"Ma doare Sfinte Nectarie. Ajuta-ma. Ma doare!"

E-mail Print PDF

Părintele Eustatie avea în jur de optzeci şi cinci de ani. Era acum pensionar, dar fusese şi preot şi învăţător la un loc. Seara slujea vecernia în bisericuţa cu hramul Sfîntul Eustatie pe care o ridicase în sătucul lui, Harakopi Kimis din Evia. „Rugăciunea mea voi înălţa către Domnul...", glăsuia preotul ducînd o mînă pe piept, deasupra epitrahilului, şi cu cealaltă tămîind Sfînta Masă, sfintele icoane ale Domnului Hristos, ale Maicii Sale şi ale sfinţilor zugrăviţi de jur împrejur. Se oprea şi se închina în faţa fiecărei icoane, luînd pentru o clipă pe chip o expresie diferită, după sfîntul pecare îl privea. Ai fi zis că spunea ceva la fiecare şi că fiecare îi spunea cîte ceva. Acum îl vedeai stînd ca un ostaş în faţa împăratului Hristos, acum avea un aer rugător, ca de copil, în faţa Maicii Domnului.

Mai apoi, lua în privire ceva ce aducea a gelozie nevinovată în faţa marelui sihastru al pustiei, Sfîntul Ioan Prodromul, iar lîngă el privea cu blîndeţe, şi rugător parcă, către Arhanghelul Domnului. După aceea, rînd pe rînd, trecea prin faţa fiecărui sfînt, afiecărui prieten al lui Dumnezeu, şi chipul i se lumina de raze de nădejde. Mai apoi, se oprea în faţa unei icoane care-1 bucura atît de mult, ca prezenţa unui prieten drag. Ai fi zis că dădea bună seara sfîntului din icoană şi că aştepta să i se răspundă, aştepta să audă din nou vocea cunoscută, blîndă, liniştită şi cuviincioasă: „Bună seara, părinte Eustatie".

Şi cu adevărat îl cunoscuse pe sfîntul din icoană. L-a văzut şi a fost sub arhieria lui în Halkida, pe vremea cînd era tînăr. Şi astăzi părintele Eustaţie parcă mai aude cuvintele bine meşteşugite ale Sfîntului. Şi astăzi parcă vede aievea ochii lui mari, albaştri şi frumoşi, cu privire îngerească. Acest sfînt era Sfîntul Nectarie. Părintele Eustaţie intra apoi din nou în altar şi rostea pomelnice cu atîtea şi atîtea suflete care îi erau ca şi copiii lui. Vezi bine, doar fusese şi învăţător şi preot. învăţa-se carte şi dăscălise cu poveţe mii de suflete, mii şi mii botezase, miruise, mărturisise, împărtăşise, cununase, blagoslovise.

Şi mai erau apoi şi copiii lui, băieţii şi fetele din Atena şi de aiurea şi copiii copiilor lui, generaţii degeneraţii. Şi mai erau şi sufletele cunoscuţilor şi prietenilor adormiţi alături de sufletul preotesei sale.Iar cînd intra in altar, bunul levit uita de el. Se găsea parcă şi pe pămînt şi în cer, între biserica luptătore şi ceatriumfătoare. Cînd păşea pe podeaua altarului, cînd se afla parcă fără trup printre îngeri...Părintele Eustaţie termina mereu slujba noaptea tîrziu. îşi făcea pentru o ultimă dată semnul crucii din uşa boltită a bisericuţei, stînd cu faţa spre altar şi, după ce-şi purta încă o dată privirea peste icoanele cu chipuri sfinte şi iubite, ieşea în curte, sub bolta cerului, în miresmele muntelui. „Slăvite să fie lucrurile mîinilor tale, Doamne", îl mai auzeai rostind şi pornea apoi spre chiliuţa lui unde vieţuia singur ca un adevărat schimnic postitor. Doar văduva fiului său mai trecea pe la el şi se îngrijea de puţinele lui nevoi.

 

Într-o dimineaţă, părintele Eustaţie tocmai terminase utrenia şi ieşi în curte să se bucure de lumina şi de căldura plăcută a soarelui. Sufletul îi era plin de pace şi de bucurie. Sprinten, se îndreptă spre chilie să guste ceva. Dar, dintr-odată şovăi, alunecă şi căzu. Simţi în picior o durere cruntă, încercă să se mişte, să se ridice, dar durerea îi străpungea ca un cuţit carnea şi oasele, pînă la măduva lor. „DoamneAtotputernic!" strigă. Încercă din nou să se mişte, dar durerea îl săgeta. Aşa că fu nevoit să rămînă locului. Durerea însă era mare şi acum îl săgeta şi cînd nu se mişca.Bătrînul îşi întoarse privirea spre bisericuţa Sfîntului Eustaţie, căutînd spre icoane, chiar dacă uşa lăcaşului era închisă, căci duhul, în zborul lui, nu se împiedică de cele văzute. Şi iarăşi se opri pentru o clipă - de astă dată numai cu sufletul - în faţa fiecărui chip sfînt din biserică şi în durerea lui le cerea ajutor.

- Bună ziua părinte Eustraţie, îi păru a-i spuneSfîntul Nectarie.
- Bună ziua, Sfîntul meu drag. Mă doare. Tare mă mai doare. Ajută-mă, Sfinte tămăduitor.

Bietul preot a rămas jos la pămînt în dureri şi vaiete pînă ce a apărut văduva fiului său.
- Ce-aţi păţit părinte, ridicati-vă.

-Mă doare, nu pot să mă mişc. Femeia ceru îndată ajutor şi au venit şi l-au ridicat pe bunul slujitor al lui Dumnezeu şi l-au dus şi l-au aşezat în pat.

După toate astea, s-a simţit oarecum mai bine, dar durerile nu încetau. Aşa trecu ziua. Veni apoi seara. Părintele Eustaţie suferea în continuare, dar cu sufletul se întoarse din nou în mica lui bisericuţă, unde înălţă în gînd cîntări bisericeşti şi tămîie sfintele icoane şi le privi iarăşi schimbîndu-şi pe rînd expresia feţei. Şi iată că din nou ajunse, chiar dacă numai cugîndul, în faţa sfintului pe care-1 cunoscuse în Halkida. Şi în ochii suferindului parcă se vedeau ca într-o oglindă ochii mari, frumoşi şi albaştri ai Sfintului.

- Mă doare, Sfinte Nectarie. Ajută-mă. A doua zi dis-de-dimineaţă, sosi băiatul părintelui din Atena împreună cu un doctor specialist. Fusese anunţat prin telefon despre cele întîmplate de văduva fratelui său.Au intrat cu toţii în chilia preotului. Fiul privi chipul şi mîinile binecuvîntate ale tatălui său care se vedeau de sub aşternut. Picioarele îi erau acoperite de cuvertură. Se aplecă,îi luă şi-i sărută mîna dreaptă.

- Bună-ziua, tată. Vă doare? V-am adus doctorul.
- Bună-ziua, copilul meu. Ce mai faceţi cu toţii? Sunteţi bine? Nevasta ta, copiii, surorile tale? Eu mă rog pentru voi toţi.
- Staţi mai întîi să vă vadă doctorul piciorul.
- Să-1 vadă.
- Are o fractură gravă cu luxaţie. Trebuie transportat de urgenţă la Atena pentru tratament, spuse doctorul.
- Pregătiţi-vă, tată, o să vă iau cu maşina.
- Lasă-mă aici, copile. Cum să merg eu în oraş? O să rămîn lîngă bisericuţa mea, lîngă sfinţii mei şi ei or să mă ajute. A insistat fiul cît a insistat, 1-a rugat, dar nu 1-a clintit dinloc.
- Spune surorii tale sa-mi trimită un pic de ulei din candelele Sfintului Nectarie. Iar tu mergi cu bine. Ai binecuvîntarea mea. A plecat omul puţin tulburat.
- Mă iertaţi domnule doctor, dar nu e cu putinţă să-1conving.
- O să sufere mult. Şi apoi, vedeţi...şi vîrsta lui înaintată...

Trecu ziua, veni apoi seara iar bătrînul tot în pat petrecea. Şi chiar dacă trupul îi zăcea, cu gîndul intră iarăşi în bisericuţă. Şi încă o dată se opri în faţa Sfîntului cu privire îngerească, de astă dată însă cu mai mult curaj. Vezi bine, doar se cunoşteau.

-Sfinte Nectarie, te rog din suflet, fă-mă bine, spuse cu toată fiinţa lui.

Săvărşi apoi în gînd vecernia după tot tipicul şi iată că-i fu adus şi uleiul sfinţit pe care-1 ceruse. 1-1 trimisese înaceeaşi zi fiica lui din Atena. Luă sticluţa cu mîinile lui preoţeşti, o duse cu evlavie la buze şi o sărută. Îşi descoperi apoi piciorul, luă puţină vată din pacheţelul pe care îl aveade la nevasta fiului său şi vărsă puţin ulei pe ea. Apoi seaplecă şi făcu pe piciorul bolnav semnul Făcătoarei de Viaţă Cruci a Domnului intonînd:

„Pe steaua cea nouă şi strălucitoare a Ortodoxiei, 
Pe cel ce este al Bisericii nou zid de apărare
Cu bucurie în inimi să îl lăudăm.
Căci slăvit fiind de lucrarea Duhului, 
Izvorăşte tămăduiri şi har bogat. 
Pentru aceea îi strigăm: bucură-te Părinte Nectarie"

Sărută din nou sticluţa, o dădu femeii, după care îşi primi modesta cină. Un somn dulce îi închise pleoapele şi o linişte sfîntă i se aşternu pe chip. A adormit şi s-a odihnit ca un prunc.Se trezi abia dimineaţă tîrziu. Primul gînd îi zburăspre bisericuţă şi începu să intoneze încet cîntările de utrenie. Îşi dădu apoi aşternutul la o parte, se sculă, se spălă şi îşi pieptănă părul şi barba. Îşi puse apoi rasa şi camilafca şi păşi afară, umblă o vreme prin curte, după care deschise uşa bisericuţei şi intră înăuntru. Candelele ce luminau sfintele icoane ardeau cu flăcăriuie dulce şi liniştită. Părintele Eustaţie s-a oprit pentru o vreme ca un adevărat ostaş în faţa împăratului Iisus, apoi a zîmbit mulţumit în faţa Preasfintei Fecioare.

Privirea i s-a rotit apoi zăbovind asupra chipurilor de îngeri şi de sfinţi între care văzu ochii frumoşi ai Sfîntului Nectarie.

- Îţi mulţumesc mult, sfîntul meu iubit, spuse şi se înclină smerit.

Intră apoi în Sfîntul Altar, sărută Sfînta Masă - tronul pămîntesc al Domnului - şi începu să vibreze cu o voce ce avea toate tonurile inimii lui:

-Binecuvîntat este Dumnezeul nostru acum şi pururea şi în vecii vecilor...

Şi astăzi, la cei 89 de ani ai săi, Părintele Eustaţie Antoniou încă mai slujeşte liturghia în bisericuţa Sfîntului Eustaţie. Şi fie ca să slujească în veac şi în cer împreună cu sfinţii lui iubiţi.

sursa: Iosif D. Agapitos, Sfantul Nectarie, Sfantul Iubirii

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624