Sf. Nicolae Velimirovici - Despre biserica lui Hristos

E-mail Print PDF

Biserica lui Hristos, fraţii mei, nu e nici cum o societate filosofică în care oamenii se întrec în cele ale minţii, încercând a afla răspuns la întrebarea dacă există sau nu Dumnezeu. Biserica lui Hristos este familia lui Dumnezeu, care păstrează vechea mărturie şi o adaugă pe cea nouă – o mărturie nu despre faptul dacă este Dumnezeu, aceasta se înţelege de la sine, ci despre faptul că Dumnezeu s’a arătat lumii în trup, în chipul Domnului Iisus Hristos. Acea familie a crescut într’atât de-a lungul a două mii de ani, încât întrece în număr cele mai mari împărăţii ale lumii.

Biserica nu e filosofie, Biserica e mărturie: mărturia vie a oamenilor vii. Multe milioane de martori au trăit înainte de noi; ei şi acum viază în cealaltă lume. Multe milioane trăiesc acum împreună cu noi. Şi ei vor vieţui după moarte în lumea cealaltă. Multe milioane vor trăi şi după noi. Şi ei vor fi în lumea duhovnicească împreună cu noi şi cu toţi ceilalţi martori ai lui Hristos, de la începutul şi până la sfârşitul vremii. Dacă Dumnezeu nu s’a arătat şi n’a dat o mărturie personală despre Sine, atunci oamenilor nu le rămâne nimic de făcut decât să aştepte deznădăjduiţi până ce se va arăta Dumnezeu. Căci până ce Dumnezeu nu Se arată în chip neîndoielnic şi nu dă mărturie personală despre Sine, tot ce vor cugeta, vor vorbi şi vor scrie despre Dumnezeu nu sânt decât bănuieli şi bâjbâieli, scorneli şi presupuneri. Dumnezeu poate fi cunoscut numai prin Dumnezeu, şi numai prin înrudire cu Dumnezeu poate fi înţeleasă înrudirea între oameni.

Dar dacă Dumnezeu s’a arătat, fraţii mei, nu se poate spune nici: aceasta nu-i nimic, nici: aceasta-i ceva; trebuie spus: aceasta-i totul! Pentru că Dumnezeu nu s’ar fi arătat ca fiind cel mai mic dintre oameni, nici nu s’ar fi arătat ca unul dintre ei; nici nu s’ar fi putut pune în rândul multor altor călători, nici pe lista multor altor oaspeţi de pe pământ.

Dacă Dumnezeu s’a arătat, atunci El e totul, şi celelalte sânt nimic. Toate celelalte sânt nimic, El nu le-a recunoscut a fi ceva. Biserica noastră mărturiseşte că Dumnezeu s’a arătat. Biserica ştie când s’a arătat Dumnezeu, ştie şi în ce chip s’a arătat; ştie ce a zis, ce a săvârşit, ce a descoperit, ce a făgăduit. Ştie cine l-a născut şi locul în care s’a născut. Ştie numele, îndeletnicirile şi însuşirile primilor săi martori, Apostoli, Evanghelişti şi Mucenici. Ştie marile minuni pe care El le-a lucrat, şi minunile care s’au petrecut cu El. Ştie dragostea, înţelepciunea şi puterea Sa. Ştie despre moartea Sa şi Învierea Sa. Ştie cum a sporit familia Sa dumnezeiască, din veac în veac, de-a lungul a douăzeci de veacuri. Ştie despre minunile făcute în numele Său, din an în an, de-a lungul a două mii de ani.

Îi ştie după nume pe mulţi neputincioşi care, cu ajutorul Său, au ajuns eroi. Ştie mulţi păcătoşi care, prin Duhul Său, au fost iertaţi, s’au curăţit şi au ajuns drepţi. Ştie mulţi făcători de rele pe care numele Lui i-a preschimbat în făcători de bine.Ştie multe desfrânate care prin El au ajuns Sfinte şi Muceniţe. Ştie multe triburi şi neamuri întunecate care se închinau idolilor, până ce vestea despre Dânsul a ajuns la ei şi i-a luminat cu lumina înţelegerii.

Ştie şi cum apostolii Săi, cu făclia Evangheliei, au luminat păgânii şi triburile sângeroase ale continentului European. Dar, vai fraţilor!, Biserica ştie şi cum omenirea Europeană s’a clătinat în vremea din urmă în credinţa întru Hristos ca Dumnezeu arătat, şi s’a aşezat în rândul celor care l-au judecat şi l-au ucis în Ierusalím.

Aceeaşi frică de Iudei, care în vremile de atunci îi îndepărta pe mulţi de la Hristos, iar pe alţii îi făcea ucenici tainici ai Lui, a pus stăpânire pe Europa aşa-zis cărturărească, intelectuală şi politică a vremilor noastre. Pătrunşi de această frică, unii se leapădă făţiş de Hristos şi îl laudă pe Varavva, alţii întorc spatele Bisericii şi se îndepărtează în tăcere, cu sufletele goale; şi alţii, încă, rămân următori lui Hristos, dar numai pe ascuns, ca nu cumva prigonitorii moderni ai lui Hristos să-i îndepărteze din lojile lor, precum înainte Evreii din sinagogi.

Uşor, uşor, sămânţa necredinţei în arătarea lui Dumnezeu a crescut şi a dat roadele sale amare. Hristos i-a mustrat odinioară pe ucenicii Săi că nu i-au crezut pe Maria Magdalina şi pe ceilalţi doi ucenici care l-au văzut înviat din mormânt şi-au vorbit cu El viu: "Şi au înfruntat necredinţa lor şi împietrirea inimii, că nu au crezut celor ce au văzut pre el înviat." (Mar. 16:14) Şi toţi ucenicii au crezut.

De câte ori Hristos cel viu nu i-a mustrat în felurite chipuri şi prin cei mai buni oameni pe Europenii botezaţi, pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, dar în zadar. De aceea, Europa a fost lovită cu un bici întreit: necunoaşterea, grija şi deznădejdea. Dar despre aceasta se cade să vorbim în altă parte.

Sf. Nicolae Velimirovici - Prin fereastra temniței

Facebook

Contact

Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti

  • Adresa: Str. Televiziunii, nr. 13, sector 6
  • Email: amdmamd@yahoo.com
  • Telefon: 0784.291.624