‘Binefacerile’ alimentaţiei şi medicinei moderne - Prima parte: Otravirea apei potabile

E-mail Print PDF

Trăim într-o lume guvernată tot mai mult de principii anti-creştine, care stau la baza intereselor şi ţelurilor organizaţiilor internaţionale dornice să-l transforme pe om într-un robot şi să-l supună din toate punctele de vedere.

Pe zi ce trece, libertatea omului este pusă sub semnul întrebării, fiindcă tot mai multe constrângeri, văzute şi mai puţin văzute, se abat asupra lui. Rătăcind în hăţişul ideologiilor şi filozofiilor de tot felul, bâjbâind în întunericul care-l înconjoară, el este vânat de cei care-i pândesc paşii şi îi întind momeli otrăvite. Astfel de nade ţintesc să-i otrăvească încontinuu atât hrana sufletească, cu gunoaiele şi resturile putrede ale filozofiilor păgâne şi ale tuturor aberaţiilor lumii contemporane, cât şi hrana trupească cu gunoaiele născocite în acest veac viclean.

În ce priveşte cel de-al doilea fel de otrăvire, prin hrana trupească – care a urmat un curs asemănător învăţăturii, devenind tot mai artificială –, cantitatea de informaţii existente astăzi depăşeşte orice imaginaţie. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, acest tip de informaţii este sau luat în derâdere fiind etichetat ca ‘neştiinţific’, sau discreditat ca aparţinând unor teorii ale conspiraţiei. În plus, în acest ocean de date şi informaţii, este greu de înotat şi de dobândit o imagine de ansamblu asupra fenomenelor ce le guvernează. Noi doar am încercat să aruncăm o privire …

Otrăvirea apei potabile

Odată cu dezvoltarea industriilor chimice, mediul înconjurător a început să fie ameninţat de deşeurile şi produsele obţinute – sute şi mii de substanţe toxice, cu efecte nebănuite asupra florei şi faunei, ca şi asupra omului. De exemplu, agenţia de ştiri Associated Press a realizat o investigaţie în Statele Unite ale Americii cu privire la eliberarea de reziduuri chimice în apa potabilă. Deşi oficialii federali şi din industrie au afirmat că nu pot evalua cantitatea de produse farmaceutice deversate de producătorii americani deoarece nimeni nu controlează acest proces, agenţia a întocmit o analiză riguroasă a dosarelor federale pe o perioadă de 20 de ani.

În urma acestei anchete a ieşit la iveală că producătorii americani de chimicale, inclusiv marii producători de medicamente, au eliberat legal cel puţin 122.900 tone de produse farmaceutice în apele care constituie adesea sursa de apă potabilă – o contaminare pe care guvernul federal a ignorat-o complet. În această cantitate, au fost identificaţi 22 de compuşi care apar pe 2 liste: una a Agenţiei pentru Protecţia Mediului (Environmental Protection Agency, EPA), care îi monitorizează ca substanţe chimice deversate în mod legal în râuri, lacuri şi alte ape, şi alta a Administraţiei pentru Medicamente şi Alimentaţie (Food and Drug Administration, FDA), care clasifică aceleaşi substanţe ca ingrediente farmaceutice active, cu efecte asupra omului. Printre cei 22 de compuşi se numără: fenol şi peroxid de hidrogen (92% din cantitate), hidrochinonă, compuşi nicotinici, tetraciclină (antibiotic), codeină (alcaloid din opiu, folosit ca analgezic şi sedativ), warfarină (otravă pentru şoareci, pesticid, dar şi anticoagulant şi inhibitor al plantelor şi animalelor acvatice), anti-convulsive, stabilizatori psihici şi hormoni sexuali. Evident, unele din aceste substanţe sunt toxice pentru floră, faună şi om, iar altele – în funcţie de concentraţia în care se află în apa potabilă – au efecte dintre cele mai variate asupra sănătăţii fizice şi mentale a omului.

Datele nu indică cu precizie cât din cele 122.900 tone provin de la producătorii de medicamente versus alţi producători din domeniul industriei chimice; de asemenea, valorile reprezintă o subestimare masivă din pricina dezinteresului manifestat de oficialităţi faţă de acest fenomen. Până în prezent, marile firme de medicamente au negat că procesul lor de producţie contribuie semnificativ la ceea ce se regăseşte la nivelul apei potabile. Similar, serviciile publice susţin că apa potabilă este sigură, iar majoritatea oraşelor şi furnizorilor de apă nu realizează teste pentru acest gen de substanţe. De asemenea, cercetătorii, medicii şi EPA afirmă că nu există riscuri confirmate asociate cu consumul de cantităţi infime de medicamente existente în apa potabilă (n.r.: toate aceste afirmaţii vin în contextul în care în ultimii 30 de ani au existat procese celebre, cu sute de persoane care au depus mărturie că au fost afectate din punct de vedere medical din pricina apelor contaminate cu tot felul de reziduuri chimice).

În pofida acestor asigurări ale oficialităţilor, unii cercetători afirmă că oriîncotro s-ar uita, vor găsi apă contaminată cu produse farmaceutice; de asemenea, combinaţiile de medicamente prezente în apă, chiar în cantităţi mici, pot avea efecte nocive asupra florei şi faunei, ca şi asupra sănătăţii umane vreme de decenii. De exemplu, au fost realizate mai multe studii privind efectul hormonilor din pilulele contraceptive asupra populaţiilor de peşti din apele aflate în apropierea zonelor urbane dens populate. Rezultatele acestor investigaţii au fost cumplite.

Cercetătorii de la Universitatea din Montreal, Canada, au analizat influenţa estrogenilor asupra peştilor din Fluviul St. Lawrence (n.r.: acest fluviu curge pe o distanţă de 1.300 km şi constituie principală rută pe care se poate naviga în interiorul Statelor Unite ale Americii şi Canada, legând Marile Lacuri de Oceanul Atlantic) din apropierea oraşului Montreal. Sebastien Sauve, profesor de chimie a mediului, afirmă că în această zonă concentraţiile de estrogen (n.r.: termenul ‘estrogen’ indică o clasă de hormoni sexuali feminini) din apă sunt ,,de circa 100 de ori mai mari decât concentraţia cunoscută a avea efecte dezastruoase endocrine”. Excesul de hormoni sexuali din apă conduce la nediferenţierea sexuală în populaţiile de peşti, mutaţii la peştii masculi şi pierderea capacităţii de a se înmulţi. Cei mai afectaţi, uneori în proporţie de aproape 100%, sunt peştii mici, hrana peştilor mai mari, care suferă într-un procent mai mic (30%), fapt ce determină dereglarea lanţului trofic. Studii asemănătoare au fost realizate în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, cu rezultate similare.

O investigaţie întocmită de Universităţile Exeter şi Brunel, care a durat 3 ani, arată că alături de estrogeni, ar exista o altă categorie de substanţe, ,,anti-androgeni” (n.r.: termenul ‘androgen’ indică clasa de hormoni sexuali masculini), prezente în peste 30 de râuri din Marea Britanie. Aceste substanţe au ca efect blocarea hormonilor sexuali masculini, conducând de asemenea la scăderea fertilităţii şi deformări ale organelor genitale la peşti. Mai grav este că acestea pot afecta într-un mod asemănător oamenii.

Alături de industrie, la poluarea apelor contribuie spitalele şi alte instituţii de îngrijire a sănătăţii. În studiul său, Associated Press a indicat că acestea deversează anual circa 113 tone de produse farmaceutice şi ambalaje contaminate. De asemenea, consumatorii individuali de medicamente îşi aduc aportul la poluarea apelor, prin eliminarea în mediu a substanţelor pe care organismul uman nu le absoarbe sau metabolizează.

În 2004, Agenţia Britanică a Mediului a publicat un studiu preluat de cotidianul The Observer. Potrivit acestuia, consumul de medicamente anti-depresive din Marea Britanie este atât de ridicat, încât aceste substanţe au ajuns să fie depistate în reţelele de apă potabilă. Astfel, medicamentul Prozac, supranumit ‘pilula fericirii’, este prezent în cantităţi tot mai mari în râuri şi reţelele de apă pentru consum domestic.

În septembrie 2008, cotidianul britanic Daily Mail relata că guvernul britanic s-a sesizat în privinţa contaminării apei potabile cu produse farmaceutice şi a cerut oamenilor de ştiinţă să realizeze analize ale apei de râu din locurile în care aceasta este preluată pentru consumul casnic. În urma anchetei, s-a evidenţiat că apa de la robinet conţine cantităţi extrem de mici de medicamente utilizate în tratarea cancerului (fluorouracil), analgezice (ibuprofen), sedative (diazepam), hormoni sexuali şi nu în ultimul rând cocaină, a cărei prezenţă a fost depistată în aproape toate râurile din Marea Britanie. Deşi cantităţile în care acestea sunt prezente sunt foarte mici, existenţa a numeroase substanţe dintre cele mai variate transformă apele într-un adevărat ,,cocktail de medicamente”, care afectează sănătatea adulţilor, dar mult mai serios pe cea a copiilor şi fetuşilor.

Este notabil faptul că, în ciuda înmulţirii studiilor şi analizelor care demonstrează contaminarea apelor cu diverse substanţe nocive, autorităţile reacţionează extrem de lent în a lua măsuri sau în unele cazuri ignoră complet problemele. De exemplu, mai multe studii au confirmat prezenţa percloratului – un ingredient de combustibil de rachetă toxic – în apa de băut, în cel puţin 395 de locaţii din 35 de state americane, în cantităţi suficient de mari pentru a afecta glanda tiroidă şi a reprezenta un risc de sănătate mai ales pentru bebeluşi şi fetuşi (n.r.: cercetările medicale au arătat că percloratul conduce la scăderea coeficientului de inteligenţă (IQ) şi la creşterea problemelor de comportament şi percepţie). Însă EPA, după ce a zădărnicit încercările de sesizare a oficialităţilor cu privire la acest pericol pentru sănătate, şi-a ‘desăvârşit’ acţiunea prin stabilirea nivelului maxim de contaminare permisibil la valori de 15 ori mai mari decât cele propuse de aceeaşi agenţie în 2002. Robert Zoeller, profesor la Universitatea Massachusetts, specialist în studiul hormonilor tiroidieni şi dezvoltarea creierului, a declarat că amendamentele guvernului la propunerea EPA ,,au deformat ştiinţa într-o asemenea măsură, încât poate justifica nereglementarea” acestei substanţe toxice.

Controlarea comportamentului uman prin dopare cu diverse substanţe prezente în apa potabilă

Pe lângă otrăvirea apei prin poluare, care este într-o oarecare măsură o consecinţă firească a dezvoltării industriale, autorităţile guvernamentale şi o sumedenie de organizaţii non-guvernamentale vehiculează în culise ideea introducerii de substanţe în apa de băut pentru controlarea comportamentului uman.

În secolul al XX-lea, atât de lipsit de scrupule şi plin de tot felul de studii îndreptate împotriva omului, au fost realizate numeroase experimente de acest gen, atât în perioada nazistă, în ţările comuniste, cât şi în ţările aşa-zis democrate. În plus, numeroşi medici şi specialişti au afirmat deschis în cărţi, conferinţe şi alte materiale, dorinţa organizaţiilor cu influenţă mondială de a modifica şi controla comportamentul uman prin introducerea de substanţe în apa potabilă, alimente, medicamente etc.

De pildă, în cartea sa profetică, Impactul ştiinţei asupra societăţii, din 1951, Bertrand Russell (1872-1970) scria: ,,Societăţile ştiinţifice sunt încă în copilăria lor. (...) Este de aşteptat ca progresele în fiziologie şi psihologie să dea guvernelor mai mult control asupra mentalităţii individului decât au acum chiar în ţările totalitare. Fichte a afirmat că educaţia trebuie să aibă ca scop distrugerea voinţei libere, pentru ca, după ce elevii părăsesc şcoala, să fie incapabili, pentru tot restul vieţii lor, să gândească sau să acţioneze altfel decât au dorit profesorii lor. (...) Dieta, injecţiile şi hotărârile judecătoreşti vor fi combinate de la o vârstă foarte fragedă, pentru a genera tipul de caracter şi tipul de credinţe pe care autorităţile le consideră de dorit şi orice critică serioasă a puterilor va deveni imposibilă din punct de vedere psihologic.

Naziştii erau mai ştiinţifici decât conducătorii actuali din Rusia (n.r.: comuniştii). Dacă ar fi supravieţuit, ar fi început curând înmulţirea ştiinţifică. Orice naţiune care adoptă această practică în decurs de o generaţie va câştiga mari avantaje militare. Sistemul, se poate presupune, va fi în genul acesta: cu excepţia aristocraţiei care va guverna, toţi oamenii cu excepţia a 5% bărbaţi şi 30% femei vor fi sterilizaţi. Cele 30% femei îşi vor petrece perioada dintre 18-40 de ani pentru reproducţie, spre a asigura carnea de tun necesară. Ca o regulă, va fi preferată inseminarea artificială. (...) Treptat, prin înmulţire selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până vor ajunge specii aproape diferite. O revoltă a plebei va deveni la fel de inimaginabilă pe cât este o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii mâncării cărnii de oaie”.

Francis Crick (1916-2004) – care a rămas în istoria medicinei ca cel care a descoperit structura moleculei de ADN în 1953, împreună cu James Watson – a fost unul dintre cei care au sugerat introducerea de medicaţie în apa potabilă pentru scăderea ratei fertilităţii umane. În cadrul unui simpozion cu tema ,,Omul şi viitorul său”, organizat în 1962, el a susţinut strategiile de control al populaţiei, inclusiv introducerea în rezervele de apă ale acelor naţiuni pe care le socotea ,,necorespunzătoare pentru a avea copii” de substanţe chimice care să producă sterilitate: ,,Această abordare poate fi împotriva eticii creştine, (...) însă nu văd de ce oamenii ar trebui să aibă dreptul de a avea copii. Am putea atinge rezultate remarcabile după 20-30 de ani prin limitarea reproducerii la cuplurile superioare din punct de vedere genetic” …

John Holdren, actualul consilier al preşedintelui american Barack Obama în probleme de ştiinţă şi tehnologie, a publicat în 1977, alături de Paul şi Anne Ehrlich, cartea intitulată Eco-ştiinţa. În aceasta, cei trei promovează diverse ,,programe de sterilizare în masă prin rezervele de apă şi hrană, ca şi prin implanturi în organism care să împiedice cuplurile să aibă copii”: ,,Adăugarea unui sterilizator în apa potabilă sau în mâncarea de bază este o sugestie care pare să şocheze oamenii mai mult decât majoritatea propunerilor pentru controlul involuntar al fertilităţii. Într-adevăr, aceasta ar ridica unele probleme politice, sociale şi juridice extrem de dificile, ca să nu mai vorbim de cele tehnice”.

O substanţă care a fost adăugată deja în apa multor ţări şi regiuni ale lumii este fluorul. Naziştii au fost primii care au adăugat fluor în apa potabilă a prizonierilor din lagărele de concentrare, cunoscând faptul că această substanţă menţinea prizonierii liniştiţi şi letargici.

În cartea sa Epoca trădării (1957), dr. R. Swinburne Clymer explica: ,,Chimiştii germani au lucrat la un plan foarte ingenios şi vast pentru controlul maselor, care a fost adoptat de conducerea germană. Planul implica controlarea populaţiei dintr-o zonă dată prin introducerea de medicaţie în rezervele de apă de băut. (...) În această schemă, fluorura de sodiu ocupa un loc important. Ideologii care susţin fluorurarea apei ne spun că scopul este de a reduce cariile la copii, (...) însă adevăratul scop nu este acesta. Adevăratul scop din spatele fluorurării apei este reducerea opoziţiei maselor la dominaţie şi control şi pierderea libertăţii. (...) Orice persoană care bea apă fluorurată timp de un an de zile sau mai mult nu va mai fi niciodată aceeaşi persoană, mental sau fizic”.

Într-un mod asemănător au procedat comuniştii în Uniunea Sovietică şi ţările asiatice, adăugând fluor în apa de băut. În anii ’1950, maiorul George Jordan din Forţele Aeriene Americane a depus mărturie înaintea comisiilor Congresului american pentru activitate anti-americană. El a afirmat că, în timp ce era ofiţer de legătură SUA-URSS, sovieticii au admis deschis că ,,folosesc fluorura în apa din lagărele de concentrare pentru a-i face pe deţinuţi proşti, docili şi slugarnici”.

După cel de-al doilea război mondial, fluorului i s-a făcut o propagandă virulentă ca soluţie ideală pentru rezolvarea problemelor dentare ale copiilor şi s-a propus adăugarea lui în apa potabilă a ţărilor democrate, în pasta de dinţi etc. Întreaga propagandă a avut însă acelaşi scop, de control al populaţiei de către elita conducătoare.

Printre efectele fluorurării apei se numără: scăderea fertilităţii (prin creşterea ratei avortului), scăderea coeficientului de inteligenţă (IQ) şi, în general, a capacităţii mentale (copiii crescuţi în regiuni cu concentraţii mari de fluor în apă au un coeficient de inteligenţă mai mic cu până la 10 puncte faţă de copiii crescuţi în zone învecinate nefluorurate; de asemenea, are efecte asupra creierului nou-născuţilor şi fetuşilor), modificări majore în hipocamp, vătămarea structurii ADN, creşterea incidenţei sindromului Down (ceea ce înseamnă tot modificări la nivelul ADN), promovarea creşterii celulare nediferenţiate şi a cancerului, favorizarea osteoporozei şi a unui număr crescut de fracturi, afecţiuni ale glandei tiroide, îmbătrânire prematură, infirmitate şi moarte timpurie. De asemenea, fluorul este ingredientul activ din otrăvurile pentru şobolani şi gândaci şi gazul sarin, şi mai mult de 60 de calmante existente pe piaţa farmaceutică utilizează fluorul în compoziţia lor, cu scopul de a spori efectul celorlalte ingrediente active.

Olanda a adăugat fluor în apă timp de 10 ani, programul încheindu-se în anii ’1970. Oraşul german Basel a adăugat fluor timp de 40 de ani, iar Marea Britanie adaugă fluor în 11% din apa de băut şi în două regiuni din Irlanda de Nord.

Cercetătorul Ian E. Stephen, specialist în efectele nocive ale fluorului asupra sănătăţii, afirmă că în timpul mandatului prim-ministrului Margaret Thatcher (1979-1990), gradul de fluorurare a apei din Irlanda de Nord a fost triplat. El susţine că acest lucru nu a urmărit un scop profilactic, de prevenire a apariţiei cariilor, ci a avut menirea de a calma o zonă a ţării cu un risc ridicat de conflict. După semnarea acordului de pace, Marea Britanie a încetat să adauge fluor în apa potabilă din Irlanda de Nord.

În prezent, circa 10% din britanici consumă apă fluorurată, mai ales în zonele din vestul şi nord-vestul ţării şi autorităţile sprijină extinderea programului de fluorurare. În Statele Unite ale Americii, 150 milioane de persoane primesc apă fluorurată, iar guvernul doreşte ca, până în 2010, 75% din apa de băut a ţării să fie fluorurată. Între timp, consiliile unor oraşe americane au votat pentru îndepărtarea fluorurii din apă. Pentru a contracara acest fenomen, state ca Pennsylvania au votat legi care fac ilegală îndepărtarea fluorurii din apa unei comunităţi, odată ce procesul de fluorurare a început.

Pe 24 noiembrie 1992, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune CBC, dr. Robert Carton, om de ştiinţă care a lucrat 20 de ani pentru EPA, declara că ,,fluorurarea este cel mai mare caz de fraudă ştiinţifică a secolului, dacă nu a tuturor timpurilor”. Iar medicul John Yiamouyiannis afirma: ,,Nu adăugăm în mod deliberat arsenic, nici plumb în apă. Dar adăugăm fluor. De fapt, fluorul este mai toxic ca plumbul, şi doar un pic mai puţin otrăvitor ca arsenicul” !

O altă substanţă care se preconizează a fi adăugată în apa potabilă este litiul (n.r.: de fapt, litiul, ca şi fluorul nu sunt adăugate ca atare în apă, ci sub formă de săruri). De pildă, studiul unor cercetători japonezi, publicat în Revista Britanică de Psihiatrie, sugerează că apa de băut care conţine litiu poate reduce rata sinuciderilor. Ei au analizat legătura dintre concentraţiile de litiu din apa de băut şi rata sinuciderii în Prefectura Oita, care are o populaţie de peste 1 milion de oameni. Potrivit rezultatelor acestui studiu, rata sinuciderii a fost considerabil mai mică în acele zone în care litiul s-a aflat în concentraţia cea mai mare.

Doze mari de litiu sunt utilizate pentru a trata unele dereglări psihice grave. Sophie Corlett, director pentru relaţii externe al Fundaţiei pentru Sănătate Mentală Mind, susţine că cercetarea ,,merită cu siguranţă mai multe investigaţii. Ştim deja că litiul poate acţiona ca un stabilizator puternic al dispoziţiilor psihice pentru persoane cu tulburări bipolare şi tratarea persoanelor cu litiu este, de asemenea, asociată cu rate scăzute ale sinuciderii. Însă în doze mari, litiul are efecte secundare neplăcute semnificative şi poate fi toxic”.

sursa: www.catacombeleortodoxiei.ro

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624