Ne-am lepădat de Hristos sau ne-a lepădat Hristos pe noi?

E-mail Print PDF

În Sfânta Scriptură sunt scrise şi aceste cuvinte ale Domnului, pline de mustrări pentru poporul israelitean: „Două rele a făcut norodul Meu: M-au părăsit pre Mine, izvorul apei vieţii şi şi-au săpat luişi fântâni surpate, carile nu vor putea ţinea apă” (Ier. 2,13).

Sfânta Scriptură este fără de greşeală, căci tot cuvântul dumnezeiesc din aceasta este şi descoperire a adevărului şi dreptar în viaţă. Toată civilizaţia modernă nu a izbutit să clintească nici măcar un cuvânt al Sfintei Scripturi. Toată ştiinţa europeană nu e în stare să înlocuiască nici măcar o poruncă a Domnului. Se va scrie mult despre felul în care a decăzut omenirea aceasta atât de tânără încă. Am putea să o asemănăm cu vremea tinereţilor unui om, dacă ne gândim la acei 5508 ani ai creaţiei. Abia au trecut 2000 de ani de la reînnoirea acestei lumi, reînnoire dobândită prin patimile lui Hristos şi Înviere. Dar cu toate acestea lumea de azi este ca o zăludă nebună, urâtă şi învechită în zile.

Cine sau ce a dus-o la această stare?

Nimeni şi nimic decât păcatul fărădelegii şi lepădarea de la poruncile lui Dumnezeu. Lumea a decăzut din pricina bătrâneţii şi prea-îmbătrânirii în păcatele strigătoare la cer. Ar trebui să mai vină încă o dată Hristos pentru a o reînnoi, dar nu va mai veni decât pentru a o judeca. Prin obârşia naşterii sau reînnoirii ei, lumea de azi este foarte tânără, dar, judecată după păcatele ei, este foarte bătrână. Din această pricină, moartea s-a năpustit asupra ei şi a sugrumat-o.

Două rele a făcut lumea aceasta împotriva lui Dumnezeu: au lepădat pe Dumnezeu, izvorul apei vieţii - acesta e întâiul păcat, întâiul rău - şi şi-au săpat fântâni surpate, care nu vor putea ţine apă - acesta e al doilea păcat, al doilea rău. Păstorii şi cârmuitorii poporului l-au părăsit pe Hristos-Dumnezeu, Cel ce este întotdeauna izvor de apă proaspătă şi sănătoasă, şi au început, după pilda popoarelor eretice şi fără de Dumnezeu, să sape puţuri seci, să adune apă de ploaie. Iar puţurile acestea seci se numesc deseori „cultură şi civilizaţie,” sau „ştiinţă şi modernism,” „progres” sau „modă” etc.

Ne-am lepădat de Hristos, de aceea ne-a lepădat Hristos. Gustul lumii de azi se numeşte îndărătnicie împotriva lui Hristos, îndărătnicie împotriva Sfântului Duh, îndărătnicie împotriva a tot ce e cinstit şi sfânt. Însă, de această dată, toată răutatea omenească s-a întrecut pe sine, ba chiar şi înţelegerea omenească. Când au început să plângă cu toată inima cei din Ninive, când tot poporul şi-a îndreptat privirea către Dumnezeu, şoptindu-i din inimă însângerată: „Nu ne da pre noi folosinţei omeneşti, nu ne lepăda până în sfârşit”, atunci Domnul i-a izbăvit. Dar Dumnezeu S-a milostivit de ei atunci şi Se va milostivi şi de noi astăzi, cu condiţia de a nu ne mai lepăda niciodată de El, de izvorul dătător de viaţă al apei celei vii, şi de a nu ne mai săpa, precum ereticii şi cei fără de Dumnezeu, puţuri seci în jurul cărora oamenii stau şi aşteaptă şi mor de sete.

S-a milostivit atunci şi Se va milostivi în veci ca nimeni să nu mai cuteze a se îndărătnici împotriva celor sfinte ale lui Dumnezeu şi ale neamului, iar poporul să stea sub flamura lui Hristos şi să proslăvească, mai puternic şi stăruitor, cu gândurile, cu cuvintele şi cu faptele, pe Dumnezeu cel Unul în Treime,Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.

 

Dumnezeu nu se lasă înşelat

Răutatea şi minciuna lucrează pentru a treia conflagraţie mondială. Să nu uităm ce a zis Hristos, că „Cele ce ies din gură, din inimă ies” (Matei 15, 18), iar Sfântul Apostol Pavel a completat zicând: „Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire”(Rom. 10, 10). Dumnezeu preţuieşte cele ale inimii şi nu poate fi păcălit de limbă, pe când oamenii preţuiesc cele ale limbii, căci nu ştiu ce se află în spatele limbii, adică în inimă.

Când inima este biruită, totul este biruit. Când inima se strică, totul e stricat. Din inimă izvorăşte dragostea sau ura, înţelepciunea sau prostia, curăţia sau noroiul, viaţa sau moartea. Dacă credinţa vreunui creştin se află în lăuntrul inimii, atunci credinţa sa este putere de nebiruit într-însul. O astfel de inimă dă şi limbii putere să grăiască convingător. Căci limba este vestitoare ori unora, ori altora – ori vestitor credincios al celor bune, ori vestitor mincinos al celor rele. Limba e sluga inimii. Şi când sluga minte, se trădează repede pe sine.

S-a stricat soarta omenirii zilelor noastre pentru că răutatea a răpit inima omenească, de aceea inima a ajuns un organ al răului, o unealtă a minciunii. Limba nu poate grăi dreptate dacă inima este plină de răutate. Dacă în izvor se află necurăţie, atunci toată apa acelui izvor va fi necurată, spurcată şi greţoasă. Mărturisirea oamenilor de azi este mai mult minciună decât adevăr. Ce e minciuna? Un adevăr prefăcut. Ce înseamnă a minţi? Înseamnă a te îmbrăca cu veşmintele adevărului, a te ascunde în spatele adevărului; a te arăta sub numele adevărului; a pune firma adevărului pe dugheana minciunii; a înfăţişa o babă drept o mireasă, cu ajutorul pudrei şi sulemenelilor.

Răutate în inimă şi minciună în gură - aşa a ajuns omenirea în vremurile noastre. Răutatea şi minciuna sunt focurile ce au pricinuit aprinderea întregii lumi în ultimele conflagraţii mondiale. Răutatea şi minciuna – aceste două meşteşuguri ale lumii, au lucrat şi vor lucra neobosit să transforme lumea într-un iad terestru. Trebuie să luptăm împotriva păcatului, împotriva necredinţei, împotriva relei credinţe, împotriva răutăţii din inimă şi minciunii din gură, începând cu noi înşine, căci aşa ne-a poruncit Hristos: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi”. Aceasta este calea creştinilor: începe cu tine însuţi.

Oglida lumii de azi

De ce a căzut Constantinopolul sub semiluna păgânilor? Pentru că nu erau în cetatea aceea nici măcar cinci creştini adevăraţi. Pentru că nu mai era între creştinii de aici, nici dragoste, nici credinţă, nici adevăr. Totul era răutate în inimă şi minciună în gură, desfrânare în trup şi spurcăciune în suflet. Totul era aşa cum este azi căci cei mai mulţi dintre noi nu numai că nu cunosc ce înseamnă a fi creştin, dar nu ştiu să-şi facă nici cruce, sau ştiu şi nesocotesc a o face. Numele lui Dumnezeu care este hulit nu-l apărăm, în vreme ce suntem datori să murim pentru el...

Pe noi înşine şi pe alţii îi supunem la multe blesteme. Deseori facem jurământ fără teamă şi jurăm în numele înfricoşat şi sfânt al Dumnezeului şi Mântuitorului nostru; şi acestea le facem fără a avea nevoie de ele. Cârtim împotriva lui Dumnezeu, uneori pentru că plouă, alteori pentru că nu plouă; pentru că e cald, pentru că e frig; pentru că unora le-a dat bogăţii, iar altora sărăcie, şi printr-un cuvânt devenim judecători neînduplecaţi lui Dumnezeu. Încă mulţi dintre noi hulesc credinţa ortodoxă, crucea, legea Sfinţilor, pe Însuşi Dumnezeu în public, ca unii care sunt lipsiţi de orice respect. La hulă adaugă şi lepădare de Dumnezeu şi nimeni din cei care aud nu se împotrivesc.

Curviile şi preacurviile au devenit lucruri fireşti. Fecioarelor li se propovăduieşte stricarea fecioriei, iar femeile cele mai în vârstă, învechite în păcate de moarte se îmbracă cu hainele bărbaţilor. La sfintele praznice ale Bisericii, se săvârşesc obiceiuri străine ruşinoase, se cântă la cârciumi, se joacă şi se bea fără limită. Din ce în ce mai mult, creştinii merg la magi şi vrăjitori. Şi la fiecare boală aleargă la fermecători (sau vrăjitori) ca să le „lege” şi să le „dezlege” animale şi oameni Scăparea” noastră sunt vrăjitorii şi de Dumnezeu uităm. Se înmulţeşte acum fuga de virtute şi se împuţinează izgonirea păcatului, fapt ce face să piară valoarea iubirii şi să vină urâciunea invidiei.

Milostenia s-a îndepărtat, compătimirea s-a micşorat, lăsându-ne pradă urii şi neruşinării. Chipul nostru a devenit neruşinat şi pricină de păcat... şi în vreme ce săvârşim toate relele, credem că nu se va întâmpla nimic. Mai mult sunt cinstiţi acum neruşinaţii, care petrec în desfrâu, decât aceia care se nevoiesc, trăindu-şi viaţa întru virtute.

Nu trece o zi sau un ceas fără să ne afundăm în insulte şi osânde faţă de fraţii noştri. Mulţi dintre noi trăiesc în îmbuibarea pântecelui, beţii, desfrânări,
adultere, mizerii, lipsă de evlavie, vrăjmăşii, gelozii, invidie şi tâlhării. Am devenit mândri, înfumuraţi, iubitori de arginţi, egoişti, nerecunoscători, hoţi, trădători, necuvioşi, nepocăiţi, neînduplecaţi. Şi altele câte se săvârşesc în public şi pe furiş de către mulţi, iar noi tăcem aprobându-le prin tăcere. Şi pentru toate aceste fărădelegi, cred că Dumnezeu a ieşit din mijlocul nostru lepădându-se de noi, prin cuvintele Evangheliei ce zice: „Nu vă ştiu pe voi, blestemaţilor”

sursa: Revista "Traditia Ortodoxa nr. 32"

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624