Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

21 Ianuarie / 03 Februarie - Pomenirea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului Paramythía (Mangaietoarea)

Această icoană a Maicii Domnului este o frescă din secolul al XIV-lea care s-a aflat pe zidul exterior al bisericii mari a mânăstirii Vatoped din Sfantul Munte Athos. După săvârşirea minunii din 21 ianuarie 1320, când a salvat obştea şi mănăstirea de la pieire, icoana a fost strămutată în stânga katholikonului, într-un paraclis închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În Sfântul Munte este o rânduială: cheile de la poarta mănăstirii se aşează la icoana Maicii Domnului, arătând astfel purtarea de grijă şi egumenia Maicii Domnului în mănăstirile aghiorite; poarta mănăstirilor aghiorite se deschide la răsăritul soarelui şi se închide la apus, când portarul dă cheile stareţului, iar stareţul le aşează la icoana Maicii Domnului.

La 21 ianuarie 1320, când unul din stareţii mănăstirii, după tradiţie, Stareţul Ghenadie, a mers să ia cheile mănăstirii de la icoana Maicii Domnului, Maica Domnului i-a vorbit, spunându-i: „Astăzi nu deschideţi porţile mănăstirii pentru că vor năvăli piraţii!” Şi, în clipa în care Maica Domnului vorbea stareţului, prinde viaţă şi Pruncul ce-L ţinea în braţe, care Îşi întinde mâna, ducând-o la gura Maicii Domnului, şi spunându-i: „Nu, Maica Mea, nu-i înştiinţa pe călugări, căci li se cuvine această ispită, pentru că au căzut în nepurtare de grijă!” Dar Maica Domnului, cu îndrăzneala ei de mamă către Fiul său, nu face ascultare, ci coboară mânuţa lui Hristos de la gura ei, repetând pentru a doua şi a treia oară egumenului acea avertizare.

Icoana Maicii Domnului Mangaietoarea, scoasa de monahii de la Manastirea Vatoped in procesiune de ziua praznuirii ei

Monahii alergară îndată spre ziduri, de unde era lesne de văzut cum pirații încercuiseră mănăstirea și așteptau momentul deschiderii porții pentru a năvăli înăuntru și a o prăda. Prin intervenția minunată a Maicii Domnului, mănăstirea a fost izbăvită de urgia piraților. De atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale feței Dumnezeiescului Prunc și ale Maicii Sale.

Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Mangaietoarea fara ferecatura de argint

După intervenţia minunată a Maicii lui Dumnezeu pentru ocrotirea mânăstirii, icoana a fost strămutată în stânga bisericii centrale, într-un paraclis închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Frumoasa îmbrăcăminte de argint a icoanei a fost realizată la mănăstirea Golia din Iaşi, pe cheltuiala unor boieri locali.

De la săvârşirea minunii, călugării păstrează nestinsă candela din faţa icoanei. Sfânta Liturghie se slujeşte în fiecare vineri în paraclisul Paramythíei, iar Paraclisul Maicii Domnului se cântă zilnic.

17/30 Ianuarie - Sf. Cuvios Antonie cel Mare

Cuviosul părintele nostru Antonie era de neam egiptean, născut din părinţi de bun neam, care aveau avuţie multă; şi fiind ei creştini, creştineşte îl creşteau şi pe el. Pe cînd era mic, se afla la părinţii lui, necunoscînd pe altcineva mai mult, decît pe dînşii şi casa lor.

Dar după ce a crescut şi s-a făcut mare, sporind cu vîrsta, n-a voit a învăţa carte şi a fi cu ceilalţi copii; şi ca un adevărat creştin, mergea cu părinţii săi la biserică. El nu se lenevea ca un copil, nici după ce a sporit cu vîrsta, ci se supunea părinţilor şi luînd-aminte la citiri, gîndea la folosul lor. Dar avînd nenumărată bogăţie, nu supăra pe părinţi pentru hrana deosebită şi scumpă, nici plăcerile lumii nu le căuta; ci cu cele ce se aflau se îndestula şi nimic mai mult nu căuta.

După moartea părinţilor lui, rămînînd singur cu o soră mai mică şi fiind de 18 sau 20 de ani, se îngrijea de casă şi de sora sa. Dar n-au trecut şase luni de la moartea părinţilor lui, şi ducîndu-se la biserică, după obicei, îndreptîndu-şi mintea, gîndea cum apostolii lăsînd toate, au urmat Mîntuitorului, iar ceilalţi vînzîndu-şi averile lor, le aduceau şi le puneau la picioarele apostolilor, spre a le împărţi celor ce aveau trebuinţă; apoi gîndea la aceasta, cîtă răsplată este pregătită acestora în ceruri.

Acestea gîndind el, a intrat în biserică şi se întîmplase atunci de se citea Evanghelia, şi a auzit că Domnul a zis bogatului: De voieşti să fii desăvîrşit, du-te, vinde-ţi toate averile tale şi le dă săracilor, apoi vino de-Mi urmează Mie şi vei avea comoară în ceruri. Atunci Antonie, ca şi cum de la Dumnezeu i-ar fi venit pomenirea sfinţilor şi pentru dînsul s-ar fi făcut citirea, ieşind din biserică, a dăruit vecinilor din sat averile ce le avea de la strămoşi şi care erau 300 de pămînturi bine roditoare; ca astfel în nimic să nu-l supere acestea pe dînsul şi pe soră-sa; iar celelalte cîte le avea mişcătoare, vînzîndu-le şi adunînd mult argint, l-a dat săracilor; apoi, oprind puţin pentru sora sa, a intrat iarăşi în biserică şi auzind în Sfînta Evanghelie pe Domnul zicînd: Nu vă îngrijiţi pentru ziua de mîine, a ieşit din biserică, împărţind săracilor şi argintul oprit pentru sora sa.

Icoana facatoare de minuni a Sf. Cuv. Antonie cel Mare de la biserica Curtea Veche din Bucuresti

Pe sora sa încredinţînd-o unor cunoscute şi credincioase fecioare ca s-o crească şi să petreacă acolo, el se îndeletnicea pe lîngă casă în nevoinţe şi pustnicie; căci încă nu erau în Egipt dese mînăstiri şi nici un monah nu ştia pustia cea depărtată, ci fiecare din cei ce voiau viaţa cea retrasă, se nevoiau deosebit, nu departe de satul său.

Deci era atunci în satul cel mai apropiat de al lui Antonie, un bătrîn care din tinereţe se nevoia în viaţa monahicească; pe acesta văzîndu-l Antonie, i-a rîvnit fapta sa bună, deci, mai întîi a început şi el a petrece în locurile apropiate de satul său; şi nu numai pe acesta l-a rîvnit, dar, dacă ar fi auzit că se afla cineva din cei sîrguitori şi îmbunătăţiţi într-un alt loc oarecare, se ducea şi îl căuta, ca o albină înţeleaptă, ca să sugă florile şi nu se întorcea la locul său, pînă ce nu-l vedea pe acesta; apoi ca o merinde luînd fapta bună de la dînsul, se întorcea acasă.

Cititi mai mult...

07/20 Ianuarie - Soborul Sfântului Prooroc Înaintemergatorului și Botezătorului Ioan

A doua zi după Sfînta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rînduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punînd mîna sa pe creştetul Stăpînului.

Deci, îndată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinsteşte de toţi şi cu cîntări se slăveşte, pentru că prin sobor se înţelege adunarea poporului în biserică, la cîntarea şi slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea şi lauda marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Celui ce se prăznuieşte.

Un sobor ca acesta, măcar că se săvîrşea la toate bisericile ce sînt în toată lumea, ba încă se săvîrşeşte şi astăzi; însă se face mai ales mare prăznuire în bisericile zidite în numele Botezătorului, precum oarecînd în biserica lui de lîngă Iordan, unde a botezat pe Hristos; în Sevastia, unde s-a tăiat de către Irod; în Antiohia, unde mîna lui cea dreaptă a fost dusă de Sfîntul Evanghelist Luca, şi în Constantinopol, unde acea sfîntă mînă se adusese din Antiohia şi unde mai ales se făcuse soborul acela, de vreme ce se adusese mîna chiar în seara dumnezeieştii Arătări, cînd se face sfinţirea apelor.

Mana dreapta a Sf. Ioan Botezatorul, Manastirea Dionisiu, Sf. Munte Athos

Se părea atunci că însuşi Botezătorul soseşte nevăzut la sfinţirea apelor, făcîndu-se bucurie împăraţilor şi la tot poporul, care cu multă prăznuire săvîrşea soborul lui, după ziua dumnezeieştii Arătări. Deci, să săvîrşim şi noi cu bucurie duhovnicească soborul Sfîntului marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul, rugîndu-l să mijlocească pentru noi către Stăpînul Hristos, ca să fim şi noi în Biserica celor ce prăznuiesc veşnic, în locaşul cel nefăcut de mînă şi acolo, în ceruri, să auzim glasul celor ce dănţuiesc şi prăznuiesc dumnezeieştile arătări cele veşnice, săturîndu-ne cu ei de vederea feţei lui Dumnezeu, Care Se arată sfinţilor Săi; şi să slăvim cu toate cereştile cete pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, în veci. Amin.

Cititi și:

Acatistul Sf. Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului

06/19 ianuarie - Botezul Domnului nostru Iisus Hristos (Epifania)

Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, vieţuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, pînă la vîrsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rînduiala de dascăl sau de preot. Pentru aceasta nici Domnul Hristos pînă la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile pînă ce s-a împlinit numărul anilor Lui.

El vieţuia în Nazaret, cu Preacurata Sa Maică şi cu Iosif, părutul Său tată, care era lucrător de lemn şi cu care lucra împreună. După moartea lui Iosif, singur Domnul făcea acel lucru de mînă, cîştigînd prin osteneală, hrana pentru El şi pentru prea iubita Sa maică, ca să ne înveţe pe noi a nu ne lenevi şi nici a mînca pîinea în zadar.

Apoi, împlinindu-se cei 30 de ani şi venind vremea dumnezeieştii Lui arătări - precum zice Evanghelia -, ca să se arate lui Israel: A fost cuvîntul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimiţîndu-l pe el ca să-L boteze cu apă. Deci, i-a pus un semn încredinţat după care putea să cunoască pe Mesia, Cel care a venit în lume, precum singur Botezătorul întru a sa bună vestire spune, zicînd: Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: "Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorîndu-se şi rămînînd peste El, Acela este cel ce botează cu Duh Sfînt".

Deci, ascultînd Ioan cuvîntul lui Dumnezeu, a venit în părţile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Pentru că el era acela de care mai înainte a zis Isaia: Glasul celui ce strigă în pustie, gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Deci, venea la dînsul toată latura Iudeei şi a Ierusalimului, şi se botezau toţi de la dînsul, în rîul Iordanului, mărturisîndu-şi păcatele. Atunci a venit şi Iisus din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan. El a venit într-acea vreme, după ce Ioan spusese mai înainte poporului despre El, zicînd:Vine în urma mea Cel mai tare decît mine, Căruia nu sînt vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui. Deci, eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfînt.

 După aceste cuvinte, a venit Iisus ca să Se boteze, cu toate că nu-I trebuia aceasta, ca unul Care era preacurat, fiind născut din Preacurata şi Preasfînta Fecioară, El Însuşi fiind izvorul a toată curăţia şi sfinţenia.

Însă Cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea a venit la rîu ca să sfinţească apele cu Botezul. A venit la ape ca să curăţească firea lor; a venit să Se boteze ca să ne pregătească baia sfîntului Botez. A venit la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru dînsul martor nemincinos, văzînd pe Duhul Sfînt pogorîndu-Se peste Cel pe Care-L boteza şi auzind glasul Tatălui de sus.

Ioan se sfia de El, zicînd: Eu am trebuinţă să mă botez de Tine şi Tu vii la mine. Căci Ioan cu duhul L-a cunoscut pe El; pentru că mai înainte cu 30 de ani a săltat de bucurie în pîntecele maicii sale; deci, avea trebuinţă de botezul Lui, ca cel ce era în păcatul neascultării, cel adus de Adam asupra a tot neamul omenesc.

Iar Domnul a zis: Lasă acum, că aşa se cade a împlini toată dreptatea. Prin dreptate înţelege aici Sfîntul Ioan Gură de Aur poruncile lui Dumnezeu; ca şi cum ar fi zis: "De vreme ce toate cîte le porunceşte legea le-am săvîrşit şi singură aceasta a rămas, adică să Mă botez; deci, Mi Se cade să o săvîrşesc şi pe aceasta". Iar botezul lui Ioan era porunca lui Dumnezeu, precum el zice: Cel ce m-a trimis ca să botez cu apă, Acela mi-a zis.

Deci, cine l-a trimis? Arătat este că a fost Însuşi Dumnezeu, cum zice însăşi Scriptura: "A fost cuvîntul lui Dumnezeu către Ioan". Deci, Iisus, fiind în vîrstă de 30 de ani, S-a botezat pentru că omul de la această vîrstă se pleacă cu înlesnire către tot păcatul.

Aşa grăiau Ioan Gură de Aur şi Teofilact, cum că cea dintîi vîrstă a copilăriei are multă neştiinţă şi zburdălnicie, a doua vîrstă, a tinereţilor, se aprinde de poftă trupească, iar vîrsta de 30 de ani, a bărbatului desăvîrşit, este a iubirii de aur, a măririi deşarte, a iuţimii, a mîniei şi a tuturor păcatelor.

Pentru aceasta Hristos Domnul a aşteptat botezul pînă la această vîrstă, ca să împlinească legea cu toate vîrstele, să sfinţească firea noastră şi să ne dea putere, ca să biruim patimile şi să ne ferim de păcatele cele de moarte. După Botezul Său, Domnul a ieşit îndată din apă, adică n-a zăbovit; căci se povesteşte că Sfîntul Ioan Botezătorul, pe fiecare om care se boteza de dînsul, îl afunda pînă la cap şi-l ţinea astfel pînă ce-şi mărturisea toate păcatele sale şi numai după aceea îi afunda şi capul şi îl lăsa să iasă din apă; pentru aceasta, zice Evanghelia, că a ieşit îndată din apă. Ieşind Domnul din rîu, I s-au deschis cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger, iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorît spre Domnul, Cel ce S-a botezat, arătîndu-Se în chip de porumbel.

Întocmai cum în zilele lui Noe, porumbiţa a vestit micşorarea apelor, tot asemenea şi încetarea înecării păcatului a însemnat-o porumbelul.

Duhul Sfînt s-a arătat în chip de porumbel, pentru că acea pasăre este curată, blîndă, iubitoare de oameni, fără de răutate şi nu stă în locuri necurate. Tot asemenea şi Duhul Sfînt este izvorul curăţiei, noianul iubirii de oameni, învăţătorul blîndeţii, rînduitorul binelui şi fuge de la cel care se tăvăleşte în tina cea necurată a păcatului, fără de pocăinţă.

Pogorîndu-Se Duhul Sfînt ca un porumbel spre Domnul nostru Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicînd: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Aceluia deci, se cuvine mărirea şi stăpînirea, în vecii vecilor. Amin.

Cititi și:

Acatistul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos

Pagina 8 din 63


Warning: Illegal string offset 'active' in /home/rman5430/public_html/templates/ja_kyanite_ii/html/pagination.php on line 129

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624