Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

Colaborarea dintre Germania nazista si Biserica Catolica face 800000 de martiri ortodocsi in Croatia si Serbia

De cand exista mai degraba ca entitate politica si mai nou ca entitate statala, Vaticanul a dus o politica de prozelitism eretic mai ales impotriva statelor Ortodoxe din estul Europei. De cele mai multe ori prozelitismul Vaticanului s-a manifestat si cu arma in mana. In acest scurt articol veti descoperi inca odata in plus de ce biserica catolica nu este biserica (daca mai era nevoie) si este o erezie patata de sangele milioanelor de martiri ortodocsi din Europa si din intreaga lume.

REGIMUL NAZIST DIN CROATIA "USTAŞA" SI COLABORAREA CU BISERICA CATOLICA

Cardinalul Stepaniac, criminal de razboi23 februarie, 1942. Arhiepiscopul Stepinac1, capul ierarhiei bisericii catolice croate, il primeşte cu bucurie pe Ante Pavelic2 la deschiderea guvernului ustas3 în Zagreb. Stepinac a fost un partener statornic, zelos şi eficient al dictaturii lui Pavelic. A sprijinit guvernul ustas de la început până la sfârşit, chiar şi după ce Croaţia ustasă s-a prăbuşit în urma dezintegrării Germaniei Naziste.

Stepinac a fost nu numai capul Consiliului Episcopilor Croaţi şi al comitetului care a întreprins o politică de convertire forţată, ci a fost, de asemenea, vicarul militar-apostolic suprem al armatei ustase. Când Croaţia ustasă a căzut în 1945, în urma înfrângerii Germaniei naziste şi Pavelic a reuşit să fugă pentru a-şi salva viaţa, arhiepiscopul Stepinac, într-un efort inutil de a salva regimul, l-a înlocuit pe poziţia de conducător al Croaţiei. Stepinac a comandat ceremonii speciale în toate bisericile catolice deCriminalul de razboi Ante Pavelic, liderul trupelor Ustase ziua lui Pavelic, şi a invocat adesea binecuvantarea lui Dumnezeu asupra membrilor ustasi.

În aceeaşi zi când armata germană intra în capitala Croaţiei, unul din conducătorii ustaşi de frunte, Kvaternik, a proclamat Statul Independent al Croaţiei (10 aprilie 1941) şi, în timp ce lupta dintre germani şi armata iugoslavă încă se desfăşura în munţii Bosniei, arhiepiscopul Stepinac a cerut comandantului ustas şi a sfătuit pe toţi croaţii să sprijine noul stat catolic. În aceeaşi zi, ziarele din Zagreb conţineau deja anunţuri cum că toţi localnicii ortodocşi sârbi ai capitalei trebuie să parăsească oraşul în douăsprezece ore, şi că oricine e găsit adăpostind vreun ortodox va fi executat imediat. Pe 13 aprilie, Ante Pavelic sosea la Zagreb, venind din Italia. Pe 14 aprilie, arhiepiscopul Stepinac a mers personal să-l întâlnească şi l-a felicitat pentru încununarea muncii sale de o viaţă. Şi care a fost munca de o viaţă a lui Pavelic? A fost crearea celei mai nemiloase, probabil, tiranii fasciste care a dezonorat vreodată Europa.

Pe 13 aprilie 1941, Pavelic ajungea la Zagreb. Pe 14, arhiepiscopul Stepinac l-a binecuvantat. Pe data „pastelui catolic“ din 1941, Stepinac anunţa solemn din catedrala din Zagreb stabilirea statului independent al Croaţiei. Pe 28 aprilie 1941, trimite o scrisoare pastorală ordonand clerului croat să sprijine statul ustas.

Pe 28 iunie 1941, Stepinac şi alţi episcopi îl vizitează pe Pavelic. Dupa ce-l asigură de totala cooperare, Stepinac se roagă pentru el. „Îl implorăm pe Domnul stelelor să-ţi dea bincuvântarea sa divină ţie, liderul poporului nostru“ au fost cuvintele lui Stepinac. În calitate de vicar militar-apostolic suprem al armatei ustase, arhiepiscopul Stepinac a deţinut funcţii militare şi politice, amestecându-se cu comandanţi fascisti, nazişti şi ustaşi.

Comandantul trupelor Ustase, criminalul de razboi Ante Pavelic la intalnirea cu Cardinalul Stepinac si el criminal de razboi

La un moment dat Stepinac chiar a comandat guerilele ustase după fuga lui Pavelic, a contactat şi a coordonat bandele ustase împrăştiate, făcându-i pe preoţi şi pe călugări să acţioneze ca oameni de legătură. În final, când Croaţia ustasă s-a dezintegrat în 8 noiembrie 1945, Stepinac a reînoit binecuvantarea forţelor cruciaţilor ustaşi în capela sa, după care a primit „legământul intelectualilor ustaşi“ de a lupta până la capăt pentru eliberarea Croaţiei ustase.

A fost în contact permanent cu detaşamentele ustaşe care cutreierau satele şi oraşele ortodoxe precum şi cu forţele de ocupaţie naziste din interiorul şi din afara Croaţiei. Dositei, episcopul ortodox de Zagreb, capitala Croaţiei, unde Stepinac îşi avea rezidenţa, şi-a pierdut minţile în urma torturilor la care a fost supus înainte de a fi expulzat la Belgrad. Trei episcopi ortodocşi, Petru Zimonjic din Sarajevo, Sava Trlajic din Plaski şi Platon din Banjaluka au fost omorâţi.

În oraşul Mikleus un preot catolic a „convertit“ în masă sute de ţărani în 1942. O grămadă de preoţi catolici erau capii trupelor ustase. Ca o mărturie, avem cuvântul preotului Mate Mogus, din parohia Udbina, provincia Like: „Noi catolicii“ le spunea el sârbilor care aveau sa fie convertiţi cu forţa, „până acum am lucrat pentru catolicism cu crucea şi cu liturghierul. A sosit însă ziua în care vom lucra cu revolverul şi cu arma.“

Parintele D. Juric, un Franciscan, a fost numit conducatorul unui minister însărcinat cu planificarea convertirii sistematice a tuturor ortodocşilor care au scapat din lagărele de concentrare sau din masacre. Cele mai multe din convertirile forţate erau anunţate prompt de către buletinele parohiale. Aducem aici mărturie din „Listei Katolicki“, publicată de episcopia de Zagreb, controlată de arhiepiscopul Stepinac. În numarul 31 din 1941 se raporta că „o nouă parohie de peste 2300 de suflete“ a fost creată în satul Budinci, ca rezultat al convertirii întregului sat la credinţa catolică. Rezistenţa colectivă a fost tratată cu pedepse în masă nemiloase.

Mii de ortodocşi au trecut la catolicism în felul acesta. După „convertirea“ lor, noii catolici formau cate o procesiune la biserica locala catolică, cântându-şi bucuria de a fi devenit în sfârşit copii ai bisericii adevărate şi sfârşind cu Te Deum şi cu rugăciuni pentru papă, în tot acest timp fiind escortaţi de regulă de către unităţi ustase purtându-şi armele „cu evlavie“. Ca şi cum aceasta n-ar fi fost destul, satele în care sârbii fuseseră re-creştinaţi trebuiau să-i trimită telegrame de recunoştinţă lui Stepinac, căci zelosul arhiepiscop poruncise, ca un bun păstor, ca vestea oricărei convertiri în masă din oricare parohie să-i fie trimisă personal. Telegrame purtând veştile bune de felul acesta au fost tipărite în ziarul ustas „Nova Hrvatska“, ca şi în publicaţia episcopală proprie „Lista Katolicki“. În numarul din 9 aprilie 1942, prima publicaţie a inclus patru telegrame, toate adresate lui Stepinac, în care intrarea în masă în sânul „bisericii mame“ erau descrise scurt şi la obiect. Una din ele spunea: „2300 de persoane adunate în Slatinski Drenovac, din satele Drenovac, Pusina, Kraskovic, Prekorecan, Miljani şi Gjursic au acceptat astăzi protecţia bisericii catolice şi trimit salutări recunoscătoare conducătorului lor.“

Cam 30% din sârbii ortodocşi din noua Croaţie au fost convertiţi la catolicism într-un răstimp uimitor de scurt. Totuşi, frica de a-şi pierde bunurile sau chiar viaţa n-a fost un factor satisfăcător pentru membrii ierarhiei catolice angajaţi în genul acesta de prozelitism si, astfel, pretutindeni unde se întâlnea rezistenţă, clerul catolic a ordonat şi chiar a executat exterminarea multor ortodocşi. Când aveau de-a face cu rezistenţa colectivă, ortodocşii încăpăţânaţi primeau pedepse în masă nemiloase care, de cele mai multe ori implicau tortura sau moartea.

Dacă vă interesează lista cu numele preoţilor Catolici care au comis personal astfel de crime, vezi „Martiriul Sârbilor“ (p.176), redactat de Episcopia Ortodoxă Sârbă de SUA şi Canada, Palandech’s Press, Chicago, 1943. Arhiepiscopul Stepinac, dacă ar fi fost interesat, i-ar fi putut pedepsi cu pedepse militare, în calitate de vicar militar. Mai este de asemenea remarcabil că Vaticanul i-a permis lui Stepinac sa devină vicar militar în Octombrie 1940, înainte ca Yugoslavia sa fie invadată.

„Sf.“ Stepinac: măcelarul e sanctificat de Papa Ioan Paul al doilea

În 3 octombrie 1998, Papa Ioan Paul II l-a fericit pe mai sus numitul cardinal Aloysius Stepinac, strâns asociat de-al lui Pavelic, la o slujbă în aer liber la un altar din Marija Bistrica, cel mai important loc de pelerinaj pentru romano-catolici în Croaţia.

Acesta e pasul final înspre sanctificarea acestuia în cadrul instituţiei romano catolice. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, statul independent al Croaţiei trebuia să devină 100% romano-catolic. Toţi cei care se împotriveau urmau sa fie complet eliminaţi. Un raport conservativ al sârbilor omorâţi se ridică la aproximativ 800000, dar Biserica Ortodoxa Sârbă îl consideră a fi mai degrabă cam un milion şi jumatate. „Măcelarul sârbilor“ – după cum e el cunoscut până în zilele noastre – a fost fericit de către acest papă.

Documente istorice a acestor evenimente se găsesc nu numai în Serbia dar şi în alte părţi, ca de exemplu în dosarele naziştilor cu privire la atrocităţile ustaşilor (acestea fiind atât de oribile încât până şi nazişti de seamă le-au condamnat şi au ordonat investigaţii). Mai sunt şi scriitorii italieni Curzio Malaparte şi Marco Aurellio Rivelli care au scris o carte despre atrocităţile amintite, „Arhiepiscopul genocidului“.

Papa cel infailibil ex-cathedra, Ioan Paul al II-lea, cel cu „cuvânt de ultimă autoritate“ pentru toţi catolicii, şi acum un „sfânt“ al lor, a îndrăznit cu nonşalanţă să-l fericească pe măcelarul sârbilor, Stepinac.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

1. Aloysius Viktor Stepinac a fost un cardinal al bisericii catolice, precum și arhiepiscopul Zagrebului din 1937 până la moartea sa în 1960, inclusiv in guvernarea fascistă a Ustașei. Este considerat criminal de razboi care alaturi de Ante Pavelic a condus represaliile de ucidere a peste 800.000 de credinciosi ortodocsi de origine sarba in lagarele de exterminare din noul stat Croat pentru vina de a nu trece la credinta romano-catolica.

2. Ante Pavelić a fost un politician fascist croat, criminal de război şi colaborator al Axei. El a condus sub titulatura de Poglavnik al Statului Independent al Croaţiei (NDH), un stat-marionetă al Germaniei Naziste existent în timpul celui de al Doilea Război Mondial în Iugoslavia ocupată de forţele Axei.În anii 1930, a fost membru fondator şi lider al grupării croate fasciste[3] ultranaţionaliste şi separatiste, Ustaşa. În 1941, după ce a fost instalat de forţele de ocupaţie ale Axei în funcţia de lider al statului-marionetă croat, a instituit o politică rasistă care a dus la genocidul a sute de mii de sârbi.

3. Ustasa - În timpul celui de-Al doilea război mondial, după ocupația nazistă a Iugoslaviei, ustașii au obținut crearea unui stat croat independent, protejat de germani și italieni. Guvernarea lui Ante Pavelić și a Ustașei a durat doar 60 de luni și este marcată de represalii antisârbești si antiortodoxe cu sprijinul vadit al bisericii catolice. Trupele de represiune ustase au fost pregatite militar in Italia fascista a lui Musolini si in Ungaria cu scopul vadit de catolicizare a Croatiei pe atunci majoritar ortodoxe.

 

07/20 Decembrie - Sfânta Muceniţă Filoteia fecioara de la Curtea de Arges

Pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia fecioara, ale cărei sfinte moaşte se află în Paraclisul Sfintei Mănăstiri Curtea de Argeş. Această frumoasă stâlpare, aducătoare de roade vrednice de împărăţia cerurilor, Sfânta Filofteia fecioara, s-a născut în marea cetate Târnova, din părinţi creştini, bulgari cu neamul, lucrători de pământ cu meşteşugul şi simpli cu cunoştinţa. Maică-sa s-a mutat la Domnul după ce copila a ajuns în vârsta cea primitoare de învăţăturile faptei bune şi după ce a semănat în inima şi în sufletul ei cel bun seminţele faptelor bune ale fecioriei şi ale milosteniei, că din rod se cunoaşte pomul.

Iar copila rămânând orfană de maica ei cea firească şi având în inima ei întipărite învăţăturile ei, a început a lucra cu osârdie faptele bune cele începătoare, înţelepţind-o Duhul Sfânt, adică: a merge la biserică, a asculta dumnezeieştile Scripturi cu luare aminte, a posti, a păzi neîntinată fecioria cea trupească şi cea sufletească, a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetaţi şi a îmbrăca pe cei goi. Îşi împodobea cu acestea candela sufletului ei, îşi agonisea untdelemn în vasele ei şi se gătea către intrarea în cămara de Mire cea cerească, ca fecioarele cele înţelepte.

Toate faptele bune le săvârşea copila cu statornicie şi cu răbdare, nebăgând în seamă ispitele şi necazurile cele de la urâtorii binelui, aşa precum grăieşte Scriptura: "Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale". Dar, fiindcă fapta bună totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putinţă să nu pătimească şi sfânta mii de ispite, până şi moarte mucenicească. Şi iată cum: după ce a murit mama sfintei, tatăl ei şi-a luat altă soţie şi fiindcă mai totdeauna se întâmplă că mamele vitrege nu iubesc pe fiicele ce nu sunt ale lor, aceasta s-a întâmplat şi fericitei. Că mama vitregă văzându-i milostivirea şi alte fapte bune ale ei, îndemnată fiind de diavolul, urâtorul binelui, îi făcea necazuri neîncetate, bătând-o şi pârând-o tatălui ei şi pornindu-l spre mânie.

De multe ori văzând fericita pe săraci şi pe flămânzi, biruită de milostivire îşi da hainele ei şi le împărţea din bucatele pe care mama vitregă i le da să le ducă la ţarină, tatălui ei. Pentru fapta aceasta a ei de multe ori el o bătea fără milă până ce, în cele din urmă şi moarte a pătimit din mâinile tatălui ei. Mergând ea după obicei în toate zilele să ducă bucate tatălui, care era cu plugul la ţarină, şi ieşindu-i înainte săracii şi flămânzii, că ştiindu-i milostivirea şi aşezarea sufletului cea iubitoare de săraci, de-a pururea îi ieşeau înainte cerându-i milostenie, şi ea neavând altceva să le dea, le împărţea din bucatele ce le ducea tatălui său, şi îi hrănea.

Aceasta făcând-o de multe ori, şi tatăl ei rămânând flămând, a certat pe femeia sa, care l-a încredinţat că trimite totdeauna bucate de ajuns, încă şi de prisos. Şi diavolul a pus în mintea lui să pândească pe fericita ca să vadă ce face cu bucatele. Deci mergând la vremea la care ştia că vine fericita cu bucatele, s-a aşezat la loc potrivit şi, pândind-o, a văzut ce făcea fiică-sa cu bucatele, fiind de mânie biruit şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, să o apuce de cosiţe şi să o bată până ce îşi va astâmpăra fierberea mâniei sale dobitoceşti; şi fiind în mare aprindere a azvârlit în ea cu barda ce o avea la brâu şi lovind-o a rănit-o la un picior, şi îndată, o, minune! şi-a dat sfântul şi fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar sfântul şi feciorescul ei trup rămânând pe pământ şi încă sânge din piciorul cel tăiat curgând, cu slavă cerească a strălucit că se lumina şi locul dimprejur. Iar ticălosul tată văzând întâmplarea, a fost cuprins de spaimă şi de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii celei dumnezeieşti care se revărsase în jurul sfintelor ei moaşte. Şi vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea să se atingă şi nici să se apropie de el. Deci a alergat în cetate şi a spus arhiepiscopului şi mai-marilor cetăţii toate pe rând cum s-au întâmplat şi cum acum trupul fericitei zace pe pământ, şi că este cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească.

Aceasta auzind arhiepiscopul împreună cu cei mai mari ai cetăţii şi cu popor, au alergat cu făclii şi cu tămâie şi cu rugăciuni, şi văzând sfântul trup strălucind cu acea dumnezeiasca lumină, s-au minunat cu toţii şi au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care şi acum, în vremurile noastre cele mai de pe urmă, preamăreşte pe robii Săi, care împlinesc cu fapta sfintele Lui porunci. Apoi vrând să ridice sfântul ei trup, după porunca arhiepiscopului şi să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut, nici chiar să-l mişte din loc. Deci, mai mult s-au spăimântat. Şi cu multă evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu şi Sfintei Filofteia, dar nici aşa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să preamărească cu minune pe roaba Sa, a îngreuiat ca o piatră trupul ei.

Apoi, înţelegând că aiurea voieşte să fie dusă au început a-i pomeni ca unei fiinţe vii ţările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre şi cele de aceasta parte de Dunăre şi nicăieri n-a voit. Dar cum a pomenit de Biserica Domnească cea din Târgul Argeşului, îndată s-a uşurat mai mult decât greutatea cea firească şi înţelegând toţi că acolo este voia lui Dumnezeu şi a sfintei a merge, îndată a înştiinţat cu scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (de care şi biserica este zidită) de toate cele despre sfânta.

Acesta cum a fost înştiinţat, fiind binecredincios şi râvnitor a-şi împodobi ţara şi poporul său cu odoare de mult preţ ca acestea, îndată cu mult alai, cu făclii şi cu tămâieri, cu multă evlavie mergând la Dunăre, a adus sfintele ei moaşte în Ţara Românească şi le-a aşezat în Biserica Domnească, cea zidită de el în oraşul Argeş. Acolo au stat sfintele ei moaşte până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeş, de către Neagoe Basarab. Aici au fost trecute sfintele moaşte. Iar acum se află aşezate în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş. Şi acolo fiind, dă tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credinţă la sfintele ei moaşte.

 

06/19 Decembrie - Sfântul Ierarh Nicolae făcătorul de minuni

Pe făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, pe arhiereul lui Hristos, Nicolae, l-au odrăslit părţile Lichiei, în cetatea ce se numeşte Patara, din părinţi cinstiţi şi de bun neam, dreptcredincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. Această binecuvîntată pereche, petrecînd cu bună credinţă în însoţirea cea legiuită şi împodobindu-se cu obiceiul cel bun, pentru viaţa lor cea plăcută lui Dumnezeu şi pentru multele milostenii şi faceri de bine mari, s-au învrednicit a odrăsli această odraslă sfîntă - singuri ei fiind rădăcină sfîntă - şi s-a făcut cum zice psalmistul : Ca un pom răsădit lîngă izvoarele apelor, care şi-a dat rodul său la vremea sa. Deci, născînd pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, care se tîlcuieşte "biruitor de popor"; şi cu adevărat s-a arătat biruitor al răutăţii, aşa binevoind Dumnezeu spre folosul de obşte al lumii.

După acea naştere, maica sa Nona a rămas stearpă, pînă la dezlegarea din legăturile cele trupeşti, mărturisind singură firea că nu este cu putinţă a se mai naşte alt fiu ca acela, ca numai pe acesta să-l aibă şi întîi şi pe urmă, care din pîntecele maicii sale s-a sfinţit cu darul cel de Dumnezeu insuflat. Căci n-a început a vieţui decît cinstind pe Dumnezeu cu bună cucernicie, nici n-a început a suge ţîţă, făcînd minuni din pruncie, nici nu s-a deprins mai întîi a mînca, ci a posti. Căci după naşterea sa, fiind în baie, a stat trei ceasuri pe picioarele sale, singur de sine, nesprijinindu-l nimeni, dînd prin această stare, cinste Sfintei Treimi, Căreia mai pe urmă avea să-i fie mare slujitor şi întîi-stătător. Cînd se apropia de pieptul maicii sale, se cunoştea a fi făcător de minuni, hrănindu-se nu după obiceiul pruncilor celorlalţi - pentru că numai din ţîţa cea dreaptă sugea lapte - avînd să dobîndească cu cei drept-credincioşi starea cea de-a dreapta. Apoi a început a fi şi postitor ales, căci miercurea şi vinerea numai o dată sugea lapte din ţîţă şi atunci seara, după săvîrşirea obişnuitei rugăciuni creştineşti, de care lucru părinţii lui se mirau foarte şi se minunau şi mai dinainte pricepeau ce fel de postitor va fi Nicolae mai pe urmă. Acel obicei de a posti, deprinzîndu-l Fericitul din scutece şi l-a păzit în toată viaţa sa, pînă la fericitul său sfîrşit, petrecînd miercurea şi vinerea în post. Deci crescînd pruncul cu anii, creştea împreună şi cu înţelegerea şi cu obiceiurile cele bune, pe care le învăţa de la părinţii săi cei buni; fiind ca o holdă roditoare, care primeşte în sine sămînţa învăţăturii celei bune, care odrăsleşte şi aduce în toate zilele roade noi de fapte bune.

Sosind vremea de şcoală, a fost dat la învăţătura dumnezeieştii Scripturi, iar el cu agerimea cea firească a minţii şi cu povăţuirea Sfîntului Duh, în puţin timp, a ajuns la multă înţelepciune. Apoi, atît de mult a sporit în învăţătura cărţii, pe cît era de trebuinţă bunului cîrmaci al corabiei lui Hristos şi păstorului celui iscusit al oilor celor cuvîntătoare. Deci, făcîndu-se desăvîrşit în cuvîntul învăţăturii, s-a arătat desăvîrşit şi în lucrul vieţii; de la prietenii deşarte şi de la vorbe nefolositoare cu totul se abătea şi a vorbi cu femeile sau a căuta cu ochii la faţa femeiască, foarte mult se ferea, căci fugind, se depărta de petrecerea împreună cu femeile.

Avînd adevărată înţelepciune şi minte curată, de-a pururea vedea pe Dumnezeu şi totdeauna zăbovea în sfintele biserici, după cum zice proorocul: Voit-am a fi lepădat în casa Dumnezeului meu. De multe ori, cîte o zi întreagă şi cîte o noapte, petrecînd în rugăciunile cele gînditoare de Dumnezeu şi în citirea dumnezeiştilor cărţi, învăţa înţelegerea cea duhovnicească şi se îmbogăţea cu dumnezeieştile daruri ale Sfîntului Duh, cu care se pregătea pe sine locaş vrednic, precum este scris: Voi sînteţi biserica lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu vieţuieşte în voi.

Deci tînărul cel îmbunătăţit şi curat, avînd în sine Duhul lui Dumnezeu, se arăta cu totul duhovnicesc, arzînd cu duhul şi slujind Domnului cu frică, încît nu se vedea la dînsul nici un fel de nărav tineresc, ci numai obiceiurile omului bătrîn pentru care tuturor s-a făcut minunat şi slăvit. Căci precum omul cel bătrîn, dacă are obiceiul celor tineri, este luat în rîs de toţi, tot aşa şi tînărul, dacă are năravul bărbatului celui bătrîn, se cinsteşte de toţi cu mirare; pentru că sînt nepotrivite tinereţile pentru bătrîneţe, dar cinstite şi frumoase sînt bătrîneţile în tinereţe.

Fericitul Nicolae avea un unchi episcop cu acelaşi nume ca şi dînsul. Unchiul său, văzînd pe nepot sporind în viaţă cu fapte bune şi cu totul înstrăinîndu-se de lume, a sfătuit pe părinţii lui să-l dea să slujească lui Dumnezeu. Iar ei nu s-au lepădat a dărui pe fiul lor Domnului, pe care ei l-au primit ca pe un dar de la dînsul. Pentru că scrie în cărţile cele vechi pentru dînşii, cum că fiind neroditori şi deznădăjduindu-se de a mai avea copii, cu multe rugăciuni, cu lacrimi şi cu multe milostenii au cerut de la Dumnezeu pe acest fiu; iar ei l-au dat în dar Celui ce l-a dăruit pe dînsul.

Primind episcopul pe "tînărul bătrîn", care avea înţelepciunea ca o cărunteţe şi viaţa cea mai curată, l-a suit pe treptele cele sfinţite ale preoţiei, iar cînd s-a hirotonisit, episcopul întorcîndu-se către poporul care era în biserică şi umplîndu-se de Duhul Sfînt, a proorocit zicînd: "Iată, fraţilor, văd un nou soare răsărind marginilor pămîntului, arătîndu-se către cei întristaţi ca o milostivă mîngîiere. O! fericită este turma care se va învrednici a avea pe acest păstor! Căci acesta va paşte bine sufletele celor rătăciţi şi la păşunea buneicredinţe îi va aduce pe dînşii; apoi se va arăta şi ajutător fierbinte celor ce sînt în nevoi". Această proorocire s-a împlinit mai pe urmă, precum vom arăta în istorisirea ce o vom face.

Deci, primind Sfîntul Nicolae asupra sa treapta preoţiei, adăuga osteneală la osteneală, petrecînd în post şi în neîncetate rugăciuni, iar cu trupul său cel muritor sîrguindu-se a urma celor fără de trupuri. Astfel, vieţuind întocmai ca îngerii, din zi în zi înflorea mai mult cu podoaba sa cea sufletească şi se arăta vrednic de cîrmuirea Bisericii.

În acea vreme unchiul său, episcopul Nicolae, vrînd a se duce în Palestina ca să se închine acolo sfintelor locuri, a încredinţat toată cîrmuirea bisericii nepotului său. Deci acesta, împlinind locul aceluia, avea toată purtarea de grijă pentru rînduiala bisericilor, ca şi episcopul unchiul său. În acea vreme, părinţii fericitului, părăsind această viaţă vremelnică, s-au mutat la cea veşnică, iar Sfîntul Nicolae, rămînînd moştenitorul averii lor, a împărţit-o celor săraci. Pentru că nu se uita la bogăţia ce curge alăturea, nici se îngrijea pentru înmulţirea ei; ci, lepădîndu-se de toate poftele lumeşti, se sîrguia cu toată osîrdia a se uni cu Dumnezeu, către care grăia: Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu; învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu; către Tine sînt aruncat din pîntecele maicii mele, Dumnezeul meu eşti Tu. Deci mîna lui era întinsă către săraci, ca un rîu cu apă multă ce curge cu îndestulare.

Cititi mai mult...

05/18 decembrie - Sf. Cuv. Sava cel Sfintit

Pe cînd Teodosie cel Tînăr ţinea sceptrul împărăţiei greceşti şi avea douăzeci şi şapte de ani în împărăţie, s-a născut Cuviosul Părintele nostru Sava în părţile Capadociei şi în mitropolia Cezareei, într-un sat ce se numea Mutalasc. Acesta la început era neînsemnat, iar mai pe urmă, prin Sava, care s-a născut într-însul, s-a arătat mai slăvit decît Armatem, care a odrăslit pe dumnezeiescul prooroc Samuil.

Părinţii fericitului Sava se chemau Ioan şi Sofia şi erau de bun neam şi binecredincioşi; iar cînd era pruncul de cinci ani, s-au dus părinţii lui în Alexandria, la slujba împărătească, pentru că Ioan era ostaş. Prin pronia lui Dumnezeu, Sava a rămas cu averea părinţilor la Eremia, fratele mamei sale. Şi întrucît Eremia avea o femeie cu nărav rău şi sfadnică, supărîndu-se copilul, s-a dus la Grigorie, fratele tătălui-său, care vieţuia într-alt sat, ce se numea Scanda, pentru care pricină s-a ridicat vrajbă între unchii lui. Părinţii lui zăbovind multă vreme în Alexandria, Eremia şi cu Grigorie se certau între dînşii, căci fiecare dintr-înşii voia să-l aibă la el, nu atît pentru că îl iubeau pe copil, pe cît ca să fie părtaş avuţiei tatălui său. Iar fericitul copil, avînd înţelegere de bătrîn şi văzînd gîlceava şi sfada unchilor lui, s-a lepădat de toată averea părinţilor şi mergînd în mănăstirea lui Flavian, ce era departe de satul Mutalasc ca de douăzeci de stadii, a luat chipul îngeresc, fiind atunci abia de opt ani. Vieţuind acolo, a învăţat repede psaltirea şi celelalte sfinte scripturi şi sporea în fapte bune, luînd aminte la rînduiala monahicească.

Nu după multă vreme împăcîndu-se între dînşii, unchii fericitului Sava au venit la dînsul în mănăstire şi au început a-l răzvrăti, sfătuindu-l să iasă din acea sfîntă ogradă şi să-şi ia femeie cu care să vieţuiască în averea părintească. El, voind mai bine a fi lepădat în casa lui Dumnezeu decît a vieţui în locaşurile păcătoşilor şi iubind mai mult viaţa monahicească decît cea mirenească, nu ascultă de unchii săi şi sfatul lor cel înşelător îl lepăda, zicînd: "Eu fug ca de un balaur de acei care îmi poruncesc a mă lepăda de calea lui Dumnezeu. Pentru că mă tem ca nu cumva, cu vorba lor cea rea, să-mi strice obiceiurile mele bune şi apoi să aduc asupra mea blestemul cu care blestemă proorocul pe cei care se dedau la îndărătnicii, despre care zice: Blestemaţi sînt cei ce se abat de la poruncile Tale.

Manastirea Sf. Sava din Israel

Cu aceste cuvinte izgonind de la dînsul pe unchii săi, care nimic n-au folosit, el se sîrguia în mai mari nevoinţe, cu ostenelile şi înfrînările chinuindu-şi trupul şi robindu-l pe el duhului.

Deci, fiind biruit şarpele acela, care prin avere şi însurătoare voia să-l scoată din sfîntul lăcaş, ca din sălăşluirea Raiului - s-a apropiat alt ispititor, spre a ispiti pe sfînt, adică diavolul îmbuibării pîntecelui. Căci fericitul, lucrînd odinioară în grădina mănăstirii, a văzut un măr foarte frumos într-un pom, şi fiind biruit de cuget, a rupt mărul acela, vrînd a-l mînca mai înainte de vremea rînduită şi de obişnuita binecuvîntare. Dar, aducîndu-şi aminte că în rai cu astfel de rod şarpele a adus spre păcat pe cel dintîi om, s-a oprit de a-l mînca şi se osîndea singur în sine zicînd: Frumos şi bun era la mîncare rodul cel ce a omorît pe Adam. Şi, aruncînd mărul la pămînt, l-a călcat cu picioarele, călcînd împreună cu dînsul şi gîndul său, iar mai vîrtos zdrobind capul şarpelui lăcomiei de pîntece; apoi şi-a pus însuşi legămînt să nu mai mănînce mere pînă la moartea sa. De atunci toată pofta şi-o biruia prin înfrînare, mîncînd şi dormind puţin, pururea petrecînd în osteneală; pentru că mîinile lui erau întinse ori spre rugăciune, ori la lucru. Măcar că era tînăr, dar îndată s-a făcut deopotrivă în fapte bune cu toţi părinţii cei bătrîni, care se aflau în acea mănăstire.

Cititi mai mult...

Pagina 6 din 62

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624