Eclesiologia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România

E-mail Print PDF

Începând cu anul 1924, odată cu schisma din Biserica Ortodoxă Română, datorată introducerii de inovaţii în materie de credinţă, venite din Apus, sunt controversate două mari Taine din cadrul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi. Pentru aceasta, suntem datori cu o serie de explicaţii şi argumente canonice, prin care combatem învinuirile nejustificate aduse la adresa Bisericii noastre.

Despre hirotonie

Din cele mai vechi timpuri, Biserica Ortodoxă se conduce după două principii - cel al scumpătăţii (acriviei), în virtutea căruia canoanele au putere şi devin literă de lege - şi cel al pogorământului (iconomiei), care presupune o toleranţă canonică, aplicată doar în situații critice şi numai pentru o vreme.

În anul 1955, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, recunoscută prin actul Ministerului Cultelor nr. 38955 din 03 august 1945 şi funcţionând sub denumirea de Cult Creştin Tradiţionalist, în conformitate cu Canonul Întâi al Sfântului Vasilie cel Mare, şi urmând principiul iconomiei bisericeşti, acceptă ca validă hirotonia episcopului Galaction Cordun, cel care în acel an (1955) va reveni la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi. În această vreme, un alt episcop din cadrul Bisericii Ortodoxe de stil nou (B.O.R.) manifestă şi el simpatie faţă de Biserica Tradiţională, ocârmuită de ieromonahul Glicherie Tănase. Este vorba de episcopul Atanasie Dincă Bârlădeanul, hirotonit în 1945 şi exclus din B.O.R. de către patriarhul Justinian Marina şi sinodul său, în anul 1948, din motive politice.

Revenirea arhiereului Galaction la Biserica Ortodoxă strămoşească, păstrătoare a vechilor predanii ale Sfinţilor Părinţi a fost înfăptuită la 05 aprilie 1955 şi se concretizează prin declaraţia publică (mărturisirea de credinţă) din aceeaşi dată. Personalitatea sa, de o verticalitate fără cusur, nu admitea ascunzişuri de acest fel, iar poziţia sa fermă, cu privire la păstrarea Sfintei Tradiţii şi păzirea Sfintelor Canoane, erau deja foarte bine cunoscute, atât în mediile înalte bisericeşti, cât şi în rândul poporului ortodox. Declaraţia de revenire în cadrul Bisericii strămoşeşti a fost o adevărată mărturisire de credinţă. Iată cuprinsul ei: „Subsemnatul arhiereu Galaction Cordun, cu domiciliul în Bucureşti, raionul Nicolae Bălcescu, str. Cuza Vodă nr. 2, şeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiţionale de Răsărit (Biserica Ortodoxă de Stil Vechi), declar prin prezenta, în faţa clerului şi poporului din toate parohiile şi mănăstirile de pe teritoriul R.P.R. că: Eu, arhiereul Galaction Cordun, de bunăvoia mea şi nesilit de nimeni, am acceptat propunerea şi alegerea pe care poporul a făcut-o în persoana mea, de a fi şeful spiritual al acestei Biserici, arhiereul ei, aşa cum am declarat Sf. Sinod în scrisoarea pe care am trimis-o prin Tribunalul Capitalei R.P.R. la 5 aprilie 1955, scrisoare menţionată în revista Bisericii Ortodoxe Române, Buletinul oficial al Sf. Sinod, nr. 34. Asupra acestei declaraţii publice n-am renunţat niciodată. Declar în faţa poporului dreptcredincios, că sunt şi rămân Arhiereul şi Şeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiţionale de Răsărit, mărturisire pe care o fac odată pentru totdeauna.”

În concluzie, prin această declaraţie publică a episcopului Galaction Cordun din data de 05 aprilie 1955, adresată atât Tribunalului Capitalei Republicii Socialiste România, cât şi Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, condus de Justinian Marina, el devine „Şeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiţionaliste de Răsărit” (Buletinul oficial, nr.3-4/1956), actualmente recunoscută sub titulatura de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România. Primirea sa oficială ca Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Răsărit a avut loc la data de 21 mai 1955, dar la acea dată mărturisirea sa de revenire la Biserica Dreptslăvitoare de Răsărit (Cultul Creştin Tradiţionalist) fusese deja dată.

Conform canonului mai sus numit, Preasfinţitul Galaction Cordun a fost primit tot ca arhiereu, prin mărturisirea credinţei apostolice.

Este ştiut că în secolul al IV-lea, Sfinţii Părinţi din Africa, prin iconomie, au primit hirotoniile schismaticilor donatişti (Tâlcuirea Can. 66, 61 din Cartagina, nota 346) iar cei hirotoniţi ai donatiştilor au fost primiţi în aceleaşi ranguri clericale, prin întoarcerea lor la Biserica Dreptslăvitoare. Asemenea şi noi, într-o conglăsuire cu aceia de atunci şi tot prin principiul iconomiei bisericeşti, l-am primit pe episcopul Galaction Cordun în acelaşi rang clerical. Deci, acest lucru a fost făcut prin iconomie (pogorământ) şi numai pentru acea vreme (1955). Astăzi, când prin mila şi cu ajutorul lui Dumnezeu, Biserica noastră şi-a întărit ierarhia, nu mai poate fi aplicat principiul iconomiei, ci cel al scumpătăţii (acriviei), prin care au tărie canoanele Sfinţilor Părinţi. În virtutea acestui principiu, hirotoniile schismaticilor nu mai sunt acceptate ca valide. În conglăsuire cu Sfântul Vasilie cel Mare, care, în primul său canon, prin iconomie primeşte botezul şi hirotonia schismaticilor engratişti şi novatieni, deşi îi numeşte „lipsiţi de har şi ca nişte botezaţi şi hirotoniţi de mireni”, iar în Can. 47, acelaşi Sfânt, prin scumpătatea Bisericii, leapădă şi botezul şi hirotonia acestor schismatici, pentru că la acea vreme nu mai era nevoie de folosirea iconomiei, aşa şi noi împreună cu Sfântul Chiprian al Cartaginei şi sinodul său; împreună cu Sfântul Firmilian al Iconiei şi Patriarhul Dositei al Ierusalimului (la Dodecavivlios, fila 221) spunem că „ceea ce s-a făcut prin iconomie într-o oarecare vreme (adică primirea hirotoniei episcopului Galaction Cordun în 1955) nu se face ca o lege în Biserică”. Şi, pentru că Biserica Ortodoxă de Stil Vechi a depăşit perioada de prigoană şi lipsă de slujitori, renunţăm la principiul iconomiei şi adoptăm pricipiul scumpătăţii, în virtutea căruia astăzi nu mai primim hirotoniile schismaticilor.

 

Despre botez

Cu toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, după cuvântul Sfântului Vasilie cel Mare, din cel dintâi canon al său, a hotărât să fie primit, prin iconomie, botezul schismaticilor din Biserica Ortodoxă Română (de Stil Nou), adică numai cele trei afundări săvârşite în numele Sfintei Treimi. Însă, pentru a nu împiedica mântuirea multora, Sinodul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România a aplicat principiul iconomiei, aşa cum au făcut-o şi Sfinţii Părinţi de la Sinodul I (Can. 8) şi de la Sinodul al-II-lea (Can. 7), precum şi Sfântul Vasilie (Can. 1). Pe baza acestor canoane, primim numai botezul schismaticilor (cele trei afundări), dar numai dacă acest botez este săvârşit după rânduiala Bisericii Ortodoxe (cele trei afundări complete şi în numele Sfintei Treimi). Deşi Sfântul Vasilie îi numeşte pe schismatici ca nişte „mireni şi lipsiţi de Dar”, totuşi primim cele trei afundări ale lor, atât pe temelia canoanelor mai sus numite, dar şi ţinând seama de multe minuni din Sfintele Scripturi, când afundările fiind făcute numai de mireni s-au dovedit a fi valide. În general, Biserica acceptă botezul făcut de mireni numai atunci când cel ce urmează a fi botezat se află în primejdie de moarte. Amintim în acest sens minunea din viaţa Sfântului Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, care, copil fiind, boteza în joacă pe malul mării pe copiii de o vârstă cu el. Şi cercetând acest lucru Sfântul Patriarh Alexandru şi sinodul său, au hotărât validă taina sfântului botez săvârşit de copilul Atanasie, după rânduiala Ortodoxiei. Iar pentru că mărturisim împreună cu Sfântul Apostol Pavel „Un Domn, o Credinţă şi un Botez”, ca să nu ne facem călcători ai legii lui Dumnezeu, pe schismaticii botezaţi prin cele trei afundări şi în numele Sfintei Treimi, care se întorc la Biserica Dreptslăvitoare de Răsărit îi ungem cu Sfântul şi Marele Mir, după cum spune Sfântul Vasilie în Can. 1, sau Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea, în Can.7. Şi, pentru că prin iconomie Sfinţii Părinţi au primit botezul schismaticilor şi pe al nabatienilor (can 7 Sinod al II-lea) care urmau iudaiceştilor obiceiuri, serbând Paştele şi celelalte sărbători odată cu iudeii, dar se botezau cu botezul cel adevărat, tot prin iconomie şi prin tăria canoanelor de mai sus primim şi noi botezul schismaticilor.

Dacă cei care vin la dreapta credinţă nu au botezul săvârşit prin cele trei afundări şi în numele Sfintei Treimi - fie ei schismatici, fie eretici - îi primim ca pe nişte nebotezaţi şi îi botezăm cu botezul cel adevărat al Bisericii Apostolice Ortodoxe, după care îi ungem cu Sfântul şi Marele Mir şi îi împărtăşim cu Sfintele Taine (Tâlcuirea Can. 46 şi 47 ale Sfinţilor Apostoli, notele 83 şi 84).

 

Hotărâri sinodale

Prin Can. 3 (Soborul al-II-lea Ecumenic); Can. 7 (Sinodul al III-lea Ecumenic); Can. 1 (Sinodul al IV-lea Ecumenic), Can. 1 (Sinodul al VI-lea Ecumenic); Can. 1 (Sinodul al VII-lea Ecumenic), Sfinţii Părinţi, îi caterisesc pe cei ce „introduc sau numai acceptă scornituri în materie de credinţă” (introducerea calendarului gregorian în uzul Bisericii; schimbarea datei Paştelui din 1926 şi 1929 şi prăznuirea acestuia la aceeaşi dată cu iudeii; reducerea sau chiar anularea postului Sfinţilor Apostoli; prăznuirea marilor sărbători ale Bisericii la aceeaşi dată cu catolicii, protestanţii şi neo-protestanţii). La aceste canoane ale Sfinţilor Părinţi, se adaugă anatemele patriarhilor celor patru Patriarhii ortodoxe (Alexandria, Constantinopol, Antiohia şi Ierusalimul), recunoscute şi publicate sub denumirea de Enciclice Sinodale (Sigilioanele patriarhale) din 1583, 1756, 1848, prin care cei ce au introdus sau numai au acceptat inovaţii în materie de credinţă (precum cele de mai sus), sunt caterisiţi de Sinoadele Patriarhiilor Ortodoxe şi numiţi „lipsiţi de Dar”. În conglăsuire cu Sfinţii Părinţi , care (prin ale lor canoane), şi cu Sinoadele Patriarhiilor Ortodoxe (prin anatemele enciclicelor sinodale) - îi numesc pe aceştia „caterisiţi şi lipsiţi de Dar”, aşa şi noi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România numim „caterisiţi şi lipsiţi de Dar” pe toţi cei care au primit inovaţii în materie de credinţă. Conform Can. 15 al celui Dintâi şi celui de al Doilea Sobor de la Constantinopol din anul 861, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România se îngrădeşte pe sineşi şi nu acceptă comuniunea liturgică sau alte relaţii confesionale cu cei care din 1924 (în România) au primit schimbarea calendarului. În acest sens, pe baza canoanelor Sfinţilor Părinţi şi a deciziilor sinodale (de mai sus) ale marilor patriarhi ai lumii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România nu recunoaşte nici una dintre tainele Bisericilor aflate în schisma calendaristică, cu excepţia botezului. Nu recunoaştem hirotonie, jertfă euharistică, maslu, mirungere, cununie, spovedanie şi nici botez (dacă acesta din urmă nu este făcut după rânduiala Ortodoxiei. Acest lucru îl întărim prin faptul că Sfinţii Părinţi de la Sinodul Şase Ecumenic, în tâlcuirea Canonului 6 - nota 204, prin puterea pricipiului scumpătăţii, precizează că „toţi prezbiterii, ca şi episcopii ce se vor caterisi pentru arătate învinuiri (inovaţii în materie de credinţă n.ed) - unii ca aceştia nu pot nici a blagoslovi, nici a sfinţi, nici vreo altă sfinţită lucrare a face, nici a cumineca pe cineva (…) findcă în toate aceste sfinte lucrări se face împărtăşire de binecuvântare şi de sfinţenie, pe care ei nu o au”. Deci unii ca aceştia nu mai au putere de a mai săvârşi nici taine ale Bisericii, nici ierurgii şi nici altă lucrare de sfinţenie. Cu atât mai mult nu acceptăm nicio taină săvârştă de ereticii apuseni sau alte confesiuni care îşi au originea în schisma din 1054.

Dar, pentru că noi, împreună cu Sfinţii Părinţi, îi numim pe schismatici drept „caterisiţi şi lipsiţi de Dar”, prin urmare nu recunoaştem nici una din tainele săvârşite de aceştia, cu excepţia botezului ortodox (cele trei afundări) - şi acesta prin pogorământ, cu atât mai mult nu recunoaştem şi chiar le numim nule şi lipsite de lucrarea Sfântului Duh, toate acţiunile şi hotărârile acestora asupra Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, aşa cum a fost caterisirea arhierelui Galaction Cordun, de la 14 aprilie 1955. Respingem această caterisire şi o numim nulă şi fără lucrarea Sfântului Duh, deoarece nu a fost săvârşită după canoanele Bisericii, ci numai ca o expresie de răzbunare a sinodului schismatic asupra arhiereului care, conform Can. 15 al celui Dintâi şi celui de al Doilea Sobor de la Constantinopol din 861 şi al Can. 31 Apostolic, s-a despărţit de gruparea schismatică din motiv de credinţă. Niciun canon al Bisericii Ortodoxe nu cateriseşte pentru întoarcerea la dreapta credinţă, ci pentru îndepărtarea de la aceasta. Caterisirea episcopului Galaction Cordun de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (de stil nou) a fost necanonică. Întâi de toate, trebuie ştiut că în acea vreme episcopul Galaction Cordun nu mai făcea parte din structura Bisericii de stil nou, ci din Biserica Ortodoxă de Stil Vechi. Imixtiunea Bisericii de stil nou în ocârmuirea Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi a fost necanonică şi fără nicio putere. În acea vreme (14 aprilie 1955), episcopul Galaction Cordun făcea deja parte din Biserica Ortodoxă de Stil Vechi, care reprezenta şi reprezintă o altă structură bisericească. Caterisirea sa, din anul 1955, a fost dictată de raţiuni politice. Cu mai multă vreme înainte de anul 1955, Petru Groza (prim-ministru în primul guvern comunist al României, între 1945 şi 1952, şi ulterior Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române) ceruse Patriarhului Justinian Marina „să termine cât mai repede cu regalistul de Galaction”, motiv pentru care episcopul Galaction Cordun, alături de alţi arhierei din B.O.R. precum Chesarie Păunescu al Dunării de Jos şi Atanasie Dincă Bârlădeanul au fost înlăturaţi din Sinodul B.O.R., pe motivul de „pensionare la cerere”. Odată cu trecerea episcopului Galaction Cordun la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi, Patriarhul Justinian Marina avea un motiv în plus de a scăpa de un păstor adevărat, devenit deja „incomod” pentru politica ulterioară a Bisericii de stil nou, ce avea să devină, sub chiar păstorirea „patriarhului roşu”, un instrument de propagandă al regimului comunist şi o anexă a statului totalitar.

În cadrul unei întrevederi dintre episcopul Gherasim Cucoşel de Rădăuţi (B.O.R.) şi actualul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, Vlasie Mogârzan, preasfinţitul Gherasim a declarat că „În anul 1990, Patriarhul Teoctist Arăpaşu a ridicat toate caterisirile politice”, printre care se număra şi caterisirea Episcopului Galaction Cordun.

În acelaşi cuget cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii, şi noi îi respingem pe eretici ca pe nişte vrăjmaşi ai dogmelor mântuitoare ale credinţei Ortodoxe.

 

Respingem erezia ecumenismului

Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe opresc rugăciunea în comun cu ereticii şi schismaticii (prin can. 10, 11, 45, 65 ale Sfinţilor Apostoli, can. 6, 9, 32 de la Laodiceea). Pentru aceasta, nici noi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, nu primim nici un fel de împreună-slujire; nu săvârşim nici una din cele Şapte Taine ale Bisericii - nici ierurgii şi nicio altă lucrare duhovnicească -, cu adepţii şi reprezentanţii ecumenismului contemporan. Nu acceptăm niciun fel de rugăciune în comun cu aceşti eretici ecumenişti (papistaşi, monofiziţi, luterani, calvini, protestanţi, neoprotestanţi etc), sectanţi, păgâni sau schismatici nou-calendarişti, ce au nesocotit horărârile Sfinţilor Părinţi purtători de Duh de la Soborul Întâi de la Niceea, fiind anatematisiţi prin Enciclicele Patriarhilor Răsăritului din anii 1582, 1756, 1848. Ne alăturăm marelui dascăl al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, care, în tâlcuirea Epistolei către Evrei, cuvântul 34, zice: „Dacă episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credinţei, atunci fugi şi leapădă-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar şi înger din cer de-ar fi”.

Ecumenismul contemporan are drept scop relativizarea, minimalizarea şi anularea adevărului Ortodoxiei mântuitoare. Cine se alătură acestei erezii care sapă la temelia Bisericii, unul ca acesta se aseamănă lui Iuda, care L-a vândut pe Hristos. Unii ca aceştia cad sub anatemele Sfinţilor Părinţi, îndreptate împotriva ereticilor care falsificau dogmele Bisericii şi necinsteau rânduiala cea dreaptă a Sfintelor Canoane. Mărturisim împreună cu Sfântul Marcu Eugenicul, mitropolitul Efesului (1444), şi singurul apărător al Ortodoxiei la sinodul „unionist" de la Ferrara-Florenţa (1438-1439), şi zicem împreună cu el: „Credinţa noastră este dreapta mărturisire a Sfinţilor Părinţi ai noştri. Cu ea, noi nădăjduim să ne înfăţişăm înaintea Domnului şi să primim iertarea păcatelor; iar fără de ea, nu ştiu ce fel de cuvioşenie ne-ar putea izbăvi de chinul cel veşnic. În materie de credinţă nu există concesie. Chestiunile credinţei nu admit iconomia”.

Mai mărturisim şi împreună cu Sfântul Paisie de la Neamţ, care zice: „Au doară nu eretici sunt râmlenii (romano-catolicii) cu al lor papă? Bine ştiu că vei zice că sunt eretici. Şi de vreme ce sunt eretici, precum şi cu adevărat sunt, atunci Sfânta noastră Biserică îi afuriseşte pe dânşii. Şi pe care Sfânta Biserică îi afuriseşte şi eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc. („Cuvinte şi scrisori duhovniceşti" - vol.II, Ed. Tipogr. Centrală, Chişinău, 1999, p.49). Ca fii ai Bisericii lui Hristos, respingem orice manifestare a ecumenismului actual, deoarece avem datoria de a lupta pentru adevăr, până la ultima suflare, iar nu împotriva adevărului. Ne îndreptăţesc şi cuvintele Sfântului Ioan Evanghelistul, ce spune: Mai mare bucurie decât aceasta nu am, când aud că fiii mei umblă întru adevăr (III Ioan 1, 4).

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT VLASIE MOGÂRZAN

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624