Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

Apostatii contemporani si generatia nepasarii

Întâlnesti deseori în viată oameni care purtati de valuri încoace si-n colo, îngrijorati doar de bucata de pâine si de confortul familiei îsi topesc zilele în dulceaga rutină a bucuriei de a exista. Nu-si ostenesc inima cu durerile altora, nu-si pun întrebări dezmortitoare, nu-si frământă sufletul cu tainice zbateri: plutesc inert în toropeala traiului molcom si fără probleme.

Ei bine, acesti apostati contemporani sunt tot mai multi printre crestinii zilelor noastre; crestini de circumstantă, oameni care au devenit crestini prin descendentă, iar nu prin asumarea constientă a ostenelilor sfintitoare în viata personală si socială, atât de proprii adevăratului crestin.

Ne întrebăm oarecum retoric, dar cuprinsi de o adâncă durere a inimii: oare generatiile veacului nostru nu mai poartă într-însele sământa adevărului, nu-si mai pretuiesc ele zestrea chemării la viata crestină, zestre scump apărată si cu sânge pecetluită de strămosii nostri? S-a stins oare din firea neamului nostru scânteia sfintelor năzuinte, izbucnirea mucenicească împotriva fărădelegii care ne sfărâmă puterile, cocotată la tribuna dreptătii?

Oare românul si-a uitat cu totul vocatia sfinteniei, puterile nesovăitoare în lupta cu păcatul? Oare a pierdut cu totul dorinta unei alte ordini, alta decât cea impusă omenirii de mai marii lumii, cu sprijinul politic al vânzătorilor de neam si tara?

Iată întrebări care ar trebui să zguduie tihna rusinoasa a fiecărui român si a fiecărui crestin, întrebări pe care dacă noi, fiecare în parte, nu ni le punem, vom pieri ca neam si crestini. Sunt întrebări cu care ne vor judeca în fata lui Dumnezeu, atât înaintasii, cât si urmasii nostri, sunt întrebări care, cândva, la judecata neamurilor ne vor acuza ca le-am lăsat fără răspuns din cauza sfâsietoarei ignorante care ne macină existenta.

Chipurile apostaziei pot fi dulci sau amare

Dar poate unii nedumeriti se întreabă: "De fapt, care-s primejdiile care ne pândesc, cum ne atacă, unde tintesc, unde sfârsesc etc.?" Primejdiile simt multe. Chipurile lor sunt si mai multe. Unele-s dulci, altele amare. Unele resping, altele atrag, în functie de formele pe care le îmbracă si de dispozitia fiecăruia în parte de a se lasă momit. Dar, totusi, cel mai bine le cunosc, pentru că se luptă cu ele, cei care duc viata adevărat crestineasca; cei ce nu se tem de durerile vietuirii crestine; cei ce râvnesc bucuriile suferintei, care nu cochetează cu poruncile aspre ale Evangheliei, ci le împlinesc cu sfânta lor râvnă, fără viclene concesii moderniste si ecumniste.

Mergând pe firul problemei, cred că cea mai inspăimântătoare primejdie, atât pentru toti crestinii, cât si pentru fiecare în parte, este apostazia.
Exista astăzi mai mult ca oricând o mentalitate si o societate cu o uimitoare predispozitie spre apostazie. Dar ce fel de apostazie? Este ea identica cu apostazia primelor  secole crestine, asa cum apare ea din manualele de istorie bisericeasca si din Vietile Sfintilor? Numai partial. Se aseamănă cu cea istorica, pentru că dezbină de Hristos, de Biserica, de mântuire. Dar apostazia vremurilor noastre, pe lângă formele clasice de afirmare, prezintă si chipuri noi, "atrăgătoare", "binevoitoare", "umaniste si ocrotitoare".

Vechea apostazie era tiranică, grosolană, dar mai ales fătisă, astfel incit iti solicita împotrivirea, dârzenia, capacitatea de rezistentă, dându-ti posibilitatea de-a o identifica direct si implicit, de a o contracara. Presiunile fiind de natură externă, torturile vizând distrugerea fizică a crestinului, sufletul îsi păstra o anumită independentă si putere de răzvrătire, ceea ce era, si este, fundamental important pentru un crestin în lupta cu păcatul si cu apostaziile vremii.

Apostazia lucrează în noi precum cariul în lemn

Dar astăzi? Apostazia în forme dintre cele mai rafinate este omniprezenta si se insinuează hoteste în fiecare din noi si în fiecare ungher al societătii. Chiar si prin casnicii nostri, adeverind cuvântul Evangheliei, apostazia lucrează răbdătoare în noi precum cariul în lemn. Dar asta nu înseamnă că nu ne putem împotrivi ei. Având în vedere că apostazia se strecoară în inimile noastre prin trup si prin suflet, pe acestea se cuvine să le păzim mai întâi. Această păzire crestinii o numesc înfrânare. Ne înfrânăm împotriva fiecărui păcat. Ne folosim de înfrânare împotriva tuturor păcatelor cu care ne ispiteste societatea contemporană apostată.

Trebuie să stim însă că cei mai feriti de apostazie sunt crestinii care, zilnic, îsi hrănesc sufletele nu cu ziare sau televiziune, nu cu preocupările desarte ale acestei lumi, nu cu îmbuibare, desfrânare, slavă desartă sau lăcomia banilor, ci care se hrănesc cu iubirea lui Dumnezeu, cu citirea neobosită a Sfintei Evanghelii si a Vietilor Sfintilor, cu meditarea la cuvintele Sfintilor Părinti, care dau vigoare si bărbătie sufletului spre a se împotrivi păcatului si apostaziei.

O teologie "umanistă", socială si conciliantă

Hărtuiala vine astăzi din toate directiile, cu pasi de pisică, iar păcatul loveste cu iutime de fulger. Nu iartă pe nimeni. Nici pe presedinte, nici pe primar, nici pe deputat, nici pe savant, nici pe omul de rând - absolut toti suntem încercati de păcate. Unii vor fi crezând că lepădarea de Hristos e mai iertătoare cu prelatii Bisericii.

Ei bine, nu-i chiar asa. Nimeni nu este infailibil în fata rătăcirilor moderne. Lepădarea sau apostazia, astăzi ca si
întotdeauna, poate să ia chiar si chipul lui Hristos, chip pasnic si blând, conciliant si iubitor. Întâlnim acest chip atât în conferinte pan-ortodoxe, în aliante "de pace", în bănci ale "religiilor", în fundatii cu caracter ecologist sau umanist, în întruniri, mitinguri si dezbateri cu scopuri, desigur, dintre cele mai "nobile".

Oare acesta să fie chipul lui Hristos? Cu sigurantă nu. Oare pentru aceasta s-a întrupat, răstignit si înviat Hristos? Pentru concesii, compromisuri si calcule meschine, pentru progres, confort, pentru diplomatie sau pentru "o lume mai bună" si "pace între popoare"? Dar orice drept-credincios stie că răspunsul este nu. Dacă mă mântuiesc prin bunăstare de ce mai postesc, de ce mă mai înfrânez, de ce să mă mai nevoiesc? Dacă mă mântuiesc prin "progres" si "ordine socială" înseamnă că strămosii nostri care n-au cunoscut "progresul" si nici "ordinea socială" modernă nu s-au mântuit.

Aceasta teologie "umanistă", socială si conciliantă, pune accentul pe acest veac, spre bucuria trecătoare a trupului, dar întristează sufletul, căci răpeste ortodoxului dorirea si asteptarea vietii vesnice. A fost sesizată si aspru criticată de marii sfinti nevoitori ai Bisericii Ortodoxe (în vremea noastră de Sfintii Teofan Zăvoritul, Ignatie Briancianinov, Ioan Iacob Hozevitul, Ioan Maximovici, Serafim Rose, etc.

Cititi mai mult...

Sf. Nectarie de la Optina - Despre chipul Bisericii la sfarsitul veacurilor

În convorbirile sale, Stareţul Nectarie nu o dată a prevestit timpurile grele care aveau să vină curând, pregătindu-şi fiii duhovniceşti pentru încercările viitoare. Cu mult timp înainte de revoluţie, Domnul i-a descoperit vederea catastrofei ce avea să fie. Odată, Părintele Nectarie i-a destăinuit lui Serghie Nilus că cineva dintre călugări (nu el însuşi) a avut un vis deosebit. Era ca şi cum mergea spre Uşile Împărăteşti, iar acolo i se arata imaginea fiarei apocaliptice. Monstrul şi-a schimbat de trei ori înfăţişarea, rămânând însă aceiaşi fiară.

Chiar după revoluţie, Stareţul Nectarie a povestit aceasta vedenie, pe care o avusese un monah cu mult timp înainte de răzmeriţă. Şezând în pridvorul chiliei sale el a văzut deodată că totul a dispărut: şi casele, şi copacii şi în locul lor, până la cer, şiruri de sfinţi; iar între rândul de sus şi cer rămăsese un spaţiu foarte mic. Şi monahului i s-a descoperit că atunci când acest spaţiu se va umple va veni sfârşitul lumii. „Iar spaţiul era deja foarte mic”, a spus Stareţul.

Devreme, încă din 1910, Nilus a consemnat alte cuvinte prooroceşti ale Stareţului despre ceea ce văzuse în vis. „Acest vis a durat aproape toată noaptea, spunea Părintele Nectarie. Nu pot să vă relatez toate detaliile, căci ar dura prea mult.  Iată esenţialul: văd o câmpie imensă, unde are loc o bătălie cumplită între nenumărate gloate de apostaţi şi o mică oaste de creştini. Toţi apostaţii sunt foarte bine înarmaţi şi duc lupta după toate regulile ştiinţei războiului; creştinii sunt însă fără arme. Eu, cel puţin, nu văd la ei nici o armă. Şi deja se poate ghici, spre îngrozirea mea, deznodământul acestei lupte inegale: survine momentul biruinţei totale a gloatelor de apostaţi, deoarece dintre creştini nu a mai rămas aproape nimeni.


Îmbrăcaţi sărbătoreşte, apostaţii, împreună cu soţiile şi copiii lor triumfă şi deja sărbătoresc victo- ria… Deodată, un grup neînsemnat de creştini, printre care sunt femei şi copii, execută un atac neaşteptat împotriva apostaţilor şi într-o clipă imensa câmpie de luptă se acoperă de trupurile oştii atee şi toată nenumărata adunătură este nimicită şi, pe deasupra, spre uimirea mea, fără ajutorul vreunei arme. Şi l-am întrebat atunci pe un ostaş creştin, ce stătea lângă mine:
-Cum aţi putut înfrânge această nenumărată oaste?
-Dumnezeu ne-a ajutat! a fost răspunsul.
-Dar cu ce? întreb eu. Doar nu aţi avut nici un fel de arme.
-Cu ce s-a nimerit, a răspuns oşteanul. Cu aceasta s-a sfârşit visul meu”, a încheiat Stareţul.

Când un frate  a fost certat  de faţă cu Părintele Nectarie pentru pasiunea sa de a aduna cărţi, acesta, spre tulburarea multora, l-a încurajat: „Curând va fi o foamete de cărţi duhovniceşti, nu se vor putea procura cărţi duhovniceşti. Este bine ca el îşi face o bibliotecă duhovnicească, un tezaur duhovnicesc. Ea va fi foarte, foarte folositoare”.

Şi mai departe a povestit despre vedenia catastrofei, descoperită vederii lui duhovniceşti: „Timpurile grele vin chiar acum. În lume a sosit numărul şase şi vine numărul şapte. Vine veacul tăcerii. Vei tăcea, vei tăcea, spunea Stareţul şi lacrimile i se rostogoleau pe obraji”.

Cititi mai mult...

Video - Slujba Sinodiconului Ortodoxiei 2018

PRIMA PARTE

{youtube}e5sJKk-9NHU{/youtube}

PARTEA A DOUA

{youtube}aprRCvgxZaI{/youtube}

SLUJBA SINODICONULUI ORTODOXIEI IN FORMAT PDF

Minunea colivei facuta de Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron - Sambata Sf. Teodor

Constantinopolul mai de mult se numea Bizanţ şi, pentru că marele Constantin a făcut zidurile cetăţii, s-a numit Constantinopol, adică cetatea lui Constantin. În această cetate a împărăţit împăratul Constantin şi în vremea aceea era întărită dreapta credinţă. Vrăjmaşul adevărului, diavolul, văzînd că creştinătatea creşte, căuta de-a pururea să afle un ceas rău şi un om viclean, să facă voia lui. Apoi, căutînd necuratul, a aflat un ceas blestemat şi pe Iulian împăratul.

Coliva realizata de monahii din Sf. Munte Athos

După moartea marelui Constantin, au împărăţit cei trei fii ai lui Constantin: Constantie şi Consta, iar după ei a împărăţit necuratul Iulian. Cîte rele a făcut păgînul acesta, ce cuvînt de om le va povesti? Acela era elin, de trei ori blestematul, deşi mai înainte de a lua împărăţia era creştin, însă în ascuns era elin, căci se temea de moşul său, marele Constantin. După ce a murit marele Constantin şi Iulian Apostatul a luat împărăţia, a căutat să prigonească pe creştini. Aducîndu-şi aminte, că în săptămîna întîi a marelui post, mai ales creştinii au post, a vrut să spurce bucatele întregii cetăţi cu sîngele de la jertfe. Atunci, a chemat pe eparhul cetăţii şi i-a zis: "Ascultă, eparhule, zeii cei mari mi-au adus aminte că creştinii nazarineni şi galileeni nu ne ascultă bine, ci ne fac rău. Să facem şi noi ceva ca să ne asculte de silă. Porunceşte să nu se vîndă în cetate altă mîncare decît numai cele împărăteşti, dar acestea să fie îmbibate cu sîngele jertfelor, căci aşa făcînd, se vor împărtăşi creştinii cu sila şi ni se vor supune. Dar acestea să se facă pe ascuns, ca să nu ştie creştinii şi să se păzească". Aceasta a zis necuratul împărat şi eparhul a răspuns: "Pe puterea marilor zei, acesta este sfat dumnezeiesc, iar nu omenesc". Şi îndată a poruncit de s-a îndeplinit porunca împăratului. Însă, creştinii nu cunoşteau nicidecum gîndul cel rău al păgînului împărat.

Munca de impodobire a colivei in Sf. Munte Athos

Dar ochiul cel atotvăzător al lui Dumnezeu, care poticneşte pe cei răi şi meşteşugurile lor şi poartă grijă robilor Săi, Domnul a stricat meşteşugul cel tăinuit şi înşelător al călcătorului de lege, pentru că a trimis la Evdoxie, care era pe atunci patriarh al Constantinopolului, pe răbdătorul Său de chinuri, Sfîntul marele mucenic Teodor, care era din rînduiala tironilor în oaste şi se chema Tiron. Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: "Degrab sculîndu-te, să aduni turma lui Hristos şi să porunceşti cu tărie ca nimeni să nu mănînce bucatele şi băuturile cele ce se vînd în tîrg, căci toate sînt întinate cu sînge din jertfele idoleşti, după porunca păgînului împărat". Arhiereul întrebă: "Cum s-ar putea ca cei săraci să nu cumpere bucate din tîrg?" Atunci i-a grăit sfîntul: "Să li se dea colivă şi se va mîngîia neajungerea lor".

Apoi, nepricepîndu-se ce este coliva, i-a zis marele Teodor: "Coliva este făcută din grîu fiert şi aşa ne-am obişnuit noi a numi grîul fiert în Evhaita".

Arhiereul a întrebat iarăşi pe cel ce i s-a arătat: "Cine eşti tu, sfinte al lui Dumnezeu, care ai venit la mine? Spune-mi numele tău ca să-l ştiu". Sfîntul i-a răspuns: "Eu sunt mucenicul lui Hristos, Teodor, care am mărturisit în Evhaita şi m-a trimis Dumnezeu să-ţi descopăr sfatul păgînului împărat Iulian. Pentru aceasta fă cum îţi zic!" Şi s-a făcut nevăzut.

Cititi mai mult...

Pagina 6 din 63


Warning: Illegal string offset 'active' in /home/rman5430/public_html/templates/ja_kyanite_ii/html/pagination.php on line 129

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624