Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

19 iunie / 02 iulie - Sfantul Ierarh Ioan Maximovici, arhiepiscopul de Shanghai, Bruxelles si San Francisco

Sfântul Ioan Maximovici (1896 -1966) este considerat de către creștinii ortodocși de pretutindeni, ca fiind cel mai mare sfânt al secolului XX. Manifestând diferite forme de sfințenie, el a fost in același timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu si “nebun intru Hristos”, un zelos ierarh misionar si un aparator al săracilor, un ascet desavarsit si un parinte iubitor pentru orfani. Asemeni lui Moise, el si-a scos turma din robie, conducand-o din China in lumea libera. Urmaș al primilor apostoli, el a dobândit de la Dumnezeu puterea de a tamadui sufletele si trupurile suferinde. Strabatand valul timpului si spațiului, el cunoștea si răspundea gandurilor oamenilor, înainte ca aceștia sa si le exprime. Fericitul Ioan răspândea o putere ce-i atragea pe oameni mai mult chiar decât nenumăratele sale minuni. Aceasta era puterea iubirii lui Hristos – marea taina inaccesibila înțelegerii lumești.

Acum in Ceruri, el continua sa se roage si sa-i viziteze pe cei ce-l cheamă in ajutor, după cum mărturisesc minunile si tămăduirile înregistrate peste tot in lume. La 2 iulie, 1994, in America a avut loc proslăvirea arhiepiscopului Ioan de San-Francisco, ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora.

Patria arhiepiscopului Ioan a fost înfloritoarea regiune Harkov, din sudul Rusiei. Aici, pe moșia Adamovka, in ilustra familie de nobili Maximovici, in data de 4 iunie 1896, parintilor Boris si Glafira li s-a nascut un fiu. La sfântul botez a primit numele de Mihail – in cinstea sfântului arhanghel al Domnului. Neamul Maximovici era renumit din vechime prin evlavia si patriotismul sau. Cel mai strălucit reprezentant al acestei familii de vita veche era sfântul ierarh Ioan, mitropolitul Tobolskului, cunoscut scriitor si poet duhovnicesc, luminator al Siberiei, care a trimis prima misiune ortodoxa in China si a savarsit numeroase minuni. El a fost canonizat in 1916, iar sfintele sale moaște se păstrează pana in zilele noastre la Tobolsk. Cu toate ca sfântul ierarh Ioan a murit la începutul secolului al XVlIl-lea, duhul acestuia a purces asupra urmașului sau îndepărtat, care mai târziu i-a purtat numele.

Mihail era un copil bolnăvicios, firav si blând. Nu-i plăceau jocurile zgomotoase si deseori era adâncit in gândurile sale. Iubea animalele, mai ales câinii. In copilărie se deosebea printr-o religiozitate profunda. Colectiona icoane, carti duhovnicesti si istorice. Cel mai mult ii plăcea sa citească Viețile sfinților. Mosia familiei Maximovici se afla in vecinătatea manastirii Sviatogorsk. Tanarul Mihail, “monah din copilărie“, isi petrecea toata vara la manastire.

La vârsta de 11 ani a fost trimis la școala militara din Poltava. In acesti ani l-a intalnit pe episcopul Teofan al Poltavei, vestitul ascet, care a rămas pentru el un model de sfintenie pana la sfârșitul vieții.

In 1914, Mihail a absolvit școala de cadeti si, urmând vocației sale intime, a hotărât sa intre la Academia Duhovniceasca de la Kiev. Pǎrinţii însa au insistat sa se înscrie la facultatea de drept si, din ascultare, el a renunțat la dorința sa. Anii de maturitate si terminarea studiilor au coincis cu începutul groaznicei revoluții, al cărei scop a fost sa conducă lumea către anticreștinism.

In 1921, in timpul războiului civil, emigrează la Belgrad împreuna cu întreaga familie. In 1925 a absolvit facultatea de teologie. In 1926 a fost tuns in monahism si hirotonit ca ierodiacon in mânǎstirea Milkovo, luând numele de Ioan. La sfârșitul aceluiași an părintele Ioan a fost hirotonit ca ieromonah. Intru anii 1929-1934 a fost profesor si diriginte la seminarul, teologic “Sfântul Ioan Botezătorul” din Bitol. In anul 1934 s-a luat hotararea de a-l inainta la rangul de episcop. In ceea ce-l privește pe insasi părintele Ioan, nimic nu putea fi mai strain năzuințelor sale decât acest lucru. Cineva, care-l cunostea, povestește cum l-a intalnit in acea vreme la Belgrad. El i-a spus ca se afla in oras din greșeala chemat in locul unui oarecare ieromonah Ioan, care urma sa fie tăcut episcop. A doua zi, el i-a comunicat acelei persoane ca s-a creat o situație si mai proasta decât crezuse el – anume pe el vor sa-l facă episcop!

Hirotonirea sa ca episcop a avut loc la 28 mai, anul 1934. Vladica s-a dovedit a fi ultimul dintre episcopii hirotoniți de mitropolitul Antonie (Hrapovitki). A fost trimis in China, in eparhia Shanghaiului. Aici el desfasoara o activitate rodnica in organizarea unor societati filantropice si de binefacere, aplanează conflicte religioase, ridica o catedrala. Odată cu venirea comuniștilor la putere, colonia emigranților ruși din China a fost nevoita sa se refugieze si de acolo, majoritatea prin insulele arhipelagului filipinez. In 1949, in insula Tubabao, in lagărul pentru refugiati locuiau aproximativ cinci mii de refugiați. Insula se afla in calea uraganelor sezoniere.

Intr-o convorbire cu localnicii, un rus a menționat teama sa de uragane, însa aceștia i-au spus ca nu exista motive de îngrijorare, intrucat “sfantul vostru binecuvântează lagarul in fiecare noapte din toate cele patru parti”. După ce lagărul a fost evacuat, un uragan devastator s-a napustit asupra insulei. In anul 1951, arhiepiscopul Ioan este trimis in Europa, mai intai la Paris, apoi la Bruxelles.

In Europa Occidentala, Vladica acorda un interes constant nu numai diasporei ruse, pentru care trudea neobosit, ca si la Shanghai, ci si populatiei locale. El primeste sub jurisdictia sa Bisericile Ortodoxe din Olanda si Franta. Unicul preot ortodox al Misiunii de la Madrid a fost hirotonit de el. In ceea ce privește America – aici activitatea sa de arhipastor s-a realizat cel mai deplin. Vlădica Ioan poate fi considerat ocrotitorul adevăratei Ortodoxii in Lumea Noua.

Cititi mai mult...

"Maica Domnului te rog da-mi o bucata de paine"

Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Maica Domnului este ajutatoarea celor sarmani si pe oricine o striga si o cheama cu credinta nu il trece cu vederea.
Într-o zi, a trecut pe la mănăstire (Manastirea Iviron din Sf. Munte Athos) un sărac, care era foarte flămând. S-a apropiat de portar și l-a rugat să-i dea o bucată de pâine, însă portarul l-a alungat fără milă, zicându-i: „Dacă vrei pâine, să aduci bani și îți voi da”. Neîndrăznind să mai zică vreun cuvânt, săracul a pornit pe cărarea ce ducea spre Kareia. Mergând puțin mai sus de mănăstire, fiind flămând și obosit, s-a așezat pe o piatră la umbra unui copac. Izbucnind în lacrimi, a zis:

– Maica Domnului, tu vezi că îmi este foame și nu mai pot. Dă-mi, te rog, o bucată de pâine!

Stând el așa și plângând, vede o femeie apropiindu-se de el și zicându-i:
– De ce plângi, omule?
Nu mai pot de foame și am fost la portarul mănăstirii să-i cer pâine, dar el m-a alungat, spunând să-i aduc bani, a zis săracul, continuând să plângă.

Atunci femeia, dându-i un ban de aur, i-a zis:

– Nu mai fi necăjit, omule! ține banul acesta și-l dă portarului, ca să-ți dea pâine. Și să-i mai spui că, dacă vor mai continua așa, le voi lua belșugul din mănăstire.

Săracul a mulțumit femeii și, plin de bucurie, s-a dus la portar, zicându-i:

– Dă-mi o bucată de pâine și îți voi da banul acesta.

Luând portarul banul, a văzut că este din aur și, minunându-se, l-a întrebat unde l-a găsit. Atunci săracul i-a povestit cum i l-a dat o femeie. Ascultând cu atenție cele spuse de sărac, a înțeles că s-a întâmplat un lucru minunat, deoarece în Sfântul Munte nu intră femei. L-a luat pe sărac și au mers la stareț, spunându-i de cele întâmplate. Atunci au înțeles că a fost Maica Domnului, ocrotitoarea celor necăjiți. Mergând la icoana Maicii Domnului, au văzut că lipsea un galben din salba ei, fiind chiar banul adus de sărac. Privind la icoana Maicii Domnului și închinându-se cu evlavie, săracul a recunoscut în icoană pe femeia care i s-a arătat.

Mustrând pe portar pentru nemilostivirea lui și dându-i canon, starețul a hotărât ca, de atunci, să se pună la poarta mănăstirii un cufăr, în care să fie pusă zilnic pâine pentru cei săraci. Acest obicei se păstrează până în ziua de astăzi.

Save

15 / 28 Iunie - Sf. Ierarh Glicherie Marturisitorul de la Slatioara

“Din început am cunoscut dintru mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.” (Ps. 118, 152).”

Pe pitoreşti meleaguri bucovinene, prin preajma voievodalei cetăţi a Sucevei, anume în satul Mihoveni, trăia pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea, familia Tanase, soţul numindu-se Nicolae, iar femeia sa, Rahila. Erau săraci, fără o îndestulătoare brazdă de pămînt şi aşezarea lor gospodărească suferea de multe lipsuri.
În ziua de 9 februarie a anului mîntuirii 1891, familia aceasta a fost însă binecuvîntată de Dumnezeu prin naşterea unui fecior, cel dintîi şi singurul vlăstar, pe care ei l-au botezat întru Hristos cu numele de Gheorghe, ocrotitorul plugarilor şi al tuturor cultivatorilor de pămînt.
Feciorul acesta nu l-a cunoscut pe tatăl său, deoarece acesta a trecut în viaţa cea veşnică foarte curînd, iar de mama sa abia îşi amintea, întrucît şi ea l-a părăsit cînd el avea doar 7 ani. Astfel că Gheorghe a rămas orfan de ambii părinţi la o vîrstă aşa de fragedă. Singurul ocrotitor i-a fost fratele tatălui său, bunicul Ilarion Tănase, în trecut muncitor la căile ferate, iar acum îngrijitor la o vie boierească din preajma Iaşilor. Bunicul l-a luat pe lîngă el la locuinţa sa din satul Miroslava, dar nici aici Gheorghe nu şi-a aflat mîngîierea maternă căci bunica sa, Ana, se mutase demult la Domnul. Atîta doar, că bunicul Ilarion, fiind un evlavios creştin, i-a sădit în suflet credinţa în Dumnezeu, care-i va fi cea mai mare si sfîntă mîngîiere în viitoarea sa viaţă. În toate duminicile şi sărbătorile noastre bisericeşti, îl ducea să se roage în casa Domnului, în biserica satului vecin Comeşti, cam la 10 km de locuinţa lor.
Bunicul îl întovărăşea şi cu alţi copii ai satului, ca să împlinească şi datinile creştineşti şi strămoşeşti, de a merge cu colindele pe la casele sătenilor. Şi cum Gheorghe avea o fire paşnică, era copil liniştit şi evlavios, cînd ei se duceau cu pluguşorul, ceilalţi copii i-au dat rolul de preot, ca un fel de prevestire despre destinul său viitor. Odată, cu prilejul închipuirii în joacă a unei nunţi ţărăneşti, copiii l-au ales pe el ca mireasă. În alt an, Gheorghe l-a reprezentat în colinde pe împăratul. Luînd aminte la asemenea întîmplări, nu este greu a ne închipui că ele erau adevărate prevestiri, deoarece tînărul Gheorghe a ajuns mai tîrziu preot cu adevărat, sfinţit cu Harul cel dumnezeiesc, şi slujind în sfîntul altar ortodox, întru slava Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. În curăţenie sufletească şi trupească deplină, ca o fecioară mireasă, el îşi va petrece anii vieţii pună la intrarea în monahism unde toate dorinţele sale duhovniceşti se vor împlini. În fine, pentru că a jucat şi ca împărat, în colindele din copilărie, iată cu Darul lui Dumnezeu şi din mila Sa cea mare, ajuns în ceata cea înaltă a arhiereilor şi credincioşii l-au avut şi-l au ca pe un mare şi ales conducător duhovnicesc, ca Mitropolit creştin-ortodox în Patria sa.

Cititi mai mult...

"Am venit la Tine sa-mi dai de mancare ca mi-e foame"

Cu sute de ani in urma, domnea peste regatul sau un imparat puternic si credincios, dar care nu avea nici un fecior. Si desi imbatranise, nu si-a pierdut nadejdea si, impreuna cu imparateasa, se rugau in fiecare zi, cerandu-i lui Dumnezeu sa le binecuvanteze casa cu un baiat care sa mosteneasca tronul. Bunul Dumnezeu s-a indurat de rugaciunile lor si iata ca peste putina vreme s-a nascut in palatul regelui un prunc frumos si voinic, pe care l-au botezat Onufrie (care inseamna ”mereu fericit”). Dar, printr-o descoperire dumnezeiasca, imparatului i s-a aratat ca rostul acestui prunc minunat este sa creasca departe de palat si de galceava lumii. Asa ca acesta si-a luat fiul si, cu ajutorul lui Dumnezeu, a ajuns dupa cale lunga sa le-ajunga, la portile unei manastiri. Calugarii l-au “infiat” pe micutul print, fagaduind sa-l creasca in credinta si cumpatare. Imparatul le-a multumit si, punandu-si nadejdea in mila Domnului, l-a lasat pe prunc la manastire si s-a intors la treburile statului.

Iata ca au trecut cativa anisori, iar copilul crescuse. Se invatase chiar sa mearga singur, in fiecare zi, sa-i ceara calugarului de la bucatarie cate o bucata de paine. Pleca multumit rupandu-si pentru sine cate o bucatica, sa-si astampere foamea, dar cu restul de paine disparea in biserica. Iar calugarii, care munceau de zor primprejurul manastirii se intrebau nedumeriti ce-o face baietelul cu painea, ca doar nu o sta in biserica sa manance?! De fapt, micul Onufrie se ducea grabit la icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus in brate si aseza in fata icoanei bucata de paine, spunandu-i Pruncului Iisus Hristos:

-Si tu esti mic si poate ti-o fi si tie foame…Uite, ti-am adus paine proaspata, sa mananci si tu!
Apoi pleca bucuros si multumit.

Dar calugarii, nestiind nimic din toate acestea, s-au hotarat sa-l dezvete pe copil sa mai intre cu painea in biserica. Asa se face ca, intr-o zi, cand micul Onufrie a venit iar sa ceara o bucata de paine, caci i se facuse foame, parintele calugar de la bucatarie i-a zis raspicat ca azi nu primeste nici o firimitura. Sa se duca in biserica sa ia painea de unde-a pus-o.

Nedumerit, baietelul a plecat cu lacrimi in ochi. A intrat in biserica, s-a dus la icoana Maicii Domnului cu Mantuitorul si, cu lacrimi in ochi, a inceput sa se roage de Pruncul Iisus:

-Am venit la Tine, fiindca mi-e foame si parintele nu vrea sa-mi dea de mancare… Asa ca te rog, da-mi si mie o bucatica de paine, ca si eu Ti-am dat, cand am avut!…

Chiar in acea clipa o dumnezeiasca minune s-a intamplat! Pruncul Iisus, zugravit in icoana, si-a intors privirea catre baiat, i-a zambit si, aplecandu-se din bratele Sfintei Sale Maici, i-a intins micutului Onufrie o paine mare si frumoasa, calda si cu miros imbietor.

Baietelul s-a luminat la chip, a multumit frumos si a plecat cu painea in brate, dar cu mare greutate, caci nu era doar o bucata de paine, cum dusese el la icoana, ci o paine mare si grea, pe care copilasul de doar cativa anisori abia o putea tine in brate. Si fiind mai mult decat ar fi vrut el sa manance, s-a dus cu ea la parintele staret si la ceilalti calugari sa le dea si lor.

-Ia uitati ce mi-a dat mie Pruncul Iisus!-zicea cu bucurie copilul, mandrindu-se cu ditamai painea proaspata din bratele sale.

Calugarii toti au ramas uimiti de minunea savarsita. Parintele staret le-a impartit tuturor cate o bucata din sfanta paine, ca sa fie tuturor spre binecuvantare si invatatura, iar calugarii au spus cu totii ca niciodata in viata lor nu au mancat o paine atat de buna.

Desigur, doar era “framantata” din dragoste si “coapta” la flacara credintei si daruita lor printr-o minune atat de frumoasa, cum numai Dumnezeu Bunul si Milostivul stie sa faca!

Peste ani, baietelul a crescut, devenind un tanar plin de ravna si credinta, ajungand, dupa stradaniile sale si cu ajutorul lui Dumnezeu, la masura sfinteniei. S-a retras in pustiu, unde a dus pana la batranete o viata simpla si binecuvantata, de aceea este reprezentat in icoane imbracat foarte sumar, caci se multumea cu putin; nu avea o fire pretentioasa, ci blanda si smerita. Sfantul Onufrie este pentru toti crestinii un exemplu de dragoste si credinte, o icoana a simplitatii si smereniei.

In amintirea dragostei pe care Sfantul Onufrie, inca de mic copil, a avut-o pentru Dumnezeu, copiii spun urmatoarea rugaciune:

“Sfinte Parinte Onufrie, tie, cand erai copil, ti-a dat Pruncul Hristos o paine mare si frumoasa si, de aceea, te rugam ca prin rugaciunile tale sa ne randuiesti si noua toate cele spre trebuinta trupului si sufletului, ca astfel sa putem creste mari si sa urmam pilda vietii tale! Amin!”

Save

Pagina 7 din 59

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624