Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

Manastirea Esfigmenu, Muntele Athos cu hramul "Inaltarea Domnului" - prigonita de ereticul Patriarh al Constantinopolului

Manastirea Esfigmenu este zidita intr-un golf adapostit  de vant de pe tarmul  nord-estic al Sfantului Munte Athos. Manastirea Esfigmenu ocupa toata suprafata stramta care este cuprinsa intre trei coline muntoase. Intemeietorii Manastirii Esfigmenu sunt dupa traditie imparatul Teodosie al II-lea si sora lui Pulheria.

Manastirea Esfigmenu, vedere dinspre mare

Hramul Manastirii Esfigmenu este "Inaltarea Domnului" iar manastirea este a 18-a in rangul celor 20 de manastiri imparatesti din Sfantul Munte Athos. La început, manastirea a fost construita mai sus de locul unde se afla acum. Dar, din traditie se spune ca a cazut o piatra foarte mare din munte distrugand o parte din manastire. Dupa un timp a început sa se auda în fiecare noapte, pe locul unde este acum manastirea, lovituri de toaca. Facand toata obstea rugaciuni li s-a descoperit ca pe locul acela trebuie sa se faca manastirea.

Katholikonul (biserica mare) a Manastirii Esfigmenu

Aceasta manastire au numit-o cu numele de „Simane", adica „a tocat". Denumirea de Esfigmenu si-a luat-o mai tarziu, de la o oarecare neîntelegere: Un tar al Rusiei a trimis multe ajutoare Manastirii Simane, dar cei care le-au adus au confundat manastirea cu o alta numita Simonopetra. Cand s-a aflat era deja tarziu. Atunci cei de la Manastirea Simane au hotarat sa-i schimbe denumirea numind-o Esfigmenu, adica „stramtorat". Într-adevar, locul acela este stramtorat din trei parti de munti.

Unul dintre cei mai renumiti stareti ai Manastirii Esfigmenu a fost Sfantul Grigorie Palama care a facut si face in continuare mari minuni cu parintii si inchinatorii manastirii. Odata, pe cand maslinii nu rodisera deloc, prin rugaciunea lui s-au umplut de rod. Altadata a venit chelarul si a spus ca nu mai este untdelemn. Dupa rugaciunea Sfantului, mergand chelarul sa se uite, a gasit vasul pentru untdelemn plin pana sus.

Sfantul Grigorie Palama nu si-a parasit manastirea nici dupa adormirea sa. Acest lucru se cunoaste din urmatoarea minune: Manastirea Esfigmenu avea numai o fantana în curtea manastirii, dar apa le era insuficienta si parintii erau foarte stramtorati si necajiti din aceasta pricina. În acel timp, un negutator din Grecia se pregatea sa mearga la Ierusalim sa se închine la Sfintele Locuri. Într-una din nopti, i s-a aratat în vis Sfantul Grigorie zicandu-i: „Tu te pregatesti sa mergi la Ierusalim, dar eu îti zic sa te duci mai bine la Sfantul Munte, unde se afla o manastire numita Esfigmenu, la care eu am fost staret. Manastirea are mare lipsa de apa. Mergi si cheltuieste banii acolo, la descoperirea izvorului care se afla putin mai sus de manastire si crede ca însutita plata vei avea de la Hristos Dumnezeu pentru aceasta, chiar mai mare decat daca ai merge la Ierusalim".

Desteptandu-se negutatorul, a multumit lui Dumnezeu si Sfantului, apoi a venit în Sfantul Munte, la Manastirea Esfigmenu. Dupa ce s-a închinat în biserica, a iesit din manastire îndreptandu-se în directia Manastirii Vatopedu, spre locul pe care i-l aratase Sfantul Grigorie. Gasind acel loc, a început a sapa cu toata dragostea. Sapand cam un metru si jumatate, a izvorat un izvor atat de mare si bun, cum nu se mai afla altul la fel în alte manastiri. Afland parintii manastirii despre aceasta, au multumit cu lacrimi lui Dumnezeu si Sfantului Grigorie, care nu i-a parasit nici dupa adormirea sa.

In interiorul Manastirii Esfigmenu

Negustorul s-a calugarit apoi, primind numele de Damian, nevoindu-se pe Muntele Samariei (putin mai sus de manastire), ajungand la înalte masuri duhovnicesti. Se spune despre acesta ca, mergand odata la duhovnicul lui, la Manastirea Hilandaru, a întarziat atat de mult încat asfintise soarele. Atunci parintii manastirii l-au rugat sa ramana la ei peste noapte, dar cuviosul i-a refuzat, nevoind sa ramana în alta parte, caci avea acest obicei de a petrece noaptea la chilia sa.

Manastirea Esfigmenu are o bogatie de Sfinte Moaste inestimabila. Amintim aici de o parte din buretele de la Rastignirea Domnului, o parte din Vesmantul Maicii Domnului, sange de la Sf. Ioan Botezatorul, talpa stanga a Sf. Maria Magdalena cea intocmai cu Apostoli, particele de moaste de la Sf. Antonie de Veria, ale Sf. Grigorie Palama, ale Sf. Atanasie Persul, precum si Capetele Sf. Iacov Fratele Domnului si a Sf. Parteniei Episcopul Lampsacului izbavitorul de cancer. In katholikon se afla icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului "Trandafirul nevestejit".

In interiorul manastirii se afla mai multe paraclise si anume: Paraclisul Sfintilor Arhangheli, Paraclisul Sfintilor Doctori Fara de Argint, Paraclisul Sf. Antim, Paraclisul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Paraclisul Sf. Imparati Constantin si Elena, Paraclisul Sf. Grigorie Palama, Paraclisul Sf. Nil Izvoratorul de Mir si Paraclisul Sf. Ioan cel Milostiv.

Steagul si crezul monahilor esfigmeniti - Ortodoxie sau moarte

Incepand din anul 2003, Manastirea Esfigmenu se afla sub asediul plin de "dragoste" al Patriarhiei Ecumenice si al Ministerului Elen de Interne pentru ca refuza sa-l pomeneasca la slujbe pe ereticul patriarh Bartolomeu. In manastire incepand cu anul 1972, la o inaltime care se poate vedea de pe mare, este afisat un steag negru pe care scrie cu litere mari albe in limba greaca "Ortodoxia i Thanatos" adica "Ortodoxie sau moarte" acesta fiind modul monahilor de la Manastirea Esfigmenu de a protesta impotriva ridicarii anatemelor de la 1054 de catre patriarhul ecumenic Athenagoras si Papa Paul al VI-lea.

Dragostea aratata monahilor esfigmeniti de patriarhul eretic Bartolomeu

Încercarea patriarhului eretic Bartolomeu de apropiere față de Biserica Catolică i-a determinat pe călugării de la Esfigmenu să nu-l mai pomenească pe patriarh la slujbe și în cele din urmă să nu-i mai recunoască autoritatea.

În 2003 autorităţile greceşti la dispoziţia patriarhiei au trimis un regiment de poliţie care au încercat să evacueze călugării. Asaltul mănăstirii a durat câteva săptămâni deoarece autorităţile nu se hotărau să aplice forţa.

Steagul monahilor de la Esfigmenu - Ortodoxie sau moarte

În 2005 cu susţinerea autorităţilor eclesiastice a fost creată o obşte "alternativă" a mănăstirii Esfigmenu, loială Constantinopolului, iar Fanarul a recunoscut dreptul juridic al acesteia asupra mănăstirii. Mai târziu, procuratura din Salonic a cerut încă odată poliţiei sa "cureţe" mănăstirea de "zeloţi", afirmând că aplicarea forţei va fi inevitabilă în cele din urmă "pentru restabilirea legalităţii".

Călugării de la Esfigmenu afirmă că MAI din Grecia a dat ordinul de evacuare a obştii, peste 600 de ofiţeri de poliţie fiind mobilizaţi în acest scop; spunând că "guvernul va face tot posibilul ca obştea "nesupusă" să fie evacuată fără aplicarea violenţei". Patriarhul de la Constantinopol a numit călugării "schismatici" şi a refuzat orice conciliere paşnică cu aceştia.

La Sfanta Liturghie in aceasta manastire nu sunt primiti cei care slujesc miscarii ecumenice si nici cei care tin calendarul nou. Acestia sunt lasati sa asiste doar la slujba de seara atunci cand se scot sfintele moaste la inchinare.

 

 

Save

Inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos

Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu "Hristos S-a inaltat!” si "Adevarat S-a inaltat!”.

Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii.

Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (Faptele Apostolilor 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa o si ascunda.

Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

23 aprilie / 06 mai - Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință

Sceptrul împărăţiei Romei luîndu-l cu nevrednicie păgînul Diocleţian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întîi cinstea pe Apolon vrăjitorul, ca şi cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce vor să fie. Pentru că diavolul petrecînd în acel idol neînsufleţit, dădea răspunsuri la cei ce-l întrebau, cu minciună proorocind despre cele ce vor să fie, deşi niciodată nu se împlineau proorociile lui. Odată, întrebînd Diocleţian pe Apolon despre un lucru, diavolul i-a dat un răspuns ca acesta: "Nu pot cu adevărat, ca mai înainte să-ţi spun cele ce vor să fie, căci împiedicare îmi fac oamenii cei drepţi pe pămînt şi pentru aceea mint Tripoadele cele de farmece în capişti; pentru că drepţii sleiesc a noastră putere".

Deci, a întrebat Diocleţian pe slujitori: "Cine sînt drepţii aceia de pe pămînt, din pricina cărora zeul Apolon nu poate să proorocească?" Iar slujitorii i-au răspuns: "Creştinii de sub cer sînt drepţii aceia". Aceasta auzind-o Diocleţian, s-a umplut de mînie şi de iuţime asupra creştinilor şi prigonirea cea de deasupra lor care abia încetase, a ridicat-o iarăşi. Şi îndată a trimis sabia sa prigoni-toare asupra oamenilor lui Dumnezeu celor drepţi, nevinovaţi şi fără prihană, cu poruncă ucigătoare, în toate părţile stăpînirii sale.

Şi puteai să vezi atunci închisorile barbarilor, tîlharilor şi ale făcătorilor de ruşine deşarte, însă erau pline de cei ce mărturiseau pe adevăratul Dumnezeu. Puteai să vezi felul caznelor celor mai înainte obişnuite, lepădîndu-se ca simple, iar altele noi şi mai cumplite aflîndu-se, prin care în toate zilele mulţimea creştinilor era schingiuită pretutindeni. Iar după ce în toate părţile şi mai ales dintre ale Răsăritului s-au adus la împărat multe scrisori pline de clevetiri asupra creştinilor, care îl înştiinţau că cei ce nu ţin porunca lui întru nimic, şi care se numesc creştini, numărul acelora este fără de sfîrşit; pentru că atîta s-au înmulţit, încît este de trebuinţă, ca ori să-i lase să petreacă în credinţă, ori cu război să se ridice asupra lor.

Atunci împăratul a chemat de pretutindeni la sine în Nicomidia, pe antipaţi şi pe ighemonii săi la sfat, pe domni, pe boieri şi pe tot senatul său adunîndu-l; le-a descoperit mînia sa asupra creştinilor şi poruncea, ca fiecare să dea sfat la lucrul ce le era pus înainte. Deci, mulţi grăind multe, la sfîrşit singur tiranul a vărsat o otravă ca aceasta, că nimic nu este mai cinstit şi mai de bună trebuinţă decît să se cinstească zeii cei vechi părinteşti. Şi toţi învoindu-se cu sfatul lui, le-a zis iarăşi: "Dacă astfel toţi socotiţi şi pe aceasta cu osîrdie doriţi să o faceţi şi a mea dragoste mult se cinsteşte de voi, apoi sîrguiţi-vă cu totul să pierdeţi credinţa creştinească cea potrivnică zeilor noştri, din toată împărăţia noastră. Şi ca să puteţi mai cu înlesnire a săvîrşi aceasta, eu cu toate puterile voi ajuta vouă". Deci, toţi au primit şi au lăudat acel cuvînt împărătesc. Însă Diocleţian şi senatul au voit, ca şi al doilea şi al treilea rînd să se adune la acelaşi sfat şi au înştiinţat poporul; după aceea au întărit ca neschimbată să fie porunca aceasta.

În acea vreme, în cetatea Romanilor era minunatul ostaş al lui Hristos, Sfîntul Gheorghe, cu neamul din Capadocia, fiu de părinţi creştini vestiţi, din tinereţe învăţînd buna credinţă. Acela din copilăria sa a rămas orfan de tată, sfîrşindu-se tatăl său prin muceniceasca nevoinţă pentru Hristos, iar maica lui s-a mutat cu el în Palestina, căci de acolo era cu neamul şi avea acolo multe averi şi moşteniri. Iar după ce Gheorghe a ajuns la vîrstă desăvîrşită, fiind şi frumos la faţă, s-a arătat şi foarte viteaz cu trupul; pentru aceea s-a rînduit în oaste şi s-a pus tribun peste ostaşii unei cete vestite. În acea boierie fiind, după ce şi-a arătat vitejia sa în războaie, s-a cinstit cu dregătoria de comit şi de voievod de către împăratul Diocleţian, mai înainte de a şti că este creştin, la douăzeci de ani ai vîrstei sale, după ce maica lui se sfîrşise întru Domnul.

Şi cînd acel sfat tirănesc se săvîrşea spre pierderea creştinilor, Sfîntul Gheorghe era lîngă împăratul. Deci, în ziua dintîi, văzînd atîta pornire a păgînilor asupra creştinilor şi că sfatul lor cel nedrept nu poate de loc a se schimba, s-a chibzuit cu judecată, că acea vreme este potrivită mîntuirii. Şi îndată, toate cele ce le avea la sine, aurul, argintul şi hainele le-a împărţit săracilor; pe robii care erau cu sine i-a liberat şi celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărît să le împartă la cei ce n-au, iar pe robi să-i libereze. Şi în a treia zi, în care sfatul cel sîngeros al păgînului împărat şi al domnilor lui celor necuraţi, făcut cu nedreptate spre uciderea nevinovaţilor creştini, era să se întărească, Sfîntul Gheorghe, viteazul ostaş al lui Hristos, lepădînd toată frica omenească şi întărindu-se întru Unul Dumnezeu, avînd numai frica Lui în sine, a stat cu faţa luminată şi cu minte bărbătească în mijlocul adunării celei mari păgîneşti şi fără de lege şi unele ca acestea a început a le zice:

"Pînă cînd, o, împărate şi voi domni şi sfetnici, care, fiind rînduiţi pentru îndreptarea legilor bune şi a judecăţilor celor drepte, porniţi mînia voastră asupra creştinilor şi înmulţiţi nebunia voastră, întărind hotărîrile cele fărădelege şi judecăţile cele nedrepte, dîndu-le asupra oamenilor nevinovaţi, care n-au făcut nimănui strîmbătate? Pentru ce îi prigoniţi şi chinuiţi pe creştini prin a voastră păgînătate silind pe aceia, care au învăţat a ţine bine sfînta credinţă? Pentru că idolii voştri nu sînt dumnezei. Deci, nu vă amăgiţi cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu şi Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; toate s-au făcut prin El şi cu Duhul Lui Cel Sfînt toate s-au alcătuit. Ori singuri să cunoaşteţi adevărul şi să învăţaţi dreapta credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de dreapta credinţă, nu-i tulburaţi cu nebunia voastră!"

Cititi mai mult...

Trâmbiţa sihaştrilor din Sfântul Munte Athos (III)

Adică, scurt răspuns, adresat celor ce au întrebat despre
schimbarea calendarului nostru bisericesc ortodox, zis ,,stil vechi”

ÎNCHEIEM
zicând:

Noi smeriţii vieţuitori din acest Sfânt Munte al Atonului supranumit ,,Grădina Maicii Domnului”, fraţi, monahi şi schimonahi, ierodiaconi, preoţi şi duhovnici, mărturisim de faţă şi fără înconjur cum că, cu darul lui Dumnezeu, suntem şi voim a rămânea fii ai Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit, fiecare în felul cum mila Lui ne-a chemat şi ne-a rânduit, hotărâţi de a nu pleca cândva genunchiul înaintea idolului din Vatican, papei.

Şi văzând cum că s-a aprins focul în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos prin însuşi oarecare din Biserică, ne-am adunat împreună după îndemnul Sf. Ioan Damaschin ce zice:

,,Cunoscându-mi, zice, micşorimea şi nevrednicia mea, ar fi trebuit să tac pentru totdeauna şi să mă mulţumesc a plânge păcatele mele înaintea lui Dumnezeu. Dar văzând că Biserica este cuprinsă de mare vijelie, am crezut că nu trebuie să mai tac, pentru că mă tem mai mult de Dumnezeu, decât de oricine de pre pământ”[1]; şi sosind ora …, trâmbiţăm dând alarmă în poporul ortodox, încă o dată aducându-i aminte cum că, după dreptul de cetăţenie în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos, oricine, devenind membru al acestei Sfinte Biserici prin botez şi împărtăşire cu celelalte sfinte taine[2], are datorie şi el – poporul – să-şi apere pre Mama Sa, Biserica, Mireasa lui Iisus Hristos al cărei Cap Însuşi El este (Efeseni 4, 16).

Totodată declarăm de pre acum cum că, conform hotărârilor sfintelor canoane pomenite întru această broşură, tuturor celor ce au făptuit schimbările cele mai înainte înşirate, nu ne vom supune şi împărtăşirea cu ei nu vom face, după hotărârea canonului 3 al Sf. Sobor al III-lea Ecumenic, ce zice: ,,Şi îndeobşte clericilor celor ce împreună cugetă cu ortodoxul şi ecumenicul sinodul aceasta le poruncim ca episcopilor celor ce au apostasit (revoltat) sau s-au depărtat, nici decât să se supuie, sub nici un fel de chip”.

Care de altfel şi Sfântul Ghermano cel Nou, patriarhul Constantinopolului, iată ce scrie mirenilor:

,,Cercetez pre toţi mirenii ortodocşi, câţi se ţin de Soborniceasca Biserică a Răsăritului şi sunt fii adevăraţi ai ei, să se depărteze cu toată fuga de cei căzuţi preoţi sub latinism; şi nici la biserică cu dânşii să se adune, nici blagoslovenie să primească din mâinile lor. Că mai bine este prin casele voastre lui Dumnezeu a vă ruga deosebi, decât în biserici să vă adunaţi cu cei de cele latineşti-papistăşeşti cugetători; iar de nu, pre aceiaşi a lor osândă veţi lua-o şi voi cu ei”[3].

Şi aceasta deoarece cum să mai aibă ceva din darurile Sf. Duh cei de cele latineşti cugetători, când ştim că acel ucenic al Sf. Paisie numai că au zis un ,,poate” au zburat de la dânsul darul sf. botez; şi pre care văzându-l aşa de nenorocit Cuv. Paisie nu i-a mai zis fiule, ci fugi de la mine, omule ![4]

Şi de aceea şi Sf. Sobor din Antiohia, prin canonul 1, hotărât au zis că pre cei ce schimbă ceva din cele ce au rânduit Sf. Sobor din Nikeea, din data aceea streini de Biserică i-au judecat.

Şi pentru aceasta, să se ştie cum că dacă nu se vor pocăi cei ce au plăsmuit acele reforme, precum şi cei ce s-au învoit cu dânşii, niciodată numele lor nu se va pomeni la sfintele slujbe întru acest sfânt loc şi Ierusalim.

Aşadar, până ce va apărea, cu ajutorul lui Dumnezeu, alte tomuri, numite ,,Pascalia şi calendarul din punct de vedere canonic şi dogmatic” în care va fi expus pre larg şi minunile arătate şi lucrate de dreapta puterii Celui Prea Înalt pentru întărirea ortodoxului nostru calendar, ca:

1. Minunea arătării sfintei lumini la Sf. Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, la Paştele nostru ortodox, iar nu la cel papistăşesc.

2. Minunea din părţile Iliopoliei celei din Eghipet cu vărsarea din pământ a acelor oase vechi de oameni, în joia cea mare a ortodocşilor, iar nu a papistaşilor.

3. Minunea pomenită de Coresie în Epistolia 63 a lui Papa Leon, cu umplerea de apă a acelei fântâni secate, la ale noastre ortodoxe Sfinte Paşti, iar nu la ale latinilor.

4. Minunea din Belgrad cu transformarea în piatră a aluatului acelei latince papistaşe ce se pricea cu o ortodoxă, care, zicea că atunci este la 20 iulie Sf. Ilie, iar nu cu 13 zile mai înainte, precum bâiguiesc rătăciţii papistaşi.

5. Minunea transformării din oameni în draci întrupaţi ai acelor de demult lavrioţi care s-au unit cu apostazia papistăşească a lui Mihail Împăratul şi a Patriarhului Ioan Vecul, care afurisiţi stau până în ziua de astăzi, neputrezi şi cu înfricoşat chip, spre pilda cugetătorilor de cele latineşti.

6. Minunea săvârşită de demult cu înecarea acelor copii de papistaşi care, singuri ei au cerut de la Dumnezeu ca să se înece în mare, dacă Sfântul Grigorie Palama după dreptate şi adevăr se luptă contra papistaşilor, spre ştiinţa noilor reformişti.

7. Minunea cu clopotul de la Biserica Sf. Dimitrie din Salonic, pre care noii calendarişti cu mari sforţări nu au putut să-l urce în clopotniţă în ziua de 26 octombrie papistăşesc, însă ortodocşii, după 13 zile, la adevărata zi de 26 octombrie a Sf. Dimitrie, cu minune l-au ridicat sus.

8. Minunea arătării pre cer a sfintei cruci în adevărata zi de 14 septembrie, duminică, anul acesta, spre întărirea ortodoxului nostru calendar şi spre ruşinarea noilor calendarişti, care trimiseseră oaste din Atena spre a opri pre ortodocşi de a se ruga lui Dumnezeu.

9. Minunea împuţirii agheasmei mari descântată de către noii calendarişti din Mânăstirea Vatopedului din Sf. Munte în ziua de 6 ianuarie papistăşesc.

10. Minunea surpării marelui policandru din Biserica Vatopedului asupra noilor calendarişti care, nenorociţii de ei, se opinteau a săvârşi anul acesta praznicul Sfintei Cruci, la 14 septembrie, mai înainte cu 13 zile, după papistaşi.

11. Minunea săvârşită anul acesta cu Antreiu, elenul din Pireu, ce căzuse în America în protestantism (adventism), pre care îl deznădăjduiseră doctorii despre viaţa copilului ce trăgea de moarte şi de la faţa căruia fugind într-o biserică, cu suspinuri striga: Doamne, de este dreaptă credinţa tuturor celor ce nu mărturisesc Ortodoxia, să-mi moară copilul, iar dacă credinţa ortodoxă cu toate predaniile ei este adevărată, să trăiască; şi întorcându-se acasă găseşte copilul sănătos; şi care sfătuirea râvnitorului cu ortodoxul calendar – a cuv. duhovnic Ieronim Aghioritul din Atena – a mărturisit în public minunile lui Dumnezeu.

12. Minunea săvârşită cu cei 3 copii – cu ortodoxul calendar – din Mahalaua Pangrati, Atena, ce priviseră mult timp pre cuviosul şi înaltul sfătuitor duhovnic Mateiu Ieroschimonahul Aghioritul, pre vremea când liturghisea la Biserica Înălţarea Domnului din Atena; şi care copii, anul acesta, unul făcând pre preotul, altul pre diaconul, celălalt pre cântăreţul, cetesc toată rânduiala sf. liturghii şi când au rostit rugăciunea sfinţirii, o ! mila Ta Hristoase Dumnezeule ! prescura s-a transformat în carne naturală.

13. Minunea istorisită de familia înfocatului râvnitor al Ortodoxiei, D. Vasile Antoniu funcţionar la C.F.R. din Iaşi, cu uscarea mâinii jandarmului ce îngrozea cu moartea pre cei cu vechiul calendar.

14. Minunea aruncării în aer a morii aceleia din jud. Vaslui, ce anume s-a cercat să macine în ziua de Buna Vestire stil ortodox vechi.

15. Minunea dezrădăcinării din pământ a copacilor şi risipei caselor acelor 2 fraţi – S. Chiriţă – din com. Păţeşti, jud. Putna, printr-un îngrozitor uragan, şi care fraţi apostaziaseră cu noul calendar.

16. Minunea cu sugerea de către doi şerpi pre o femeie din Dobrogea – după cum dovedesc multele scrisori venite din Sf. Munte – care împotriva unei descoperiri dumnezeieşti căuta să spele rufe în ziua de Buna Vestire stil ortodox.

17. Minunea săvârşită în Schitul Bucium din Iaşi – metohul Prodromului – cu unul ce avea o însărcinare cu ortodoxul calendar, care fierbinţeala boalei lui ajungând la 42 şi 2 linii, în mâinile morţii strigă ,,Iisuse al meu” şi îndată aude adâncul inimii: ,,Nu te teme, înainte”.

CITITI SI:

Trâmbiţa sihaştrilor din Sfântul Munte Athos (I)
Trâmbiţa sihaştrilor din Sfântul Munte Athos (II)

Mai avem în ştiinţă şi alte minuni, care vremea chemând, le vom publica împreună cu dezvoltarea acestora; până atunci:

Ultima concluzie

Fraţilor, fiindcă la pace ne-a chemat pre noi Domnul de aceea, să nu încetăm rugându-ne tuturor celor ce au sărit afară din staulul lui Hristos, pânâ când îi vom pleca ca să se întoarcă şi să urmeze aceea care o voieşte Dumnezeul păcii, pentru ca să împărăţească pacea între noi, să domnească unirea, împreună glăsuirea, ca să fie dragostea între păstori şi oi, între arhierei şi creştini, între preoţi şi mireni, între stăpânitori şi supuşi, ca să lipsească departe de la noi smintelile, turburările, neunirile, despărţirile, ca cele ce sunt stricătoare şi pierzătoare ale sufletelor noastre, şi caselor noastre, şi Bisericilor noastre şi la toată obştească petrecere. Şi în scurt timp ca să fim toţi un trup şi un Duh, toţi cu nădejde, după cum ne-am chemat, ca şi Dumnezeul păcii să fie cu noi, întru împreună glăsuire cu socoteala boierilor ce au zis:

,,Măritului Stăpânitor (adică lui Marchian Împărat) i-au plăcut ca nu după împărăţeştile cărţi, ori după regulamentele civile să urmeze prea cuvioşii episcopi, ci după canoanele cele legiuite de Sfinţii Părinţi”[5].

La auzul acestora, Sfântul Sobor Ecumenic al III-lea au hotărât:

,,Împotriva canoanelor nici o lucrare să poată, ale Părinţilor canoane să se ţie”. Şi iarăşi: Ne rugăm ca fără zicerea împotrivă, lucrările cele făcute de oarecare, în toate eparhiile, spre vătămarea canoanelor, să rămâie nelucrătoare, ci să stăpânească canoanele în toate. Toţi acestea le zicem. Toate lucrările să se surpe. Canoanele să stăpânească … după hotărârea Sf. Sinod al II-lea şi în toate celelalte eparhii hotărârile sfintelor canoane să stăpânească”.

Iar dacă aceasta nu va fi, adică spre a readuce lucrările la locul lor, atunci, întru Hristos Iisus Domnul nostru, rugându-vă pre voi fraţilor şi surorilor, de orice vârstă şi stare, să stăm întăriţi întru cele predanisite de Sfinţii Părinţii noştri şi să întrebuinţăm orice mijloace şi orice jertfe, pentru a putea trece această vijelie de acum, neînghiţiţi de valurile ridicate asupră-ne de vrăjmaşul neamului omenesc prin organele lui, care – ori cine ar fi ei – mult mai bine făcea dacă-şi punea toate forţele spre stârpirea atâtor diavoleşti secte, ca: adventismul, sabatismul, anabaftismul, pocăismul şi altele, decât să silească pre ortodocşi să se lepede de strămoşeasca lor predanie bisericească ortodoxă. Şi acelora care, din necunoştinţa celor pomenite întru această filandă, zic: crede în inima ta, pre ascuns, precum cred şi cei cu ortodoxul calendar, iar pre faţă, zi că eşti cu cel nou şi din când în când, zice, du-te la biserica lor; deci auzind acestea, să nu ne supunem lor, sub nici un chip. O ! nu, şi iar nu ! Aţi auzit de Dumnezeieştii Părinţi cum ne sfătuiesc ca cu toată puterea să fugim de unii ca aceştia cugetători de cele latineşti noi reformişti. Acum însă mai ascultaţi şi pre Sf. Apostol Pavel care foarte lămurit ne arată că cel ce voieşte să se mântuiască, trebuie să mărturisească cu gura aceea ce crede cu inima, căci zice: ,,Dar ce zice Scriptura: ,,Aproape este cuvântul în gura ta şi în inima ta” (A Doua Lege 30, 14), adică cuvântul credinţei care propovăduim. Că de vei mărturisi cu gura ta pre Domnul Iisus şi vei crede în inima ta, că Dumnezeu l-a ascultat din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10, 8-11). Însă iarăşi vă rugăm pre toţi, adunaţi-vă într-una – conform şi dreptului ce vi-l dă constituţia, care garantează libertatea credinţei fiecăruia – şi sfătuiţi-vă cu un cuget spre unire, iar mai vârtos rugaţi-vă Dumnezeului îndurărilor, ca să reverse mila Sa asupra noastră, a tuturor, spre a nu cădea sub osânda atâtor anateme sortite atât defăimătorilor sfintelor canoane, cât şi celor ce se vor învoi cu ei.

Şi totodată arătându-le cu degetul porunca apostolului ce zice: ,,Staţi şi ţineţi predaniile” (II Tesaloniceni 2, 15); căci zice iarăşi: ,,Nu aţi luat cuvânt omenesc, ci precum este adevărat Cuvântul lui Dumnezeu” (I Tesaloniceni, 2, 3). Şi atunci mult mai bine ar face noii calendarişti dacă ar asculta pre vestitul Gamaleil, care îi sfătuieşte zicându-le:

Şi … dacă vremea va chema, cu darul lui Dumnezeu, să fim gata a ne jertfi pre însuşi viaţa noastră după cum toţi suntem datori, pentru păstrarea şi apărarea a tuturor celor predate până acum de Sfânta Biserică Creştină Ortodoxă de Răsărit, împreună cu care se numără şi calendarul ortodox, numit ,,iulian stil vechi”, pentru apărarea cărora am pus în joc toată fiinţa noastră, toată căldura inimii noastre, întâmplându-se orice ni se va întâmpla.

Caci, poate nu e de mirare, dacă se vor afla careva şi acum ca Teofil patriarhul Alexandriei, vrăjmaşul Sfântului Ioan Gură de Aur, care Teofil pentru a sa răutate, cu putere ostăşească, a omorât 10.000 de monahi ce se nevoiau în Muntele Nitriei, fiindcă nu voiseră să predea pre Cuviosul Isidor Preotul.

Dar se ştie că sfârşit groaznic a avut ticălosul Teofil şi ce chinuire, vai ! va avea în vecii vecilor; iar pre cei 10.000 de Cuvioşi Părinţi, Sf. Biserică Ortodoxă a Răsăritului îi prăznuieşte împreună cu cei ce s-au nevoit muceniceşte.

Rămâne acum la voia fiecăruia a alege orice care va voi, dar să nu uite pre cea zisă de Domnul că: ,,Iată vin degrab şi plata mea cu mine este ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apocalipsa 22, 12).

Aşadar, fiindcă iarăşi au zis Domnul că:

,,Fără de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5) cu adâncă umilinţă să-L rugăm fraţilor, ca darul Său să se înmulţească pe deplin întru noi, spre unirea şi întărirea tuturor celor care după apostolul: ,,Lupta cea bună s-au luptat, alergarea au săvârşit şi credinţa au păzit” (II Timotei 4, 7-8).

Deci, aceasta să fie credinţa noastră, acum şi mâine şi poimâine şi în toate zilele vieţii noastre.

Aşa să ne ajute Dumnezeu, şi nouă şi vouă: tuturor celor ce chemăm prea sfântul şi de mare cuviinţă Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ai voştri ai tuturor de tot binele doritori, mai mici între schimonahi, nemonahii Teofilact şi Arsenie Aghioriţii români, vieţuitori în pustnicescul Schit al Sf. Ierarh Vasile, din Sfântul Munte Athos.

Scriere alcătuită după cererea tuturor celor ce cugetă împreună cu cele înfăţoşate aici.


[1] Sf. Ioan Damaschin, ,,Trei cuvântări la sfintele icoane”.

[2] ,,Curs de drept bisericesc”, de episcopul Silvestru, tradus, pag. 80.

[3] Iosif Vrienie, tomul 2, pag. 20, elină.

[4] În viaţa Sf. Paisie cel Mare.

[5] În prolegomena la Pedalion, pag. 10.

Sursa: www.catacombele

Pagina 1 din 63

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624