Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

Pogorarea Sfantului Duh - Rusaliile

Această sărbătoare e cunoscută sub mai multe denumiri: Pogorârea Duhului Sfânt (care aminteşte de ceea ce s-a întâmplat în respectiva zi), Cincizecimea (dat fiind faptul că acest lucru s-a întâmplat la cincizeci de zile de la Înviere) şi - în popor - Rusaliile. Din punct de vedere dogmatic, această sărbătoare este la fel de importantă ca Învierea Domnului.

Una dintre cele mai semnificative sărbători a le creştinismului, Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile constituie momentul fundamental al Bisericii, prin care se formează prima comunitate de credincioşi, iar Sfinţii Apostoli devin martori ai Învierii şi vestitori ai mesajului Său. Mântuitorul le făgăduise ucenicilor Săi că ori de câte ori vor fi prigoniţi din pricina numelui Său, Duhul Sfânt îi va întări şi le va da lor a grăi (Matei X, 19-20).

Înainte de Înălţare, ucenicii Săi primesc de patru ori făgăduinţa că li se va trimite Mângâietor care va rămâne cu ei până la sfârşitul veacurilor. La cincizeci de zile de la Înviere, aceste făgăduinţe se concretizează, iar Sfântul Luca, autorul lucrării Faptele Apostolilor, descrie momentul Pogorârii Duhului Sfânt peste sfinţii apostoli în chip văzut, asemenea unor "limbi de foc" : "Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi" (F.A. 2, 1-4).

Sfântul Luca descrie fenomenul Pogorârii Sfântului Duh folosind imaginile vântului şi a limbilor de foc. Cu toate acestea, evenimentul rămâne o Taină, mai presus de realitatea terestră imanentă, drept pentru care Sfântul Luca introduce în text conjuncţia comparativă „precum, asemenea, ca ". În acest fel, Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli şi, implicit, peste toţi credincioşii botezaţi, reprezintă o realitate istorică ale cărei profunzime, importanţă şi roade depăşesc raţiunea şi copleşesc spiritul omenesc. Ea provoacă extaz, uimire, este o bucurie neexperimentată până atunci de puterile spirituale ale omului şi se adresează exclusiv acestora. Această bucurie este extrem de sugestiv exprimată de Cuvintele Mântuitorului : Vă veţi întrista, dar întristarea voastră în bucurie se va schimba.

Femeia, când naşte, întristare are, căci i-a sosit ceasul ei; iar după ce naşte copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut un om în lume. Deci şi voi întristare aveţi acum, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Şi în acea zi nu Mă veţi întreba nimic" (Ioan XVI, 5-6, 16-23). Această bucurie o vor experimenta şi cei de faţă prin ascultatea cuvintelor apostolilor, iar apoi, în mod direct, prin primirea Sfântului Botez.

Save

Save

21 mai / 03 iunie - Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena întocmai cu apostolii

Împăratul Britaniei, Consta, care se numea Flor, era nepotul lui Claudie, împăratul cel mai dinainte, care se născuse din fiica lui. Deci, Consta şi Elena au fost părinţii marelui Constantin. Consta a avut şi alţi copii cu altă femeie, cu numele Teodora, care a fost fiică a împăratului Maximian Erculie. Aceasta a născut lui Consta pe Constantie, tatăl lui Galie şi al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian şi o fiică, Constantia, care a fost dată după Liciniu. Iar din Elena este născut Constantin cel Mare, care a fost şi moştenitor al împărăţiei tatălui său.

Despre Consta, tatăl lui Constantin, se povesteşte că, deşi se arăta a fi închinător de idoli, după obiceiul cel vechi al Romei, nu se silea spre slujba idolească ca ceilalţi închinători de idoli; ci se arăta şi nădăjduia spre Dumnezeu cel Preaînalt. El învăţa pe fiul său, Constantin, să caute şi să ceară ajutor de la cea de sus purtare de grijă, iar nu de la idoli. Lui îi era milă de creştinii ce se munceau şi se omorau de ceilalţi împăraţi păgîni; pentru aceea el nu ura Biserica lui Hristos, ci o apăra de prigonire. Deci, creştinii din părţile Apusului aveau odihnă sub stăpînirea lui; iar cei din părţile Răsăritului erau supuşi la diferite chinuri, de vreme ce Maximian Galerie, ginerele lui Diocleţian, stăpînea părţile acelea.

La curtea împăratului Consta erau mulţi creştini în tot felul de dregătorii, iar unii dintre ei erau chiar slujitori de aproape ai lui. Vrînd împăratul să ştie care dintre bărbaţi sînt buni, desăvîrşiţi şi statornici în credinţă, a făcut aceasta: A chemat toată curtea sa împărătească şi le-a zis: "Dacă îmi este cineva credincios şi voieşte să fie în palatul meu, să se închine zeilor mei şi împreună cu mine să le aducă jertfe şi atunci îmi va fi prieten adevărat, slujindu-ne în boieria sa şi învrednicindu-se de la noi de mai mare cinste. Iar dacă cineva nu va voi să se închine zeilor mei, să se ducă din curtea mea unde va voi, deoarece nu pot să fiu împreună cu cei ce nu sînt de o credinţă cu mine".

Împăratul, zicînd acestea, deodată, cei ce stăteau de faţă, s-au împărţit în două părţi; pentru că cei ce erau adevăraţi robi ai lui Hristos, adică creştinii, s-au dat la o parte, lăsîndu-şi astfel dregătoriile şi rangurile lor cele mari cu care erau însărcinaţi şi, astfel, au început a ieşi din palatele împărăteşti. Iar cei ce iubeau lumea aceasta şi slava ei mai mult decît pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, aceia s-au plecat la cuvintele împăratului şi se închinau idolilor. Deci, împăratul, oprind pe adevăraţii creştini, a zis către dînşii: "De vreme ce vă văd, că slujiţi cu credinţă Dumnezeului vostru, voiesc ca voi să fiţi sfetnicii, slujitorii şi prietenii mei; pentru că nădăjduiesc că în ce fel sînteţi credincioşi Dumnezeului vostru, tot în acel fel veţi fi credincioşi şi către mine!" Iar către cei care au voit a se abate de la Hristos şi a se închina zeilor, a zis: "Pe voi nu mai voiesc să vă am în curtea mea; căci, dacă nu aţi păstrat credinţa Dumnezeului vostru, apoi cum veţi fi credincioşi mie?"

Astfel i-a gonit ruşinaţi din faţa sa. De aici se vede cît era de bun acel împărat către creştinii cei credincioşi. Aflîndu-se în Britania şi, căzînd în boală de moarte, a încredinţat împărăţia fiului său, Constantin, cel născut din Elena, pe care îl iubea mai mult decît pe toţi fiii săi cei născuţi din cealaltă femeie; şi, în urmă, şi-a dat ultima suflare.

Constantin a luat stăpînirea împărăţiei după moartea tatălui său, cu învoirea a toată oastea, pentru că era iubit de toţi, ca o odraslă ieşită dintr-o rădăcină bună. Maxentie, fiul cel nelegitim al lui Maximian Erculie, auzind de acest lucru, s-a umplut de zavistie şi, amăgind cîţiva senatori din Roma, cărora dîndu-le multe daruri şi făgăduindu-le multe altele, i-a răpit scaunul împărătesc, făcîndu-se astfel împărat al Romei cu puterea sa, fără voia poporului Romei şi a toată oastea. Constantin, înştiinţîndu-se de acest lucru, nu s-a supărat asupra lui, ci mai ales s-a şi învoit cu dînsul şi a trimis la el soli pentru pace, lăsînd pe Maxentie să împărăţească în Roma, iar el mulţumindu-se cu Britania şi cu părţile ei cele de un hotar. Maxentie însă, nu voia pacea cu Constantin şi nici nu-l recunoştea ca împărat, voind ca singur să rămînă împărat a tot pămîntul şi ţinuturilor de sub stăpînirea Romei. El, întărindu-se în Roma, a început a face multă răutate poporului; căci nu numai pe creştini îi gonea, ci şi pe păgînii săi îi muncea. El a omorît pe senatorii cei cinstiţi, jefuindu-le averile, batjocorind casele cele de neam bun şi vieţuind cu necurăţie; pentru că răpea femeile şi fecioarele senatorilor spre necurăţia lui, îndeletnicindu-se foarte mult la vrăji şi fermecătorii, făcîndu-se foarte aspru şi urît în toată Roma pentru tirania lui cea spurcată.

Deci, romanii au trimis în taină la Constantin care petrecea în Britania cu mama sa Elena, rugîndu-l să vină şi să-i scape de acel tiran. Constantin a scris mai întîi lui Maxentie, sfătuindu-l prieteneşte, să înceteze cu tirania sa Maxentie nu numai că nu l-a ascultat şi nu s-a îndreptat, dar mult mai rău s-a făcut, gătindu-se de război împotriva lui Constantin, nemaivoind a-l lăsa să împărăţească împreună cu dînsul. Constantin, auzind că Maxentie nu se îndreptează, ci se întinde spre lucruri mai rele şi adună oaste multă împotriva lui, a pornit el împotriva lui cu război. Dar, văzînd că puterea lui de oaste este puţină şi gîndindu-se şi la farmecele lui Maxentie, a început a se îndoi de biruinţă, deoarece ştia că Maxentie vărsa mult sînge omenesc prin facerea vrăjilor şi pe mulţi prunci, fecioare şi femei însărcinate le junghia şi le jertfea diavolilor, făcîndu-şi lui milostivi pe zeii cei deşerţi, spre care nădăjduia.

Cititi mai mult...

Manastirea Esfigmenu, Muntele Athos cu hramul "Inaltarea Domnului" - prigonita de ereticul Patriarh al Constantinopolului

Manastirea Esfigmenu este zidita intr-un golf adapostit  de vant de pe tarmul  nord-estic al Sfantului Munte Athos. Manastirea Esfigmenu ocupa toata suprafata stramta care este cuprinsa intre trei coline muntoase. Intemeietorii Manastirii Esfigmenu sunt dupa traditie imparatul Teodosie al II-lea si sora lui Pulheria.

Manastirea Esfigmenu, vedere dinspre mare 

Hramul Manastirii Esfigmenu este "Inaltarea Domnului" iar manastirea este a 18-a in rangul celor 20 de manastiri imparatesti din Sfantul Munte Athos.

La început, manastirea a fost construita mai sus de locul unde se afla acum. Dar, din traditie se spune ca a cazut o piatra foarte mare din munte distrugand o parte din manastire. Dupa un timp a început sa se auda în fiecare noapte, pe locul unde este acum manastirea, lovituri de toaca. Facand toata obstea rugaciuni li s-a descoperit ca pe locul acela trebuie sa se faca manastirea.

Katholikonul (biserica mare) a Manastirii Esfigmenu

Aceasta manastire au numit-o cu numele de „Simane", adica „a tocat". Denumirea de Esfigmenu si-a luat-o mai tarziu, de la o oarecare neîntelegere: Un tar al Rusiei a trimis multe ajutoare Manastirii Simane, dar cei care le-au adus au confundat manastirea cu o alta numita Simonopetra. Cand s-a aflat era deja tarziu. Atunci cei de la Manastirea Simane au hotarat sa-i schimbe denumirea numind-o Esfigmenu, adica „stramtorat". Într-adevar, locul acela este stramtorat din trei parti de munti.

Unul dintre cei mai renumiti stareti ai Manastirii Esfigmenu a fost Sfantul Grigorie Palama care a facut si face in continuare mari minuni cu parintii si inchinatorii manastirii. Odata, pe cand maslinii nu rodisera deloc, prin rugaciunea lui s-au umplut de rod. Altadata a venit chelarul si a spus ca nu mai este untdelemn. Dupa rugaciunea Sfantului, mergand chelarul sa se uite, a gasit vasul pentru untdelemn plin pana sus.

Sfantul Grigorie Palama nu si-a parasit manastirea nici dupa adormirea sa. Acest lucru se cunoaste din urmatoarea minune: Manastirea Esfigmenu avea numai o fantana în curtea manastirii, dar apa le era insuficienta si parintii erau foarte stramtorati si necajiti din aceasta pricina. În acel timp, un negutator din Grecia se pregatea sa mearga la Ierusalim sa se închine la Sfintele Locuri. Într-una din nopti, i s-a aratat în vis Sfantul Grigorie zicandu-i: „Tu te pregatesti sa mergi la Ierusalim, dar eu îti zic sa te duci mai bine la Sfantul Munte, unde se afla o manastire numita Esfigmenu, la care eu am fost staret. Manastirea are mare lipsa de apa. Mergi si cheltuieste banii acolo, la descoperirea izvorului care se afla putin mai sus de manastire si crede ca însutita plata vei avea de la Hristos Dumnezeu pentru aceasta, chiar mai mare decat daca ai merge la Ierusalim".

Desteptandu-se negutatorul, a multumit lui Dumnezeu si Sfantului, apoi a venit în Sfantul Munte, la Manastirea Esfigmenu. Dupa ce s-a închinat în biserica, a iesit din manastire îndreptandu-se în directia Manastirii Vatopedu, spre locul pe care i-l aratase Sfantul Grigorie. Gasind acel loc, a început a sapa cu toata dragostea. Sapand cam un metru si jumatate, a izvorat un izvor atat de mare si bun, cum nu se mai afla altul la fel în alte manastiri. Afland parintii manastirii despre aceasta, au multumit cu lacrimi lui Dumnezeu si Sfantului Grigorie, care nu i-a parasit nici dupa adormirea sa.

In interiorul Manastirii Esfigmenu

Negustorul s-a calugarit apoi, primind numele de Damian, nevoindu-se pe Muntele Samariei (putin mai sus de manastire), ajungand la înalte masuri duhovnicesti. Se spune despre acesta ca, mergand odata la duhovnicul lui, la Manastirea Hilandaru, a întarziat atat de mult încat asfintise soarele. Atunci parintii manastirii l-au rugat sa ramana la ei peste noapte, dar cuviosul i-a refuzat, nevoind sa ramana în alta parte, caci avea acest obicei de a petrece noaptea la chilia sa.

Manastirea Esfigmenu are o bogatie de Sfinte Moaste inestimabila. Amintim aici de o parte din buretele de la Rastignirea Domnului, o parte din Vesmantul Maicii Domnului, sange de la Sf. Ioan Botezatorul, talpa stanga a Sf. Maria Magdalena cea intocmai cu Apostoli, particele de moaste de la Sf. Antonie de Veria, ale Sf. Grigorie Palama, ale Sf. Atanasie Persul, precum si Capetele Sf. Iacov Fratele Domnului si a Sf. Parteniei Episcopul Lampsacului izbavitorul de cancer. In katholikon se afla icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului "Trandafirul nevestejit".

In interiorul manastirii se afla mai multe paraclise si anume: Paraclisul Sfintilor Arhangheli, Paraclisul Sfintilor Doctori Fara de Argint, Paraclisul Sf. Antim, Paraclisul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Paraclisul Sf. Imparati Constantin si Elena, Paraclisul Sf. Grigorie Palama, Paraclisul Sf. Nil Izvoratorul de Mir si Paraclisul Sf. Ioan cel Milostiv.

Steagul si crezul monahilor esfigmeniti - Ortodoxie sau moarte

Incepand din anul 2003, Manastirea Esfigmenu se afla sub asediul plin de "dragoste" al Patriarhiei Ecumenice si al Ministerului Elen de Interne pentru ca refuza sa-l pomeneasca la slujbe pe ereticul patriarh Bartolomeu. In manastire incepand cu anul 1972, la o inaltime care se poate vedea de pe mare, este afisat un steag negru pe care scrie cu litere mari albe in limba greaca "Ortodoxia i Thanatos" adica "Ortodoxie sau moarte" acesta fiind modul monahilor de la Manastirea Esfigmenu de a protesta impotriva ridicarii anatemelor de la 1054 de catre patriarhul ecumenic Athenagoras si Papa Paul al VI-lea.

Dragostea aratata monahilor esfigmeniti de patriarhul eretic Bartolomeu

Încercarea patriarhului eretic Bartolomeu de apropiere față de Biserica Catolică i-a determinat pe călugării de la Esfigmenu să nu-l mai pomenească pe patriarh la slujbe și în cele din urmă să nu-i mai recunoască autoritatea.

În 2003 autorităţile greceşti la dispoziţia patriarhiei au trimis un regiment de poliţie care au încercat să evacueze călugării. Asaltul mănăstirii a durat câteva săptămâni deoarece autorităţile nu se hotărau să aplice forţa.

Steagul monahilor de la Esfigmenu - Ortodoxie sau moarte

În 2005 cu susţinerea autorităţilor eclesiastice a fost creată o obşte "alternativă" a mănăstirii Esfigmenu, loială Constantinopolului, iar Fanarul a recunoscut dreptul juridic al acesteia asupra mănăstirii. Mai târziu, procuratura din Salonic a cerut încă odată poliţiei sa "cureţe" mănăstirea de "zeloţi", afirmând că aplicarea forţei va fi inevitabilă în cele din urmă "pentru restabilirea legalităţii".

Călugării de la Esfigmenu afirmă că MAI din Grecia a dat ordinul de evacuare a obştii, peste 600 de ofiţeri de poliţie fiind mobilizaţi în acest scop; spunând că "guvernul va face tot posibilul ca obştea "nesupusă" să fie evacuată fără aplicarea violenţei". Patriarhul de la Constantinopol a numit călugării "schismatici" şi a refuzat orice conciliere paşnică cu aceştia.

La Sfanta Liturghie in aceasta manastire nu sunt primiti cei care slujesc miscarii ecumenice si nici cei care tin calendarul nou. Acestia sunt lasati sa asiste doar la slujba de seara atunci cand se scot sfintele moaste la inchinare.

 

 

Save

Inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos

Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu "Hristos S-a inaltat!” si "Adevarat S-a inaltat!”.

Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii.

Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (Faptele Apostolilor 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa o si ascunda.

Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

Pagina 9 din 59

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624