund teolog ortodox, făcînd cunoscut poporului grec, robit de turci, comorile Tradiţiei Bisericii.

După patru ani de studii la Smirna, deoarece turcii masacrau pe grecii din regiune, în urma campaniei ruse, el a fost nevoit să se întoarcă în patria sa, Naxos. Acolo i-a întîlnit pe părinţii Grigorie, Nifon şi Arsenie, exilaţi din Sfîntul Munte în urma controversei colivarilor, care susţineau că nu se pot face parastase Duminica, întrucît este ziua Învierii Domnului. Aceştia i-au aprins dragostea pentru viaţa monahală şi l-au iniţiat în practica ascezei şi a rugăciunii inimii. Informat de către ei că la Hîdra trăia un om cu virtuţi deosebite, cunoscător adînc al Sfinţilor Părinţi, anume Mitropolitul Macarie al Corintului, tînărul Nicolae s-a dus la el, asemenea cerbului însetat la izvoarele apelor, şi în apropierea acestui sfînt ierarh a înţeles nevoia urgentă de a edita şi traduce cărţi din izvoarele Sfintei Tradiţii.

Acolo s-a întîlnit şi cu vestitul sihastru Silvestru din Cezareea, care se nevoia într-o chilie izolată, la mică distanţă de Corint. Acest sihastru sfînt i-a zugrăvit atît de luminos bucuriile vieţii ascetice, încît tînărul Nicolae s-a hotărît să ia îndată jugul lui Hristos şi, luînd scrisoare de recomandare de la Silvestru, s-a dus la Muntele Athos în anul 1775.

Aici a intrat în obştea Mînăstirii Dionisiu şi, la puţin timp, a fost făcut rasofor sub numele de Nicodim, primind ascultarea de secretar şi citeţ; el devine curînd model pentru toţi fraţii, iar ascultarea o îndeplinea cu supunere fără murmur şi cu rîvnă pentru post şi rugăciune. El sporea în fiecare zi, supunîndu-se învăţăturii duhovniceşti şi pregătindu-se pentru luptele vieţii isihaste. După doi ani, Sfîntul Macarie din Corint l-a vizitat în Sfîntul Munte şi l-a rînduit să corecteze şi să pregătească pentru tipar "Filocalia", această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii şi vieţii spirituale.

Tînărul călugăr s-a retras într-o chilie la Kareia, pentru a săvîrşi această lucrare dumnezeiasă a celor mai înaintaţi părinţi ai isihasmului şi care cerea o profundă cunoaştere a sufletului. La fel a făcut şi pentru alte scrieri, cum sînt "Everghetinos" şi "Tratatul despre Sfînta Împărtăşanie" scris de Sfîntul Macarie, dar pe care l-a îmbunătăţit mult. După terminarea corecturii acestor cărţi, monahul Nicodim s-a întors la Dionisiu, dar studierea părinţilor filocalici şi lucrarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus l-au preocupat toată viaţa.

Auzind de Sfîntul Paisie de la Neamţ, care conducea o mie de călugări în Moldova în această sfîntă lucrare a coborîrii minţii în inimă, Cuviosul Nicodim a pornit cu corabia spre Moldova, ca să-l cunoască. Dar, prin providenţa dumnezeiască, o furtună l-a împiedicat să-şi atingă acest scop.

Cititi mai mult...

Sf. Nicodim Aghioritul - "Impodobirea hainelor este undita curviei"

Inţeleptul temându-se, se fereşte, de rău; iar cel „fără de minte nădăjduindu-se însine, se amestecă cu cei fără de lege” (Pilde 14, 16). Acestea sunt cuvintele cele grăite de Duhul Sfânt, prin gura lui Solomon, ca să ne înveţe cu acestea, că e de datoria chiar şi a oamenilor înţelepţi, să se teamă şi să se ferească de pricinile răutăţilor, ca să nu cadă în cele pricinuite şi în fapte: să se teamă de rădăcini ca să nu se încurce în ramuri; să se teamă de cele mici, ca să nu cadă în cele mari. Iar a oamenilor nebuni este, să facă tot dimpotrivă; pentru că ei bizuindu-se în puterea lor, defăimă pricinile răutăţilor şi cad în împlinirea cu lucrul; defăimă pe cele mici şi se stăpânesc de cele mari. De multe ori, însă şi de cele mici pe care le defăima, se defăima dimpotrivă şi ei se stăpânesc de ele; după cum şi pe aceasta o zice parimiastul: „Cel ce nu bagă în seamă lucrul, nebăga-se-va în seamă de el; iar cel ce se teme de poruncă, acela este sănătos” (Pilde 13, 13).

Sunt mulţi creştini şi creştine, care, poate că nu voiesc cu toată inima să curvească şi să preacurvească; dar voiesc să se împodobească cu haine, voiesc să poarte cu ei parfumuri şi mirosuri, voiesc să puie dresuri pe faţă şi să privească cu iscodire frumuseţi străine; şi aşa din acestea ajung la acelea şi cad în curvii şi în preacurvii; din cele de voie, în cele fără voie şi din acelea pe care le voiesc, ajung la cele ce nu voiesc. Mare înşelăciune şi meşteşug al diavolului este acesta, cu care strică şi pierde sufletele creştinilor. El şopteşte creştinilor şi le zice, că nu e lucru rău a întrebuinţa împodobirea hainelor, purtarea parfumurilor, dresul cu pudre şi privirea cu iscodire, cu scop ca să-i amăgească şi să-i arunce în fapta curviei, a preacurviei şi ale altor necuraţii. Fiindcă acestea sunt pricinile, iar curviile şi preacurviile sunt faptele şi săvârşirile; acestea sunt rădăcinile şi acelea ramurile; acestea sunt cele mici, iar acelea cele mari; acestea sunt căile cele socotite drepte, care duc către acelea, iar acelea sunt sfârşitul acestor căi prăpăstioase care duc în iad. „Este cale care se pare oamenilor dreaptă; iar sfârşitul ei duce în fundul iadului” (Pilde 14, 12). Pentru aceasta şi eu am hotărât astăzi, fraţilor, să vă descopăr această înşelăciune mare şi vătămătoare de suflet a diavolului, pe care cei mai mulţi nu o pricep, şi prin urmare să vă arăt, că nu se cade a întrebuinţa creştinii nici una din cele zise mai sus şi luaţi aminte ca să
înţelegeţi.

Cititi mai mult...

12 / 25 Iulie - Pomenirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromita

Iubiţii mei creştini! Ştim că întru cele mari şi fără de număr milostiviri, ce cu neîncetare se revarsă dela Părintele 'îndurărilor, asupra prea iubitei fiicei sfintei şi drept slăvitoarei Biserici, este un bogat dar al bunătăţii lui Dumnezeu, şi proslăvirea sfintelor icoane pre pământ, prin o mai pre sus de fire şi prin minunata putere dumnezeească a facerii de' minuni, ce săvârşeşte prin ele minunatul întru sfinţii săi Dumnezeu. Carele şi prin sfintele icoane proslăveşte, pre cei ce îl proslăvesc prin credinţă vie, şi vieaţă plăcută lui, prin acest mare dar, a celor mari dăruiri dumnezeeşti, cu priimirea dreptei şi adevăratei credinţe s'a luminat şi străluceşte şi a noastră patrie, şi bisericile ce sunt în România, s'au făcut pomi de vieaţă, şi slobozind din sine adânci rădăcini ale credinţei celei dreptslăvitoare. În toate părţile ei au adus roduri de drepte slăviri şi îmbelşugate, pre cât cu întâietatea la locurile sădirii lor, aşa şi pre toată faţa pământului României o au împodobit, cu roditoarele sale mlădiţe prin ceata cea cu mult număr a sfintelor şi de minuni făcătoare icoane, şi nu numai în fericitele zile a dreptslăvitorilor noştri strămoşi, cari ardeau cu duhul pentru dreapta credinţă, au înmulţit Domnul minunile sale, prin arătarea şi descoperirea sfintelor icoane, atât a prea curatei Maicii lui Dumnezeu; precum şi a plăcuţilor lui, spre facerea de bine a sufletelor şi a trupurilor, celor ce cu credinţă aleargă spre închinăciunea sfintelor icoane — cel ce pre cei drepţi iubeşte, şi pre păcătoşi milueşte — ci şi în timpurile noastre aceste sărace de credinţă, au revărsat asupra noastră un îmbelşugat rîu de aceeaşi nepomenită a sa milostivire, ca să adape inimile cele cuprinse de uscăciunea puţinei credinţe, spre a răsări întrînsele fapte bune creştineşti, şi în privirea ochilor noştri s'a săvârşit o lucrare dumnezeească, şi cu voinţa Domnului a răsărit pre tăria gânditorului nostru Cer a dreptslăvitoarei noastre Biserici, această icoană neisprăvită de mână omenească; care împodobindu-se cu strălucitoarele raze a facerilor ei de minuni, şi tuturor cinstitorilor celor fără de număr, cari de la marginile lumii aleargă către strălucirea sa, vieaţă şi bucurie le izvorăşte.

În anul 1863, părinţii ieroschimonahi Nifon şi Nectarie, fondatorii schitului Prodromul din Sf. Munte Athos, plecând să vie în ţara românească pentru trebuinţele acelui schit, aveau în inima lor o mare dorinţă şi evlavie, pentru o sfântă icoană mai însemnată şi de minuni făcătoare a Maicii lui Dumnezeu, ca să fie întru această sfântă nouă biserică, spre mângâerea celor ce se vor afla întru acest sfânt lăcaş, dupre cum mai toate mânăstirile sfântului Munte, au câte o icoană făcătoare de minuni.

Deci aflându-se părinţii Nifon şi Nectarie, în oraşul Iaşi, capitală a Moldovei, au început a cercetă acolo, pentru un zugrav mai iscusit şi cu vieaţă plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Maicii lui Dumnezeu. Şi din pronia Dumnezeească, au găsit pe un zugrav bătrân, cu numele Iordache Nicolau, cu carele s'au şi învoit să le facă această sfântă icoană după modelul ce i-au dat părinţii; însă i-au pus şi îndatorire ca să lucreze cu postul adică: De dimineaţă până când va flămânzi neluând nimica în gură; iară după masă să nu mai lucreze la această sfântă Icoană, ci alt lucru să facă până a două zi; şi într'acest fel să urmeze cu lucrul Icoanei până la săvârşirea ei. Şi a priimit numitul zugrav învoiala aceasta cu toată mulţumirea şi evlavia, de cât numai zicând că el nu poate lucră acum ca mai 'nainte, că a, îmbătrânit şi-i tre-mură mâinile; iar părinţii Nifon şi Nectarie l-au mai îmbărbătat zicându-i, să se silească şi să aibă credinţă, că îi va ajută Maica lui Dumnezeu. Şi aşa bunul bătrân zugrav a început lucrul cu multă evlavie, şi lucră bine şi cu bună sporire câmpul şi hainele, iar feţele le-au lăsat la urmă după obiceiul zugrăvesc. Deci după ce au isprăvit veşmintele după ştiinţa meşteşugului său, a început a lucră la chipul Maicii Domnului şi al Domnului nostru Iisus Hristos, dând mâna întâiu şi a doua, au mai rămas puţin ca desăvârşit să le îndrep- teze şi să le săvârşească; a doua zi de dimineaţă s'a sculat şi a început a lucră iarăşi la feţe, ostenindu-se cu mare stăruinţă mai toată ziua, ca doară ar putea, să le îndrepteze şi să le săvârşească; însă lucrul ieşia cu totul din protivă, că nu numai nu a putut să le îndrepteze, ci mai ales desăvârşit le-a stricat, în cât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe, urîte, şi nepotrivite. Acestea văzând blagoslovitul bătrân zugrav, foarte s'a mâhnit şi s'a scârbit, nepricepându-se ce va să fie lucrul acesta, şi a încetat de a mai lucră, zi-când: Păcat de osteneala şi postul ce am suferit atâtea zile, lucrând la această Icoană în zadar; Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu ce să mai zic, că de astănoapte cu toată silinţa mă chinuesc, şi nu pot să le îndreptez; ba încă, acum chiar desăvârşit le-am stricat, fă- ndu-mă ca un ieşit din minte, ca şi cum mi-aşi fi uitat meşteşugul.

Cititi mai mult...

11 / 24 Iulie - Sf. Mare Mucenita Eufimia - Intaritoarea in dreapta credinta Ortodoxa

Sfînta Muceniţă Eufimia s-a născut, a crescut şi s-a încununat prin mucenicie în Calcedon, cetatea Bitiniei de lîngă gura Mării Negre, în dreptul Constantinopolului, fiind între ele Bosforul Traciei. Ea a pătimit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, în 16 zile ale lunii septembrie, în care zi se prăznuieşte pomenirea ei. Acum se pomeneşte minunea care s-a făcut de cinstitele ei moaşte în vremea Sinodului al IV-lea a toată lumea al Sfinţilor Părinţi, ce s-a ţinut în Calcedon la anul 451 şi prin a cărei minune s-a dovedit şi s-a întărit mărturisirea dreptei credinţe. Această minune a fost hotar al Sfinţilor Părinţi, ca să nu treacă spre partea celor rău credincioşi.

Lucrurile s-au început astfel: "Dioscur, patriarhul Alexandriei şi Eutihie, arhimandritul Constantinopolului, încă de pe vremea împăratului Teodosie cel Tînăr, au ridicat un nou eres de hulă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, amestecînd cele două firi ale Lui într-una singură, adică firea cea dumnezeiască şi firea cea omenească. Mulţi din rînduiala duhovnicească şi mirenească s-au amăgit cu această rea credinţă a lor. Pe mulţi bărbaţi şi boieri care erau în palatul împărătesc i-au vătămat cu acel eres şi de la care aveau mare ajutor. S-a ţinut în Efes un sinod local, după cel de al III-lea Sinod a toată lumea, care a fost acolo cu mulţi ani înainte. Dar acestuia cum să-i zicem sinod? Mai bine să-i zicem adunare tîlhărească, deoarece preasfinţitul Flavian, patriarhul Constantinopolului şi mărturisitorul dreptei credinţe, a fost ucis de cei de un gînd ai lui Dioscur şi ai lui Eutihie. Atunci s-a întărit mai mult acel eres, astfel credinţa cea rea se primea ca o credinţă dreaptă. Deci, era de trebuinţă să se adune al IV-lea Sinod din toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, pentru lepădarea acelui eres şi spre întărirea dreptei credinţe.

În vremea aceea, împăratul Teodosie a trecut din această viaţă către Domnul. După el a luat împărăţia îmbunătăţitul şi plăcutul lui Dumnezeu Marcian cu Sfînta Pulheria. Aceşti rîvnitori ai dreptei credinţe, văzînd Biserica tulburată de eresuri şi de diferite certuri ce se făceau în ea, au poruncit să se adune în cetatea Calcedonului toţi Sfinţii Părinţi din toată lumea creştină şi să stabilească adevărata credinţă. Adunîndu-se Sfinţii Părinţi în număr de 330, cu Preasfinţitul Antonie, Patriarhul Constantinopolului şi cu preasfinţitul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului şi cu trimişii preasfinţitului Leon, Episcopul Romei, fiind de faţă răii începători şi învăţători de eresuri: Dioscor, patriarhul Alexandriei, Maxim al Antiohiei, rînduit la patriarhie de Dioscor în locul lui Domnos, împreună cu ceilalţi arhierei de un gînd cu el, şi Eutihie cu ai săi. Numărul ereticilor era fără de număr şi toţi împreună cu Sfinţii Părinţi făceau Sinodul. Cu toţii s-au adunat în biserica Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, care este în cetăţuia dinspre Bosfor, pentru că acea biserică ţinea de scaunul mitropoliei Calcedonului şi era foarte mare, încît putea să încapă mult popor. Tot în acea biserică se odihneau moaştele acestei mari muceniţe, de la care se făceau minunate şi preaslăvite minuni, care se cade măcar în parte să se pomenească.

În ziua sfintei ei pomeniri, în care a pătimit pentru Hristos, în toţi anii izvora sînge din cinstitele ei moaşte, ca şi cum ar fi curs dintr-o rană, şi se lua de acolo astfel: Mormîntul ei era de marmură şi acoperit de o lespede tot de marmură, avînd înăuntru moaştele sfintei, puse într-un sicriu de lemn. În acel mormînt de marmură, în partea stîngă, era o ferestruie mică, cît încăpea o mînă omenească. Ferestruia era încuiată cu tărie şi se deschidea numai la vremuri cuvioase. Prin acea ferestruie, numai episcopul singur, după cîntarea rugăciunilor de toată noaptea şi înaintea Sfintei Liturghii, scotea acel sînge cu un burete legat de o verigă lungă de fier. Băgînd acolo buretele uscat, îl scotea plin de sînge şi îl storcea într-un vas făcut pentru aceasta. Văzînd poporul sîngele acela, înălţa rugăciuni atît lui Dumnezeu, cît şi Sfintei Muceniţe Eufimia şi se ungea cu el spre binecuvîntare şi tămăduirea neputinţelor lor.

Acel sînge era foarte plăcut la miros, ca şi cum era amestecat cu un mir scump, însă nici un fel de mir din cele pămînteşti nu putea să fie asemănător cu acela. Pentru că sîngele acela covîrşea cu neasemănare toate aromatele şi tămăduia toate bolile. Sfînta muceniţă izvora din cinstitele ei moaşte un mir mirositor şi tămăduitor ca sîngele, nu numai în vremea prăznuirii sale de peste an, ci uneori şi în alte vremi. Dar mai ales, izvora cînd arhiereul acelei biserici era bărbat plăcut lui Dumnezeu, cu viaţă îmbunătăţită. Se făceau încă şi arătări multe, pentru că sfînta se arăta de multe ori celor ce se rugau ei cu credinţă; uneori celor ce zăceau în boli, alteori celor ce alergau la biserică şi la mormîntul ei, iar alteori celor ce erau în primejdii şi o chemau în ajutor. Multe popoare alergau din toate ţările şi cetăţile la moaştele ei în Calcedon, spre închinare cu credinţă, dar mai ales din Constantinopol. Drept aceea, adunîndu-se Sinodul Sfinţilor Părinţi celor din toată lumea, împăraţii au poruncit ca acolo să se întrunească.

 

La acel sinod al dreptcredincioşilor creştini, făcîndu-se multă neînţelegere şi ceartă cu ereticii, pentru că ei nicidecum nu voiau să se supună la dogmele cele drepte, atunci Preasfinţitul Anatolie, sfătuindu-se cu ceilalţi părinţi, a zis către eretici: "Voiesc să scrieţi într-o carte despre mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie şi noi mărturisirea noastră şi amîndouă scrisorile, pecetluindu-le, să le punem în mormînt la preacinstitele moaşte ale Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, apoi să ne rugăm lui Dumnezeu cu post, ca prin aceasta să ne descopere care este credinţa cea dreaptă". Aceasta zicînd Sfîntul Anatolie, toţi au lăudat sfatul lui. Deci, au scris două cărţi: dreptcredincioşii pe a lor, iar ereticii pe a lor. Apoi, pecetluindu-le cu peceţile lor şi descoperind mormîntul sfintei, au pus amîndouă scrisorile pe pieptul ei. După aceea, acoperind mormîntul, l-au întărit cu pecete împărătească şi cu păzitori şi după aceasta s-au rugat trei zile cu postire.

Cititi mai mult...

Pagina 1 din 52

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624