Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti - Scurt istoric

Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti este situată în cartierul Militari, pe strada Televiziunii nr. 13-15, în sectorul 6. Ea a fost înfiinţată în anul 1964, de Prea Sfinţitul Evloghie Oţa († 1979), şi este condusă în prezent de părintele stareţ Arhimandritul EFTIMIE Vrânceanu. De asemenea, mânăstirea este reşedinţa episcopală a Prea Sfinţitului FLAVIAN Bârgăoanu. Mănăstirea se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, condusă în prezent de ÎPS Mitropolit VLASIE Mogârzan. În anul 1924, în urma Conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă hotăra înlocuirea calendarului iulian, declarat ,,nu fără de lipsuri”, cu calendarul gregorian. Hotărârile Conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două, pe de o parte - Bisericile Ortodoxe Greacă, Bulgară, Română şi Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei care au acceptat noul calendar, gregorian, şi, pe de altă parte - Bisericile Ortodoxă Rusă, Sârbă şi fracţiuni ale Bisericilor Ortodoxe Greacă, Bulgară şi Română, Sfântul Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Cititi mai mult...

 

Trâmbiţa sihaştrilor din Sfântul Munte Athos (III)

Adică, scurt răspuns, adresat celor ce au întrebat despre
schimbarea calendarului nostru bisericesc ortodox, zis ,,stil vechi”

ÎNCHEIEM
zicând:

Noi smeriţii vieţuitori din acest Sfânt Munte al Atonului supranumit ,,Grădina Maicii Domnului”, fraţi, monahi şi schimonahi, ierodiaconi, preoţi şi duhovnici, mărturisim de faţă şi fără înconjur cum că, cu darul lui Dumnezeu, suntem şi voim a rămânea fii ai Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit, fiecare în felul cum mila Lui ne-a chemat şi ne-a rânduit, hotărâţi de a nu pleca cândva genunchiul înaintea idolului din Vatican, papei.

Şi văzând cum că s-a aprins focul în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos prin însuşi oarecare din Biserică, ne-am adunat împreună după îndemnul Sf. Ioan Damaschin ce zice:

,,Cunoscându-mi, zice, micşorimea şi nevrednicia mea, ar fi trebuit să tac pentru totdeauna şi să mă mulţumesc a plânge păcatele mele înaintea lui Dumnezeu. Dar văzând că Biserica este cuprinsă de mare vijelie, am crezut că nu trebuie să mai tac, pentru că mă tem mai mult de Dumnezeu, decât de oricine de pre pământ”[1]; şi sosind ora …, trâmbiţăm dând alarmă în poporul ortodox, încă o dată aducându-i aminte cum că, după dreptul de cetăţenie în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos, oricine, devenind membru al acestei Sfinte Biserici prin botez şi împărtăşire cu celelalte sfinte taine[2], are datorie şi el – poporul – să-şi apere pre Mama Sa, Biserica, Mireasa lui Iisus Hristos al cărei Cap Însuşi El este (Efeseni 4, 16).

Totodată declarăm de pre acum cum că, conform hotărârilor sfintelor canoane pomenite întru această broşură, tuturor celor ce au făptuit schimbările cele mai înainte înşirate, nu ne vom supune şi împărtăşirea cu ei nu vom face, după hotărârea canonului 3 al Sf. Sobor al III-lea Ecumenic, ce zice: ,,Şi îndeobşte clericilor celor ce împreună cugetă cu ortodoxul şi ecumenicul sinodul aceasta le poruncim ca episcopilor celor ce au apostasit (revoltat) sau s-au depărtat, nici decât să se supuie, sub nici un fel de chip”.

Care de altfel şi Sfântul Ghermano cel Nou, patriarhul Constantinopolului, iată ce scrie mirenilor:

,,Cercetez pre toţi mirenii ortodocşi, câţi se ţin de Soborniceasca Biserică a Răsăritului şi sunt fii adevăraţi ai ei, să se depărteze cu toată fuga de cei căzuţi preoţi sub latinism; şi nici la biserică cu dânşii să se adune, nici blagoslovenie să primească din mâinile lor. Că mai bine este prin casele voastre lui Dumnezeu a vă ruga deosebi, decât în biserici să vă adunaţi cu cei de cele latineşti-papistăşeşti cugetători; iar de nu, pre aceiaşi a lor osândă veţi lua-o şi voi cu ei”[3].

Şi aceasta deoarece cum să mai aibă ceva din darurile Sf. Duh cei de cele latineşti cugetători, când ştim că acel ucenic al Sf. Paisie numai că au zis un ,,poate” au zburat de la dânsul darul sf. botez; şi pre care văzându-l aşa de nenorocit Cuv. Paisie nu i-a mai zis fiule, ci fugi de la mine, omule ![4]

Şi de aceea şi Sf. Sobor din Antiohia, prin canonul 1, hotărât au zis că pre cei ce schimbă ceva din cele ce au rânduit Sf. Sobor din Nikeea, din data aceea streini de Biserică i-au judecat.

Şi pentru aceasta, să se ştie cum că dacă nu se vor pocăi cei ce au plăsmuit acele reforme, precum şi cei ce s-au învoit cu dânşii, niciodată numele lor nu se va pomeni la sfintele slujbe întru acest sfânt loc şi Ierusalim.

Aşadar, până ce va apărea, cu ajutorul lui Dumnezeu, alte tomuri, numite ,,Pascalia şi calendarul din punct de vedere canonic şi dogmatic” în care va fi expus pre larg şi minunile arătate şi lucrate de dreapta puterii Celui Prea Înalt pentru întărirea ortodoxului nostru calendar, ca:

1. Minunea arătării sfintei lumini la Sf. Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, la Paştele nostru ortodox, iar nu la cel papistăşesc.

2. Minunea din părţile Iliopoliei celei din Eghipet cu vărsarea din pământ a acelor oase vechi de oameni, în joia cea mare a ortodocşilor, iar nu a papistaşilor.

3. Minunea pomenită de Coresie în Epistolia 63 a lui Papa Leon, cu umplerea de apă a acelei fântâni secate, la ale noastre ortodoxe Sfinte Paşti, iar nu la ale latinilor.

4. Minunea din Belgrad cu transformarea în piatră a aluatului acelei latince papistaşe ce se pricea cu o ortodoxă, care, zicea că atunci este la 20 iulie Sf. Ilie, iar nu cu 13 zile mai înainte, precum bâiguiesc rătăciţii papistaşi.

5. Minunea transformării din oameni în draci întrupaţi ai acelor de demult lavrioţi care s-au unit cu apostazia papistăşească a lui Mihail Împăratul şi a Patriarhului Ioan Vecul, care afurisiţi stau până în ziua de astăzi, neputrezi şi cu înfricoşat chip, spre pilda cugetătorilor de cele latineşti.

6. Minunea săvârşită de demult cu înecarea acelor copii de papistaşi care, singuri ei au cerut de la Dumnezeu ca să se înece în mare, dacă Sfântul Grigorie Palama după dreptate şi adevăr se luptă contra papistaşilor, spre ştiinţa noilor reformişti.

7. Minunea cu clopotul de la Biserica Sf. Dimitrie din Salonic, pre care noii calendarişti cu mari sforţări nu au putut să-l urce în clopotniţă în ziua de 26 octombrie papistăşesc, însă ortodocşii, după 13 zile, la adevărata zi de 26 octombrie a Sf. Dimitrie, cu minune l-au ridicat sus.

8. Minunea arătării pre cer a sfintei cruci în adevărata zi de 14 septembrie, duminică, anul acesta, spre întărirea ortodoxului nostru calendar şi spre ruşinarea noilor calendarişti, care trimiseseră oaste din Atena spre a opri pre ortodocşi de a se ruga lui Dumnezeu.

9. Minunea împuţirii agheasmei mari descântată de către noii calendarişti din Mânăstirea Vatopedului din Sf. Munte în ziua de 6 ianuarie papistăşesc.

10. Minunea surpării marelui policandru din Biserica Vatopedului asupra noilor calendarişti care, nenorociţii de ei, se opinteau a săvârşi anul acesta praznicul Sfintei Cruci, la 14 septembrie, mai înainte cu 13 zile, după papistaşi.

11. Minunea săvârşită anul acesta cu Antreiu, elenul din Pireu, ce căzuse în America în protestantism (adventism), pre care îl deznădăjduiseră doctorii despre viaţa copilului ce trăgea de moarte şi de la faţa căruia fugind într-o biserică, cu suspinuri striga: Doamne, de este dreaptă credinţa tuturor celor ce nu mărturisesc Ortodoxia, să-mi moară copilul, iar dacă credinţa ortodoxă cu toate predaniile ei este adevărată, să trăiască; şi întorcându-se acasă găseşte copilul sănătos; şi care sfătuirea râvnitorului cu ortodoxul calendar – a cuv. duhovnic Ieronim Aghioritul din Atena – a mărturisit în public minunile lui Dumnezeu.

12. Minunea săvârşită cu cei 3 copii – cu ortodoxul calendar – din Mahalaua Pangrati, Atena, ce priviseră mult timp pre cuviosul şi înaltul sfătuitor duhovnic Mateiu Ieroschimonahul Aghioritul, pre vremea când liturghisea la Biserica Înălţarea Domnului din Atena; şi care copii, anul acesta, unul făcând pre preotul, altul pre diaconul, celălalt pre cântăreţul, cetesc toată rânduiala sf. liturghii şi când au rostit rugăciunea sfinţirii, o ! mila Ta Hristoase Dumnezeule ! prescura s-a transformat în carne naturală.

13. Minunea istorisită de familia înfocatului râvnitor al Ortodoxiei, D. Vasile Antoniu funcţionar la C.F.R. din Iaşi, cu uscarea mâinii jandarmului ce îngrozea cu moartea pre cei cu vechiul calendar.

14. Minunea aruncării în aer a morii aceleia din jud. Vaslui, ce anume s-a cercat să macine în ziua de Buna Vestire stil ortodox vechi.

15. Minunea dezrădăcinării din pământ a copacilor şi risipei caselor acelor 2 fraţi – S. Chiriţă – din com. Păţeşti, jud. Putna, printr-un îngrozitor uragan, şi care fraţi apostaziaseră cu noul calendar.

16. Minunea cu sugerea de către doi şerpi pre o femeie din Dobrogea – după cum dovedesc multele scrisori venite din Sf. Munte – care împotriva unei descoperiri dumnezeieşti căuta să spele rufe în ziua de Buna Vestire stil ortodox.

17. Minunea săvârşită în Schitul Bucium din Iaşi – metohul Prodromului – cu unul ce avea o însărcinare cu ortodoxul calendar, care fierbinţeala boalei lui ajungând la 42 şi 2 linii, în mâinile morţii strigă ,,Iisuse al meu” şi îndată aude adâncul inimii: ,,Nu te teme, înainte”.

CITITI SI:

Trâmbiţa sihaştrilor din Sfântul Munte Athos (I)
Trâmbiţa sihaştrilor din Sfântul Munte Athos (II)

Mai avem în ştiinţă şi alte minuni, care vremea chemând, le vom publica împreună cu dezvoltarea acestora; până atunci:

Ultima concluzie

Fraţilor, fiindcă la pace ne-a chemat pre noi Domnul de aceea, să nu încetăm rugându-ne tuturor celor ce au sărit afară din staulul lui Hristos, pânâ când îi vom pleca ca să se întoarcă şi să urmeze aceea care o voieşte Dumnezeul păcii, pentru ca să împărăţească pacea între noi, să domnească unirea, împreună glăsuirea, ca să fie dragostea între păstori şi oi, între arhierei şi creştini, între preoţi şi mireni, între stăpânitori şi supuşi, ca să lipsească departe de la noi smintelile, turburările, neunirile, despărţirile, ca cele ce sunt stricătoare şi pierzătoare ale sufletelor noastre, şi caselor noastre, şi Bisericilor noastre şi la toată obştească petrecere. Şi în scurt timp ca să fim toţi un trup şi un Duh, toţi cu nădejde, după cum ne-am chemat, ca şi Dumnezeul păcii să fie cu noi, întru împreună glăsuire cu socoteala boierilor ce au zis:

,,Măritului Stăpânitor (adică lui Marchian Împărat) i-au plăcut ca nu după împărăţeştile cărţi, ori după regulamentele civile să urmeze prea cuvioşii episcopi, ci după canoanele cele legiuite de Sfinţii Părinţi”[5].

La auzul acestora, Sfântul Sobor Ecumenic al III-lea au hotărât:

,,Împotriva canoanelor nici o lucrare să poată, ale Părinţilor canoane să se ţie”. Şi iarăşi: Ne rugăm ca fără zicerea împotrivă, lucrările cele făcute de oarecare, în toate eparhiile, spre vătămarea canoanelor, să rămâie nelucrătoare, ci să stăpânească canoanele în toate. Toţi acestea le zicem. Toate lucrările să se surpe. Canoanele să stăpânească … după hotărârea Sf. Sinod al II-lea şi în toate celelalte eparhii hotărârile sfintelor canoane să stăpânească”.

Iar dacă aceasta nu va fi, adică spre a readuce lucrările la locul lor, atunci, întru Hristos Iisus Domnul nostru, rugându-vă pre voi fraţilor şi surorilor, de orice vârstă şi stare, să stăm întăriţi întru cele predanisite de Sfinţii Părinţii noştri şi să întrebuinţăm orice mijloace şi orice jertfe, pentru a putea trece această vijelie de acum, neînghiţiţi de valurile ridicate asupră-ne de vrăjmaşul neamului omenesc prin organele lui, care – ori cine ar fi ei – mult mai bine făcea dacă-şi punea toate forţele spre stârpirea atâtor diavoleşti secte, ca: adventismul, sabatismul, anabaftismul, pocăismul şi altele, decât să silească pre ortodocşi să se lepede de strămoşeasca lor predanie bisericească ortodoxă. Şi acelora care, din necunoştinţa celor pomenite întru această filandă, zic: crede în inima ta, pre ascuns, precum cred şi cei cu ortodoxul calendar, iar pre faţă, zi că eşti cu cel nou şi din când în când, zice, du-te la biserica lor; deci auzind acestea, să nu ne supunem lor, sub nici un chip. O ! nu, şi iar nu ! Aţi auzit de Dumnezeieştii Părinţi cum ne sfătuiesc ca cu toată puterea să fugim de unii ca aceştia cugetători de cele latineşti noi reformişti. Acum însă mai ascultaţi şi pre Sf. Apostol Pavel care foarte lămurit ne arată că cel ce voieşte să se mântuiască, trebuie să mărturisească cu gura aceea ce crede cu inima, căci zice: ,,Dar ce zice Scriptura: ,,Aproape este cuvântul în gura ta şi în inima ta” (A Doua Lege 30, 14), adică cuvântul credinţei care propovăduim. Că de vei mărturisi cu gura ta pre Domnul Iisus şi vei crede în inima ta, că Dumnezeu l-a ascultat din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10, 8-11). Însă iarăşi vă rugăm pre toţi, adunaţi-vă într-una – conform şi dreptului ce vi-l dă constituţia, care garantează libertatea credinţei fiecăruia – şi sfătuiţi-vă cu un cuget spre unire, iar mai vârtos rugaţi-vă Dumnezeului îndurărilor, ca să reverse mila Sa asupra noastră, a tuturor, spre a nu cădea sub osânda atâtor anateme sortite atât defăimătorilor sfintelor canoane, cât şi celor ce se vor învoi cu ei.

Şi totodată arătându-le cu degetul porunca apostolului ce zice: ,,Staţi şi ţineţi predaniile” (II Tesaloniceni 2, 15); căci zice iarăşi: ,,Nu aţi luat cuvânt omenesc, ci precum este adevărat Cuvântul lui Dumnezeu” (I Tesaloniceni, 2, 3). Şi atunci mult mai bine ar face noii calendarişti dacă ar asculta pre vestitul Gamaleil, care îi sfătuieşte zicându-le:

Şi … dacă vremea va chema, cu darul lui Dumnezeu, să fim gata a ne jertfi pre însuşi viaţa noastră după cum toţi suntem datori, pentru păstrarea şi apărarea a tuturor celor predate până acum de Sfânta Biserică Creştină Ortodoxă de Răsărit, împreună cu care se numără şi calendarul ortodox, numit ,,iulian stil vechi”, pentru apărarea cărora am pus în joc toată fiinţa noastră, toată căldura inimii noastre, întâmplându-se orice ni se va întâmpla.

Caci, poate nu e de mirare, dacă se vor afla careva şi acum ca Teofil patriarhul Alexandriei, vrăjmaşul Sfântului Ioan Gură de Aur, care Teofil pentru a sa răutate, cu putere ostăşească, a omorât 10.000 de monahi ce se nevoiau în Muntele Nitriei, fiindcă nu voiseră să predea pre Cuviosul Isidor Preotul.

Dar se ştie că sfârşit groaznic a avut ticălosul Teofil şi ce chinuire, vai ! va avea în vecii vecilor; iar pre cei 10.000 de Cuvioşi Părinţi, Sf. Biserică Ortodoxă a Răsăritului îi prăznuieşte împreună cu cei ce s-au nevoit muceniceşte.

Rămâne acum la voia fiecăruia a alege orice care va voi, dar să nu uite pre cea zisă de Domnul că: ,,Iată vin degrab şi plata mea cu mine este ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apocalipsa 22, 12).

Aşadar, fiindcă iarăşi au zis Domnul că:

,,Fără de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5) cu adâncă umilinţă să-L rugăm fraţilor, ca darul Său să se înmulţească pe deplin întru noi, spre unirea şi întărirea tuturor celor care după apostolul: ,,Lupta cea bună s-au luptat, alergarea au săvârşit şi credinţa au păzit” (II Timotei 4, 7-8).

Deci, aceasta să fie credinţa noastră, acum şi mâine şi poimâine şi în toate zilele vieţii noastre.

Aşa să ne ajute Dumnezeu, şi nouă şi vouă: tuturor celor ce chemăm prea sfântul şi de mare cuviinţă Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ai voştri ai tuturor de tot binele doritori, mai mici între schimonahi, nemonahii Teofilact şi Arsenie Aghioriţii români, vieţuitori în pustnicescul Schit al Sf. Ierarh Vasile, din Sfântul Munte Athos.

Scriere alcătuită după cererea tuturor celor ce cugetă împreună cu cele înfăţoşate aici.


[1] Sf. Ioan Damaschin, ,,Trei cuvântări la sfintele icoane”.

[2] ,,Curs de drept bisericesc”, de episcopul Silvestru, tradus, pag. 80.

[3] Iosif Vrienie, tomul 2, pag. 20, elină.

[4] În viaţa Sf. Paisie cel Mare.

[5] În prolegomena la Pedalion, pag. 10.

Sursa: www.catacombele

Aprilie 1204 - Armatele cruciatilor papistasi jefuiesc Constantinopolul Ortodox

La 12 aprilie 1204, armate cruciaților din Occident au ocupat capitala Imperiului Roman, Constantinopolul ortodox, pe care l-au supus jafului și distrugerii.

Papa Inocențiu al III-lea, care inițial a binecuvântat expediția, a descris în termeni duri ocupația catolică a Constantinopolului.

„Cum va putea cu adevărat biserica grecilor, indiferent de cât de grav este asaltată de nenorociri și persecuții, să se reîntoarcă în uniune ecleziastică și devoțiune pentru Sfântul Scaun, când ea vede în latini numai un exemplu de pierzanie și de lucrătură a întunericului, așa încât, pe bună-dreptate, acum îi detestă pe latini mai mult decât pe câini? (...) Ei au furat vasele din argint din altare și le-au spart în bucăți pentu ei. Au violat locurile sfinte și au răpit cruci și relicve".

CITITI SI:

Vaticanul si bolsevismul

Înstăpâniți pe capitala Bizanțului, cruciații au incendiat cea mai mare parte din oraș și au luat în robie o mare parte dintre locuitori. Doar în prima zi au fost uciși 7000 de oameni. Clerul ortodox constituia o țintă predilectă a Cruciaților. Episcopii și alți clerici au suferit chinuri teribile și au fost măcelăriți cu o furie ieșită din comun. Patriarhul (Ioan al III-lea), desculț și dezbrăcat, abia a reușit să scape trecând pe țărmul opus. Bisericile au fost batjocorite, inclusiv Aghia Sofía, în scene de o grozăvie nemaiîntâlnită. Clerul latin a fost în primele rânduri ale jefuitorilor.

Biblioteca din Constantinopol a fost distrusă. Valoarea celor furate din Constantinopol depășea, conform surselor vremii, peste 900.000 de mărci de arginți.

Iată descrierea jafului, după cum a văzut-o istoricul american Speros Vryonis în cartea Bizanțul și Europa:

„Soldații latini au supus cel mai măreț oraș din Europa la un jaf de nedescris. Timp de trei zile au ucis, au violat, au furat și au distrus la o scară pe care nici măcar vechii vandali sau goți nu aspirau. Constantinopole devenise un muzeu al artei antice și bizantine, un magazin de bogăție pe care latinii nu-l credeau posibil. Deși venețienii aveau o apreciere pentru arta pe care au descoperit-o (până la urmă erau și ei semi-bizantini) și au salvat cât au putut, francezii și ceilalți au distrus totul, oprindu-se doar ca să bea, să violeze călugărițele și să ucidă clericii ortodocși.

Cruciații și-au manifestat ura pentru greci în modul cel mai spectaculos: distrugând cea mai măreață biserică a creștinătății. Au distrus iconostasul, icoanele și cărțile sfinte din Aghia Sofia și au pus pe scaunul patriarhal o prostituată care cânta melodii porcoase. Înstrăinarea dintre Est și Vest care începuse de secole, a culimnat cu masacrul teribil care a acompaniat distrugerea Constantinopolului. Grecii erau convinși că până și turcii, dacă ar fi cucerit orașul, ar fi fost mai blânzi. Cucerirea Constantinopolului a accelerat căderea Bizanțului în mâinile turcilor. În ultimă instanță, a patra cruciadă a avut ca efect direct victoria Islamului, adică exact opusul intenției sale inițiale".

Vreme îndelungată, corăbiile apusene au transportat bogățiile orașului în Apus, unde împodobesc și astăzi biserici, muzee și colecții particulare. Un centru important în care au fost concentrate aceste bogății a fost Biserica Sfântul Marcu din Veneția. O parte dintre tezaure (îndeosebi manuscrise) au fost distruse.

Mai rău, sursele apusene ale vremii descriu evenimentele ca pe o "victorie a creștinătății": cucerirea Constantinopolului este văzută ca o pedepsire a „ereticilor” greci, care erau „nelegiuiți și mai răi decât evreii”.

Cum au ajuns cruciații la Constantinopol

În august 1198, Papa Inocențiu a chemat la o nouă cruciadă pentru eliberarea Ierusalimului. emările la luptă ale papei au fost ignorate de monarhii europeni: germanii luptau cu puterea papală (de aceea papa nici nu l-a chemat pe împăratul german), iar Anglia era angajată în război cu Franța. În cele din urmă, în principal datorită predicilor lui Fulk de Neuilly, a fost organizată o armată cruciată în timpul unui turnir organizat la Écry-sur-Seine de Theobald al III-lea de Champagne, conte de Champagne în 1199. Armata era formată în principal din nobili din nordul Franței (aflați în rebeliune față de opera de reconstrucție a statului, desfășurată de regele Filip II August): din Blois, Champagne, Amiens, Saint-Pol, Ile-de-France și Burgundia. Au sosit contingente și din alte regiuni ale Europei Occidentale precum Flandra, Montferrat, Sfântul Imperiu Roman sau din Veneția. Theobald a fost ales conducătorul cruciadei, dar a murit în mai 1201 și a fost înlocuit de un conte italian, Bonifaciu de Montferrat.

CITITI SI:

Colaborarea dintre Germania nazista si Biserica Catolica face 800000 de martiri ortodocsi in Croatia si Serbia

Armata cruciată era estimată la 4.500 cavaleri (cu 4.500 de cai), 9.000 scutieri și 20.000 infanteriști.

O dată ajunși la Veneția, cruciații întâmpină problema banilor. Aceștia nu erau suficienți pentru a acoperi suma convenită cu dogele. În acel moment dogele propune cucerirea cetății Zara de pe coasta dalmată. Cruciații sunt scandalizați la auzul propunerii, deoarece Zara aparținea regelui maghiar care, de altfel, promisese să ofere sprijin cruciadei. Pontiful, de asemenea, se opune hotărât acestei idei. Cu toate acestea însă, armata cruciaților atacă Zara și o cucerește.

Elementul surpriză

În mijlocul acestor evenimente, își face apariția un nou personaj: Alexios Angelos. Acesta era fiul basileului detronat, Isaac II Angelos, și cere ajutorul cruciaților. El dorea eliberarea tatălui său și reinstaurarea lui pe tronul Imperiului. Alexios merge în Germania pentru a purta tratative cu Philip de Swabia, fiul lui Barbarossa și ginerele lui Isaac II Angelos. Alexios îi propune lui Philip să deturneze expediția cruciaților spre Constantinopol în vederea restabilirii tatălui său pe tron. Prințul inconștient îi face lui Philip promisiuni exorbitante. În schimbul serviciului adus lui și tatălui său , Alexios se obligă la plata a 200 000 mărci de argint, la unirea bisericii ortodoxe cu Biserica Romei și recunoașterea supremației papale, participarea la cruciadă cu 10 000 de oameni și la întreținerea permanentă în Palestina a unei armate de 500 de cavaleri.

Cruciații ajung la Constantinopol, iau orașul cu asalt și îl detronează pe Alexios III Angelos. Acesta fuge din oraș împreună cu ultimii banii ai trezoreriei imperiale. La conducerea imperiului revine Isaac II Angelos împreună cu fiul său, Alexios, care era garantul îndeplinirii promisiunilor.

Următoarele luni sunt foarte grele pentru bizantini. Împăratul îi supune unor taxe enorme în vederea strângerii banilor necesari. În cele din urmă, se plătește jumătate din sumă. Pentru ca mai târziu cruciații să primească vestea că imperiul nu mai are niciun ban de dat.

În ceea ce privește cruciații, acesta era momentul mult așteptat pentru a putea cucerii Constantinopolul. Nerespectarea promisiunilor era motivul perfect. Atât venețienii, cât și ceilalți cruciați așteptau acest moment de mult timp.

Se realizează așadar un program de cucerire și se scrie un document solemn, Partitio Romaniae (Împărțirea Romaniei). Acest document stabilea cotele ce revin din pradă fiecărei părți. Potrivit documentului venețienii primeau 3/8 din teritoriile imperiale, iar cruciații 5/8, dintre care 1/4 îi erau rezervate viitorului împărat. Suveranul urma să fie ales dintre cruciați, iar patriarhul dintre venețieni. Toate acestea fiind stabilite, cruciații pornesc lupta. Constantinopolul este asediat 3 zile, după care este cucerit. Metropola-regină al creștinătății este supusă unui jaf înspăimântător timp de 3 zile de ”soldații lui Hristos”. "Orașul este despuiat de bogățiile, moaștele sfinte și monumentele sale istorice, care iau drumul Occidentului.”

Și astfel Constantinopolul, marea capitală a Imperiului Roman, cade răsunător. Constantinopolul a fost recâștigat în 1261, dar nu a mai fost niciodată cel dinainte.

sursa: ActiveNews.ro

4 / 17 Aprilie - Pomenirea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului "Gerontissa", Manastirea Pantocrator, Sf. Munte Athos

In naosul manastirii Pantocratorului din Muntele Athos, In partea de nord-est, se afla Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa” („A batranului”). Ea este de fapt o copie dupa Icoana Gorgoepikoos a Maicii Domnului din manastirea Pantocratorului – Constantinopol, adusa la Muntele Athos de calugarii Alexios si Ioan, inainte de a incepe zidirea manastirii Pantocratorului la Sfantul Munte, pe la anul 1357.

Rugaciune la icoana Maicii Domnului Gerontissa

De la aducerea ei, Icoana s-a aratat facatoare de minuni. Calugarii au ales un anumit loc pentru zidirea manastirii. Dar de trei ori la rand Icoana s-a mutat singura pe alt loc, unde dorea Maica Domnului sa fie ridicat sfantul lacas. S-a constatat ca locul respectiv, ales de Preasfanta Fecioara, fusese al unei alte manastiri, daramata de pirati in timpul ocupatiei latine a Constantinopolului, In 1204. Atunci Alexios si Ioan au schimbat locul constructiei, iar acolo unde incepusera deja lucrul s-a ridicat totusi o bisericuta In cinstea Sfantului Atanasie cel Mare (la 500 m nord-vest de manastirea Pantocratorului).

In legatura cu Sfanta Icoana sunt consemnate mai multe minuni, in lucrari recente sau mai vechi, dintre care o scriere publicata In limba greaca, la Constantinopol, In 1861. Numele Icoanei provine de la una dintre aceste minuni: un staret recunoscut pentru viata sfanta s-a Imbolnavit grav Inaintea mortii. El a avut o descoperire dumnezeiasca, ce i-a indicat apropierea sfarsitului pamantesc. De aceea, staretul l-a rugat pe ieromonahul care slujea Sfanta Liturghie, sa grabeasca derularea slujbei, ca sa reuseasca si el sa se Impartaseasca la momentul potrivit, cu Trupul si Sangele Domnului.

Ieromonahul acela nu a inteles importanta cererii si nu a luat-o in considerare. A fost nevoie ca Maica Domnului Insasi, din Icoana Gherontisssa, sa glasuiasca spre el si sa-i porunceasca Implinirea cererii batranului. Astfel, chiar Imparateasa Ingerilor a aratat importanta primirii Sfintei Impartasanii, Inaintea mortii, de catre cei care o doresc. De atunci Icoana s-a numit „Gherontissa” – „A batranului” sau „A staretului”.

Manastirea Pantocrator, Sf. Munte Athos

Un alt nume al Icoanei este „Pyrosoteira” („Salvatoarea de foc”). Acest nume, mai rar utilizat, are legatura cu minunea din 1 spre 2 decembrie 1948, cand Icoana a salvat manastirea dintr-un incendiu. De atunci una din datele ei de cinstire este la 2 decembrie.

O alta minune larg raspandita este legata de un pirat saracin. De fapt, Icoana a fost o vreme aruncata intr-o fantana de langa manastire, de saracinii care au pradat Muntele Athos. Unul dintre acestia ar fi dorit ca sa distruga cu totul Icoana, sa o taie in bucati si cu una din fasii sa-si aprinda… pipa. Dumnezeu nu a ingaduit profanarea, iar piratul a orbit in secunda cand a vrut sa-si implineasca gandul. Totusi, el nu s-a pocait, ci a pastrat cu sine secretul icoanei aruncate in fantana. Pe patul mortii, infricosat, si-a adus aminte de icoana si a trimis pe cei apropiati sa o scoata si sa o duca in biserica, sperand ca sa i se usureze chinurile agoniei. Intr-adevar, Icoana a fost scoasa si dusa in procesiune la manastire.

Icoana a fost ferecata in argint, prin donatia unei femei bogate din Constantinopol, careia i s-a indeplinit o rugaciune adresata Maicii Domnului. Ferecatura a fost realizata la Moscova, in 1874, si Icoanei i s-a adaugat un element inedit: un vas de ulei la picioarele Preasfintei Fecioare. Este vorba de un vas care s-a umplut cu ulei la rugaciunile unui staret credincios al manastirii, In vreme de lipsuri.

In aceasta Icoana, Maica Domnului este infatisata in picioare, cu mainile intinse la rugaciune, fara Pruncul Sfant. Ea a stat o vreme in altarul manastirii, dupa care a fost mutata in naos, spre accesul credinciosilor la inchinare.

Save

Vinerea Luminata - Pomenirea Izvorului Tămădurii al Maicii Domnului

In fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii. Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului.

Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon va face ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada.

Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.

Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

 

Save

Pagina 3 din 63


Warning: Illegal string offset 'active' in /home/rman5430/public_html/templates/ja_kyanite_ii/html/pagination.php on line 129

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624