Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului. Icoana "Pantanassa" - vindecatoarea de cancer

E-mail Print PDF

Slăvite lucruri ne-au înconjurat de la tine, o,
Cetate a lui Dumnezeu, prin vindecările pe care le reverşi,
şi primind izvoare răcoritoare de vindecare, îţi strigăm cu mulţumire unele ca acestea, o, Împărăteasă a toate:

Bucură-te, iarbă vindecătoare care uşurezi suferinţa
Bucură-te, răcoreală care potoleşti fierbinţeala bolii
Bucură-te, flacără care arzi blestemul cancerului
Bucură-te, cea care ridici din patul durerii pe cei pe care doctorii nu-i mai pot ridica
Bucură-te, cea care îţi arăţi faţa ta cea preacurată celor aleşi ai tăi
Bucură-te, cea care ne scoţi din cătuşele păcatelor
Bucură-te, căci prin tine ne-a fost dată scoaterea din moarte
Bucură-te, că prin tine mulţime de credincioşi au fost mântuiţi
Bucură-te, înălţime curată, neatinsă de gândul omenesc
Bucură-te, adâncime trăită de lume
Bucură-te, cea care ai fost profeţită de Patriarhii Vechiului Testament
Bucură-te, călăuzitoarea ierarhilor care se roagă ţie
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

(din Acatistul la icoana Maicii Domnului Pantanassa )

Această minunată icoană vine din negura timpurilor, fără a i se cunoaşte zugravul sau istoria. Relatările despre puterea ei tămăduitoare încep din secolul al XVII-lea, în mănăstirea Vatoped, aflată în Sfântul Munte Athos. Numele ei, „Pantanassa" se tâlcuieşte din greceşte ca „Împărăteasă a toate", fiind cunoscută ca izbăvitoare de lucrări diavoleşti (vrăjitorii, farmece), tămăduitoare a cancerului şi a altor boli cumplite şi fără leac. Originalul se află şi astăzi în biserica mare a mănăstirii, în iconostasul aflat în partea stângă.

În acele timpuri, în biserica mare (gr.: katholikon) a mănăstirii Vatoped, intrase un tânăr ciudat, venit din insula Ciprului, care, în loc să se închine acestui odor nepreţuit, stătea bolborosind cuvinte neînţelese înaintea ei. Când s-a apropiat mai mult de icoană, chipul Maicii Domnului a început să strălucească şi o putere nevăzută l-a trântit la pământ. Când şi-a revenit în sine, tânărul a mărturisit părinţilor mănăstirii că trăise departe de Hris-tos şi că practicase magia, făcându-se ucenic al diavolului, ale cărui porunci le îndeplinea. Din clipa acestei minunate mijlociri a Împărătesei Cerurilor, viaţa sa s-a schimbat întru-totul, venind la Biserica lui Hristos şi vieţuind până la moarte ca un bun creştin, lăudând neîncetat milostivirea lui faţă de Dumnezeu şi facerile Lui de bine, revărsate asupra sa prin rugăciunile Preacuratei Maicii Sale.

De-a lungul vremii, icoana şi-a dobândit renumele de făcătoare de minuni, tămăduind multe boli ale călugărilor şi pelerinilor care se rugau cu credinţă înaintea ei, fiind cunoscută mai ales ca vindecătoare de cancer, care a fost şi rămâne încă o boală grea, în faţa căreia de cele mai multe ori, doctorii ridică din umeri, neputincioşi.

Maica Domnului este zugrăvită stând pe tron împărătesc, îmbrăcată în veşmânt de culoare stacojie, ţinând în braţe Dumnezeiescul Prunc, ce ţine în mâna stângă un filacter, iar cu dreapta binecuvintează. Ei sunt încadraţi de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ce sunt înfăţişaţi închinându-se lor, cu evlavie şi cu dragoste. În arhiva mănăstirii Vatoped sunt păstrate multe relatări, primite din toată lumea, despre minunile săvârşite de această icoană, dar şi de copii ale sale. Iată numai trei dintre ele:

Credincioasa Andrula Papahristodoulou din Nicosia, Cipru, spune următoarea întâmplare, petrecută către sfârşitul anului 1990. Într-o noapte, pe când dormea, a scos un geamăt puternic, s-a întins şi, cu ochii deschişi, a intrat în comă. Membrii familiei au crezut că a murit. După primul ajutor, a început să dea semne de viaţă. La spital i s-au făcut multe analize, câteva zile în şir, descoperindu-se astfel că avea tumoră pe creier, trebuind operată de urgenţă. S-a dus la operaţie cu nădejde în Maica Domnului Pantanassa, a cărei icoana o avea chiar şi la spital mereu cu dânsa. În timpul operaţiei nu s-a reuşit însă extirparea completă a tumorii. Din cauza aceasta avea mari greutăţi (ameţea, nu putea să umble şi să vorbească bine, o deranjau foarte mult zgomotele).

Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Pantanassa aflata in partea stanga a imaginii cu stergarul deasupra

A ieşit însă din spital, deoarece doctorii nu mai aveau ce îi face. Într-o zi, pe când se afla întinsă pe pat, iar deasupra capului avea icoana Pantanassa, a simţit o bună mireasmă inexplicabilă, care a durat în jur de 10 minute, devenind din ce în ce mai puternică. La început, membrii familiei nu au simţit nimic. Apoi însă şi-au dat seama şi ei de mireasmă şi au înţeles emoţionaţi că era vorba de cercetarea Maicii Domnului. După câteva zile, mireasma s-a repetat, lucru care a convins-o pe bolnavă că Maica Domnului o va vindeca.Mergând din nou la spital pentru examinare, medicul a venit la dânsa cu rezultatul tomografiei şi a întrebat-o mirat: „Aţi urmat vreo terapie în afara spitalului?"; „Nu", i-a răspuns bolnava. „Bine, dar pe tomografie nu se vede nimic!" Atunci bolnava i-a mărturisit că se aştepta să nu mai găsească nici o urmă de tumoră şi le-a povestit ce se întâmplase . Medicul i-a răspuns: „Şi eu cred în minunile Maicii Domnului, pentru că mi-a vindecat şi mie fetiţa de 4 ani care suferea de leucemie, iar acum este sănătoasă". Astăzi, Andrula este sănătoasă şi îi mulţumeşte Maicii Domnului pentru minune.

La Centrul de Oncologie Infantilă din Moscova era internat un băieţel de 8 ani, pe nume Mihail Iacunin din oraşul Toliati, suferind de cancer la ochi. La capul patului său, în stânga, se afla o iconiţă a Maicii Domnului, copie a icoanei Pantanassa. Pe data de 11.11.1991, mama băiatului, care stătea alături şi se ruga Maicii Domnului pentru vindecarea băiatului, împreună cu o prietenă, pe nume Claudia Ohartina, a văzut cum din icoană ies raze de lumină. Peste câteva zile însă, în timpul nopţii, mama băiatului a constatat cu durere că inima lui Mihail încetase să mai bată. A alergat după infirmieră. Întor-cându-se împreună, în timp ce pe culoar şi în salon era întuneric, au văzut cum din icoană se îndreaptă două raze de lumină către trupul copilului mort. Îndată inima băiatului a început din nou să bată.

Pavel Ipaspistis din Drama, Grecia, scrie: „Am mers ca închinător în Sfântul Munte, în vara anului 1994. Ghidul mănăstirii ne-a vorbit despre icoana Pantanassa de la Vatoped, care vindecă bolile de cancer. Deoarece mama mea avea o astfel de problemă a pielii feţei, m-am rugat în faţa icoanei Maicii Domnului, în genunchi, ca să o vindece, promiţându-i că voi lăsa la icoană cruciuliţa mea de aur. Plecând de la mănăstire, am luat cu mine ulei de la candelă, pe care l-am dat mamei. După ce s-a uns cu acel ulei, cancerul de piele a cedat. Mergând din nou la spitalul din Drama pentru obişnuita cauterizare, i s-a spus că nu mai este nevoie, pentru că tumora nu mai există. De atunci, mama s-a vindecat complet."

Cititi si:

Icoana Maicii Domnului Pantanassa savarseste inca o minune

15/28 Octombrie - Pomenirea Icoanel facatoare de minuni a Maicii Domnului "Pantanassa"

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624