Meridianele Ortodoxiei - Manastirea Zografu, Sf. Munte Athos, cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe

E-mail Print PDF

Mănăstirea Zografu se află în partea de N-V a peninsulei, la o oră distanţă de mers pe jos de la malul mării. A fost înfiinţată în secolul al X-lea de trei monahi: Moise, Aaron şi Ioan, care erau fraţi, fiind din Ahrida. Mănăstirea este închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Alegerea Sfântului Gheorghe ca ocrotitor al mănăstirii s-a petrecut astfel: După ce au construit biserica, nu reuşeau să ajungă la o înţelegere în cinstea cărui sfânt să o sfinţească. Unul dorea să o închine Maicii Domnului, altul Sfântului Nicolae şi celălalt Sfântului Gheorghe. Neajungând la nici o înţelegere au hotărât să lase pe Dumnezeu să aleagă. Au pregătit un lemn după mărimea icoanei şi l-au pus în biserică, încuind-o. Apoi s-a retras fiecare la chilia sa, rugându-se toată noaptea ca să hotărască Dumnezeu cărui sfânt să închine biserica. În timpul nopţii, au văzut cu toţii o lumină puternică în biserică. Când s-au dus dimineaţa, o minune preaslăvită: pe scândura care fusese goală, se afla chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Atunci cu toţii au îngenunchiat şi s-au închinat Sfântului Gheorghe, slăvind pe Dumnezeu şi pe sfinţii Săi.

Sf. Manastire Zograf - Sf. Munte Athos

După un timp, la mănăstire a venit un stareţ cu obştea sa şi au povestit următoarea minune. El era stareţ la Mănăstirea lui Fanuel din Palestina, aproape de Lida, patria Sfântului Gheorghe. Într-una din zile, pe când făceau slujba în biserică, au văzut chipul Sfântului Gheorghe că s-a desprins de pe icoană şi s-a ridicat în văzduh, făcându-se nevăzut. Văzând această minune, s-au rugat cu lacrimi Sfântului Gheorghe să le arate de ce i-a părăsit. Atunci Sfântul Gheorghe s-a arătat stareţului şi i-a zis: “Nu te întrista pentru aceasta, dar să ştii că în acest loc vor năvăli barbarii şi vor distruge totul, pentru păcatele locuitorilor. De aceea, dacă voieşti, vino la Mănăstirea Zografu din Sfântul Munte Athos, unde m-am dus eu şi mi-am ales un locaş pe care să-l ocrotesc. De acum înainte aceea va fi casa mea”.

Icoana facatoare de minuni a Sf. Mare Mucenic Gheorghe care s-a pictat singura

După aceste cuvinte, Sfântul Gheorghe s-a făcut nevăzut, iar stareţul împreună cu obştea au venit în Sfântul Munte, la Mănăstirea Zografu, unde au aflat chipul Sfântului Gheorghe ce plecase de la ei. Aici, zidind mai multe chilii, au rămas împreună cu ceilalţi vieţuitori. Odată, un episcop grec, care se îndoia de minunea Sfântului Gheorghe, venind la mănăstire, a intrat în biserică şi fără evlavie s-a apropiat de icoana Sfântului Gheorghe. Intinzându-şi mâna, a atins cu degetul nasul Sfântului Gheorghe, zicând: “Aceasta este icoana care s-a pictat singură?”. Iar când a vrut să-şi retragă mâna, nu a mai putut, căci degetul i-a rămas lipit de nara Sfântului Gheorghe. Văzând aceasta, părinţii mănăstirii au încercat să-l ajute, dar fară nici un folos. Atunci episcopul, căindu-se pentru necredinţa lui, s-a rugat Sfântului să-l ierte; împreună cu el s-au rugat şi părinţii mănăstirii. După multă rugăciune, Sfântul Gheorghe s-a arătat unuia dintre călugări şi i-a zis că, pentru neevlavia şi necredinţa lui, să i se taie vârful degetului, care va rămâne lipit de icoană drept mărturie. Neavând altă scăpare, episcopul a fost nevoit să rabde tăierea degetului, care a rămas lipit de icoană până în ziua de azi.

Interiorul bisericii mari a Manastirii Zografu, Sf. Munte Athos

De la această icoană ce s-a zugrăvit singură, mănăstirea şi-a luat denumirea de Zografu. Această icoană se află în biserică la iconostasul din dreapta şi este îmbrăcată în argint de credincioşii din Petrograd. În biserică, la iconostasul din stânga mai este o icoană a Sfântului Gheorghe, făcătoare de minuni. Despre această icoană se spune că a venit la mănăstire în următorul chip: într-una din zile s-a arătat pe valuri icoana Sfântului Gheorghe, aproape de Mănăstirea Vatopedu. Vestea despre apariţia icoanei s-a răspândit în tot Athosul. Icoana a fost luată de pe apă de părinţii de la Vatopedu care doreau să o ducă la mănăstirea lor, însă stareţii de la celelalte mănăstiri se împotriveau, dorind să o aibă fiecare pentru mănăstirea sa. Neajungând la nici o înţelegere, s-au hotărât să lege icoana pe un catâr şi apoi să lase liber catârul să meargă unde va fi voia Sfântului Gheorghe. Povăţuit de Sfântul Gheorghe, catârul s-a îndreptat spre Mănăstirea Zografu şi, oprindu-se pe un deluşor din faţa ei, a căzut mort. Atunci părinţii, luând cu bucurie icoana, au dus-o în biserică şi făcând priveghere de toată noaptea, au pus-o la loc de cinste. A doua zi, când paracliserul a mers să aprindă candelele, nu a mai găsit icoana în biserică. Înspăimântat, a mers la stareţ şi i-a spus despre dispariţia icoanei. Atunci stareţul împreună cu toată obştea au început să o caute. După multe căutări au aflat-o în locul unde a fost adusă de catâr la început. Luând-o cu multă evlavie au dus-o din nou în biserică, dar în următoarea zi, s-a întâmplat la fel. Acest lucru s-a repetat de trei ori. Făcând multă rugăciune, părinţilor li s-a descoperit că pe locul acela trebuie să construiască o biserică. După începerea lucrărilor noii biserici, icoana nu a mai plecat, ci a rămas în locul în care se vede şi astăzi.

Icoana facatoare de minuni a Maiciii Domnului "Prevestitoarea" Manastirea Zograf

În mănăstire mai este încă o icoană făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, dăruită de domnitorul Ştefan cel Mare. După ce Ştefan a luat domnia Moldovei şi a văzut pericolul turcesc, era în nedumerire, gândindu-se cum să le facă faţă turcilor, care erau câtă frunză şi iarbă. Văzând că de la ţările vecine, Ungaria, Polonia, Rusia şi papa de la Vatican primea numai promisiuni pe care nu le-au împlinit niciodată, şi-a întors faţa către Dumnezeu, ştiind că numai de acolo îi va veni ajutorul. După multe rugăciuni, i s-a arătat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe călare pe un cal alb şi i-a zis: “Nu-ţi pierde curajul! Îndrăzneşte şi-i vei birui pe turci şi pe toţi cei care se vor atinge de ţara Moldovei, dar să faci în felul următor: să pregăteşti toată oastea cu post, spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Apoi să iei icoana cu chipul meu pe care o are mama ta şi să o porţi înaintea oştirii. Iar eu îţi voi fi de ajutor întotdeauna. După ce vei termina cu războaiele şi ţara va fi în pace, să duci această icoană în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Zografu, care este casa mea”.

Icoana facatoare de minuni a Sf. Mare Mucenic Gheorghe care a apartinut domnitorului Stefan cel Mare

Ştefan a făcut după spusele Sfântului Mucenic Gheorghe şi astfel, Moldova a rămas liberă sub domnia lui. Despre acest lucru minunat au povestit şi turcii care au fost luaţi prizonieri. Ei spuneau că vedeau întotdeauna înaintea oştii lui Ştefan un ostaş călare pe un cal alb şi înfricoşat la vedere, care băga frica în ei şi-i punea pe fugă. Înainte de moarte, Ştefan cel Mare a trimis icoana cu Sfântul Mucenic Gheorghe la Mănăstirea Zografu, unde se păstrează şi astăzi la loc de cinste şi face nenumărate minuni.

 Ştefan cel Mare a ajutat mult această mănăstire: biserica este ctitoria sa; trapeza, arhondaricul, precum şi arsanaua de la mare, care a avut port închis pentru corăbii, au fost făcute tot de el. Au fost perioade când în Mănăstirea Zografu jumătate din obşte era formată din monahi români, iar într-un timp, a fost condusă de un stareţ român. Şi alţi domnitori români, precum Alexandru cel Bun, Alexandru Aldea, Ieremia Movilă, Bogdan al III-lea, Alexandru Lăpuşneanu şi Antioh Cantemir, au contribuit la refacerea şi la menţinerea mănăstirii.

In Mănăstirea Zografu vieţuia cu frică de Dumnezeu un monah pe nume Cozma. Într-una din zile, pe când se afla în altarul bisericii mari şi se ruga, a auzit o voce de la icoana Maicii Domnului “Ascultătoarea”, care era pictată pe perete: “Dacă vei pleca în pustie, vei spori mult duhovniceşte”. După ce a multumit cu lacrimi Maicii Domnului, a luat binecuvântare de la staret şi s-a retras la linişte, într-o peşteră mai îndepărtată. Acolo a vietuit, nevoindu-se după puterile lui. Avea obiceiul să citească de mai multe ori pe zi Acatistul Maicii Domnului. Intr-una din zile, pe când citea Acatistul, şi rostea cu evlavie “Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”, a auzit de la icoana Maicii Domnului numită “Acatist sau Prevestitoarea” pe care o avea cu el următoarele: “Bucură-te şi tu, Bătrânule!”. Auzind aceste cuvinte, Bătrânul s-a înfricoşat dar Maica Domnului a continuat: “Nu te teme, du-te în mănăstire şi spune călugărilor să nu deschidă astăzi poarta, iar cei care sunt mai slabi în credinţă să se ascundă, că vin duşmanii mei şi ai Fiului meu”.

In acea perioadă, cruciaţii distrugeau totul în calea lor. Pe tronul Bizanţului domnea Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), care urcase pe tron cu ajutorul Papei, iar patriarh al Constantinopolului era Ioan Vekkos, un adept al unirii cu Roma Catolică. Ajungând în Sfântul Munte, acei urători de adevăr au început să prigonească şi să ucidă pe călugări, forţându-i să-l accepte pe papă în calitate de conducător al Bisericii. După multe răutăţi săvârşite în Muntele Athos, cruciaţii se apropiau de Mănăstirea Zografu, tocmai când pustnicul Cozma luase poruncă de la Maica Domnului să vestească călugărilor despre venirea lor. Ajungând la mănăstire, Bătrânul a văzut icoana care îi vorbise în chilia sa că atârnă acum deasupra porţilor mănăstirii. Luând-o în braţe, a mers la stareţ şi i-a vestit toate.

Atunci stareţul, adunând obştea, le-a spus despre cele ce se vor întâmpla şi i-a întărit prin cuvinte duhovniceşti. Cei care erau mai fricoşi au fugit şi s-au ascuns în pădure, iar stareţul împreună cu 25 de călugări s-au închis într-un turn, luând cu ei şi icoana care îi vorbise Bătrânului. Nu după mult timp, au apărut cruciaţii şi au cerut să li se deschidă poarta mănăstirii, dar stareţul le-a răspuns: “Plecaţi de aici, noi nu avem împărtăşire cu voi, iar papei nu ne vom supune niciodată”. Soldaţii papei, forţând porţile şi intrând în mănăstire, au adunat de jur-împrejurul turnului lemne şi crengi uscate şi le-au dat foc, arzându-i de vii.

După plecarea cruciaţilor, călugării care stătuseră ascunşi s-au întors în mănăstire şi au aflat în turnul în care arseseră călugării numai icoana Maicii Domnului, neatinsă de flăcări, dar înnegrită de fum. În amintirea acestei minuni, mai târziu, în stânga bisericii mari s-a ridicat un Paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului în care au aşezat icoana Maicii Domnului “Acatist sau Prevestitoarea”. Călugării bulgari o numesc simplu “Hairiovo”, adică “Bucură-te”.

Nu departe de mănăstire se află Schitul Zografului, ce este locuit în prezent de doi călugări. Cu ani în urmă, aici se retrăgeau cei doritori de linişte, fiind un loc potrivit pentru aceasta. În mănăstire se găsesc părticele din moaştele mai multor sfinţi, precum: Noul Mucenic Ştefan, Sfântul Mucenic Mercurie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Avxentie, Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie. Obştea Mănăstirii Zografu cuprinde 20 de călugări, iar în afara mănăstirii se nevoiesc în jur de 10 călugări.

sursa: Sfantul Munte Athos Gradina Maicii Domnului, Monah Pimen Vlad, Editura Bunavestire Bacau
sursa imagini: Google Imagini, cautare in limbile greaca si bulgara

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624