Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

02/15 ianuarie - Sfântul Serafim de Sarov făcătorul de minuni

Sfantul Serafim de Sarov, un mare ascet al Bisericii Ruse, s-a nascut in 19 iulie 1745. Parintii sai, Isidor si Agatia Moshnina erau din Kursk. Tatal lui era comerciant si spre sfarsitul vietii a inceput constructia unei catedrale in Kursk pe care n-a apucat s-o mai vada terminata. Fiul sau Prochorus, viitorul Serafim, a ramas in grija mamei vaduve care l-a crescut in credinta.

Dupa moartea sotului ei, Agatia Moshnina a continuat constructia catedralei. Intr-o zi, luandu-l si pe micul Prochorus cu ea pe santier, acesta a cazut de pe schela turnului de clopote, de la o inaltime de sapte etaje. Baiatul ar fi putut muri dar Bunul Dumnezeu a crutat viata acestui viitor astru al Bisericii. Ingrozita, mama a alergat la el si si-a gasit fiul nevatamat.

Tanarul Prochorus, inzestrat cu o memorie excelenta, a invatat repede scrisul si cititul. Din copilarie ii placea sa participe la slujbele bisericii si sa citeasca atat Sfanta Scriptura cat si Vietile Sfintilor impreuna cu colegii sai de studentie. Cel mai mult ii placea sa se roage si sa citeasca Sfanta Evanghelie cand era singur. La un moment dat, Prochorus s-a imbolnavit foarte grav, viata lui fiind in pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului care i-a promis ca il va vizita si il va vindeca. Nu peste mult timp, prin curtea casei lor a trecut o procesiune a bisericii cu Icoana Semnului din Kursk (27 noiembrie) iar mama lui l-a dus pe copil sa sarute icoana dupa care acesta s-a vindecat imediat.

Tanar fiind, Prochorus isi facea planuri pentru a-si dedica viata in intregime lui Hristos si a intra la o manastire. Mama lui nu a fost impotriva acestei decizii si l-a binecuvantat in drumul lui spre monasticism, daruindu-i o cruce de arama pe care tanarul a purtat-o pe piept toata viata lui. Prochorus a pornit pe jos impreuna cu alti pelerini din Kursk spre Kiev pentru a-i venera pe Sfintii Pesterilor.

Prochorus l-a vizitat pe Parintele Dositeu (de fapt era o femeie, Daria Tyapkina), care i-a dat binecuvantare sa se retraga la manastirea din pustia Sarovului si acolo sa-si castige mantuirea. Trecand pe la casa parinteasca Prochorus si-a luat ramas bun de la mama si rudeniile sale. In ziua de 20 noiembrie 1778 a ajuns la Sarov, unde era staret Parintele Pahomie. Acesta l-a primit si l-a dat in grija Parintelui Iosif, care l-a pus la multe ascultari in manastire: era slujitor in chilia parintelui, facea paine si prescura si lucra in tamplarie. Tanarul isi facea ascultarile cu ravna si zel ca si cum l-ar servi pe Domnul Insusi. Prin munca constanta el se ferea de acedie, pe care o considera, cum avea sa spuna mai tarziu, “cea mai grava ispita a calugarilor novice”. Aceasta se vindeca prin rugaciune, abtinerea de la conversatii plictisitoare, prin munca asidua, prin citirea Cuvantului lui Dumnezeu si prin rabdare, deoarece acedia este hranita de micimea sufletului, neglijenta si vorba fara rost”.

Cu binecuvantarea egumenului Pahomie, Prochorus se abtinea de la mancare in zilele de miercuri si vineri si mergea singur in padure unde practica Rugaciunea lui Iisus. Dupa doi ani ca novice, Prochorus s-a imbolnavit de hidropizie, corpul a inceput sa i se umfle si suferea ingrozitor. Mentorul lui, Parintele Iosif si ceilalti parinti il iubeau pe Prochorus si aveau grija de el. Boala l-a tinut cam trei ani, timp in care ei nu au auzit nici un cuvant de nemultumire din gura lui. Temandu-se pentru viata lui, parintii doreau sa cheme un doctor sa-l consulte dar Prochorus nu era de acord, spunandu-le: ” Sfinte parinte, eu m-am incredintat in intregime Celui ce este adevaratul doctor al sufletului si al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos si Preacuratei lui Maici.”

Racla cu Sfintele Moaste ale Sf. Serafim de Sarov aflata in Manastirea DiveevoApoi a cerut sa i se citeasca o molitfa pentru sanatate. In timp ce restul parintilor se rugau in biserica, Prochorus a avut o viziune in care i-au aparut Maica Domnului impreuna cu Apostolii Petru si Ioan. Aratand cu degetul spre calugarul bolnav, Maica Domnului ii spuse Sfantului Ioan: “Acesta este unul de-ai nostri”, dupa care l-a atins cu toiagul intr-o parte pe calugar si imediat lichidul adunat in corpul acestuia a inceput sa iasa prin incizia facuta de Preacurata. Dupa terminarea moliftei fratii l-au gasit pe Prochorus vindecat, avand o singura cicatrice ca semn al miracolului ce s-a implinit.

La scurt timp, in locul aparitiei Maicii Domnului s-a construit o infirmerie. Una din capele a fost dedicata sfintilor Zosima si Savatie din Solovki (17 aprilie). Sf. Serafim a construit cu propriile sale maini sfanta masa din altarul capelei din lemn de chiparos, primind intotdeauna Sfintele Taine in acea biserica.

Dupa opt ani de novicie la manastirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care reflecta dragostea lui vie pentru Domnul si dorinta sa nestavilita de a-l sluji. Dupa un an, Serafim a fost numit ierodiacon.

Cititi mai mult...

01/14 Ianuarie - Tăierea împrejur cea după trup a Domnului si Sf. Vasile cel Mare

LA MULȚI ANI 2018!

Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

De la Sfinţii Părinţi am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi şi să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână. Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc.

ci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi, luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot aşa a binevoit să primească şi tăierea împrejur. Întâi, ca să astupe gurile ereticilor care îndrăznesc a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire. Dar dacă n-ar fi luat trup, cum S-ar fi tăiat împrejur? Şi al doilea ca să astupe gurile iudeilor celor neînţelegători, care îl cleveteau că nu păzeşte sâmbăta şi că strică Legea.

Pentru aceasta, după opt zile de la naşterea Lui cea sfântă din Fecioară, a binevoit să fie adus de Maica Sa şi de Iosif, în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur. Şi a fost tăiat împrejur; şi I s-a dat numele Iisus, nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea Lui în pântecele Fecioarei. Şi iarăşi întorcându-Se Domnul cu părinţii Săi acasă, a vieţuit omeneşte, crescând cu anii, cu Înţelepciunea şi cu harul, pentru mântuirea noastră.

Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei

Sfântul Vasile s-a născut în anul 329 (330) dintr-o familie evlavioasă în Cezareea Capadociei. Mama sa se numea Emilia, iar tatăl său era retorul Vasile. Bunica sa după tată era Macrina cea Bătrână, fostă ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul, avusese de suferit în timpul persecuţiilor lui Diocleţian (284-305). Vasile era unul din cei zece fraţi, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Grigorie de Nyssa, Petru de Sevasta,- cinci vor fi monahi, cei trei dinainte, la care se adaugă Naucratios şi Ma­crina cea Tânără; vor fi şase sfinţi în familia mare: Sfânta Macrina cea Bătrână, Sfânta Emi­lia, Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie (de Nyssa), Sfântul Petru, Sfânta Macrina cea Tânără. Bu­nica Macrina, împreună cu mama lor, Emilia, şi sora lor, Macrina cea Tânără, i-a crescut pe copii în duh creştin. Sfântul Vasile va spune despre sine mai târziu, într-o scrisoare: „Am păstrat în mine aceeaşi învăţătură pe care am primit-o de la răposata mea mamă şi de la bu­nica mea Macrina. Această credinţă n-am mo­dificat-o nici mai târziu, când m-am mai matu­rizat, ci doar am adâncit-o, dar tot pe linia pe care mi-au transmis-o părinţii încă de la în­ceput. Ca şi sămânţa, care din mică se face mare prin creştere, dar în fiinţa ei rămâne aceeaşi şi soiul ei nu se schimbă, dar prin dezvoltare ea se desăvârşeşte, tot aşa înţeleg că şi învăţă­tura mea despre Dumnezeu s-a adâncit şi s-a desăvârşit pe măsură ce am crescut, încât cea de azi a luat locul celei de atunci, dar în fond e aceeaşi"

Conţinutul creştin al educaţiei pe care tâ­nărul Vasile o primeşte în sânul familiei sale i-a fost transmis prin evlavie, căci, după mărturia Sfântului Grigorie de Nazianz, trăsătura caracte­ristică pe care Sfântul Vasile a primit-o de la strămoşii săi a fost pietatea
Sfântul Vasile şi-a continuat educaţia în şcolile din Cezareea Capadociei, unde l-a cu­noscut pe Sfântul Grigorie Teologul apoi în şcolile din Constantinopol şi, în fine, la Atena. A avut profesori vestiţi: Libaniu, Proheresiu şi Himeriu. A închegat o prietenie strânsă cu Sfântul Grigorie de Nazianz. Viaţa lor studen­ţească e model pentru teologii de totdeauna. Cunoşteau doar două drumuri: al şcolii şi al Bisericii.
Sfântul Vasile s-a întors în patrie pe la anul 355. Un biograf al Sfântului Vasile spune că suferinţele fizice de care a avut parte toată viaţa şi nevoia de a lua mereu medicamente l-au împins către studiul medicinii.

Primul pas concret pe calea desăvârşirii sale în lumina Evangheliei a fost făcut de Sfân­tul Vasile prin primirea Tainei Sfântului Botez la anul 357, după care întreprinde o călătorie în Egipt Palestina, Celesiria şi Mesopotamia, pentru a-i întâlni pe cei mai renumiţi asceţi, înainte de această călătorie, a făcut o primă împărţire a averii sale la săraci. S-a întors hotărât să organizeze viaţa monahală după criteriul obştei. Pentru acest scop l-a chemat pe Sfântul Grigorie Teologul la mănăstirea în­fiinţată de el în Pont pe malul râului Iris, nu departe de satul Annesi. El îmbina munca ma­nuală cu rugăciunea şi cu râvna intelectuală. Aici a scris Regulile vieţii monahale (Regu­lile mari şi mici) şi a pus bazele Filocaliei, împreună cu Sfântul Grigorie.

Vasile a fost hirotonit preot de Episcopul Eusebiu, devenindu-i acestuia un bun sfătuitor, în 368, cu prilejul unei mari foamete, Sfântul Vasile a organizat admirabil asistenţa socială şi a făcut a doua împărţire a averii sale săracilor.

Sfântul Vasile a susţinut lupta Sfântului Atanasie cel Mare contra arienilor şi a apărat învăţătura creştină niceeană. Este remarca­bilă în acest sens poziţia pe care a avut-o Sfân­tul Vasile când l-a întâlnit pe guvernatorul Modest trimisul împăratului Valens cu mi­siunea de a-l face să îmbrăţişeze arianismul, sau cel puţin să se împace cu arienii. Refe­ritor la poziţia sa demnă şi neînfricată contra împăratului Valens, susţinător al ereziei ariene, şi la felul cum au biruit ortodocşii în frunte cu Sfântul Vasile într-una din disputele cu ari­enii, literatura patristică ne transmite această întâmplare:

„Odinioară, de nelegiuitul împărat Valens (364-378), în cetatea Niceea, s-au apro­piat căpeteniile ereziei ariene cerând ca, din soborniceasca biserică cea din cetatea aceea, să gonească poporul dreptcredincios, iar Sfân­tul Locaş să-l dea adunării lor celei ariene. Şi a făcut aşa împăratul cel rău, el însuşi fiind ere­tic: a luat, adică, biserica de la cei dreptcre­dincioşi, cu sila, şi a dat-o arienilor, apoi s-a dus în Constantinopol. Drept aceea, în mare mâhnire fiind toată mulţimea dreptcredincioşilor, a sosit acolo marele Vasile, apărătorul cel de obşte al Bisericilor, la care toată mulţi­mea celor dreptcredincioşi venind, cu strigare şi cu tânguire, i-a spus strâmbătatea ce li s-a făcut lor de împărat. Iar Sfântul, mângâindu-i pe ei cu cuvintele sale, îndată s-a dus la îm­părat, la Constantinopol şi, stând înaintea lui, i-a zis: «Cinstea împăratului stă în judecata sa. Iar înţelepciunea zice: Dreptatea împăra­tului la judecată se vede. Deci pentru ce, îm­părate, ai făcut judecată nedreaptă, izgonind pe dreptcredincioşi din Sfânta Biserică şi dând-o rău credincioşilor?» Zis-a lui împăratul: «Tot la învinuiri te întorci, Vasile? Nu ţi se cuvine ţie să fii aşa». Răspuns-a Vasile: «Se cuvine mie pentru dreptate a muri». Şi înfruntându-se ei şi împotrivindu-se, sta acolo de faţă mai marele bucătarilor împărăteşti, numit Demostene, acela, vrând să ajute arienilor, a spus ceva cu glas încet ocărând pe Sfântul. Iar Sfântul a zis: «Vedem aici şi pe necărturarul Demos­tene». Iar stolnicul, ruşinându-se, iarăşi a grăit ceva împotrivă. Sfântul i-a zis: «Lucrul tău este să ai grijă de mâncări, nu să fierbi dogmele Bisericii». Şi a tăcut Demostene ruşinat.

Cititi mai mult...

27 decembrie/09 ianuarie - Sfântul Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan

S-a făcut odată întrebarea între iudei, saduchei, farisei şi elini despre Domnul nostru Iisus Hristos. Unii spuneau că este prooroc, alţii că este înşelător, iar alţii că e Fiul lui Dumnezeu. Atunci Ştefan a stat pe loc înalt şi a binevestit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: "Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi s-a tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul care nu s-a îndoit în Hristos.

El este Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi curata Fecioara, cea aleasă înainte de întemeierea lumii. El a luat neputinţele noastre şi a purtat slăbiciunile noastre. Pe orbi i-a luminat, pe leproşi i-a curăţit, pe demoni i-a izgonit". Când l-au auzit grăind aşa, l-au dus în sinedriu la arhierei, că nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi duhului cu care grăia. Intrând înăuntru au adus nişte bărbaţi care au zis: "L-am auzit că a grăit cuvinte de hulă împotriva locului celui sfânt şi a Legii" şi alte cuvinte, aşa precum se scrie în Faptele Apostolilor.

Şi când s-au uitat la el au văzut faţa lui ca faţa de înger. N-au mai putut răbda ruşinea biruinţei; l-au lovit cu pietre şi l-au omorât. Iar sfântul se ruga pentru ei zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!". Dumnezeiescul şi întâiul mucenic Ştefan, prin aşa socotita lui cădere, a doborât pe împotrivă-luptătorul diavol şi s-a odihnit cu somnul cel dulce, arătând minunate moaştele sale.

Nişte bărbaţi evlavioşi au luat acele sfinte moaşte, le-au pus într-o raclă făcută din lemn de Persia, l-au acoperit şi l-au aşezat alături de templu. Gamaliel, învăţătorul de Lege, şi Avelvus, fiul lui, crezând în Hristos, au fost botezaţi de apostoli.

Save

26 decembrie / 08 ianuarie - Soborul Maicii Domnului si Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana

Despre fuga în Egipt a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu:

După ce Irod a dat poruncă să fie tăiaţi toţi pruncii din Betleem, îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: "Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt". Şi a fugit în Egipt Născătoarea de Dumnezeu cu Pruncul şi cu Iosif, pentru două pricini: întâi ca să se plinească ceea ce s-a zis prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu"; a doua, ca să se închidă gura ereticilor. Dacă Maica Domnului n-ar fi fugit cu Pruncul în Egipt şi ar fi fost prins Pruncul şi ucis, atunci s-ar fi împiedicat mântuirea oamenilor; iar dacă ar fi rămas în Palestina şi n-ar fi fost ucis de Irod, şi ar fi scăpat tocmai pentru ca să poată împlini mântuirea oamenilor, atunci mulţi ar fi socotit că a purtat o nălucă de trup şi nu trup adevărat, iar ereticii fără de Dumnezeu ar fi îndrăznit să zică: "Dacă ar fi purtat trup, ar fi fost ucis de sabie; dar dacă n-a fost ucis, înseamnă că nălucire este naşterea Lui". Pentru aceasta a fugit în Egipt, ca sa sfarâme idolii de acolo şi să mântuiască toată lumea în vremea mântuitoarei Răstigniri şi învieri.

Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana

Sfântul şi Preacuviosul Părintele nostru Nicodim era de neam sloven, născut şi crescut în dreapta credinţă. După ce a primit sfântul şi îngerescul chip al călugăriei şi harul preoţiei, a pustnicit prin multe locuri, adunând la sine toată fapta cea bună prin iubire de osteneli şi alte petreceri îmbunătăţite.

Tot când a venit în părţile acestea ale Ţării Româneşti a trăit în multe trude şi osteneli sufleteşti şi a petrecut cu neîncetate rugăciuni prin munţii pământului acestuia. Sfântul Nicodim a zidit multe altare lui Dumnezeu, precum se istoriseşte până în ziua de azi. Mai întâi pe apa Motrului, apoi Mănăstirea de la Vodiţa, pe numele Sfântului Antonie cel Mare. Acolo a făcut chinovie de mulţi părinţi şi fraţi întru Hristos şi a vieţuit în acea mănăstire multă vreme, sfântul.

După aceea, prin descoperire dumnezeiască, a mers la locul ce se numeşte Tismana. Cu voia lui Dumnezeu, a zidit acolo, cu ale sale trude şi osteneli, altar dumnezeiesc şi locaş de viaţă de obşte. Mulţime mare de călugări s-a adunat acolo; iar Sfântul Nicodim vieţuia cu aceşti fraţi întru Hristos; le era chip şi pildă de fapte bune, şi-i povăţuia pe calea mântuirii. Şi luând sfântul de la Dumnezeu harul facerii de minuni şi putere asupra duhurilor celor necurate, multe şi nenumărate minuni a făcut cât a trăit în viaţă. A alungat demoni şi a tămăduit toată boala şi toată neputinţa. Se spune că şi în foc a intrat şi a ieşit nevătămat; focul nu s-a atins nici de haine, nici de părul capului său. A mai făcut şi alte minuni şi nespuse lucruri cu puterea lui Hristos. Şi aşa, ajungând cu sfinţenie până la adânci bătrâneţi, s-a mutat din viaţa aceasta vremelnică la viaţa cea cerească şi nepieritoare. Întru această lună în douăzeci şi şase de zile. Şi au fost îngropate cinstitele şi sfintele sale moaşte în sfânta şi dumnezeiasca sa mănăstire Tismana, unde se face slujba şi prăznuirea sa în toţi anii. Mormântul său stă întru pomenire până în ziua de azi, cu candela neadormită.

 

Cititi mai mult...

Pagina 7 din 63

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624