Sf. Cuvios Ambrozie de la Optina

E-mail Print PDF

Sfântul Ambrozie este socotit vârful bătrâneţii şi a înţelepciunii duhovniceşti de la Sihăstria Optina. El a întrupat virtuţile tuturor bătrânilor în suişul lor cel mai înalt: smerenie sfântă, curăţia minţii şi a inimii, dragoste îmbelşugată şi jertfă de sine desăvârşită pentru mântuirea aproapelui. Pentru că el atinsese adâncimile smereniei, Domnul l-a binecuvântat cu daruri duhovniceşti prin care să tămăduiască sufletele bolnave.

El citea inimile oamenilor, având darul înainte-vederii şi le vorbea în chip nemijlocit cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. Darurile lui
erau atât de mari, încât sute de oameni se adunau zilnic la coliba lui smerită din mijlocul Rusiei. Dostoievski a fost atât de impresionat de pelerinajul său la Optina şi la Bătrânul Ambrozie, încât a scris ultimul şi cel mai mare roman al său, „Fraţii Karamazov”, cu scopul vădit de a zugrăvi chipul duhovnicesc al Optinei şi pe Bătrânul Ambrozie.

Părintele Ambrozie, pe numele său de mirean Alexandr Mihailovici Grenkov, s-a născut la 23 noiembrie 1812, într-o familie de credincioşi din regiunea Tambov. În ziua aceea, în biserica din sat avea loc o sărbătoare locală, astfel încât o mulţime de ţărani din localităţile vecine umpleau satul. „M-am născut în muţime şi voi trăi mereu în mijlocul mulţimii”, spunea mai târziu stareţul.

După şcoala primară, tânărul Alexandru începe să studieze la seminarul din Tambov, fiind foarte înzestrat pentru învăţătură şi totdeauna plin de energie. Toată ziua putea fi văzut hoinărind pe stradă cu prietenii săi şi, deşi nu-şi ocupa timpul cu învăţatul, a fost mereu primul la şcoala satului.


În anul 1835, pe când se afla la seminar, Alexandru Mihailovici se îmbolnăveşte foarte grav. Aflat în faţa morţii, fără putere de împotrivire, întreaga sa viaţă va fi schimbată de această împrejurare. Peste ani, Stareţul Ambrozie va mărturisi: „Am făgăduit Domnului că dacă mă va face sănătos şi mă va ridica din patul durerii, voi merge la mănăstire negreşit”.
Şi, într-adevăr, el se va însănătoşi în chip minunat, dar hotărârea de a merge la mănăstire îl va înfricoşa prin marea responsabilitate înaintea lui Dumnezeu, pe care o implică monahismul. Îl speria însă şi ruptura de lume şi de mângâierile ei trecătoare. În sufletul lui începuse o luptă cumplită între râvna către cele de sus şi dulceţile cu care lumea îl îmbia.

Iar ispitele nu erau puţine, mai ales că fiind vesel şi spiritual, Grenkov era iubit de toată lumea. Uimitor de ager şi înzestrat cu un spirit de observaţie foarte dezvoltat, foarte comunicativ, el a făcut cunoştinţă cu moravurile diferitelor pături ale societăţii, fapt care avea să-l ajute foarte mult în activitatea sa ulterioară de stareţ. Între timp, în Grenkov are loc o ruptură. Alexandru a început să se însingureze. Ceilalţi au observat că în timpul nopţii mergea să se roage în livadă, iar apoi, pentru a-şi ascunde şi mai mult rugăciunea sa, urca în pod. Astfel, el a început să cugete la deşertăciunea a tot ce e pământesc, dorind să se dedice celor care nu trec, ci dăinuie pentru veşnicie. Chilia monahală prindea deja contur în mintea sa.

Totuşi, el îşi va termina studiile, după care se va întoarce în satul natal, unde va ocupa un post de profesor. Dar chemarea Domnului avea să îi vină în chip minunat într-o zi, pe când se plimba prin pădure, auzi o voce care îi spunea, în chip lămurit: „Dă slavă lui Dumnezeu, ţine-te aproape de Dânsul”. Acest glas de sus îl determină să-şi învingă nehotărârea şi cerând sfat duhovnicesc unui pustnic cunoscut pentru învăţăturile sale, părintele Ilarion, primeşte binecuvântarea şi îndemnul să meargă la Mănăstirea Optina. În 1839, Alexandru intră ca frate în binecunoscuta sihăstrie, unde va fi primit de stareţul Leonid.

 

După o perioadă de ascultare la bucătărie, Grenkov a fost chemat la stăreţie, care i-a dat o nouă ascultare – aceea de a-i citi pravila Bătrânului Leonid. Înainte de fericitul său sfârşit, părintele îl încredinţă pe tânărul său ucenic stareţului Macarie. Nu după multă vreme, în anul 1842, fratele Alexandru primi tunderea în monahism şi un nou nume: Ambrozie, în cinstea Sfântului Ierarh Ambrozie al Mediolanului. Ca un om învăţat ce era, părintele Ambrozie a participat la importanta muncă întreprinsă de părintele Macarie: traducerea în limba rusă şi tipărirea operelor despre viaţa monahală a vieţuitorilor din vechime ai pustiei. Pe neobservate s-a dezvoltat în părintele Ambrozie acea înălţime a duhului, acea putere a dragostei pe care atunci când a devenit stareţ şi-a închinat-o spre alinarea necazurilor şi suferinţei omeneşti.

Traditia Ortodoxa nr. 35, Martie 2012

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624