Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

"Am venit la Tine sa-mi dai de mancare ca mi-e foame"

Cu sute de ani in urma, domnea peste regatul sau un imparat puternic si credincios, dar care nu avea nici un fecior. Si desi imbatranise, nu si-a pierdut nadejdea si, impreuna cu imparateasa, se rugau in fiecare zi, cerandu-i lui Dumnezeu sa le binecuvanteze casa cu un baiat care sa mosteneasca tronul. Bunul Dumnezeu s-a indurat de rugaciunile lor si iata ca peste putina vreme s-a nascut in palatul regelui un prunc frumos si voinic, pe care l-au botezat Onufrie (care inseamna ”mereu fericit”). Dar, printr-o descoperire dumnezeiasca, imparatului i s-a aratat ca rostul acestui prunc minunat este sa creasca departe de palat si de galceava lumii. Asa ca acesta si-a luat fiul si, cu ajutorul lui Dumnezeu, a ajuns dupa cale lunga sa le-ajunga, la portile unei manastiri. Calugarii l-au “infiat” pe micutul print, fagaduind sa-l creasca in credinta si cumpatare. Imparatul le-a multumit si, punandu-si nadejdea in mila Domnului, l-a lasat pe prunc la manastire si s-a intors la treburile statului.

Iata ca au trecut cativa anisori, iar copilul crescuse. Se invatase chiar sa mearga singur, in fiecare zi, sa-i ceara calugarului de la bucatarie cate o bucata de paine. Pleca multumit rupandu-si pentru sine cate o bucatica, sa-si astampere foamea, dar cu restul de paine disparea in biserica. Iar calugarii, care munceau de zor primprejurul manastirii se intrebau nedumeriti ce-o face baietelul cu painea, ca doar nu o sta in biserica sa manance?! De fapt, micul Onufrie se ducea grabit la icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus in brate si aseza in fata icoanei bucata de paine, spunandu-i Pruncului Iisus Hristos:

-Si tu esti mic si poate ti-o fi si tie foame…Uite, ti-am adus paine proaspata, sa mananci si tu!
Apoi pleca bucuros si multumit.

Dar calugarii, nestiind nimic din toate acestea, s-au hotarat sa-l dezvete pe copil sa mai intre cu painea in biserica. Asa se face ca, intr-o zi, cand micul Onufrie a venit iar sa ceara o bucata de paine, caci i se facuse foame, parintele calugar de la bucatarie i-a zis raspicat ca azi nu primeste nici o firimitura. Sa se duca in biserica sa ia painea de unde-a pus-o.

Nedumerit, baietelul a plecat cu lacrimi in ochi. A intrat in biserica, s-a dus la icoana Maicii Domnului cu Mantuitorul si, cu lacrimi in ochi, a inceput sa se roage de Pruncul Iisus:

-Am venit la Tine, fiindca mi-e foame si parintele nu vrea sa-mi dea de mancare… Asa ca te rog, da-mi si mie o bucatica de paine, ca si eu Ti-am dat, cand am avut!…

Chiar in acea clipa o dumnezeiasca minune s-a intamplat! Pruncul Iisus, zugravit in icoana, si-a intors privirea catre baiat, i-a zambit si, aplecandu-se din bratele Sfintei Sale Maici, i-a intins micutului Onufrie o paine mare si frumoasa, calda si cu miros imbietor.

Baietelul s-a luminat la chip, a multumit frumos si a plecat cu painea in brate, dar cu mare greutate, caci nu era doar o bucata de paine, cum dusese el la icoana, ci o paine mare si grea, pe care copilasul de doar cativa anisori abia o putea tine in brate. Si fiind mai mult decat ar fi vrut el sa manance, s-a dus cu ea la parintele staret si la ceilalti calugari sa le dea si lor.

-Ia uitati ce mi-a dat mie Pruncul Iisus!-zicea cu bucurie copilul, mandrindu-se cu ditamai painea proaspata din bratele sale.

Calugarii toti au ramas uimiti de minunea savarsita. Parintele staret le-a impartit tuturor cate o bucata din sfanta paine, ca sa fie tuturor spre binecuvantare si invatatura, iar calugarii au spus cu totii ca niciodata in viata lor nu au mancat o paine atat de buna.

Desigur, doar era “framantata” din dragoste si “coapta” la flacara credintei si daruita lor printr-o minune atat de frumoasa, cum numai Dumnezeu Bunul si Milostivul stie sa faca!

Peste ani, baietelul a crescut, devenind un tanar plin de ravna si credinta, ajungand, dupa stradaniile sale si cu ajutorul lui Dumnezeu, la masura sfinteniei. S-a retras in pustiu, unde a dus pana la batranete o viata simpla si binecuvantata, de aceea este reprezentat in icoane imbracat foarte sumar, caci se multumea cu putin; nu avea o fire pretentioasa, ci blanda si smerita. Sfantul Onufrie este pentru toti crestinii un exemplu de dragoste si credinte, o icoana a simplitatii si smereniei.

In amintirea dragostei pe care Sfantul Onufrie, inca de mic copil, a avut-o pentru Dumnezeu, copiii spun urmatoarea rugaciune:

“Sfinte Parinte Onufrie, tie, cand erai copil, ti-a dat Pruncul Hristos o paine mare si frumoasa si, de aceea, te rugam ca prin rugaciunile tale sa ne randuiesti si noua toate cele spre trebuinta trupului si sufletului, ca astfel sa putem creste mari si sa urmam pilda vietii tale! Amin!”

Save

Un pas fatal pe calea Apostaziei - Congresul Pan-Ortodox de la Constantinopol - (I)

Patriarhul mason Meletie MetaxakisIn 1919, inca pe timpul aflarii sale necanonice in scaunul arhiepiscopal de la Atena, francmasonul Meletie Metaxakis pune in fata Sinodului Bisericii din Grecia chestiunea schimbarii calendarului. Meletie propune formarea unei comisii pentru studierea acestei probleme. Sinodul Bisericii din Grecia aproba propunerea si emite directiva corespunzatoare. Comisia infiintata trimite Sinodului urmatorul text definitivat: „Dupa parerea comisiei schimbarea calendarului iulian, daca acest fapt nu contravine principiilor canonice si dogmatice, poate fi realizata cu conditia acordului tuturor celorlalte biserici autocefale, si inainte de toate, a Patriarhiei Constantinopolului, careia s-ar cuveni sa i se dea libertatea oricaror initiative in acest domeniu, cu conditia sa nu se treaca la calendarul gregorian, ci sa fie elaborat un nou calendar, mai exact din punct de vedere stiintific, purificat si de alte neajunsuri proprii ambelor calendare - celui iulian si celui gregorian".

Aceasta propunere exprimata cu abilitate in termeni diplomatici si instabila in construc tia sa interioara, neavand nici un fel de argumentatie deosebita, considera schimbarea calendarului drept necesar a. Concomitent, se incearca a se pastra aparentele, mentionand principiile canonice si dogmatice si cerand sobornicitatea hotararii finale. Ulterior, aceste conditii vor fi definitiv uitate. Hotararea comisiei a constituit un nou pas catre atat de dorita, de catre Meletie si tovarasii sai, reforma calendaristica.

La sedinta sa din 20 mai 1919, Sinodul Bisericii din Grecia accepta in unanimitate parerea lui Meletie ca „statul este liber sa accepte calendarul gregorian ca fiind cel european, iar pana la crearea unui nou calendar stiintific, pentru Biserica ramane valabil calendarul iulian". Sinodul trimite guvernului grec aceasta opinie impreuna cu hotararea comisiei privitoare la reforma calendaristica. La aceasta consfatuire Meletie pronunta, printre altele, si urmatoarele cuvinte semnificative: „in prezent situatia Bisericii Ortodoxe din Rusia s-a schimbat si au aparut perspective mai favorabile pentru apropierea de Occident". Si, mai departe Meletie subliniaza: „Consideram ca, trebuie schimbat calendarul".

Dupa instalarea sa fulgeratoare si nelegala pe scaunul de la Constantinopol, Meletie Metaxakis continua sa actioneze metodic si insistent in aceasta directie. El preia asupra sa initiativa recomandata le catre comisia Sinodului si in circulara din 3 februarie 1923 „catre Prea Fericitii si Inalt Prea Sfintitii intaistatatori ai Sfintelor Biserici Ortodoxe din Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Serbia, Cipru, Grecia si Romania" pune problema schimbarii calendarului bisericesc. In circulara sunt evocate urmatoarele motive ale reformei: „Problema calendarului exista demult, dar a capatat o insemnatate deosebita in zilele noastre, cand devine tot mai evidenta necesitatea folosirii unui calendar comun, acelasi cu calendarul folosit in celelalte tari ale Europei si in America. Din toate partile Biserica primeste cereri si doleante de a se stabili un calendar comun in viata laica si religioasa, nu numai pentru ca crestinul sa fie in armonie cu sine insusi, ca cetatean si crestin, ci si pentru a contribui la unirea tuturor crestinilor chemati in numele Domnului, care sa poata sarbatori in aceeasi zi Nasterea si Invierea Sa".

Aceleasi motive sunt invocate de catre patriarhul Meletie Metaxakis si in cuvantarea sa la deschiderea Congresului "pan-ortodox": Devine evident ca principiile directe care au dus la reforma calendarului bisericesc isi aveau radacinile nu in traditie, teologie, in viata liturgica si normele canonice ale Bisericii Ortodoxe, ci in dimensiunea orizontal a a gandirii semilaice, semireligioase, in cultul ecumenic al ideii politico-religioase a unitatii crestine.

In circulara sa Metaxakis cheama pe „intaistatatorii Sfintelor Biserici Ortodoxe sa-si dea consimtamantul pentru formarea Comisiei cu participarea unor reprezentanti din fiecare Biserica imediat dup a sarbatoarea Pastelui, pentru a dezbate chestiunea calendarului si alte chestiuni urgente". Circulara lui Meletie nu intampina insa bunavointa celor mai vechi Patriarhate dupa Constantinopol: cel de la Alexandria, Antiohia si Ierusalim. Cu toate acestea, in data de 10 mai 1923, sus pomenita comisie sub presedintia lui Meletie Metaxakis isi incepe lucrul. La sedintele ei participa 9 membri: 6 episcopi, un arhimandrit si doi laici.

Iata numele participantilor ei:

  • Din partea Patriarhiei Constantinopolului - trei reprezentanti: patriarhul Meletie IV, mitropolitul Calinic, laicul Antoniadis, profesor de teologie.
  • Din partea Bisericii Ciprului: mitropolitul Vasile de la Niceea (ulterior patriarh ecumenic 1925- 1929).
  • Din partea Bisericii Sarbe: mitropolitul Gavriil din Cernogorie (ulterior patriarh al Serbiei 1952), dr. Milancovici, profesor de matematic a si mecanic a la Universitatea din Belgrad.
  • Din partea Bisericii din Grecia: mitropolitul Iacov.
  • Din partea Bisericii Romane: arhimandritul Iurie (Scriban).
  • Din comisie a facut parte si arhiepiscopul Alexandru (Nemolovski) din America de Nord, aflat pe atunci intr- o situatie canonica neclara si care, de fapt, nu era reprezentantul nimanui (mai tarziu a trecut in exarhatul evloghian, aflat sub jurisdictia patriarhului ecumenic).

In afara de cei 9 participanti, la primele sedinte ale congresului a fost prezent si arhiepiscopul Anastasie (Gribanovski) al Chisinaului si Hotinului, membru al Sinodului Arhieresc al Bisericii Ruse din afara Rusiei. Chiar de la prima sedinta el declara categoric ca nu are „instructii precise privitoare la chestiunea calendarului din partea ierarhilor rusi" si in curand paraseste aceasta ciudata adunare.

Sa numesti un forum bisericesc cu o astfel de componenta "pan-ortodox" este, fara exagerare, samavolnicie. La acest congres au refuzat sa participe reprezentantii celor 3 Patriarhate: ai Alexandriei, Antiohiei si Ierusalimului. N-a participat nici Patriarhia Moscovei, arhiepiscopia Sinaiului, Biserica Ortodoxa Bulgara (considerata pe atunci de catre Patriarhia Ecumenica drept schismatica). Trebuie deci sa notam absenta nu doar a mai mult de jumatate din Bisericile Ortodoxe, ci si imputernicirile dubioase ale participantilor insisi. Dupa opinia prof. S. Troitki, un renumit teolog si dogmatist, care a clarificat latura ecleziologica si juridica a chestiunii in cauza, membrii Congresului nu aveau dreptul sa exprime parerea Bisericilor lor, deoarece Bisericile locale pe atunci inca nu dezbatusera aceasta chestiune la sinoadele lor arhieresti. In aceasta situatie delegatii nu puteau de fapt sa-si exprime decat „opinia lor personala, particulara" sau, in cel mai bun caz, opinia Sinoadelor lor, care insa nu aveau dreptul sa hotarasca chestiuni canonice si cu atat mai putin dogmatice, ce priveau Biserica in general.

Prof. Troitki defineste Congresul "pan-ortodox" din punct de vedere juridic si bisericesc drept „o reuniune particulara a catorva persoane, care si-au pus ca scop sa cerceteze unele chestiuni ce interesau in acel moment Biserica si sa-si exprime parerea lor privitor la aceste chestiuni". Dar, in ciuda nelegitimitatii canonice a acestui Congres si in ce priveste componenta si imputernicirile, patriarhul Meletie declara cu infumurare in una din luarile sale de cuvant: „Noi functionam ca o comisie a intregii Biserici".

Cititi mai mult...

2 / 15 Iunie - Sfantul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Mulţi au vieţuit în lume viaţă bună şi plăcută lui Dumnezeu, după învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos şi după învăţătura Sfinţilor Lui Apostoli. Dintre aceştia este şi Sfîntul Ioan, Marele Mucenic al lui Hristos. El, deşi s-a arătat cu mult timp mai tîrziu, nu este mai mic decît cei de demult; de vreme ce Stăpînul Hristos şi Dumnezeul nostru, a încununat nu numai pe ucenicii cei din vremea cea de demult, ci şi acum, în vremea cea mai de pe urmă, deschide uşa mărturisirii celor ce vor a se face mucenici şi îi cinsteşte cu aceeaşi cinste, şi-i încununează cu aceleaşi bunuri, dătătorul de nevoinţe. Deci, se cade să începem a istorisi, de unde este naşterea şi creşterea sfîntului ce se prăznuieşte astăzi; ce fel de lucruri bune a făcut; cum a mărturisit pe Hristos şi cum a pătimit pentru dragostea Lui.

În părţile Capadociei, care se mărgineşte cu Armenia mică, este o cetate mare ce se numeşte Trapezunda. Acea cetate aflîndu-se lîngă mare, multe corăbii de pretutindeni se abăteau pe acolo, pentru îndestularea mărfurilor, pentru avuţia ce se afla în ea. Din această cetate a odrăslit acest plăcut al lui Dumnezeu, Sfîntul Mare Mucenic Ioan. El s-a născut din părinţi creştini, binecredincioşi, iubitori de Dumnezeu şi împodobiţi cu fapte bune; tot astfel şi pe acest fiu iubit al lor, pe fericitul Ioan, crescîndu-l şi deprinzîndu-l, l-au făcut desăvîrşit în faptele cele bune creştineşti. De vreme ce acea cetate este zidită lîngă mare şi cetăţenii ei erau obişnuiţi a umbla cu corăbiile pe mare şi a face neguţătorie, spre a-şi cîştiga cele de trebuinţă, de aceea şi fericitul Ioan adeseori, intrînd în corabie şi ducîndu-se în multe cetăţi, făcea neguţătorie.

Într-o vreme, i s-a întîmplat lui că a intrat într-o corabie a unui om care avea multă neguţătorie. Acela era de neam francez, cu credinţa latin, adică papistaş, cu obicei sălbatic, nemilostiv şi fără de omenie. Deci fericitul Ioan, intrînd în acea corabie cu un astfel de om, diavolul a început a-i pizmui viaţa cea îmbunătăţită şi plăcută lui Dumnezeu, fiindcă vrăjmaşul nu suferea cu uşurinţă faptele cele bune ale fericitului Ioan. Căci îl vedea adeseori rugîndu-se lui Dumnezeu, postind, fiind blînd şi plecat către toţi, lesne apropiat tuturor, făcînd milostenie către toţi, miluind pe toţi cei lipsiţi ce erau în corabie, îndestulîndu-i cu cele de nevoie, iar pe cei bolnavi îi mîngîia, dîndu-le lor cele de nevoie din averile lui şi întinzîndu-le mînă de ajutor în toate. Ochii lui pururea erau plini de lacrimi şi, izvorînd totdeauna lacrimi, îşi zicea: "De vei milui pe fratele tău cel ce pătimeşte rău, miluit vei fi şi tu de Dumnezeu. Cum vei mîngîia pe cel întristat aşa vei fi şi tu mîngîiat de Dumnezeu".

Cititi mai mult...

30 mai - 12 iunie - Inceputul Postului Sfintilor Apostoli

"O burta groasa nu naste o intelegere subtire"
Sfantul Ioan Gura de Aur

Postul este o poruncă instituită încă din Rai, pentru a cărei încălcare, şi strămoşii noştri, Adam şi Eva, au fost izgoniti din el. Prin urmare, pentru a-l recâştiga, trebuie să lucrăm această poruncă. Marele Prooroc Ioan Botezătorul, cel ce a trăit în pustie, hrănindu-se doar cu miere sălbatică şi cu lăcuste, ne îndeamnă: să ne pocăim, fiindcă „s-a apropiat împărătia cerurilor” (Matei 3, 2), iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că „e cu neputintă să ardă focul în apă; e cu neputintă şi pocăintă fără post”. Deci nu putem să ajungem la tintă, adică în Împărătia lui Dumnezeu, dacă nu alergăm după lege – adică după poruncă, printre care se află şi postul.

Insemnătatea postului vine din faptul că prin el se biruieşte lăcomia pântecelui, care este capul şi începătura tuturor patimilor: „Şeful dracilor este luceafărul cel căzut, iar capul patimilor este lăcomia pântecelui”, după cum ne povătuieşte Sfântul Cuvios Ioan Scărarul. Din această pricină, astăzi se încearcă micşorarea însemnătătii postului, mergând până la stricarea sau chiar desfiintarea sa.

Biserica a instituit patru posturi peste an şi trei zile de post peste săptămână. Sub influenta gândirii protestante însă, în practica Bisericilor ortodoxe oficiale s-au instituit astăzi doar două săptămâni de post – la început şi la sfârşit, având ca motto un citat sectar, desigur, care afirmă că „Nu-i spurcat ce intră în gură, ci ce iese”. Şi aşa, ajung să se înfrupte din toate, şi se reduce la aproape nimic porunca şi folosul postului pentru suflet.

O altă cugetare păguboasă afirmă că... „poti să fii cu Dumnezeu şi fără să-ti înfrânezi trupul” – adică fără să te „chinui”, dar ei nu înteleg că omul nu este alcătuit numai din trup, ci şi din suflet, dintru care acestea amândouă, el trebuie să aducă jertfă de laudă Ziditorului său. De altfel, Sfântul Vasilie cel Mare afirmă că: „pe cât vei scoate din trup, pe atât vei da putere sufletului”, iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne învată spunând că „postul trupului este hrană pentru suflet”.

Biserica a hotărât patru posturi peste an şi trei zile de post pe săptămână, cu un regim mai aspru sau mai blând, rânduit pentru curătirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine. Sfântul şi Marele Post, care se mai numeşte şi Postul Patruzecimii, închipuieşte postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului. El are o durată de şapte săptămâni, pe o perioadă variabilă, în functie de data Paştelui, rânduită de Sfintii Părinti ai Bisericii în raport cu Scara Pascală (21 Martie – 25 Aprilie). Postul Naşterii Domnului este închinat în Naşterii Cuvântului Întrupat, a Domnului şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, iar pe durata sa trebuie să ne curătim sufleteşte şi trupeşte ca să-L putem primi în zidirile noastre sufleteşti pe Cel care este fără de păcat. Postul Adormirii Maicii Domnului este rânduit în cinstea Adormirii şi mutării cu trup la cer a Preacuratei Fecioare, Maica Domnului, cea care a purtat în pântecele ei pe Cel ce ridică păcatele lumii. Postul Sfintilor Apostoli vine ca o recunoaştere a noastră şi jertfă în cinstea ucenicilor Domnului, despre care El a zis: „Amin grăiesc vouă, că voi cei ce ati urmat mie, întru a doua naştere, când va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale, veti şedea şi voi pre douăsprezece scaune, judecând pe cele douăsprezece semintii ale lui Israil” (Matei 19, 28)

Zilele de post ale săptămânii au şi ele o semnificatie aparte. Ziua de Vineri o cinstim întru pomenirea Răstignirii şi Îngropării Domnului, iar cea de Miercuri - întru pomenirea vânzării. Însă ca să nu ne arătăm nici vânzători şi nici răstignitori ai Domnului, închinăm şi noi în fata Celui vândut şi răstignit o jertfă a postului. Ziua de luni, deşi optională după canoanele Bisericii Ortodoxe, prin traditia milenară şi evlavia creştinilor, pare să devină o necesitate. Această zi de luni este închinată sfintilor îngeri şi tuturor puterilor cereşti, pentru care în rânduiala slujbelor Bisericii se cântă canoanele speciale în cinstea sfintilor îngeri şi a puterilor cereşti. Sufletul la ieşirea din trup nu are alături de el decât pe îngerul păzitor rânduit încă de la Sfântul Botez, alti îngeri trimişi de la Dumnezeu şi ceata vrajmaşilor diavoli, care-l vor învinui la fiecare vamă a văzduhului pentru păcatele săvârşite. În acele clipe, ajutorul sufletului stă în mare parte în mâna îngerilor care-l însotesc. Însă cinstea din partea îngerilor o vom primi după chipul cinstei pe care noi le-am dat-o pe pământ. O zi de luni postită în cinstea sfintilor îngeri şi a puterilor cereşti poate cântări mult la trecerea vămilor din văzduh, unde avem nevoie de mila lui Dumnezeu şi sprijinul îngerilor care îl însotesc în acele clipe.

Postul neprimit de Dumnezeu

Vrăjmaşul râvneşte să-i fie închinat şi lui post şi astfel a născocit „posturi” false: cura de slăbire, tinută pentru a modela trupul astfel încât el să incite spre desfrânare, ajungându-se până la anorexie, sau se tine dietă pentru sănătate. Multi devin vegetarieni practicând yoga sau postesc pentru a fi mai buni bioenergeticieni sau mediumi. Tot post închinat diavolului este considerat cel ce se tine peste măsură (spre distrugerea vietii), sau tinut din cauza mâniei, mâhnirii sau zgârceniei. Înfrânarea de la bucate trebuie îmbinată cu înfrânarea de la vorbirea de rău, de la oropsirea slujitorilor, de la jignirea aproapelui şi de la celelalte păcate, pentru că postul trupesc trebuie împletit cu cel sufletesc. Avva Serapion spune: „Niciodată nu va putea să ajungă la o desăvârşită curătenie acela care nădăjduieşte s-o dobândească numai cu înfrânare, adică printr-un post trupesc, dacă nu va cunoaşte că înfrânarea este necesară pentru ca să poată intra mai uşor în luptă cu celelalte patimi.”

Arma asupra diavolilor

Postul este un mijloc de înăltare sufleteasca, de suire a sufletului asupra patimilor trupeşti. Postul îl uşureaza pe cel credincios de toate ispitele, de balastul şi povara uneltirilor celui viclean, care aduc „întunecare gandurilor şi tulburare cugetelor”. El este o jertfă bineplacută lui Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, un act de cult, de pocăintă pentru păcatele săvârşite şi un exercitiu care pune început virtutilor de tot felul. Pentru creştinul ortodox, postul este conditie pentru dobândirea sfinteniei. Legătuta strânsă dintre post şi sfintenie este exprimată şi în felul în care reprezentăm pe sfinti în iconografie, unde ei apar totdeauna cu chipurile slabe, subtiate şi transfigurate, datorită postului. Avva Pimen spune că: „Sufletul cu nimic nu se smereşte aşa ca atunci când cineva se înfrânează în hrană”, iar Mântuitorul îi învată pe Apostoli care este leacul împotriva dracilor spunând: „Acest neam cu nimic nu poate ieşi, fără numai cu rugăciune şi cu post” (Marcu 9, 29), şi să nu uităm că „Scris este, nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot graiul ce iese prin Gura lui Dumnezeu” (Mt. 4, 4). 

sursa: revista "Traditia Ortodoxa"

 

Save

Save

Save

Pagina 5 din 58

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624