Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

12 / 25 Iulie - Pomenirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromita

Iubiţii mei creştini! Ştim că întru cele mari şi fără de număr milostiviri, ce cu neîncetare se revarsă dela Părintele 'îndurărilor, asupra prea iubitei fiicei sfintei şi drept slăvitoarei Biserici, este un bogat dar al bunătăţii lui Dumnezeu, şi proslăvirea sfintelor icoane pre pământ, prin o mai pre sus de fire şi prin minunata putere dumnezeească a facerii de' minuni, ce săvârşeşte prin ele minunatul întru sfinţii săi Dumnezeu. Carele şi prin sfintele icoane proslăveşte, pre cei ce îl proslăvesc prin credinţă vie, şi vieaţă plăcută lui, prin acest mare dar, a celor mari dăruiri dumnezeeşti, cu priimirea dreptei şi adevăratei credinţe s'a luminat şi străluceşte şi a noastră patrie, şi bisericile ce sunt în România, s'au făcut pomi de vieaţă, şi slobozind din sine adânci rădăcini ale credinţei celei dreptslăvitoare. În toate părţile ei au adus roduri de drepte slăviri şi îmbelşugate, pre cât cu întâietatea la locurile sădirii lor, aşa şi pre toată faţa pământului României o au împodobit, cu roditoarele sale mlădiţe prin ceata cea cu mult număr a sfintelor şi de minuni făcătoare icoane, şi nu numai în fericitele zile a dreptslăvitorilor noştri strămoşi, cari ardeau cu duhul pentru dreapta credinţă, au înmulţit Domnul minunile sale, prin arătarea şi descoperirea sfintelor icoane, atât a prea curatei Maicii lui Dumnezeu; precum şi a plăcuţilor lui, spre facerea de bine a sufletelor şi a trupurilor, celor ce cu credinţă aleargă spre închinăciunea sfintelor icoane — cel ce pre cei drepţi iubeşte, şi pre păcătoşi milueşte — ci şi în timpurile noastre aceste sărace de credinţă, au revărsat asupra noastră un îmbelşugat rîu de aceeaşi nepomenită a sa milostivire, ca să adape inimile cele cuprinse de uscăciunea puţinei credinţe, spre a răsări întrînsele fapte bune creştineşti, şi în privirea ochilor noştri s'a săvârşit o lucrare dumnezeească, şi cu voinţa Domnului a răsărit pre tăria gânditorului nostru Cer a dreptslăvitoarei noastre Biserici, această icoană neisprăvită de mână omenească; care împodobindu-se cu strălucitoarele raze a facerilor ei de minuni, şi tuturor cinstitorilor celor fără de număr, cari de la marginile lumii aleargă către strălucirea sa, vieaţă şi bucurie le izvorăşte.

În anul 1863, părinţii ieroschimonahi Nifon şi Nectarie, fondatorii schitului Prodromul din Sf. Munte Athos, plecând să vie în ţara românească pentru trebuinţele acelui schit, aveau în inima lor o mare dorinţă şi evlavie, pentru o sfântă icoană mai însemnată şi de minuni făcătoare a Maicii lui Dumnezeu, ca să fie întru această sfântă nouă biserică, spre mângâerea celor ce se vor afla întru acest sfânt lăcaş, dupre cum mai toate mânăstirile sfântului Munte, au câte o icoană făcătoare de minuni.

Deci aflându-se părinţii Nifon şi Nectarie, în oraşul Iaşi, capitală a Moldovei, au început a cercetă acolo, pentru un zugrav mai iscusit şi cu vieaţă plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Maicii lui Dumnezeu. Şi din pronia Dumnezeească, au găsit pe un zugrav bătrân, cu numele Iordache Nicolau, cu carele s'au şi învoit să le facă această sfântă icoană după modelul ce i-au dat părinţii; însă i-au pus şi îndatorire ca să lucreze cu postul adică: De dimineaţă până când va flămânzi neluând nimica în gură; iară după masă să nu mai lucreze la această sfântă Icoană, ci alt lucru să facă până a două zi; şi într'acest fel să urmeze cu lucrul Icoanei până la săvârşirea ei. Şi a priimit numitul zugrav învoiala aceasta cu toată mulţumirea şi evlavia, de cât numai zicând că el nu poate lucră acum ca mai 'nainte, că a, îmbătrânit şi-i tre-mură mâinile; iar părinţii Nifon şi Nectarie l-au mai îmbărbătat zicându-i, să se silească şi să aibă credinţă, că îi va ajută Maica lui Dumnezeu. Şi aşa bunul bătrân zugrav a început lucrul cu multă evlavie, şi lucră bine şi cu bună sporire câmpul şi hainele, iar feţele le-au lăsat la urmă după obiceiul zugrăvesc. Deci după ce au isprăvit veşmintele după ştiinţa meşteşugului său, a început a lucră la chipul Maicii Domnului şi al Domnului nostru Iisus Hristos, dând mâna întâiu şi a doua, au mai rămas puţin ca desăvârşit să le îndrep- teze şi să le săvârşească; a doua zi de dimineaţă s'a sculat şi a început a lucră iarăşi la feţe, ostenindu-se cu mare stăruinţă mai toată ziua, ca doară ar putea, să le îndrepteze şi să le săvârşească; însă lucrul ieşia cu totul din protivă, că nu numai nu a putut să le îndrepteze, ci mai ales desăvârşit le-a stricat, în cât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe, urîte, şi nepotrivite. Acestea văzând blagoslovitul bătrân zugrav, foarte s'a mâhnit şi s'a scârbit, nepricepându-se ce va să fie lucrul acesta, şi a încetat de a mai lucră, zi-când: Păcat de osteneala şi postul ce am suferit atâtea zile, lucrând la această Icoană în zadar; Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu ce să mai zic, că de astănoapte cu toată silinţa mă chinuesc, şi nu pot să le îndreptez; ba încă, acum chiar desăvârşit le-am stricat, fă- ndu-mă ca un ieşit din minte, ca şi cum mi-aşi fi uitat meşteşugul.

Din întâmplare s'au dus în ziua aceia pe la dânsul părinţii Nifon şi Nectarie, ca să vază cum urmează cu zugrăvirea sfintei Icoane; şi când au văzut'o şi ei întru acea stare nepotrivită, foarte s'au mâhnit şi s'au scârbit până la suflet, socotindu-se nevrednici darului şi voinţei Maicii lui Dumnezeu, după care a început şi tristul zugrav a le povesti întâmplarea ce a pătimit. Acestea auzind părinţii mai mult s'au mâhnit şi s'au amărît, zicând: Că nu voeşte Maica Domnului la dorinţa şi evlavia lor, însă părinţii nu s'au împuţinat cu totul, ci au lăsat lucrul la buna voinţa Maicii lui Dumnezeu, şi mângâind încă cât au putut şi pe tristul zugrav, i-au zis să nu se împuţi-neze, ci să se apuce şi să isprăvească icoana pre cât îi va fi cu putinţă, fiind că ei tot o vor lua, ori şi cum va fi, şi plata ostenelei lui îi vor da-o deplin, după cum s'au tocmit cu dânşii.

Întru acea vreme s'a întâmplat de eră acolo cu părinţii, şi părintele ieromonahul grecul Grigorie Esfigmenitul, în sinodiea părintelui Arhiereu Nill Pentapoleos, carele şi el văzând Icoana într'acest fel, a zis părinţilor Nifon şi Nectarie: Păcat de cheltuelile ce faceţi sfinţia voastră, vă rog nu mai duceţi astfel de icoană în sfântul Munte, că acolo sunt destui zugravi cu mult mai buni, carii pot cu adevărat să vă facă o icoană cum se cade, după dorinţa sfinţiilor voastre. Părinţii i-au răspuns: Că poate vor dărui-o acolo în ţară la vre-o biserică mai săracă.

Apoi părinţii au plecat şi s'au dus la metohul lor, iară bătrânul zugrav a acoperit Icoana, cu o pânză curată, şi încuind cu cheia uşa odăii unde lucră Icoana, a rămas foarte scârbit nemân- când nimica în ziua aceia, ci numai tot se ruga şi se închină până la obosire, şi aşa s'a culcat fiind acum seară. A doua zi sculându-se mai de dimineaţă, şi luând cheia, a deschis uşa odăii unde lucră, şi a început a'şi găti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorinţă şi evlavie ca să se apuce de lucru; şi făcând câteva metanii, se închină şi se rugă Maicii lui Dumnezeu, ca să-i lumineze mintea şi să-i ajute ca să nu pătimească ca ieri. Şi aşa mergând la Icoană ca să se apuce de lucru, a ridicat pânza de pre faţa Icoanei; atunci O! Minunile Maicii lui Dumnezeu! Vede cu adevărat că sfintele feţe sunt cu dumnezeească minune îndreptate, încuviinţate şi de sineşi săvârşite, şi pline de dumnezeesc Dar şi Har după cum se vede chiar şi acum, sfânta aceasta de faţă Icoană a prea curatei Maicii lui Dumnezeu. Această prea slăvită minune, văzându-o bătrânul zugrav, împreună cu ucenicii săi, foarte se minunau şi proslăviau pre Maica lui Dumnezeu, că ea singură cu minune dumnezeească şi-a proslăvit sfânta sa faţă, şi a Fiului său, pre care minune spre mai bună adeverire, cu înscris şi punerea peceţii şi a iscăliturii lui, a dat părinţilor Nifon şi Nectarie, care mărturie s'a pus să se păstreze în archiva acelui schit. Iar coprinderea ei este într'acest fel:

«Eu Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această sfântă «Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însuşi mâna mea, la care a urmat o «minune prea slăvită în modul următor: Dupăce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăviei mele, m'am apucat să lucrez feţele Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; după ce am dat mâna întâia şi a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârşit, privind eu la chipuri cu totul au ieşit din potrivă, pentru care foarte mult m'am mâhnit, socotind că mi-am uitat meştejugul; şi aşa fiind, seara m'am culcat scârbit nemâncând nimic în ziua aceia, socotind că a doua zi sculându-mă să mă apuc mai cu deadinsul. Dupăce m'am sculat a doua zi, mai întâiu am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi «umineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei Icoană; şi când m'am dus să mă «puc de lucru, o! prea slăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S'au aflat chipurile drese desăvârşit precum se vede, şi eu văzând această minune n'am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi cu greşală am făcut aceasta ca să dau lustru la o asemenea minune.

Cititi mai mult...

05 / 18 iulie - Sfantul Cuvios Athanasie Athonitul

Preacuviosul Atanasie, cel vrednic de laudele celor fără de moarte, a crescut în viaţa cea muritoare şi omenească în cetatea cea mare Trapezunda şi a învăţat carte în Bizanţ, iar munţii Chimenului şi ai Atonului l-au adus pe dînsul ca dar lui Dumnezeu. Părinţii lui erau de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era din Antiohia, iar maica sa din Colhida şi vieţuiau în Trapezunda. Deci mai înainte de naşterea Cuviosului Atanasie tatăl său a murit, iar maica sa, născîndu-l şi luminîndu-l prin Sfîntul Botez, s-a dus către Dumnezeu în urma bărbatului său. Numele pruncului din botez a fost Avramie. El rămînînd din scutece sărman de părinţi, l-a luat o călugăriţă din cele de bun neam şi l-a hrănit.

Încă din vîrsta prunciei se arătau într-însul semnele vieţii lui, care aveau să fie, cînd va ajunge bărbat desăvîrşit, pentru că pruncul, deşi era mic, însă se arăta înţelept în toate şi bun la obiceiuri. Deci, făcînd jocuri copilăreşti cu cei de o vîrstă cu el, aceia nu-l puneau pe Avramie împărat sau voievod, ci egumen. Şi cu dreptate, căci din copilărie se deprindea la viaţa monahicească, văzînd pe monahia care-l creştea, petrecînd în rugăciuni şi în postiri. Deci, el se sîrguia să-i urmeze ei pe cît era cu putinţă, postind şi făcînd rugăciuni; crescînd cu trupul şi cu înţelegerea, a trecut vîrsta pruncească şi, dîndu-se la învăţătura gramaticii, sporea mai mult decît vîrstnicii.

Izvorul Sf. Athanasie Athonitul din Sf. Munte Athos

În acea vreme, călugăriţa aceea care i-a fost în loc de maică, s-a dus către Domnul. După aceea, pruncul Avramie, rămînînd sărman a doua oară, plîngea ca după maica sa cea adevărată şi dorea ca să meargă în Bizanţ pentru căutarea înţelepciunii cărţilor. Această dorinţă a lui a fost rînduită de Dumnezeu, Care se îngrijeşte de cei sărmani:

Mormantul Sf. Athanasie Athonitul din ctitoria sa Manastirea Marea Lavra

În vremea aceea, împărăţind peste greci dreptcredinciosul împărat Roman, unul din famenii pala tului a fost trimis la Trapezunda ca să adune de la tîrguri dajdia cea împărătească. Acela, văzînd pe copilul Avramie frumos la vedere cu trupul şi cu sufletul, l-a luat cu sine în Bizanţ şi l-a încredinţat unui dascăl, bărbat ales, cu numele Atanasie, spre învăţătura filosofiei. Deci, în scurtă vreme s-a făcut ucenicul ca şi dascălul.

În acei ani, era în Bizanţ un voievod, anume Zefinazer, care luase ca soţie fiului său pe o rudenie de-a lui Avramie. Acela, cunoscînd pe Avramie, l-a luat în casa sa. Dar tînărul Avramie, deşi petrecea în casă bogată şi îndestulată cu toate desfătările de hrană, însă nu se lăsa de înfrînarea cea pustnicească, pe care o deprinsese de la călugăriţa care-l hrănise. Astfel, nu voia să mănînce la masa cea domnească, nici nu-i plăcea să guste bucate alese, ci îşi împlinea nevoia foamei sale cu verdeţuri nefierte şi cu poame. El era atît de treaz, încît adeseori, vrînd să biruiască somnul cel firesc, umplea ligheanul cu apă şi-şi spăla faţa sa, ori de cîte ori adormea, ca să nu se îngreueze de somn. Astfel se chinuia în tot felul, omorîndu-şi trupul şi robindu-l pe el duhului.

Cititi mai mult...

29 iunie / 12 iulie - Sfinţii Slăviţii Apostoli Petru şi Pavel

La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului.

De vreme ce pe unul l-a fericit, şi l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas alegerii, şi-i va purta numele Lui înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraş mic şi neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniţă, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, şi aflând pe Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după Dânsul.

După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit. El era la chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăinţă era iertător, şi lesne a schimba şi a muta hotărârile şi judecăţile cele mai dinainte.

Iar Sf. Pavel, şi el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia şi strica Biserica lui Hristos, şi cu a lui voie şi sfat a fost omorât întâiul mucenic Ştefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, şi orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; şi acela învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Şi se spune că din tăierea aceea a curs sânge şi lapte. Şi măcar că fericitul Pavel s-a săvârşit mai pe urma lui Petru, moaştele lor însă tot la un loc s-au pus.

Cititi mai mult...

Dumnezeu nu primeste a fi batjocoriti iubitii sai sfinti

Era un stolnic pe nume Viazdowski, de credinta latina, care o data, pe cand domnitorul Moldovei a venit la mitropolia Sucevei la sarbatorirea pomenirii Marelui Mucenic Ioan cel Nou, ca sa vada moastele sfantului, leahul, privind cum multimea de oameni adunati din multe tari saruta trupul neputrezicios si da multe daruri, a inceput sa huleasca, zicand catre tovarasii sai: " [...] uitati-va la acesti apostati cum au uns cu mir inmiresmat trupul unui apostat mort, l-au pus la uscat, l-au imbracat in podoabe de mare pret ca pe un sfant si, de dragul castigului, duc in ispita atata lume. Insa, precum omul al carui trup il saruta multimea, se chinuieste in iad, tot acolo se vor chinui si cei care il saruta".

Si indata ce a spus acestea fata de toata lumea si de domnitor, care si el era acolo, duhul necurat a intrat in el si, racnind tare, ca sa-i inspaimante pe toti, l-a trantit la pamant, chinuindu-l cumplit. Si tovarasii lui l-au scos din biserica, dar dracul il chinuia si mai tare, spre mirarea tuturor. Iar tovarasii lui, vazand ca se inteteste cumplitul chin la care l-a supus necuratul, s-au dus la mitropolit, care pe atunci era fratele domnitorului, Gheorghe Movila, om credincios si sfant, si, imbratisandu-i picioarele, l-au rugat sa se roage pentru el Domnului si Sfantului Ioan sa-l izbaveasca de nenorocire, caci frica si tremurul pusesera stapanire si pe ei.

Iar mitropolitul, afland din ce pricina sufera batjocoritul, a zis: "Mai lasati-l un pic, sa-i fie de invatatura ca nu se cuvine sa-i huleasca pe sfintii Domnului si dreapta noastra credinta". Iar ei l-au rugat si mai staruitor sa-si faca mila de el, temandu-se ca nu cumva sa moara naprasnic de atata chin. Si pentru ca acesta nu voia, au staruit si pe langa domnitor, ca sa-l roage si pe el. Si astfel, indemnat de rugamintea lor, dupa ce a tinut sfanta slujba, mitropolitul a inceput un Te-Deum pentru Sfantul Ioan si a poruncit ca batjocoritorul indracit sa fie adus in fata raclei sfantului si trantit la pamant. Dar l-au adus cu mare greutate, neputand sa-l tina, caci cumplit era necuratul in el. Deci, doar cu greu l-au pus in genunchi. La sfarsitul Te Deum-ului, mitropolitul a rostit deasupra lui rugaciuni de dezlegare si a iesit dracul din el, omul facandu-se sanatos ca si mai inainte.

Dupa care, venindu-si in fire, culcat la pamant langa racla sfantului, a prins a grai cu glas tare: "Am pacatuit, o sfantule al Domnului, adevaratul rob si preacuvios al lui Dumnezeu, caci te-am hulit pe tine si sfanta credinta greceasca, dar acuma sunt pedepsit, marturisesc ca esti mucenicul adevarat si sfant al Domnului si ma-nchin sfintelor tale moaste, marturisind ca adevarata este credinta greceasca, pentru care ai suferit chinuri si moartea de la agarenii pagani, ca un ostas viteaz al lui Hristos. Si toti cei care te hulesc pe tine si sfanta credinta greceasca sa fie pedepsiti de catre Dumnezeu si chinuiti, asa cum am fost eu chinuit acum prin hulirea mea nesocotita". Si rugandu-se cu lacrimi, zicea: "Iarta-ma, Doamne, si pacatul acesta nu mi-l pune langa celelalte, caci n-am sa mai hulesc, nici n-am sa mai vorbesc de rau credinta greceasca, ci voi spune tuturor ca ea este credinta cea adevarata si dreapta. Iar tu, Sfinte Ioane, iarta-ma, caci de acum pretutindeni si in fata tuturor voi spune ca tu esti sfantul si mucenicul si facatorul de minuni al lui Dumnezeu".

Si dupa ce a spus acestea si multe altele, dupa ce s-a rugat indelung, s-a sculat sanatos ca mai inainte si, dupa ce s-a inchinat mitropolitul, care i-a dat multe sfaturi despre felul cum se cade sa citeasca si sa nu mai huleasca niciodata sfintii si credinta ortodoxa, a plecat slavindu-L pe Dumnezeu. Si toata lumea cu tema si bucurie Il lauda pe Dumnezeu si dadea cinstire sfantului mucenic pentru darea in vileag si pedepsirea groaznica a celui ce hulea si ocara sfanta credinta ortodoxa, pentru care Sfantul Ioan a patimit, primind cununa in ceruri, intru marirea Domnului slavit in intreita nedespartire a Tatalui, Fiului si Duhului Sfant. Iar minunea o povestesc si astazi multi oameni, care au vazut-o cu ochii lor, si este scrisa si in cartile Mitropoliei Sucevei. Iar eu am auzit-o si de la parintii mei, care au fost martori si mi-au povestit-o. L-am cunoscut si pe acel Viadowski si, chiar daca eram pe atunci destul de mic il tin minte".

Viata si minunile Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Save

Pagina 3 din 58

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624