Sf. Ioan Gura de Aur - Cuvant la sarbatoarea Sfintei Treimi

E-mail Print PDF

Mari sunt, fraţilor, şi covîrşesc tot cuvîntul omenesc, darurile cele ce ni s-au dăruit astăzi de Iubitorul de oameni Dumnezeu. Pentru aceasta toţi să ne bucurăm şi săltînd să lăudăm pe Stăpînul nostru, că sărbătoare şi praznic ne este nouă ziua de astăzi. Şi precum se schimbă cele patru anotimpuri şi se întorc unul după altul, aşa şi la Biserică, urmează praznic după praznic. Că mai înainte am prăznuit Crucea, Patimile, Învierea şi Înălţarea la ceruri a Domnului nostru Iisus Hristos, iar astăzi am ajuns la însuşi sfîrşitul bunătăţilor, la sfîrşitul praznicelor, la rodul făgăduinţei Domnului.

Că dacă voi merge, zice, “alt Mîngîietor vă voi da vouă” (In. 14, 16) şi “nu vă voi lăsa pe voi sărmani” (Idem 14. 18). Ai văzut purtare de grijă ? Ai văzut iubire de oameni negrăită. Mai înainte de zilele acestea s-a suit la cer, a şezut pe scaunul cel împărătesc de-a dreapta Tatălui şi astăzi ne dăruieşte pe Sfîntul Duh şi printr-Însul ne trimite din ceruri bunătăţile cele nenumărate. Că, spune-mi, nu ni s-au dat nouă Duhul pentru mîntuirea noastră ? Prin El ne-am izbăvit de robie, am fost chemaţi la slobozenie, ne-am suit la cinstea de fii după har, iar sarcina cea grea a păcatelor o lepădăm. Prin Duhul vedem adunări de preoţi, avem cete de dascăli. Din Izvorul acesta curg darurile descoperirilor şi darurile vindecărilor. Şi toate celelalte care de obicei împodobesc Biserica lui Dumnezeu, de aici au izvorul.

Zice Pavel: “Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, precum voieşte” (I Cor. 12, 14). “Precum voieşte”, zice, iar nu precum I Se porunceşte. “Împărţind”, nu Împărţindu-Se, domnind şi nu fiind supus domniei. Că aceiaşi stăpînire, pe care a mărturisi o la Tatăl, pe aceeaşi o dă şi la Duhul Sfînt. Şi precum pentru Tatăl zice: ,,”¦clar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi” (Idem 12, 6), aşa şi pentru Duhul zice: “Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh”¦”. Ai văzut stăpînire desăvîrşită ? Şi fiindcă una este fiinţa amînduror, tot la fel şi domnia este una. Şi cărora vrednicia le este aceeaşi şi cinstea şi puterea şi stăpînirea este aceeaşi.

Prin Duhul Sfînt am dobîndit izbăvirea de păcate; prin El ne-am spălat de toată întinăciunea; prin darul Lui ne-am făcut îngeri din oameni, muritori, dar nu schimbîndu-ne cu firea, ci ceea ce este mult mai minunat, rămînînd în firea omenească. În acest fel este puterea Duhului Sfînt. Şi precum focul simţitor cînd arde lutul cel moale îl face cărămidă tare, aşa şi focul Duhului cînd arde un suflet mulţumitor şi cu bună aşezare, îl face mai tare decît fierul. Şi pe cel ce puţin mai înainte era întinat cu noroiul păcatelor, deodată îl arată mai strălucit decît soarele.
Despre acestea învăţîndu-ne Pavel zice: “Nu vă înşelaţi: nici desfrînaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor. 6, 9 - 10). Şi după ce a enumerat mai toate felurile de răutăţi şi a arătat că cei ce sunt vinovaţi de aceste păcate se fac străini de împărăţie, îndată a adaus: “Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat”¦”. Cum şi în ce chip? “Întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, zice, şi întru Duhul Dumnezeului nostru” (Idem 6, 11).

Ai văzut, iubitule, puterea Sfîntului Duh? Ai văzut că Duhul Sfînt a stins toate răutăţile acelea, şi cei ce mai înainte erau vînduţi de păcatele lor, deodată i-a suit la cinstea cea înaltă. Cine dar îi va plînge şi-i va tîngui îndeajuns pe cei ce se ispitesc să hulească vrednicia Duhului, care ca nişte turbaţi şi fără de minte, nici pentru mulţimea facerilor de bine, nu voiesc să se depărteze de nemulţumirea şi răutatea lor. Ci îndrăznesc să facă toate împotriva mîntuirii lor. Ei îl înstrăinează, după mintea lor, de vrednicia şi dregătoria cea stăpînească şi se ispitesc să-L pogoare în rînduiala zidirilor. Aş vrea să-i întreb, pentru care pricină, faceţi atîta război împotriva vredniciei Duhului ? Şi mai vîrtos împotriva mîntuirii voastre? Ei nici în minte nu voiesc să se gîndească la cele ce a vorbit Mîntuitorul către Ucenici, “Mergînd învăţaţi toate neamurile botezîndu-le în numele Tatălui si al Fiului şi al Sfîntului Duh” (Mt. 28, 19).

Ai văzut că au aceiaşi vrednicie şi aceiaşi cinste? Ai văzut aceiaşi unire desăvîrşită ? Ai văzut nedesprăţirea Treimii ? Oare este vreo deosebire, sau schimbare, sau micşorare ? Pentru ce dar voi îndrăzniţi să rînduiţi şi să învăţaţi altceva decît cuvintele Stăpînului ? Sau nu ştiţi şi în cele omeneşti de se va ispiti cineva vreodată să adauge sau să scoată este vrednic de pedeapsă. Cine va ajunge la atîta îndrăzneală ca la cărţile trimise de împăratul pămîntesc, care este de un neam şi se împărtăşeşte de aceiaşi fire cu noi, să adauge sau să şteargă ceva şi să nu fie pedepsit şi osîndit.

Deci dacă de ia un om urmează atîta primejdie, ce iertare poate fi la cei ce arată atîta mîndrie, încît se ispitesc să strice cele grăite de Mîntuitorul nostru. Şi nici pe Pavel, care are întru sine pe Hristos, nu voieşte să-l audă, cînd strigă : “Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Cor. 2, 9). Deci dacă ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit, nici inima n-a putut primi cunoştinţa bunătăţilor pregătite celor ce îl iubesc pe El, de unde noi, o fericite Pavele, putem primi cunoştinţa aceasta ? Aşteaptă puţin şi vei auzi.

Deci a adus, zicînd: “Iar nouă ne-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său”. Şi nu s-a oprit aici, ci ca să arate mărimea puterii şi cum că este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, adaugă: “”¦fiindcă Duhul toate le cearcă, pînă şi adîncurile lui Dumnezeu”. Apoi voind ca din pilde omeneşti să întărească în noi mai cu dinadinsul învăţătura aceasta, zice: “Căci cine dintre oameni ştie cele ale omului, decît duhul omului care este în el ? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decît Duhul lui Dumnezeu” (Idem 2, 10, 11). Ai auzit învăţătură desăvîrşită ? Căci precum cele ce sunt în cugetul omului nu este cu putinţă să le ştie altcineva, fără numai el singur, aşa şi cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le ştie, iară numai Duhul lui Dumnezeu.

Aceasta este dovada îndeajuns pentru a arăta vrednicia Duhului. Şi a adus acea pildă arătînd că după cum este cu neputinţă ca vreunul din oameni să nu ştie cele din mintea lui, tot aşa şi cele ale lui Dumnezeu le ştie Duhul Sfînt. Dar nu ştiu cum nici aceste zise de fericitul Pavel nu-i înţelepţeşte să înceteze să lupte împotriva dregătoriei Duhului. Ei continuă să-l înstrăineze de dregătoria stăpînească şi-L pogoară la simplitatea făpturilor. Cu toate acestea, deşi ei stau împotriva celor spuse de dumnezeiasca Scriptură, totuşi primim noi dumnezeieştile învăţături ca pe nişte cuvinte pogorîte de sus. Să înălţăm, dar doxologia cea cuviincioasă Duhului cu dreaptă credinţă. Iar pentru cei ce se ispitesc să înveţe împotriva celor zise de Duhul, sunt de ajuns cele ce s-au zis.

Şi acum este nevoie a zice, pentru care pricină Domnul nu ne-a dăruit îndată după înălţarea Sa pe Pricinuitorul de atîtea bunătăţi, ci a lăsat ca ucenicii să petreacă singuri puţine zile şi după aceea le-a trimis darul Duhului. Nu s-a făcut aceasta la întîmplare şi nici în zadar. Pentru că ştia că neamul omenesc nu preţuieşte bunătăţile cereşti, nici nu cinsteşte după vrednicie pe acelea ce sunt folositoare, de nu vor veni mai întîi cele împotrivă.

Să spun aceasta mai lămurit. Cel ce este sănătos nu simte şi nu poate şti cu dinadinsul cîte bunătăţi îi dăruieşte lui sănătatea, dacă nu-l va încerca boala sau neputinţa. Şi cel ce vede numai ziua, nu se minunează de lumină, de nu va vedea şi întunericul nopţii. Suferinţa şi lipsa se face totdeauna dascăl luminat al acelora de care mai înainte ne-am îndulcit. Pentru că şi Ucenicii se îndulciseră de nenumărate bunătăţi cînd Domnul era de faţă şi petrecea cu ei, şi toţi cei ce locuiau în Palestina priveau la ei ca la nişte luminători, că înviau morţii, curăţeau leproşi, izgoneau diavoli, vindecau boli şi făceau alte multe minuni, dar fiindcă ei erau aşa de vestiţii şi slăviţi, de aceea a îngăduit să se despartă puţin de ei ca să cunoască ce ie dăruia bunătatea Lui cînd era de faţă şi preţuind astfel bunătăţile trecute, cu mai multă osîrdie să primească pe Mîngîietorul.

Şi mîhniţi fiind ei i-a mîngîiat; întristaţi şi posomorîţi fiind de despărţirea de Dascălul lor, i-a luminat; zăcînd ei le-a ridicat norul întristării şi le-a dezlegat neînţelegerea. Cînd ucenicii au auzit glasul Stăpînului «Mergînd învăţaţi toate neamurile»“¦, erau în nedumerire şi nu ştiau nici unul unde trebuia să meargă, şi nici în care latură a lumii să propovăduiască Cuvîntul, dar a venit Duhul Sfînt în chip de limbi de foc şi a împărţit fiecăruia locul de învăţătură şi prin limba ce li s-a dat le-a arătat fiecăruia, ca într-o carte, hotarul stăpînirii încredinţate lor spre propovăduire.

Pentru aceasta a venit Duhul în chip de limbi de foc. Şi nu numai pentru aceasta, ci să ne aducem aminte şi de o întîmplare mai veche. În vremea veche, oamenii mîndrindu-se, au voit să facă un turn care să ajungă pînă la cer, dar prin despărţirea limbilor s-a risipit unirea lor cea rea. Pentru aceasta acum zboară Duhul Sfînt peste Ucenici în, chip de limbi de loc, ca lumea cea despărţită să se unească în El. Şi s-a făcut lucru nou şi preamărit. Că precum atunci, limbile au despărţit lumea şi unirea cea rea a împrăştiat-o, aşa şi acum limbile au unit lumea şi pe cele împrăştiate le-a adunat. Deci pentru aceasta a venit în chip de limbi de foc, pentru mărăcinii păcatelor care crescuse şi se îndesise în noi.

Căci precum pămîntul cînd este bun şi gras dar pentru că nu este lucrat, odrăsleşte mulţi mărăcini, aşa şi firea noastră fiind bună este înclinată către rodul faptelor bune, dar pentru că încă nu primise plugul bunei credinţe, nici sămînţa cunoştinţei de Dumnezeu, a crescut în păgînătate, ca în nişte mărăcini şi spini netrebnici. Şi precum faţa pămîntului de multe ori nu se vede de mulţimea mărăcinilor şi a buruienilor rele, aşa şi neamul cel bun şi curăţenia sufletului nostru nu s-a văzut, pînă ce n-a venit Plugarul firii omeneşti, Care slobozind focul Duhului, a curăţit-o şi a făcut-o îndemînatecă şi lesnicioasă spre primirea seminţei celei cereşti.

Aşa de mari lucruri şi mai multe decît acestea ne-a dăruit nouă ziua de astăzi. Pentru aceasta vă rog ca după vrednicia bunătăţilor ce ni s-au dăruit, să prăznuim şi noi, nu încununînd poarta, ci sufletele înfrumuseţîndu-le, nu împodobind tîrgul cu perdele, ci strălucind sufletele cu veşmintele faptelor bune. Astfel să putem primi darul Duhului şi să culegem roadele ce răsar din el.

Dar care este roada Duhului? “Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea”¦” (Gal. 5, 22). Vezi înţelepciunea cuvîntului, rod al învăţăturii cereşti. A pus întîi dragostea şi apoi a pomenit de celelalte. A pus rădăcina şi apoi a arătat rodul. A aşezat temelia şi apoi a ridicat zidirea. De la izvor a început şi după aceea a venit la rîuri. Că nu putem să ne împărtăşim de bucurie, dacă nu vom cugeta că fericirea altora este şi a noastră. Iar acestea nu se pot arăta din altceva, fără numai din dragoste covîrşitoare.

Dragostea este rădăcină, izvor şi maică a tuturor bunătăţilor. Ca o rădăcină odrăsleşte nenumărate ramuri ale faptei bune, ca un izvor, ţîşneşte multe curgeri de ape iar ca o maică strînge la sînul ei pe cei ce aleargă la ea. Pe aceasta şi fericitul Pavel a cunoscut-o ca roadă a Duhului şi atîta privilegiu i-a dăruit, încît a numit-o plinirea Legii ,,dragostea este plinirea Legii” (Rom. 13, 10). Iar Stăpînul tuturor, nu a pus altceva ca ţintă de cucerit şi semn de recunoaştere vrednică de credinţă a ucenicilor Lui, decît numai dragostea: “Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi Ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi” (In. 13, 25).

Pentru aceasta, vă rog să alergaţi cu toţii la ea, s-o îmbrăţişăm şi cu ea să primim praznicul acesta. Că unde este dragoste sunt nelucrătoare neajunsurile sufletului. Unde este dragoste au încetat zburdările cele dobitoceşti ale minţii. Căci dragostea, zice, nu se semeţeşte, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă (I Cor. 13, 4 - 5). Dragostea nu face rău vecinului. Acolo unde petrece dragostea, Cain care omoară pe fratele său nu se vede. Ridică izvorul zavistiei şi ai ridicat rîul tuturor răutăţilor. Taie rădăcina şi ai tăiat împreună şi rodul. Iar acestea le zic purtînd grijă mai mult de cei ce zavistuiesc, decît de cei ce sunt zavistuiţi. Că aceia sunt cei care mare pagubă suferă şi multă pedeapsă îşi atrag asupra lor.

Iar cei ce sunt zavistiţi, suferirea zavistiei li se face pricinuitoare de cununi. Şi vezi, rogu-te, cum Avel cel drept se laudă şi în toate zilele se propovăduieşte, iar junghierea lui s-a făcut pricinuitoare de mare slavă. Prin sîngele său şi după moarte se arată de faţă şi cu glas tare prihăneşte pe ucigaş. Iar cel ce se pare că a biruit a luat rodul faptei sale, că tremurînd şi suspinînd a petrecut în grele suferinţe pe pămînt. Şi cel omorît, care zăcea pe pămînt, după moarte mai multă îndrăzneală a arătat înaintea lui Dumnezeu. Pe acela viu fiind, păcatul l-a adus întru atîta ticăloşie, încît ca morţii petrecea, iar pe acesta fapta bună, mort fiind, l-a propovăduit mai strălucit.

Pentru aceasta şi noi, ca mal mare îndrăzneală să avem şi mai multa veselie să dobîndim, de la acest Praznic, să lepădăm toate hainele cele întinate ale sufletului şi mai ales să ne dezbrăcăm de haina zavistiei. Chiar cît de nenumărate fapte bune ni s-ar părea ca am săvîrşit, din toate vom cădea, dacă ne va stăpîni această amară şi crudă vătămare. De care fie ca toţi să scăpăm şi mai ales voi cei ce astăzi, prin darul băii (botezului) v-aţi lepădat haina veche a păcatelor şi aţi fost luminaţi de razele Soarelui.

Deci pe voi, cei ce v-aţi suit astăzi la cinstea de fiii ai lui Dumnezeu după har şi cu această haină strălucită v-aţi îmbrăcat, vă rog, să păziţi cu toată grija strălucirea în care sunteţi acum, oprind din toate părţile intrarea diavolului, ca dobîndind mai din belşug darul Duhului, să puteţi aduce roadă, unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută. Astfel cu îndrăzneală învredniciţi să întîmpinaţi pe împăratul cerurilor, cînd va veni să împartă bunătăţile cele negrăite celor ce au săvîrşit viaţa aceasta cu fapte bune. Întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I Se cuvine slava şi stăpînirea acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Save

Save

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624